Avem bucuria de a vă anunţa că, pe pagina Asociaţiei Creştine „Apostoliconul” (www.apostoliconul.ro), a fost publicată cea mai nouă lucrare dedicată creştinismului primar – din perioada Sfinţilor Apostoli şi nu numai. Studiul este denumit „DIACONIŢELE” şi reprezintă o reabordare, dintr-o perspectivă contemporană, a două ranguri clericale timpurii şi anume: „diaconiţele” şi „văduvele consacrate”. Termenii sunt foarte puţin cunoscuţi în zilele noastre. Am constatat că mulţi dintre cei ce abordează problema diaconatului feminin, nu stăpânesc îndeajuns realitatea acestei tagme bisericeşti cu origini în creştinismul primar.
Pe tema diaconatului feminin au mai fost realizate studii teologice sau teze, unele dintre ele cu adevărat demne de apreciat şi citit, dar putem fi conştienţi că altele s-au raportat cu precădere la misoginism.
La realizarea acestui studiu au fost folosite mai multe cărţi păstrate din primele 4 secole, dar şi două studii contemporane, cum ar fi: „Slujirea diaconală a femeilor în Biserica Ortodoxă Coptă astăzi” de Ch. Chaillot, tradus în limba română de Protos. Lect. Dr. Vasile Bîrzu şi Pr. Conf. Dr. Habil. Daniel Buda şi „Rolul femeii în Biserică. Problema diaconatului feminin” de Drd. Daniela Luminița Ivanovici, lucrare publicată, în anul 2016, în Revista „Altarul Banatului” a Mitropoliei Bisericii Ortodoxe Române din Timişoara. În anul 2012, am discutat cu fostul conducător al acestei confesiuni religioase (Mitropolia Banatului), Mitropolitul Nicolae Corneanu (1923-2014), în etate de 91 de ani la acea vreme, despre intenţiile domniei sale de a realiza mai multe studii legate de existenţa acestui rang şi mai ales despre slujirea acestor „femei clerici” în Biserică, în adevăratul sens al cuvântului, atribuţie pe care o aveau unele dintre femeile creştine din primele veacuri. Nu se ştie dacă regretatul cărturar bănăţean a mai reuşit să termine vreun studiu, sau dacă le-a început şi dacă vor mai fi publicate vreodată.
Studiul de faţă se dedică acestui rang dat fiind faptul că Asociaţia Creştină „Apostoliconul” şi-a propus să recondiţioneze creştinismul „audian”, în profunzime, readucând la viaţă toate elementele care au constituit Biserica Sfinţilor Apostoli, a primelor 4 secole. Aşadar, credinţa noastră, a fiecăruia, este o bucurie, o trăire şi totodată o misiune care necesită eforturi.
Culegerea informaţiilor a început în anul 2022, dar studiul iniţial a fost început în anul în curs, 2023, urmând ca pe parcursul a 16 zile să fie aşternute pe hârtie toate rezultatele cercetărilor noastre şi corecturile acestora.
Pe parcurs, datorită importanţei şi mai ales atenţiei sporite pe care o necesită acest subiect, studiul va fi îmbogăţit cu alte surse pe care le deţinem sau despre care avem indicii că există, multe dintre acestea fiind datate din prima parte a mileniului întâi şi care deocamdată necesită o cercetare mai profundă pentru a putea fi abordate. Până atunci, vă invităm să vă bucuraţi alături de noi, iar bunul Dumnezeu să-i lumineze mintea fiecăruia aşa încât să înţeleagă toate aceste informaţii şi să nu le interpreteze în mod personal, într-un mod necreştinesc sau care să corupă adevărul. Un adevăr corupt este o informaţie corectă care a fost falsificată parţial sau în totalitate. Deci, o informaţie care, deşi a izvorât dintr-o sursă corectă, a devenit un neadevăr.
Şi cum spune şi Mântuitorul, în Sfânta Evanghelie, că prin adevăr vine şi libertatea în bunul sens al cuvântului, vă mulţumim celor care, indiferent de gen, indiferent de clasă socială sau de mediul în care vă aflaţi, lăsând deoparte „misoginismele popeşti”, puteţi pătrunde în creştinismul apostolic aşa cum a fost el, întemeiat de Hristos, propovăduit de către Apostoli şi de toţi Sfinţii acelor vremuri de demult apuse, chiar dacă, între secole, lucrurile s-au schimbat în anumite confesiuni religioase, la origine creştine, într-o manieră încât originalitatea cultului nu-şi mai găseşte semnificaţia.
entitate recunoscută de către Secretariatul de Stat pentru Culte al Guvernului României care se dedică studierii, conservării şi propovăduirii creştinismului apostolic şi „audianismului” în România, Ţara Moesiei (Mesiei) sau Ţara Goţilor.
Mulţumim pentru tot sprijinul acordat Preacucernicului Părinte, Mihai Voluşniuc – Preot Creştin Audian, dar şi Vicepreşedintelui Asociaţiei Creştine „Apostoliconul”, Valentina Victoria Ciubotaru, pentru corecturi şi completări! Dumnezeu să răsplătească fiecăruia pentru implicare!
Astăzi, 7 iunie 2023 – Stil Nou – (25 mai, Stil Vechi), zi în care se face pomenire Sfântului Ierarh Mărturisitor, Dionisie, episcopul Mediolanului, care a fost martirizat la anul 359, dar care a suferit temniţă şi persecuţie împreună cu Sfântul nostru Părinte şi Mucenic, Donatus Magnus, martirizat de bizantini în anul 355, Episcopul Cartaginei; Sf. Mc. Terapont, ep. Ciprului; Sf. Mc. Canis ep. de Calitri; Sf. Mc. Maxim şi Victorin; Sf. sfinţit, Senciu, preotul propovăduitor din Toscana Italiei.
Pentru rugăciunile lor şi ale celor dimpreună cu dânşii, pomeniţi astăzi, ale tuturor Sfintelor femei sârguincioase, care pentru propovăduirea creştinismului s-au nevoit şi ostenit şi pentru rugăciunile tuturor Sfinţilor, Doamne, Dumnezeul nostru, creştinesc, mântuieşte-ne şi ne luminează pe noi. Amin.
Cununia sau Nunta este cea de-a 3-a Sfântă Taină din Biserica Creştină instituită şi propovăduită de Mântuitorul Iisus Hristos şi de Sfinţii Săi Apostoli. În Evanghelia după Marcu, Hristos ne învaţă acestea: „de la începutul făpturii, bărbat şi femeie i-a făcut Dumnezeu. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa. Şi vor fi amândoi un trup; aşa că nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu mai despartă” (Ev. Marcu, vers. 282-285). Zice că „nimeni să nu despartă ceea ce a unit Dumnezeu”, adică nici măcar mirii să nu dezlege această Sfântă legătură a Nunţii, precum ne zice Domnul: „oricine va lăsa pe femeia sa, săvârșește adulter” (Ev. Matei, vers. 11). „Oricine-şi lasă femeia sa şi ia pe alta săvârşeşte adulter. Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona” (Ev. Luca, vers. 374-375). „oricine va lăsa pe femeia sa şi va lua alta, săvârşeşte adulter. Iar femeia, de-şi va lăsa bărbatul ei şi se va mărita cu altul, săvârşeşte adulter” (Ev. Marcu, vers. 287-288). Au fost cazuri şi vor mai fi de creştini care dintru început s-au unit fără a fi potrivire desăvârşită între ei. Este literă de lege să nu fie propovăduit divorţul, adulterul, oscilaţia omului de la o femeie la alta sau invers, pentru că înainte de a fi oameni trebuie să fim creştini, iar verticalitatea ne-o putem arăta inclusiv prin statornicie. Dacă omul cade de la primele porniri nervoase sau pătimaşe, ce va face într-o vreme de prigoană? Se face păgân?
Dumnezeiescul Apostol Petru ne învaţă: „Așa și femeile, amintindu-și cuvântul: „dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face. De Mă iubiţi, păziţi cuvintele Mele”; de vor avea bărbaţi nepăzitori ai învăţăturii Evangheliei, fără a le propovădui, ci doar prin trăirile lor curate şi sfinţitoare, îi vor sfinţi şi pe dânşii. Podoabele lor să nu fie împletirea părului, aurul şi îmbrăcămintea scumpă, ci să fie omul cel tainic al inimii, întru neprihănită podoabă a blândeţii şi liniştii, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Căci aşa podoabe purtau sufletele Sfintelor Femei de odinioară, care îl urmau pe Hristos, ale căruia fiice sunt şi acestea despre care vă grăiesc” (I Petru, vers. 22-23). Deci, nici pricină de tulburare a evlaviei să nu stea la temelia vreunei despărţiri, chiar şi de unul dintre membrii familiei este mai străin de trăirea în Hristos. Pe aceştia femeile să se silească măcar să-i înveţe buna purtare prin trăirile lor duhovniceşti şi sfinte, pe care bărbaţii le vor vedea la ele şi vor pricepe cât de minunată este urmarea lui Hristos. Să nu uităm că soţia după o vreme se trezeşte în postura de „mamă adoptivă” a propriului soţ, care se maturizează aproape jumătate de deceniu mai târziu. Deci, ea va fi un exemplu pentru el dacă are podoaba blândeţii şi liniştii. Apostolul o mai numeşte cu masculinul „omul cel tainic” pentru că femeia este de cele mai multe ori mai bărbătoasă din fire şi după buna ei cuviinţă. În interiorul său este instinctul natural de a fi mamă şi de aceea va fi capabilă să ridice propriul său suflet pereche, chiar înainte de a ajunge la deznădejde.
Apostolul Pavel ne vorbeşte despre căsătorie, zicând: „slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, părţi care sunt ale lui Dumnezeu. Fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său. Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului. Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia. Iar celor ce sunt căsătoriţi, le porunceşte, nu eu, ci Domnul: femeia să nu se despartă de bărbatul ei! Iar dacă femeia s-a despărţit, să rămână nemăritată, sau să se împace cu bărbatul său; tot aşa bărbatul să nu-şi lase femeia. Celorlalţi le grăiesc eu, nu Domnul: Dacă un frate are o femeie necredincioasă, şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu o lepede. Şi o femeie, dacă are bărbat necredincios, şi el binevoieşte să locuiască cu ea, să nu-şi lase bărbatul. Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios” (I Corinteni, vers. 50-53). Deci, în familia lor, bărbatul şi femeia să fie egali întru toate, dar mai ales în dragoste, fiind în egală măsură unul stăpân pe trupul celuilalt; dar nu se referă la stăpânirile cele lumeşti, pentru că nimeni nu poate fi stăpân peste stăpânul său, ci vrea să vorbească despre împărăţia dragostei asupra amândurora cu dăruire reciprocă.
Icoana Nunţii (Cununia)
Revenind la Apostolul Petru, citim următoarele: „Să nu vă temeţi de nimic, ci să nădăjduiţi în Dumnezeu, precum noi toţi (Apostolii) am păzit Cuvintele Lui, iară nu spre laudă o zic, ci precum toţi bărbaţii înţelepţi care au vieţuit cu femeile lor întru dragostea lui Dumnezeu, ca fiind suflete mai gingaşe, făcându-le parte de cinste şi bucurii, ca unora ce împreună cu voi sunt moştenitoare ale Darului vieţii şi împreună rugându-vă, să vă fie spre folosinţă” (Petru către Capadocieni, vers. 24). Iar Apostolul Pavel îi scrie lui Timotei: „Vreau, deci, ca bărbaţii să se roage în tot locul, ridicând mâini neprihănite, fără de mânie şi fără şovăire; asemenea şi femeile, în îmbrăcăminte cuviincioasă, făcându-şi lor podoabă din cuminţenie, nu din păr împletit şi din aur, sau din mărgăritare, sau din veşminte de mult preţ; ci, din fapte bune, precum se cuvine unor femei iubitoare de Dumnezeu. Aşa fiind femeia, liniştită şi cucernică, să înveţe cele pe care le grăieşte Hristos, nici să stăpânească pe bărbaţii lor, nici să fie stăpânite, ci să trăiască întru dragoste. Căci Adam a fost zidit dimpreună cu Eva, precum învaţă Domnul” (Ep. I Timotei, vers. 11-12). Deci, încă o dată unitatea şi egalitatea soţilor să fie la adăpostul iubirii lui Dumnezeu şi a dragostei reciproce dintre ei.
Căsătoria este o datorie a fiecărui creştin, ca nimeni să nu trăiască singur, ci fiecare bărbat să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie bărbatul său, precum ne învaţă Hristos, căci în acest chip l-a zidit Dumnezeu pe om şi nu într-altul. De aceea, tot Apostolul Pavel îi scrie lui Timotei şi, deşi pomeneşte o singură dată cum trebuie să fie episcopul, atunci îl defineşte astfel: „Se cuvine, dar, ca episcopul să fie fără de prihană, bărbat al unei singure femei, veghetor, înţelept, cuviincios, iubitor, destoinic să-i înveţe pe alţii, nebeţiv, nedeprins să bată, neagonisitor de câştig urât, ci blând, paşnic, neiubitor de argint, bine chivernisind casa lui şi având copii ascultători, cu toată bună-cuviinţa. Căci dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască propria lui casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu?” (I Timotei, vers. 14-15). Şi tot aşa vorbeşte şi despre Diaconi, zicând: „Diaconii, de asemenea, trebuie să fie cucernici, nu vorbind în două feluri, nu dedaţi la vin mult, neagonisitori de câştig urât, păstrând taina credinţei în cuget curat. Dar şi aceştia să fie mai întâi cercetaţi, apoi, dacă se dovedesc fără prihană, să fie diaconiţi. Femeile lor de asemenea să fie cuviincioase, neclevetitoare, cumpătate, credincioase întru toate. Diaconul să fie bărbat al unei singure femei, să-şi chivernisească bine casa şi pe copiii săi. Căci cei ce slujesc întru bunătate, rang bun dobândesc şi mult curaj în credinţa cea întru Hristos Iisus” (Ep. I Timotei, vers. 16-17).
Desfacerea căsătoriei este absolut interzisă de Hristos şi de Apostoli, iar care cutează să se despartă, este adulter şi în Biserică nu se mai învredniceşte nici de Darul Hirotoniei şi nici de Darul Sfintei Împărtăşanii; pentru că a nesocotit prin adulter însuşi cuvântul lui Hristos. Să nu fie aceasta un privilegiu pentru cealaltă parte a familiei, adică să-şi persecute sufletul şi trupul alăturat pe motiv că despărţirea este interzisă. Căci dacă l-ar fi zis Domnul doar să aibă ce face, iar apoi să fie victima unui mariaj capcană, ne-ar fi lăsat această interdicţie chiar Apostolii lui Hristos. În acelaşi context, din altă parte din învăţătura Apostolilor, despre cum trebuie să fie omul şi mai ales creştinul, aflăm sub forma unei dispoziţii: „Te-ai legat de femeie? Nu căuta dezlegare. Te-ai dezlegat de femeie? Nu căuta femeie. Iar de socoteşte cineva că i se va face vreo necinste pentru fecioara sa, dacă trece de floarea vârstei, şi că trebuie să facă aşa, facă ce voieşte. Nu păcătuieşte; căsătorească-se” (I Corinteni, vers. 55). Vedem că Apostolul zice să nu caute cineva dezlegare de femeia sa, sau invers, ci să caute să se împace cu femeia lui şi numai cu aceea să vieţuiască, aşa cum zicea şi Ignatie, mulţumindu-se unul cu altul şi trupeşte şi sufleteşte.
Pildă de familie ne-au dat chiar Sfinţii Apostoli, toţi fiind căsătoriţi precum zice Pavel: „N-avem, oare, dreptul să purtăm cu noi o femeie, ca şi ceilalţi apostoli, ca şi Petru? Sau numai eu şi Varnava nu avem dreptul de a lucra cele ale nunţii?” (Ep. I Corinteni, vers. 62). Dar Pavel zice aceasta pentru că el era încă de 18 sau 19 ani când a îmbrăţişat Apostolatul şi încă nu-i venise vremea lui, iar Varnava, deşi era puţin mai mic decât el, n-a lăsat nimic scris despre sine. Venindu-i vârsta lui Pavel, s-a unit înaintea lui Dumnezeu cu Cecilia, pentru că zicea el, „precum Petru”, care era mai marele Apostolilor şi a cărui femeie, mama lui Matia, Marcu şi Petronela, se numea Mariamna. Tot aşa a fost Apostolul Natanail (Simon Zilotul), soţul Mariei Magdalena; Apostolul şi Episcopul Filimon dimpreună cu soţia sa Apfia şi fiul lor Arhip, Apostolul şi Episcopul Lin cu soţia sa Claudia, Acvila şi Psicila despre care scrie Apostolul Pavel: „Îmbrăţişaţi pe Priscila şi Acvila şi Biserica din casa lor, împreună-lucrători cu mine în Hristos Iisus” (Romani, vers. 75).
Încă din vremea Apostolilor apăruse erezia ioaneică, ce mai târziu, în secolul al III-lea, avea să fie numită „erezia montanismului” după liderul său, Montanus din Frigia, iar mai apoi călugăria care persistă din păcate până în ziua de astăzi. Pavel vrând să-l apere pe tânărul episcop Timotei, căruia îi şi scrisese că episcopul trebuie să fie „bărbat al unei singure femei”, adică orice episcop să fie căsătorit, aceluiaşi îi scrie următoarele: „dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor, prin făţărnicia unor mincinoşi, care sunt însemnaţi cu fierul înroşit în cugetul lor. Aceştia opresc de la căsătorie şi de la unele bucate, pe care Dumnezeu le-a făcut, spre gustare cu mulţumire” (Ep. I Timotei, vers. 19-20). Aici îi vedem pe ereticii montanişti sau viitorii călugări de mai apoi, despre care Pavel scrie că în rătăcirea lor opresc de la căsătorie, Taină lăsată de însuşi Hristos, punându-şi legile lor nefireşti mai mari decât ce a hotărât Hristos Dumnezeu.
Tot despre aceştia zice Apostolul că opresc de la anumite feluri de bucate, precum ştim că aceşti călugări opresc de la carne, în vreme ce săvârşesc mulţime de fărădelegi, călcând peste cuvântul Dumnezeiesc al Evangheliei. Din aceeaşi pricină, Apostolul le scrie celor din Corint: „Mâncaţi tot ce se vinde în măcelărie, fără să întrebaţi nimic pentru cugetul vostru” (Ep. I Corinteni, vers. 71). Să nu interpretăm că alte popoare mănâncă şobolani sau alte vietăţi… Ceea ce făcea parte din alimentaţia corintenilor este parte din alimentaţia universală, deloc vreo altă ciudăţenie. Tipurile sau felurile de hrană sunt: vegană, vegetariană sau acestea două împreună cu una carnivoră, dar nu în exces pentru că nicio necumpătare nu aduce prea mari beneficii fizice sau sufleteşti. Dacă cineva desconsideră pe un vegan pentru că trăieşte aşa, sau pe un carnivor, a pus accentul mai mult pe ce mănâncă omul acela cu trupul şi a ignorat ceea ce reprezintă hrana sufletului creştinesc. Noi trăim şi în duh şi în suflet, nu doar în trup. Ştiind acest lucru, ar trebui ca buna cuviinţă să ne cumpăteze.
De ce ar fi trebuit să zică Pavel aceste cuvinte, dacă n-ar fi fost în Corint eretici care pângăreau Învăţătura lui Hristos, lipsindu-se de căsătorie şi de mâncărurile de carne? Nu că Apostolul sau vreunul dintre Apostoli ar fi fost împătimiţi de cărnuri, pentru că oricum omul nu este carnivor pe deplin, ci pentru a nu întrerupe nimănui darul pe care l-a lăsat Dumnezeu spre îndulcirea trupului omenesc. Dimpotrivă, împovărarea lui este blasfemie pentru că acesta este închipuire a Bisericii Duhului Sfânt. Deci, Hristos nu lasă reţete de bucate în urma sa ci reţete utile şi practice pentru aflarea adevărului, eliberării şi mântuirii. Evanghelia nu este colonoscopie. Evanghelia ne învaţă să fim cumpătaţi şi acest lucru este cu adevărat folositor.
Slăvitul Apostol Ignatie îi scrie ucenicului său, Apostolului şi Episcopului Policarp, zicându-i: „Vorbeşte surorilor mele să iubească pe Domnul şi să se mulţumească trupeşte şi duhovniceşte, cu soţii lor. La fel şi fraţilor mei, spune-le să-şi iubească soţiile precum iubeşte Hristos Biserica. Căsătoriile lor să fie cu aprobarea episcopului, ca să fie Nunta lor după Domnul şi toate să se facă spre cinstea lui Dumnezeu” (Ignatie către Policarp, vers. 11).
Deci, căsătoria fiecăruia trebuie să fie cu binecuvântarea episcopului, fie cerută de creştini, fie de preot. Însă nici un preot sau episcop să nu facă vreo nuntă mai-nainte de a lua binecuvântarea episcopului lor. Asemenea şi Botezul catehumenilor mai în vârstă, se face neapărat cu încuviinţarea şi cercetarea episcopului, căruia Dumnezeu nu i-a dat mai multă înţelepciune decât celorlalţi, ci deplinătatea Darului Sfântului Duh care se află asupra sa, să-i arate prin simţăminte dacă este ceva care să împiedice, sau care să întărească această Taină. Ajungând tinerii la divorţ din cauza unor nepotriviri trupeşti şi aici să nu batjocorim firea pe care a zidit-o Dumnezeu încât să se caute pereche cu pereche potrivită în multe lucruri, cine va fi tras la răspundere? Dacă zice Hristos că „nimeni să nu despartă” este de la sine înţeles că nici înainte de a se dovedi unul altuia că se potrivesc, prin cereasca binecuvântare a Logodnei, nimeni nu trebuie să grăbească sau să întârzie Nunta lor. Altfel, este vinovatul!
De regulă, nici celelalte Taine nu se fac fără binecuvântare de la episcop, după cum acelaşi Apostol Ignatie scrie: „Aşadar, în cinstea Celui Care ne-a ales pe noi, se cuvine să-l urmăm pe episcop fără nici o viclenie sau făţărnicie; căci nimeni nu-l înşeală pe episcopul acesta văzut, ci îl înşeală pe Cel nevăzut. Că într-o împrejurare ca aceasta, n-avem să dăm cuvânt trupului, ci lui Dumnezeu, care le cunoaşte pe cele ascunse” (Magnesieni, vers. 6). Şi mai departe explică: „sunt unii care îl numesc pe episcop, episcop, dar fac toate fără de el; unii ca aceştia nu mi se par a avea credinţă curată, pentru că adunările lor de slujbe nu sunt întemeiate potrivit învăţăturii Evangheliei” (Magnesieni, vers. 7). Fireşte, episcopul este veghetor şi povăţuitor întocmai cu Apostolii, dar mirii să aibă preotul lor şi acela să le fie şi părinte sufletesc şi povaţă raţională şi luminată şi totodată dezinteresat să domine casa altuia.
