Urări de sărbători transmise celorlalte culte

LIBERTATE RELIGIOASĂ sau LEGALITATEA INFRACŢIONALITĂŢII?

Noţiunea de „libertate religioasă” pentru anumite persoane a reprezentat o oportunitate de a-şi declara una a lor, departe de lege, dar numai pentru a face „preoţie” sub o formă aparent legală, în timp ce alte persoane s-au bucurat de existenţa ei pentru a-şi propovădui propriul crez, cu sinceritate.

Fenomenul pe care îl dezbatem în continuare porneşte de la „AVIZUL Secretariatului de Stat pentru Culte” sau de la Deciziile acestuia. Pentru a veni cu încă un plus de claritate în ceea ce priveşte abordarea şi aplicarea Legii nr. 489/2006 în România, vă propun să analizăm împreună următoarele aspecte.

Ce este „Avizul Secretariatului de Stat pentru Culte”? Este un document oficial, emis în baza art. 41, alin. 2, lit. D din Legea nr. 489/2006, de către principala instituţie care se implică în viaţa religioasă românească, adică Secretariatul de Stat pentru Culte al Guvernului României, în baza legală a art. 4, alin. 1,7 din H.G. 44/2013. Regulile pentru obţinerea avizului sunt prevăzute în Ordinul nr. 118/2017.

În cazul unor entităţi religioase aparte de cele prevăzute în Legea nr. 489/2006, dar care îşi dobândesc dreptul de a-şi mărturisi propria credinţă, Avizul prevăzut la art. 41, alin. 2, lit. D din Legea Cultelor are baza legală a Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, mai exact a art. 52, fiind autoritatea administraţiei publice centrale care avizează aprobarea entităţilor religioase.

Juridic vorbind, orice Lege, Ordonanţă sau Hotărâre luată de oricare instituţie din România, inclusiv de către Ministerul Justiţiei prin Instanţe, se avizează înaintea aprobării. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că se fac anumite revizuiri ale complexităţii impuse de lege, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile legale şi regulamentele principalelor instituţii în baza cărora se avizează un act sau o procedură, atestă îndeplinirea condiţiilor şi „dă undă verde” pentru şedinţa de aprobare.

Ce autoritate are Avizul Secretariatului de Stat pentru Culte? În cazul asociaţiilor religioase, după constituire, acesta poate fi invocat ca fiind un act existent, dar nu se poate întreprinde nicio activitate în baza lui. De ce? Pentru că primează Decizia Instanţei Ministerului Justiţiei de aprobare a statutului de organizare şi funcţionare. Cu alte cuvinte, Avizul se emite în baza existenţei unui statut pe care Comisia Secretariatului de Stat pentru Culte îl admite ca fiind apt pentru aprobare. Aşadar, documentul are însemnătate juridică numai în prezenţa Deciziei Instanţei din circumscripţia căreia asociaţia respectivă îşi are sediul şi bineînţeles numai în limitele statutului său de organizare şi funcţionare.

În ultimii ani au luat naştere o multitudine de fenomene „religioase” în România, dar care nu se pot orienta spre îndeplinirea condiţiilor statutare şi legale, lucru care de fapt dovedeşte înfiinţarea unei orice fel de forme de organizare numai cu scopul de a practica preoţia. Astfel, la „paştele blajinilor” numărul de „preoţi” se dublează prin cimitire, iar unele oraşe mari sunt martore „umblatului cu boboteaza”, din poartă în poartă. Vorbim despre practicarea unor interese sub îmbrăcămintea unor aprobări religioase, nu de o credinţă religioasă practicată în condiţiile art. 2, alin. 1 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.

După cum am mai subliniat şi în alte materiale, Legea nr. 489/2006 este, aşa cum o defineşte şi propriul său titlu, o dispoziţie Generală, dar nu şi singura Lege care reglementează libertatea religioasă în România.

Printre corespondenţii Legii Cultelor se numără:

• O.G. 26/2000;
• Legea nr. 53/2003 (a muncii – în cazul cultelor religioase);
• Legea nr. 195/2000 (a clerului asimilat în funcţiile militare);
• Legea nr. 153/2017 (asimilarea în vederea salarizării de la bugetul de stat);
• Legea nr. 78/2014 (a voluntariatului – în cazul asociaţiilor religioase, asociaţiilor şi fundaţiilor cu profil religios);
• Legea nr. Legea nr. 102/2014 (a cimitirelor);
• Legea. Nr. 571/2006 (codul fiscal);
• Legea nr. 276/2020 (pentru constituire sau modificare statute);
• Legea nr. 363/2018 (privind protecţia datelor cu caracter personal);
• Legea nr. 446/2006 (privind scutirea de stagiul militar);
• Alte legi.

După ce Avizele sau Deciziile Secretariatului de Stat pentru Culte şi-au atins scopurile pentru care au fost emise, acestea devin doar o simplă mărturie a unui fapt împlinit. Din momentul în care Decizia Instanţei devine definitivă, în termen de 5 zile de la redactare, iar în alte cazuri în termen de 15 sau 30 de zile, totul se rezumă la statutul de organizare şi funcţionare.

Un organ de conducere al unei organizaţii religioase poate emite Decizii în baza statutelor altor entităţi religioase? Sub nicio formă. Legea nr. 276/2020 prevede clar că la momentul aprobării sale de către Instanţă, statutul trebuie să cuprindă TOATE atribuţiile organelor de conducere (art. 6, alin. 2, lit. L), dar şi drepturile şi obligaţiile membrilor. Printre drepturile de care poate uza o organizaţie religioasă se numără şi numirea în atribuţii clericale (preoţia nefiind considerată din punct de vedere legal o profesie).

Existenţa superficială a unor articole că „în asociaţia noastră slujesc preoţi” nu te face competent în numirea unui personal clerical propriu. De ce? Formularea statutului indică faptul că asociaţia ar avea aspectul unui centru social, unei cantine sociale. Prin urmare Salonul de nunţi nu va putea niciodată să-şi numească un personal clerical propriu.

Există astfel de fundaţii şi asociaţii, chiar şi religioase, care uzează de abaterea de la statutele proprii doar pe fondul ignoranţei autorităţilor statului. Este drept, nici Ministerul nu îmbunătăţeşte cu nimic pregătirea judecătorilor, grefierilor sau a juriştilor în acest domeniu. Cu toate acestea, organele statului ar avea toate instrumentele necesare să înţeleagă cum funcţionează Legea Cultelor, numai din prisma clarităţii Ordonanţei de Guvern nr. 26/2000, pentru că, aşa cum s-a arătat şi în cartea Secretariatului de Stat pentru Culte „Statul Român şi Cultele religioase”, toate organizaţiile religioase din România au structura principală de organizaţia nonguvernamentală.

Ce aprobă Guvernul? Guvernul aprobă statutele cultelor religioase.

Ce aprobă Instanţa? Instanţa aprobă statutele organizaţiilor religioase (asociaţii sau fundaţii). Nici măcar acordarea statutului de utilitate publică unei asociaţii sau fundaţii nu poate fi socotită drept o aprobare în sine, ci extinderea ariei de activităţi desfăşurate în limitele statutelor proprii.

Când poate o asociaţie religioasă să emită legitimaţii cu antetul Secretariatului de Stat pentru Culte? Răspunsul este o ironie: atunci când o societate comercială va întocmi legitimaţii cu denumirea „Administraţia Naţională a Finanţelor Publice”, doar pentru că deţine certificatul fiscal din partea ANAF.

Am întâlnit organe ale statului care au fost duse în eroare prin astfel de legitimaţii care induc într-un mod grotesc de tendenţios falsa apartenenţă la Secretariatul de Stat pentru Culte. Statul Român fiind neutru faţă de toate credinţele religioase, nu numai faţă de culte, potrivit art. 9, alin. 1 din Legea nr. 489/2006, se subînţelege faptul că nicio organizaţie religioasă nu este decât în cel mai bun caz dependentă de un anumit Minister, în cazul de faţă vorbind despre Ministerul Justiţiei prin Instanţă şi extrem de limitat faţă de Secretariatul de Stat pentru Culte, în sensul prevăzut în art. 1, alin. 2, art. 4, alin. 9 şi art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2013.

Nicio organizaţie religioasă nu este independentă faţă de propriul său statut. În toate domeniile de activitate pe care le are, asociaţia se rezumă numai la baza legii, a ordonanţei şi la limitele statutului de organizare şi funcţionare. Hazardul denumirii pompoase de „asociaţie religioasă” a fost un factor determinant al haosului creat la nivel naţional, poziţionându-ne, probabil, ca fiind statul cu cea mai proastă înţelegere a libertăţii religioase.

În concluzie, Deciziile sau Avizele Secretariatului de Stat pentru Culte confirmă existenţa şi legalitatea unui statut, unui act sau unei proceduri, inclusiv limitele statutare pe care organizaţia religioasă şi le-a impus din momentul constituirii. În principiu, din momentul emiterii sale, avizul sau decizia are doar un rol de confirmare consultativă pentru instituţiile către care se adresează, nu produce un efect juridic prin existenţa sa şi cu atât mai mult nu poate fi un fundament pentru a întreprinde altceva decât aspecte definite prin actul constitutiv (opţional după intrarea în vigoare a Legii nr. 276/2020) şi prin statutul obligatoriu care defineşte organizarea  şi funcţionarea, atribuţiile, drepturile şi obligaţiile.

Chiar şi aceste atribuţii, drepturi şi obligaţii, devin inoperabile în condiţiile în care sunt ignoraţi cei pe puţin 10 corespondenţi legali ai Legii nr. 489/2006. Spre exemplu, statutul este incapabil să ofere dreptul de voluntariat fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea Voluntariatului (78/2014). Aşa se face că, în România, există o mulţime de „preoţi” fictivi, care îşi însuşesc documente emise de către anumite organizaţii religioase „parazit”, dar pentru care nu se mai face nicio altă procedură.

Înţelegem faptul că există o oarecare autonomie a organizaţiilor religioase garantată de către Statul Român. Nu înseamnă că Ordonanţa 26/2000 anulează Legea nr. 489/2006, sau că Legea nr. 489/2006 anulează Legea Voluntariatului sau pe cea fiscală. Acolo unde există altfel de idei, predomină în mod cert infracţionalitatea, scopul entităţilor respective nefiind altul decât de a dobândi pe o cale ocolitoare un drept pe care altfel nu-l puteau avea şi astfel nu-şi puteau atinge scopurile personale, financiare sau de alt fel.

Vina principală a unora dintre cele 18 culte religioase este aceea că îşi atribuie o calitate de autoritate supremă, „unică deţinătoare” a unor teritorii geografice, iar acest miraj le face inutile în eficientizarea libertăţii religioase, în adevăratul sens al cuvântului, nefiind capabile să prezinte situaţia reală într-un mod cât se poate de neutru şi deloc personal sau anarhic. Totuşi, credem că personalul Secretariatului de Stat pentru Culte va fi capabil să gestioneze această situaţie de criză, de vreme ce fenomenele de ilegalitate din viaţa religioasă sunt destul de izolate, referindu-ne doar la două sau trei organizaţii cu profil religios şi o fundaţie fără nici o aprobare religioasă din partea niciunui Minister.

Reţineţi că nicio aprobare primită nu te face mai presus de „limitele propriului statut”! Răspunderea penală este şi a organului care îşi depăşeşte atribuţiile statutare, dar şi a celui ce uzează cu sau fără ştiinţă de documente incomplete. Articolul 30 din Noul Cod Penal se referă la starea de a nu cunoaşte, nu la starea de ignoranţă determinată de lene şi lipsă de interes. În privinţa libertăţii religioasă, materia juridică este scurtă şi nu consumă prea mult resurse pentru a fi înţeleasă.

Pr. Nicolae ILIE

Preşedintele Asociaţiei Creştine „Apostoliconul”

Întâlnire cu Secretarul de Stat pentru Culte al Guvernului României

Miercuri, 13 decembrie 2013, Secretarul de Stat pentru Culte al Guvernului României, dr. Ciprian-Vasile Olinici, teolog român şi doctor în psihologie, s-a întâlnit cu Pr. Horepiscop Nicolae Ilie, Preşedintele Asociaţiei Creştine „Apostoliconul” – confesiunea „audianism” şi cu vicepreşedintele acesteia, Victoria Valentina Ciubotaru.

În cadrul întâlnirii, s-au discutat mai multe aspecte privitoare la viaţa religioasă din România, cadrele legale al libertăţii religioase şi posibilitatea explicitării Legii nr. 489/2006 prin modificarea actului sau prin adoptarea unui Ordin de instrucţiuni privind aplicarea art. 52 din OG. 26/2000 şi capitolului al treilea din Legea generală Cultelor.

Viaţa religioasă din România este reglementată de mai multe legi, ordonanţe, hotărâri de guvern şi alte acte normative sau regulamente ale instituţiilor statului, punându-se accentul pe statutele aprobate sau avizate ale confesiunilor religioase existente în România şi constituite potrivit legii, altele decât cele 18 culte religioase majoritare şi cele 44 de asociaţii religioase, numărul lor depăşind 200 de credinţe religioase, faţă de care Statul Român este neutru din punct de vedere constituţional.

Problemele întâlnite în ţară, cu privire la respectarea libertăţii religioase, fie în cadrul instituţiilor statului şi unităţilor teritoriale ale acestuia, se datorează abordării superficiale sau greşite a Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, dar care nu este singura lege care reglementează libertatea religioasă din România. Astfel, există necesitatea cunoaşterii complexe a legislaţiei, atât pentru organele statului, cât şi pentru membrii de conducere ai confesiunilor religioase aprobate.

O parte dintre problemele cu care se confruntă domeniul vieţii religioase din România se datorează intenţiilor membrilor unor confesiuni religioase care, în baza unor documente legale dar limitate, îşi extind atribuţiile mai mult decât prevăd propriile lor statute sau regulamente de ordine interioară. Alte probleme sunt generate de învrăjbirea religioasă care pleacă în special de la fanatismul unor adepţi din diferite confesiuni aprobate.

Este încântător faptul că domnul Secretar de Stat pentru Culte, Ciprian Olinici, cunoaşte tezele Sfântului Episcop Audius, iar dintre problemele semnalate de acesta la începutul secolului al IV-lea, unele încă sunt întâlnite şi în zilele noastre. Este de apreciat neutralitatea cu care domnia sa se raportează dialogului interconfesional şi intercreştin şi sprijinul pe care îl acordă confesiunilor religioase legale, în acord cu propriile lor statute şi în limitele legale ale atribuţiilor sale prevăzute de H.G. 44/2013.

Autonomia cultelor şi confesiunilor religioase din România este garantată de Guvernul României prin Secretariatul de Stat pentru Culte şi celelalte instituţii ale administraţiei publice centrale, lucru care ne dovedeşte că democraţia românească păstrează noţiunea de libertate religioasă apărută pentru prima dată în legislaţia Gothiei, în urmă cu aproximativ 1700 de ani.

După întrevederea ce a avut loc la sediul Secretariatului de Stat, Preşedintele Asociaţiei Creştine „Apostoliconul” i-a dăruit domnului Ministru „Crucea Iacobită” şi câteva dintre studiile realizate între anii 2019-2023 pe marginea doctrinelor Episcopului Audius, iar domnia Sa a dăruit două albume ale Ministrului Cultelor şi două cărţi de legislaţie şi instrucţie, publicate de Secretariatul de Stat pentru Culte în anul 2018.

Relaţiile dintre stat şi confesiunile religioase legal constituite în România se realizează pe baza respectului reciproc.

CIPRIAN OLINICI, lector asociat al Universităţii din Bucureşti, s-a născut pe 5 august 1982 în Rădăuţi.

Este absolvent al Seminarul Teologic Ortodox ,,Mitropolitul Dosoftei” Suceava, absolvent al Facultăţii Teologie Ortodoxă ,,Dumitru Stăniloae” din Iaşi şi al Institutului Catolic din Paris, Franţa, iar în anul 2019 devine doctor în teologie al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Din anul 2017 urmează cursurile Facultăţii de Psihologie, Universitatea „Titus Maiorescu” din Bucureşti, în anul 2020 obţinând diploma de master în psihologie cognitivă-comportamentală.

Despre sine, spune cu modestie că „psihologia este doar o pasiune”, în realitate având toate atuurile unui foarte bun psiholog.

Din anul 2015 a ocupat funcţia de Director General al postului de radio şi televiziune „TRINITAS” al Bisericii Ortodoxe Române şi colaborator al Ziarului „Lumina” şi partener al Academiei Române, Ministerului Culturii şi Institutului Cultural Român.

La propunerea cultelor religioase din România, Premierul Marcel Ciolacu l-a investit în funcţia de Secretar de Stat pentru Culte al Guvernului României, prin Decizia nr. 232 din data de 23 iunie 2023.

Istoricul Secretariatului de Stat pentru Culte se găseşte aici: http://culte.gov.ro/?page_id=438.

Mulţumire către Secretarul de Stat pentru Culte al Guvernului României

Libertatea religioasă a Asociaţiei Creştine „Apostoliconul”

Asociaţia Creştină „Apostoliconul”, prin reprezentanţii săi legali, vine cu explicaţii juridice privind libertatea religioasă de care beneficiază creştinii audieni în România zilelor noastre. Acest articol are scopul de a informa membrii şi viitorii membri ai confesiunii noastre cu privire la importanţa cunoaşterii şi respectării statutului şi a legislaţiei.

Pe lângă cele 18 culte religioase recunoscute de către Guvernul României, există şi alte 44 de Biserici constituite în cadrul Asociaţiilor religioase recunoscute de către Secretariatul de Stat pentru Culte. Pe lângă acestea, în România există alte câteva asociaţii care practică diferite credinţe religioase şi beneficiază de un statut special, în conformitate cu prevederile art. 52 din OG. 26/2000, privind aprobarea lor de către ministerele competente în raport cu obiectivele lor de activitate prevăzute în statut. Dintre acestea sunt amintite „Asociaţia Creştină „Apostoliconul” şi „Asociaţia Ortodoxă Coptă „Sf. Mina”. Rolul acestor aprobări vizează modul prin care înţeleg confesiunile religioase, într-un cadru juridic şi adecvat, potrivit legii, să-şi manifeste libertatea religioasă.

Orice Biserică, indiferent de confesiunea sa, trebuie să ia seama la ceea ce îndeamnă Mântuitorul: „daţi-i Cezarului ceea ce este al Cezarului şi daţi-i lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu” (Evanghelia Sf. Ap. Toma, vers. 181). Astfel, instituţia pe care o prezentăm, publică în nume propriu, în acord cu cvasiunanimitatea reprezentanţilor legali, acest articol menit să clarifice anumite aspecte din cealaltă latură esenţială, aparte de specificitatea confesională, adică modul corect în care trebuie să înţelegem libertatea religioasă.

Biserica zilelor noastre trece printr-o perioadă de pace, România modernă făcând progrese măreţe pentru a garanta libertatea de gândire, conştiinţă, de rasă, etnie, religie sau de alt fel. Cu toate acestea, atenţionăm că este pentru totdeauna valabilă învăţătura Sfântului şi Dumnezeiescului Apostol Petru, care zice: „să trăiţi ca oamenii, plini de dragoste, iar libertatea să vă acopere întru lumină, iar nu spre întunecimea celor fără de minte şi robiţi de necunoştinţă. Daţi cinste tuturor celor ce sunt împrejurul vostru, iar de cei ce caută să vă stăpânească, depărtaţi-vă; căci Dumnezeu n-a robit cunoaşterea şi faptele nimănui.” (Apostolicon, I Petru, vers. 16-17). Astfel, Biserica îşi păstrează autonomia sa faţă de stat, dar are obligaţia dată de Hristos să „dea Cezarului ceea ce este al cezarului”, câtă vreme acesta, adică statul, nu prejudiciază cu nimic credinţa noastră, aşa cum însuşi promite prin articolul 9, alineatul 1 din Legea Cultelor nr. 489/2006, lege în baza căreia funcţionăm şi noi şi toate celelalte confesiuni religioase.

Aşadar, libertatea de care beneficiem acum, la 1495 de ani de când fusesem interzişi în tot Imperiul Roman, iar înaintaşii noştri persecutaţi de către stat sau alte culte religioase, trebuie să fie înţeleasă, asumată şi într-un mod corespunzător aplicată.

Ne dorim ca personalul clerical şi neclerical, actual sau viitor, din cadrul acestei Biserici, să fie bine informat şi intenţionat, să ia act de importanţa majoră pe care o are statutul, completat în mod corespunzător de legislaţia în vigoare a acestui stat democratic care, prin Secretariatul de Stat pentru Culte al Guvernului României, ne-a garantat şi nouă libertatea religioasă şi să fim în acord, în acelaşi timp, cu Dumnezeiasca Evanghelie, regulamentele Sfinţilor Apostoli Petru, Pavel şi Ignatie (Apostoliconul), ale Sfinţilor Ierarhi din primele 3 secole şi cu doctrina trinitară şi christo-antropomofă a Sfântului Audius, Episcopul goţilor.

Articolul se găseşte aici: https://apostolicon.wordpress.com/libertatea-religioasa/