Descoperire arheologică în Capadocia. Orașul creștin subteran Midyat.

Descoperire arheologică uimitoare în Capadocia.
A fost descoperit orașul creștin subteran Midyat. Una dintre cele 15 Biserici ale orășelului este fotografiată la 360° și poate fi accesată online. Intrarea în Bisericuță se face dinspre Sud-Vest la un unghi de 210° și Altarul este poziționat spre Nord-Est la un unghi de 30°.
Link-ul Bisericuței din Capadocia: https://maps.app.goo.gl/K9fJhzpB75UbLMyS9
NOTĂ: Apăsând pe Busola din link, putem verifica poziția Altarului cu telefonul mobil, locația fiind activată.

Această descoperire este a multa dovadă vie că, până la reforma din Arles din 314, Creștinii se închinau aproximativ spre Nord și nu spre răsăritul soarelui sau spre apus. Reforma „spre răsărit” apare în urma celei mai cumplite domnii din istoria creștinismului când libertatea a fost condiționată de o grozăvie de dispoziții politice ale imperiului. Împăratul Constantin, renumit pentru egoismul atroce cu care și-a început și sfârșit cariera politică, a impus creștinilor să-și construiască Bisericile cu altarul spre el și să renunțe la poziționarea lor către Nord. Pe lângă parcursul de iudaizare forțată și inclusv abandonarea sărbătoririi Învierii Domnului la prima duminică după data certă a Învierii, adică 4 aprilie stil nou, 22 martie stil vechi, conform scrierilor episcopului Epifanie de Salamina, sărbătoarea fiind strămutată după data de 14 Nissan evreiesc, atunci când Constantin își serba aniversarea, condiționându-se după erezia solunară. Epifanie mărturisește că „în vremea celor 15 episcopi tăiați împrejur a fost abandonată sărbătoarea Învierii pentru a se potrivi cu ziua de naștere a împăratului. Acesta se născuse pe data de 27 februarie 274, adică 14 februarie pe stil vechi, dar în acel an era în proximitatea zilei de 15 din luna evreiască Nissan, adică în preajma sărbătorii mozaice numită „Pesah”. Tot atunci are loc implementarea termenului eretic de „Paști” sau „Paște”, deși creștinii nu sărbătoresc Pesah-ul evreilor ci ziua Învierii lui Hristos.
Mărturiile sunt multe despre politica de guvernare totalitaristă a lui Constantin.
O dată cu moartea lui Constantin, fiul său, Constanțiu, a impus tuturor romanilor canonizarea lui Constantin pentru ca generațiile următoare să nu cuteze să vorbească despre păgânătatea unui „sfânt” aproape auto-proclamat sfânt în al 30-lea an de domnie. Din această perspectivă, suntem obligați să nu vorbim despre cele 6 milioane de victime din perioada de domnie a împăratului de confesiune solunară, adeptul lui „Sol Invictus”, zeitatea romană „Soarele neînvins”, în cele din urmă iudeo-arian, iudeu după părinți și arian după conceptul iudaic de a-l nega pe Hristos ca Dumnezeu întrupat, concept canonic mărturisit la Sinodul din Niceea, din anul 325, de Sfântul Ierarh și Mucenic Audius, Episcopul goților. Tot Constantin a fost cel care a interzis această credință de origine apostolică, dar și existența vreunei forme de opoziție. Operele lui Augustin de Hipona ne mărturisesc cu câtă tenacitate au ales unii să distrugă creștinismul din interior pentru a fi desemnați episcopi de către împărat.
Fundamentul teologiei Audianismului este declarația Apostolului Pavel, prin care ne exprimă cel mai profund crez, adică „Dumnezeu s-a arătat în trup…” (I Timotei cap. 3, vers. 16).
Vestigiile rupestre de la Bozioru, din Munții Buzăului, pe care Asociația Creștină „Apostoliconul” le descoperă prin regretatul Benone Sinulescu, născut în regiune, muzeologul Diana Gavrilă și scrierile timpurii precum cele ale lui Basil Iorgulescu, vestigii rămase în urma creștinilor audieni, poziționate cu Altarele spre Nord, ne mărturisesc încă o dată spre ce loc se închinau Apostolii, cum de altfel ne vorbesc și peșterile din vremea apostolică, adică spre Nord și nu spre răsăritul soarelui.
Cultul creștin care l-a urmat pe Sfântul Audius a fost interzis prin decretul teodosian din 428, când s-a diapus scutirea de impozit a 3 generații de descendenți ai celui ce execută un creștin „audian”, nesupus arianismului care devenise cult oficial încă din vremea lui Constantin, urmat de fiul său, Constanțiu și nedeschis spre nicio reformă în materie de credință. Libertatea acestui cult sirio-moesian are să fie redată 1594 de ani mai târziu.
Reconstituirea cultului și a tuturor pozițiilor doctrinare este una dificilă și anevoioasă, mai ales că după anul 305, culminând cu începutul domniei lui Constantin și până în anul 311, au fost distruse toate scrierile Apostolice, prin arderea lor în Alexandria Egiptului, pe atunci parte din imperiul roman de răsărit. De asemenea, alte arderi au loc în Bizanțul secolului al V-lea, după decretul teodosian, Italia secolului al X-lea, în vremea episcopului atroce Ratherius, cât și în Crimeea anului 1786, când are loc arderea bibliotecii din Cherson. Cu toate acestea, au rămas sute de Bisericuțe creștine audiene în munții din Mangup, una dintre ele fiind identică „Bisericuței lui Iosif” din arealul montan buzoian, Biserică Creștină audiană începută în secolul al III-lea, folosită începând cu secolul al IV-lea în vremea Horepiscopului Audius și ocupată abuziv de călugări ortodocși fanarioți după secolul al XV-lea, când au și fost atestate documentar, adică incluse în registrul patrimoniului național. Foarte puține dintre aceste Bisericuțe existente pe teritoriul României au fost ocupate de ortodocși și distruse în perioada domniilor fanariote, sau fiind victime ale schimbării destinației lor inițiale. Majoritatea au fost privilegiate mai degrabă de conservare naturală. Chiar și prin degradarea lor datorită trecerii atâtor veacuri, ele ne mărturisesc încă o dată despre traumele suportate de creștini pentru că au dorit să rămână creștini, nu iudei 90% și doar 10% creștini cum au rămas până astăzi.
Este bine să amintim faptul că tot în vremea lui Constantin are loc Sinodul din Elvira (305-306) care interzice existența Sfintelor Icoane în Biserici, poziție tot de origine evreiască. Interzicerea lor ne dovedește clar existența acestora în Biserici încă din primele secole. Și pe marginea acestui subiect s-a iscat culegerea a zeci de argumente scripturistice vechi-testamentare, adică evreiești, polemici care probabil nu vor mai fi rezolvate niciodată.
După secolul al IV-lea, numai creștinii audieni din Gothia, donatiștii din Africa de Nord și messalienii episcopului sirian Ioan Gură de Aur, aveau să mai construiască Altarele spre Nord, restul acceptând dispoziția lui Constantin de a se închina spre scaunul lui, nu spre locul de închinare al Sfinților Apostoli. Pretextele pot fi găsite pentru a argumenta orice erezie. Un lucru este clar și literă de lege chiar, acela că Peșterile Apostolilor au fost îndreptate spre Nord și nu spre răsărit sau spre apus.

Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat!