Întâlnire cu Secretarul de Stat pentru Culte al Guvernului României

Miercuri, 13 decembrie 2013, Secretarul de Stat pentru Culte al Guvernului României, dr. Ciprian-Vasile Olinici, teolog român şi doctor în psihologie, s-a întâlnit cu Pr. Horepiscop Nicolae Ilie, Preşedintele Asociaţiei Creştine „Apostoliconul” – confesiunea „audianism” şi cu vicepreşedintele acesteia, Victoria Valentina Ciubotaru.

În cadrul întâlnirii, s-au discutat mai multe aspecte privitoare la viaţa religioasă din România, cadrele legale al libertăţii religioase şi posibilitatea explicitării Legii nr. 489/2006 prin modificarea actului sau prin adoptarea unui Ordin de instrucţiuni privind aplicarea art. 52 din OG. 26/2000 şi capitolului al treilea din Legea generală Cultelor.

Viaţa religioasă din România este reglementată de mai multe legi, ordonanţe, hotărâri de guvern şi alte acte normative sau regulamente ale instituţiilor statului, punându-se accentul pe statutele aprobate sau avizate ale confesiunilor religioase existente în România şi constituite potrivit legii, altele decât cele 18 culte religioase majoritare şi cele 44 de asociaţii religioase, numărul lor depăşind 200 de credinţe religioase, faţă de care Statul Român este neutru din punct de vedere constituţional.

Problemele întâlnite în ţară, cu privire la respectarea libertăţii religioase, fie în cadrul instituţiilor statului şi unităţilor teritoriale ale acestuia, se datorează abordării superficiale sau greşite a Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, dar care nu este singura lege care reglementează libertatea religioasă din România. Astfel, există necesitatea cunoaşterii complexe a legislaţiei, atât pentru organele statului, cât şi pentru membrii de conducere ai confesiunilor religioase aprobate.

O parte dintre problemele cu care se confruntă domeniul vieţii religioase din România se datorează intenţiilor membrilor unor confesiuni religioase care, în baza unor documente legale dar limitate, îşi extind atribuţiile mai mult decât prevăd propriile lor statute sau regulamente de ordine interioară. Alte probleme sunt generate de învrăjbirea religioasă care pleacă în special de la fanatismul unor adepţi din diferite confesiuni aprobate.

Este încântător faptul că domnul Secretar de Stat pentru Culte, Ciprian Olinici, cunoaşte tezele Sfântului Episcop Audius, iar dintre problemele semnalate de acesta la începutul secolului al IV-lea, unele încă sunt întâlnite şi în zilele noastre. Este de apreciat neutralitatea cu care domnia sa se raportează dialogului interconfesional şi intercreştin şi sprijinul pe care îl acordă confesiunilor religioase legale, în acord cu propriile lor statute şi în limitele legale ale atribuţiilor sale prevăzute de H.G. 44/2013.

Autonomia cultelor şi confesiunilor religioase din România este garantată de Guvernul României prin Secretariatul de Stat pentru Culte şi celelalte instituţii ale administraţiei publice centrale, lucru care ne dovedeşte că democraţia românească păstrează noţiunea de libertate religioasă apărută pentru prima dată în legislaţia Gothiei, în urmă cu aproximativ 1700 de ani.

După întrevederea ce a avut loc la sediul Secretariatului de Stat, Preşedintele Asociaţiei Creştine „Apostoliconul” i-a dăruit domnului Ministru „Crucea Iacobită” şi câteva dintre studiile realizate între anii 2019-2023 pe marginea doctrinelor Episcopului Audius, iar domnia Sa a dăruit două albume ale Ministrului Cultelor şi două cărţi de legislaţie şi instrucţie, publicate de Secretariatul de Stat pentru Culte în anul 2018.

Relaţiile dintre stat şi confesiunile religioase legal constituite în România se realizează pe baza respectului reciproc.

CIPRIAN OLINICI, lector asociat al Universităţii din Bucureşti, s-a născut pe 5 august 1982 în Rădăuţi.

Este absolvent al Seminarul Teologic Ortodox ,,Mitropolitul Dosoftei” Suceava, absolvent al Facultăţii Teologie Ortodoxă ,,Dumitru Stăniloae” din Iaşi şi al Institutului Catolic din Paris, Franţa, iar în anul 2019 devine doctor în teologie al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Din anul 2017 urmează cursurile Facultăţii de Psihologie, Universitatea „Titus Maiorescu” din Bucureşti, în anul 2020 obţinând diploma de master în psihologie cognitivă-comportamentală.

Despre sine, spune cu modestie că „psihologia este doar o pasiune”, în realitate având toate atuurile unui foarte bun psiholog.

Din anul 2015 a ocupat funcţia de Director General al postului de radio şi televiziune „TRINITAS” al Bisericii Ortodoxe Române şi colaborator al Ziarului „Lumina” şi partener al Academiei Române, Ministerului Culturii şi Institutului Cultural Român.

La propunerea cultelor religioase din România, Premierul Marcel Ciolacu l-a investit în funcţia de Secretar de Stat pentru Culte al Guvernului României, prin Decizia nr. 232 din data de 23 iunie 2023.

Istoricul Secretariatului de Stat pentru Culte se găseşte aici: http://culte.gov.ro/?page_id=438.

Felicitare către Preotul Mihai Voluşniuc

A fost publicat studiul despre Diaconiţe!

Dragi cititori,

Avem bucuria de a vă anunţa că, pe pagina Asociaţiei Creştine „Apostoliconul” (www.apostoliconul.ro), a fost publicată cea mai nouă lucrare dedicată creştinismului primar – din perioada Sfinţilor Apostoli şi nu numai. Studiul este denumit „DIACONIŢELE” şi reprezintă o reabordare, dintr-o perspectivă contemporană, a două ranguri clericale timpurii şi anume: „diaconiţele” şi „văduvele consacrate”. Termenii sunt foarte puţin cunoscuţi în zilele noastre. Am constatat că mulţi dintre cei ce abordează problema diaconatului feminin, nu stăpânesc îndeajuns realitatea acestei tagme bisericeşti cu origini în creştinismul primar.

Pe tema diaconatului feminin au mai fost realizate studii teologice sau teze, unele dintre ele cu adevărat demne de apreciat şi citit, dar putem fi conştienţi că altele s-au raportat cu precădere la misoginism.

La realizarea acestui studiu au fost folosite mai multe cărţi păstrate din primele 4 secole, dar şi două studii contemporane, cum ar fi: „Slujirea diaconală a femeilor în Biserica Ortodoxă Coptă astăzi” de Ch. Chaillot, tradus în limba română de Protos. Lect. Dr. Vasile Bîrzu şi Pr. Conf. Dr. Habil. Daniel Buda şi „Rolul femeii în Biserică. Problema diaconatului feminin” de Drd. Daniela Luminița Ivanovici, lucrare publicată, în anul 2016, în Revista „Altarul Banatului” a Mitropoliei Bisericii Ortodoxe Române din Timişoara. În anul 2012, am discutat cu fostul conducător al acestei confesiuni religioase (Mitropolia Banatului), Mitropolitul Nicolae Corneanu (1923-2014), în etate de 91 de ani la acea vreme, despre intenţiile domniei sale de a realiza mai multe studii legate de existenţa acestui rang şi mai ales despre slujirea acestor „femei clerici” în Biserică, în adevăratul sens al cuvântului, atribuţie pe care o aveau unele dintre femeile creştine din primele veacuri. Nu se ştie dacă regretatul cărturar bănăţean a mai reuşit să termine vreun studiu, sau dacă le-a început şi dacă vor mai fi publicate vreodată.

Studiul de faţă se dedică acestui rang dat fiind faptul că Asociaţia Creştină „Apostoliconul” şi-a propus să recondiţioneze creştinismul „audian”, în profunzime, readucând la viaţă toate elementele care au constituit Biserica Sfinţilor Apostoli, a primelor 4 secole. Aşadar, credinţa noastră, a fiecăruia, este o bucurie, o trăire şi totodată o misiune care necesită eforturi.

Culegerea informaţiilor a început în anul 2022, dar studiul iniţial a fost început în anul în curs, 2023, urmând ca pe parcursul a 16 zile să fie aşternute pe hârtie toate rezultatele cercetărilor noastre şi corecturile acestora.

Pe parcurs, datorită importanţei şi mai ales atenţiei sporite pe care o necesită acest subiect, studiul va fi îmbogăţit cu alte surse pe care le deţinem sau despre care avem indicii că există, multe dintre acestea fiind datate din prima parte a mileniului întâi şi care deocamdată necesită o cercetare mai profundă pentru a putea fi abordate. Până atunci, vă invităm să vă bucuraţi alături de noi, iar bunul Dumnezeu să-i lumineze mintea fiecăruia aşa încât să înţeleagă toate aceste informaţii şi să nu le interpreteze în mod personal, într-un mod necreştinesc sau care să corupă adevărul. Un adevăr corupt este o informaţie corectă care a fost falsificată parţial sau în totalitate. Deci, o informaţie care, deşi a izvorât dintr-o sursă corectă, a devenit un neadevăr.

Şi cum spune şi Mântuitorul, în Sfânta Evanghelie, că prin adevăr vine şi libertatea în bunul sens al cuvântului, vă mulţumim celor care, indiferent de gen, indiferent de clasă socială sau de mediul în care vă aflaţi, lăsând deoparte „misoginismele popeşti”, puteţi pătrunde în creştinismul apostolic aşa cum a fost el, întemeiat de Hristos, propovăduit de către Apostoli şi de toţi Sfinţii acelor vremuri de demult apuse, chiar dacă, între secole, lucrurile s-au schimbat în anumite confesiuni religioase, la origine creştine, într-o manieră încât originalitatea cultului nu-şi mai găseşte semnificaţia.

Cu aleasă preţuire şi cu dăruire,

Pr. Horepiscop Nicolae Ilie,

preşedintele Asociaţiei Creştine „Apostoliconul”,

entitate recunoscută de către Secretariatul de Stat pentru Culte al Guvernului României care se dedică studierii, conservării şi propovăduirii creştinismului apostolic şi „audianismului” în România, Ţara Moesiei (Mesiei) sau Ţara Goţilor.

Mulţumim pentru tot sprijinul acordat Preacucernicului Părinte, Mihai Voluşniuc – Preot Creştin Audian, dar şi Vicepreşedintelui Asociaţiei Creştine „Apostoliconul”, Valentina Victoria Ciubotaru, pentru corecturi şi completări! Dumnezeu să răsplătească fiecăruia pentru implicare!

Astăzi, 7 iunie 2023 – Stil Nou – (25 mai, Stil Vechi), zi în care se face pomenire Sfântului Ierarh Mărturisitor, Dionisie, episcopul Mediolanului, care a fost martirizat la anul 359, dar care a suferit temniţă şi persecuţie împreună cu Sfântul nostru Părinte şi Mucenic, Donatus Magnus, martirizat de bizantini în anul 355, Episcopul Cartaginei; Sf. Mc. Terapont, ep. Ciprului; Sf. Mc. Canis ep. de Calitri; Sf. Mc. Maxim şi Victorin; Sf. sfinţit, Senciu, preotul propovăduitor din Toscana Italiei.

Pentru rugăciunile lor şi ale celor dimpreună cu dânşii, pomeniţi astăzi, ale tuturor Sfintelor femei sârguincioase, care pentru propovăduirea creştinismului s-au nevoit şi ostenit şi pentru rugăciunile tuturor Sfinţilor, Doamne, Dumnezeul nostru, creştinesc, mântuieşte-ne şi ne luminează pe noi. Amin.

Studiul se găseşte aici: https://apostolicon.wordpress.com/diaconitele/

Comunicat 06.04.2023 – Asociaţia Creştină „Apostoliconul” – confesiunea Creştină Audiană

Descoperire arheologică în Capadocia. Orașul creștin subteran Midyat.

Descoperire arheologică uimitoare în Capadocia.
A fost descoperit orașul creștin subteran Midyat. Una dintre cele 15 Biserici ale orășelului este fotografiată la 360° și poate fi accesată online. Intrarea în Bisericuță se face dinspre Sud-Vest la un unghi de 210° și Altarul este poziționat spre Nord-Est la un unghi de 30°.
Link-ul Bisericuței din Capadocia: https://maps.app.goo.gl/K9fJhzpB75UbLMyS9
NOTĂ: Apăsând pe Busola din link, putem verifica poziția Altarului cu telefonul mobil, locația fiind activată.

Această descoperire este a multa dovadă vie că, până la reforma din Arles din 314, Creștinii se închinau aproximativ spre Nord și nu spre răsăritul soarelui sau spre apus. Reforma „spre răsărit” apare în urma celei mai cumplite domnii din istoria creștinismului când libertatea a fost condiționată de o grozăvie de dispoziții politice ale imperiului. Împăratul Constantin, renumit pentru egoismul atroce cu care și-a început și sfârșit cariera politică, a impus creștinilor să-și construiască Bisericile cu altarul spre el și să renunțe la poziționarea lor către Nord. Pe lângă parcursul de iudaizare forțată și inclusv abandonarea sărbătoririi Învierii Domnului la prima duminică după data certă a Învierii, adică 4 aprilie stil nou, 22 martie stil vechi, conform scrierilor episcopului Epifanie de Salamina, sărbătoarea fiind strămutată după data de 14 Nissan evreiesc, atunci când Constantin își serba aniversarea, condiționându-se după erezia solunară. Epifanie mărturisește că „în vremea celor 15 episcopi tăiați împrejur a fost abandonată sărbătoarea Învierii pentru a se potrivi cu ziua de naștere a împăratului. Acesta se născuse pe data de 27 februarie 274, adică 14 februarie pe stil vechi, dar în acel an era în proximitatea zilei de 15 din luna evreiască Nissan, adică în preajma sărbătorii mozaice numită „Pesah”. Tot atunci are loc implementarea termenului eretic de „Paști” sau „Paște”, deși creștinii nu sărbătoresc Pesah-ul evreilor ci ziua Învierii lui Hristos.
Mărturiile sunt multe despre politica de guvernare totalitaristă a lui Constantin.
O dată cu moartea lui Constantin, fiul său, Constanțiu, a impus tuturor romanilor canonizarea lui Constantin pentru ca generațiile următoare să nu cuteze să vorbească despre păgânătatea unui „sfânt” aproape auto-proclamat sfânt în al 30-lea an de domnie. Din această perspectivă, suntem obligați să nu vorbim despre cele 6 milioane de victime din perioada de domnie a împăratului de confesiune solunară, adeptul lui „Sol Invictus”, zeitatea romană „Soarele neînvins”, în cele din urmă iudeo-arian, iudeu după părinți și arian după conceptul iudaic de a-l nega pe Hristos ca Dumnezeu întrupat, concept canonic mărturisit la Sinodul din Niceea, din anul 325, de Sfântul Ierarh și Mucenic Audius, Episcopul goților. Tot Constantin a fost cel care a interzis această credință de origine apostolică, dar și existența vreunei forme de opoziție. Operele lui Augustin de Hipona ne mărturisesc cu câtă tenacitate au ales unii să distrugă creștinismul din interior pentru a fi desemnați episcopi de către împărat.
Fundamentul teologiei Audianismului este declarația Apostolului Pavel, prin care ne exprimă cel mai profund crez, adică „Dumnezeu s-a arătat în trup…” (I Timotei cap. 3, vers. 16).
Vestigiile rupestre de la Bozioru, din Munții Buzăului, pe care Asociația Creștină „Apostoliconul” le descoperă prin regretatul Benone Sinulescu, născut în regiune, muzeologul Diana Gavrilă și scrierile timpurii precum cele ale lui Basil Iorgulescu, vestigii rămase în urma creștinilor audieni, poziționate cu Altarele spre Nord, ne mărturisesc încă o dată spre ce loc se închinau Apostolii, cum de altfel ne vorbesc și peșterile din vremea apostolică, adică spre Nord și nu spre răsăritul soarelui.
Cultul creștin care l-a urmat pe Sfântul Audius a fost interzis prin decretul teodosian din 428, când s-a diapus scutirea de impozit a 3 generații de descendenți ai celui ce execută un creștin „audian”, nesupus arianismului care devenise cult oficial încă din vremea lui Constantin, urmat de fiul său, Constanțiu și nedeschis spre nicio reformă în materie de credință. Libertatea acestui cult sirio-moesian are să fie redată 1594 de ani mai târziu.
Reconstituirea cultului și a tuturor pozițiilor doctrinare este una dificilă și anevoioasă, mai ales că după anul 305, culminând cu începutul domniei lui Constantin și până în anul 311, au fost distruse toate scrierile Apostolice, prin arderea lor în Alexandria Egiptului, pe atunci parte din imperiul roman de răsărit. De asemenea, alte arderi au loc în Bizanțul secolului al V-lea, după decretul teodosian, Italia secolului al X-lea, în vremea episcopului atroce Ratherius, cât și în Crimeea anului 1786, când are loc arderea bibliotecii din Cherson. Cu toate acestea, au rămas sute de Bisericuțe creștine audiene în munții din Mangup, una dintre ele fiind identică „Bisericuței lui Iosif” din arealul montan buzoian, Biserică Creștină audiană începută în secolul al III-lea, folosită începând cu secolul al IV-lea în vremea Horepiscopului Audius și ocupată abuziv de călugări ortodocși fanarioți după secolul al XV-lea, când au și fost atestate documentar, adică incluse în registrul patrimoniului național. Foarte puține dintre aceste Bisericuțe existente pe teritoriul României au fost ocupate de ortodocși și distruse în perioada domniilor fanariote, sau fiind victime ale schimbării destinației lor inițiale. Majoritatea au fost privilegiate mai degrabă de conservare naturală. Chiar și prin degradarea lor datorită trecerii atâtor veacuri, ele ne mărturisesc încă o dată despre traumele suportate de creștini pentru că au dorit să rămână creștini, nu iudei 90% și doar 10% creștini cum au rămas până astăzi.
Este bine să amintim faptul că tot în vremea lui Constantin are loc Sinodul din Elvira (305-306) care interzice existența Sfintelor Icoane în Biserici, poziție tot de origine evreiască. Interzicerea lor ne dovedește clar existența acestora în Biserici încă din primele secole. Și pe marginea acestui subiect s-a iscat culegerea a zeci de argumente scripturistice vechi-testamentare, adică evreiești, polemici care probabil nu vor mai fi rezolvate niciodată.
După secolul al IV-lea, numai creștinii audieni din Gothia, donatiștii din Africa de Nord și messalienii episcopului sirian Ioan Gură de Aur, aveau să mai construiască Altarele spre Nord, restul acceptând dispoziția lui Constantin de a se închina spre scaunul lui, nu spre locul de închinare al Sfinților Apostoli. Pretextele pot fi găsite pentru a argumenta orice erezie. Un lucru este clar și literă de lege chiar, acela că Peșterile Apostolilor au fost îndreptate spre Nord și nu spre răsărit sau spre apus.

Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat!

Coroana de Spini a lui Iisus Hristos

Coroana de spini a Mântuitorului este din papură.

Coroana de Spini a Mântuitorului, ajunsă după o călătorie aproape bimilenară prin toate statele lumii, adăpostită ultimele secole in catedrala Notre-Dame din Paris, este o coroană din papură europeană. Ea este menționată în istorie prin scrierile mai multor Sfinți consacrați de bisericile ortodoxe și catolice.

Metafora arhicunoscută a spinilor vine și de la spinii de aur cu care a fost ornată mai apoi de împăratul Justinian, care fusese un moment impresionantn pentru sfârșitul secolului al IV-lea. Coroana ar fi fost ornată și în secolul al IV-lea cu spini din lemn care apoi au fost împărțiți în întreaga lume, lucru menționat și de Paulin de Nola. Nu se știe ce s-a întâmplat cu spinii cu care fusese decorată de către soldații romani.

Este cunoscut faptul că papura nu deține spini, ci aceste 70 de elemente au fost adăugate ornamental sau simbolic după numărul celor 70 (72) de Apostoli ai Săi din cea de-a doua chemare (Luca, 10, 1).

După incendiul din 2019, care a devastat catedrala din Franța, Coroana a fost mutată la Luvru, rămânând neatinsă de flăcările care au distrus catedrala.
Istoria ei este una foarte lungă care se leagă mai mult de Orient în primul mileniu și de Europa în mileniul al doilea. Nu se poate proba autenticitatea decât prin cea mai veche descriere completă a lui Paulin de Nola (sfârșitul secolului al IV-lea), deși există mențiuni fragmentale și din secolul al IV-lea. Cert este că Hristos a purtat pe cap o coroană din papură, plantă care nu crește în deșert, în zonele secetoase sau în cele aride.

Spini sunt menționați de 12 ori în Codex Argenteus (Evanghelia Goților) și referitor la cununa împletită de ostașii romani dor în Evanghelia lui Ioan, versetul 389 și a lui Luca, versetul 455.

Cadru pentru coroane de flori

În unele zone din România încă se mai păstrează tradiția împletirii unor funii, coșuri sau accesorii tradiționale din papură, ea fiind găsită din abundență în regiunile Munteniei. De asemenea, s-a păstrat tradiția ca la împletirea coroanelor din flori naturale cercul principal să fie o funie împletită din papură. Acest obicei funerar aproape necunoscut de către majoritatea românilor are strânse legături cu originea coroanei care a stat pe capul Domnului în ziua Răstignirii Sale.

Papură verde

Papura este o plantă din familia Typhaceae și are 13 specii, iarăși un simbolism în creștinismul timpuriu. Numărul 13 pentru creștini însemna cei doisprezece Apostoli de la cină, al treisprezecelea fiind Hristos. Numărul speciilor de Papură a fost descoperit mai târziu.

Dealungul iistoriei, românii au găsit întrebuințări diferite pentru folosirea papurei. Cel mai cunoscut este acoperișul caselor sau a anexelor. Nu doar că Domnul a purtat pe cap o cunună din papură, ci și înaintașii noștri au trăit tot sub case învelite cu această plantă. Aspectul frunzelor sale este similar finicului menționat în Evanghelia Goților, Ev. lui Ioan, versetul 221, în momentul „Întâmpinării Domnului” înainte de patima Sa.

Pr. Nicolae Ilie

Președintele Asociației Creștine „Apostoliconul”.

Am ales responsabilitatea în locul vaccinării.