Întorcându-ne la învăţătura predată de Apostolul Pavel, să citim şi aceste rânduri: „vreau deci ca văduvele tinere să se mărite, să aibă copii, să-şi vadă de case şi să nu dea potrivnicului nici un prilej de ocară. Căci unele s-au şi abătut” (I. Timotei, vers. 30). A se vedea că Apostolul nu învaţă ceva greşit, împotriva acestui cuvânt din Evanghelie: „Deci ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu mai despartă” (Ev. Marcu, vers. 285). El vorbeşte ca văduvele tinere să se căsătorească, întâi pentru a avea prunci, apoi pentru că nemaifiind bărbatul lor în viaţă, nu săvârşesc adulter prin vrednicia căsătoriei, iar în al treilea rând pentru că înaintea lui Dumnezeu sunt două păcate capitale, care îndeamnă omul până la nebunie şi acelea sunt: schimbarea firii şi opunerea la rânduiala firii. De aceea, nici Mântuitorul Hristos nu a lăsat pe nimeni să se opună firii, pentru că de la Dumnezeu îşi are rostul şi progresul ei, şi omului nu-i este dat să se opună. Numai ereticii montanişti opresc, după cum zice Apostolul Pavel, căci ei vor ca minţile celor robiţi să fie înnebuniţi şi să-i poată slugări în aşezările lor mănăstireşti fără de cârtire. Ei fac acestea invocând învăţături şi canoane, însă, dincolo de ceea ce vor ei să predice, stă cuvântul lui Hristos întâia oară şi apoi al Apostolilor, şi nimănui nu-i este dat să le încalce sau să le schimbe.
Acelaşi Apostol Pavel scrie, atât de frumos şi lămurit, că: „Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia. Iar celor ce sunt căsătoriţi, le porunceşte, nu eu, ci Domnul: femeia să nu se despartă de bărbatul ei!” (I Corinteni, vers. 51). Şi încă o dată găsim dragostea despre care am mai amintit şi mai-nainte, dar frumuseţea acestui cuvânt ne îndemnă să-l mai citim încă o dată, ca fiecare să înţeleagă rolul familiei, unitatea ei în dragoste şi cât de important este acest cuvânt cu care sfârşeşte Apostolul: „Iar dacă femeia s-a despărţit, să rămână nemăritată, sau să se împace cu bărbatul său; tot aşa bărbatul să nu-şi lase femeia” (Ep. I Corinteni, vers. 52). Deci, cinste să-i fie episcopului sau preotului care încearcă din răsputeri să-i împace pe doi care, deşi se potrivesc, s-au despărţit din dispute banale şi necinste acelui preot sau episcop care din lenevire şi lipsă de interes lasă să se surpe o casă de creştini. Aceasta nu este doar o greşeală, este o cădere din demnitatea de preot sau episcop.
Aşadar, fiecare să caute calea lăsată de Dumnezeu şi să nu i se opună cu nimic. Pe toate le-a zidit Dumnezeu bune şi de folos şi, dacă ar fi venit de la sine împlinirea firii, n-ar fi mai fost consemnată în Evanghelii şi în Epistole calea cea dreaptă care duce la Viaţă. Trupul are rânduiala lui firească. Noi de suflet şi de duh să avem şi mai mare grijă. Dacă trupul are regulile sale fireşti, cele nevăzute au nevoie de noi şi de conştiinţa noastră. Aşadar, ne stau în faţă vieţile Apostolilor care s-au făcut pildă nouă, tuturor, spre slava Celui ce ne-a chemat la acest dumnezeiesc nume de creştini, spre mântuirea sufletelor noastre în vecii vecilor. Amin.
Asociația Creștină Apostoliconul 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.