O viață întreagă am stat mai mult izolat decât în mulțime, fizic și sufletește. La Bisericuțele Creștine Audiene de la Bozioru mergem de ani de zile în grupuri foarte restrânse, aproape că nu se știe că existăm în România sau că trecem pe acolo. Pare că izolarea aceasta a fost premergătoare pandemiei.
De la început le-am adresat multora care vociferau o întrebare: „Dacă susțineți că se dorește reducerea populației (ei, nu eu), nu credeți că pot fi capabili să inventeze viruși în laborator?” Nu au fost capabili să răspundă coerent niciunul. Este lesne că la capitolul „viteji cu gura mare” avem cel mai zdravăn batalion din istoria omenirii. Mulți, rând pe rând, au cedat și azi sunt vaccinați, fie că l-au avut, fie că s-au temut de prăpădul care se petrece în jurul nostru.
O precizare personală, dar și în acord cu doctrina creștină și respectarea legilor acestui stat, lucru pe care și noi îl îndeplinim statutar și faptic, pe care vreau să v-o expun aici, este că: vaccinul te face posesor, bineînțelea, imun pentru tine și pentru cei care la rândul lor sunt vaccinați. Este binecunoscut faptul că vaccinul are acest rol de a însera bacteria sau virusul cu stadiu „adormit” în fluxul sanguin. Doar că cei din jur pot să se contamineze de la tine, dacă nu sunt vacinați și ei. Valul din toamna aceasta se datorează și faptului că o mare majoritate dintre oameni au îmbrățișat ignoranța imatură că „gata, sunt vaccinat”.
Așadar, ești vaccinat, gândește-te și la unul ca mine care am decis, orice ar fi, să nu mă vaccinez nici eu și nici soția. Nu suntem numai noi pe lume, dar nici numai tu!
Nu discriminez pe cei vaccinați. Avem rude primare vaccinate (fratele, bunicul de la Torino, unchi, mătuși, și sunt bine până acum). Avem prieteni, diferiți episcopi cu care avem protocoale de recunoaștete reciprocă, juridică sau legală, din România, Italia, statele arabice și Grecia, diferiți preoți din diferite confesiuni religioase. Nu este o rușine să fii vaccinat, dar nici să fii nevacinat, și asta numai dacă ești un om responsabil!
Noi am ales să rămânem fără certificat verde orice ar fi. Restul membrilor fac ceea ce cred că este mai bine pentru ei și vor fi respectați în continuare la fel!
De ce am ales acest lucru? Să fim vreun exemplu? Nu. Să fim altfel decât restul lumii? Nu. Avem un certificat de hirotonie, altul de naștere, altul de la judecătorie prin care credința noastră (audianismul) este legală, avem rațiune, avem demnitate și mai avem ceva: spiritul de solidaritate pentru cei din jur. Astfel, păstrăm distanța de peste 3-4 metri, nu murim nici dacă păstrăm o distanță și mai mare rareori când mergem după alimente! Purtăm mască textilă, groasă, indiferent că unii dintre semenii noștri ne-au învrednicit de titlul „botnițofori”. Asta e’! O mare parte dintre ei azi nu mai sunt printre noi și de acum vor râde și mai puțini…. Responsabilitatea și cumpătarea ajută în orice situație, trupească sau sufletească, vaccinat sau nevaccinat!
Avem cazuri de persoane pozitive dar le protejăm identitatea. Nu vreau decât să sancționez atitudinea că suntem prea stăpâni pe noi să ne contaminăm cu ceva. Ba nu, nu suntem deloc stăpâni în fața unei inofensive ispite, pe care am fi putut să o depășim cu puțin minim de efort. Dară-mi-te în fața unui monstru necruțător care a răpit atâtea vieți de oameni iresponsabili, sau responsabili cu rude și apropiați iresponsabili!
Noi, oricum, suntem aproape inexistenți ca și comunitate în România, așa că nu știu dacă mesajul acesta n-ar rămâne, cum îmi și doresc, unul mai degrabă anonim. Cine are urechi să audă.
Am ales să nu ne vaccinăm niciunul dintre creștinii care azi mai practică cel mai vechi cult din România – audianismul – (sec. 3, an 257). Sfântul Audius, părintele nostru, n-a fost un episcop dintre boieri, ci unul dintre oameni, cum scrie frumos despre el Episcopul ortodox Epifanie de Salamina în preajma anilor 370. El, zice Epifanie, păstra toate dogmele și riturile Apostolilor, dar în restul timpului muncea precum un om obișnuit, întreținându-și propria familie (horepiscopul este un episcop căsătorit, ex. Grigorie de Nissa, fratele Sf. Vasile, soțul Teoseviei).
Nu doar că Sfântul Audius muncea precum toți oamenii de sub omoforul său, ci le dădea un exemplu. Între noi, Părintele Mihai de la Vaslui este un exemplu inclusiv pentru mine, și nu cred că prea curând voi fi și eu unul, deși ar fi trebuit să fiu primul. Așa a fost să fie. Cu toate acestea, aș dori să le transmit tuturor o idee: nemurirea este doar a sufletului! De aceea, „Templul Duhului Sfânt”, adică trupul, cum îl numește frumos Apostolul Pavel, trebuie ocrotit. Îți bați joc de trup, îl blasfemiezi, îl ignori, ignori acel Templu, acea Biserică. Ar trebui să ne amintim că Hristos (Hristu) îi descrie destul de limpede pe cei ce greșesc împotriva Duhului Sfânt. Asta ar trebui să fie mai mare decât o literă de lege.
Din această pricină, având grijă de noi, avem grijă de propria Biserică a Duhului pe care o ducem în spate pe unde umblăm, chiar dacă suntem conștienți de asta sau nu suntem. Suntem creștini. Asta înseamnă mult.
Vă recomand iarăși ca de la începutul pandemiei să păstrăm distanța, dacă ne iubim semenii! – ne place coliva ca desert, dar vă vrem vii pe cât mai mulți dintre voi -. Ce înseamnă îmbulzeala? Spirit de turmă, efect de mahala, duh de gâlceavă. Creștinii adevărați nu se mănâncă între ei și nici nu se calcă pe picioare. Dau o pildă de oameni educați, dacă nu de acasă, măcar de cuvântul Dumnezeieștii Evanghelii.
Vreau să nu-i judecăm nici pe cei vaccinați, nici pe cei nevacinați, ci să reducem decesele sau contaminările prin curățenia trupului, curățenia sufletului, degajarea drumului pe care mergem civilizați, nu în grămadă precum oile. Or fi vreo două pilde în Evanghelie despre oi, dar omul este om, nu oaie – numai dacă vrea să fie om. Aveți grijă de alimentație. N-om mai avea parte de hrană 100% bio, dar măcar să nu mâncăm fructul în primele ore după ce-l cumpărăm din market. Oricum, mărul acela are mai bine de o săptâmână de când a fost trimis la distribuitor. Deci, mai poate aștepta 24 de ore să se bucure că hrănește un om. La fel și restul fructelor și alimentelor. Noi dezinfectăm fără a dezvolta obsesii inclusiv ambalajele.
Este rușinos că suntem singura țară din Europa care are pe la băile publice instrucțiuni despre cum și cât să ne spălăm pe mâini. Foarte rușinos! Sper că nu studiați cu luare de note acel pliant… Sper că printre noi nu-s oameni ce nu știu să se spele, dar știu să urle și să zbiere, doar și numai să se afime prin răzmerițe de stradă. Nu-i numai o bacterie sau un virus, or fi multe ce se iau prin nespălarea mâinilor sau mâncarea unui aliment murdar.
Aș mai adăuga ceva: Hristos a luat Crucea, ritualic, Dumnezeu care s-a arătat în Trup – cum îl descrie tot marele Pavel – poate că formal, dar destul de real și serios. Formal pentru că Dumnezeu nu este vremelnic, iar serios, pentru că, chiar a purtat Crucea, zică oricine ce-ar zice! Așa și noi. Ne sufocă acea mască? Măcar noi să nu ucidem pe cineva.
Sufocat de o mască n-a murit niciun doctor înainte de pandemia aceasta! Să recunoaștem acest lucru. La urma urmei, ne-or râde vreo sută, o mie, dar rândurile celor ce râd a scăzut dramatic. Îmi pare rău pentru ei! Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Cu mască, de răsul extrovertiților, cu Isu Hristu deasupra, cu Evanghelia Lui în față și cu poverile genelor mele în spate, vreau să reușim să trecem această pandemie vii, vacinați or ba, dar măcar foarte responsabili!
Fi-ți creștini! Fi-ți responsabili! Iubiți-vă semenii. Mândria că eu sunt invincibil este doar mândrie. Dincolo de toate sunt om în trup.

Pace și bucurie și multă sănătate!

• Horepiscop Nicolae Ilie
  Președinte al Adunării Generale a
  Asociației Creștine „Apostoliconul” – pentru conservarea Audianismului în România – Episcopia Creștină Audiană.
  http://www.apostoliconul.ro
  (+4) 0748595007.

Ne ajung vremurile constrângerii și asistăm neputincioși pentru că înaintașii au fost mult prea dogmatiști în timp ce erau și mult prea comozi.