Crucea și Mormântul sunt goale! Hristos a Înviat!

Din Evanghelia de la Luca:

601. Iar în ziua Duminicii, pe când se lumina, au venit ele la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră.

602. Iar ele erau: Maria, mama Lui Iisus, Maria Magdalena, Ioana şi Maria lui Iacob şi celelalte împreună cu ele.

603. Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă! Şi înfăţişarea Lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada.

604. Iisus le-a zis lor: mergeți la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.

605. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat femeile, văzând pe Domnul.

606. Şi Petru, sculându-se, a alergat la mormânt cu alți ucenici şi, plecându-se, a văzut giulgiurile singure zăcând. Şi a plecat, mirându-se în sine de ceea ce se întâmplase.

607. Şi Iisus i-a întâmpinat pe drum, zicând: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi.

608. Şi iată, doi dintre ei mergeau în aceeaşi zi la un sat care era departe ca la şaizeci de stadii.

609. Şi aceia vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea.

610. Şi pe când vorbeau şi se întrebau între ei, Iisus Însuşi,

apropiindu-Se, mergea împreună cu ei; dar ochii lor erau înlăcrimați și nu au băgat de seamă.

611. Şi El a zis către ei: ce sunt cuvintele întristării, pe care le schimbaţi unul cu altul în drumul vostru?

612. Iar ei s-au oprit, cuprinşi de întristare.  Răspunzând, unul dintre ucenici, cu numele Cleopa, a zis către El, fără să se întoarcă:

613. Tu singur eşti străin şi nu ştii cele ce s-au întâmplat în zilele acestea?

614. El le-a zis: care? Iar ei I-au răspuns: cele despre Iisus, cum L-au osândit la moarte şi L-au răstignit arhiereii şi mai-marii norodului.

615. Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească şi, cu toate acestea, astăzi este a treia zi de când s-au petrecut acestea.

616. Nişte femei de ale noastre ne-au spăimântat ducându-se dis-de-dimineaţă la mormânt.

617. Şi, negăsind trupul Lui, au venit și au spus că El este viu.

618. Iar unii dintre noi s-au dus la mormânt şi au găsit aşa precum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au găsit.

619. Şi El a zis către ei: o, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, nu trebuia oare, ca Hristos să pătimească acestea pentru a vă slăvi pe voi toți?

620. Şi s-au apropiat de satul unde se duceau, iar El se făcea că merge mai în urma lor.

621. Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: rămâi cu noi că este spre seară. Şi a intrat să rămână cu ei.

622. Şi, când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat şi, frângând, le-a dat lor.

623. Şi după ce au mâncat, s-au deschis ochii minții lor şi L-au cunoscut; şi El s-a făcut nevăzut de ei.

624. Şi au zis unul către altul: oare, nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale?

625. Şi, în ceasul acela sculându-se, s-au întors la locul mormântului şi au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei,

326. Care ziceau că a înviat cu adevărat Domnul şi S-a arătat lui Petru.

627. Şi ei au istorisit cele petrecute pe cale şi cum a fost cunoscut de ei la frângerea pâinii.

628. Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: pace vouă.

629. Iar ei au început să plângă, crezând că este duh.

630. Şi Iisus le-a zis: de ce sunteţi tulburaţi de gânduri în inimile voastră?

631. Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am.

632. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale.

633. Aveţi aici ceva de mâncare? Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere.

634. Şi luând, a mâncat înaintea lor și le-a zis: acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit vouă fiind încă împreună cu voi, că trebuia să pătimesc pentru sufletele voastre.

635. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă.

636. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus.

637. Şi i-a dus afară din cetate şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat.

638. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer.

639. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în cetate cu bucurie mare.

640. Şi petreceau în toată vremea cu bucurie, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.

TINERETUL NU MAI CREDE ÎN DUMNEZEU? Nu mai crede în popi şi-n babe, NU în Dumnezeu!

„Dusul cu coliva la Biserică” nu a eliberat niciodată pe nimeni de nimic, ci dimpotrivă, l-a făcut pe om să uite de trăirea lui, de creştinismul din el, pentru a înlocui creştinismul acesta cu totul şi cu totul deosebit, cu o mulţime de ritualuri păgâne în care nu există nicio dogmă a credinţei curate şi nealterate a Dumnezeieştilor Apostoli.

A te declara „eu sunt creştin” nu înseamnă că aşa şi este, doar pentru că te-ai botezat, doar pentru că mergi după indicaţiile „căpeterniţei” din sat, un fel de vraci fixist, concentrat în deosebi pe dogmatisirea prosoapelor, lumânărilor, cănilor, străchinilor, colacilor pe care oricum ştim şi din predania bisericii că nu-i mănâncă nimeni în nicio altă lume.

A te declara creştin nu înseamnă a face „ascultare” de un popă care însuşi nu face nimic altceva decât să respecte la rândul lui instrucţiunile unei babe, prin Muntenia poreclită „căpeterniţă”, adică un fel de impresară a unor obiceiuri de genul unui spectacol ieftin, desprinse nu atât de sigur din păgânism, cât mai degrabă din incultura băţoasă a fiecărui inventator de datini, al cărui „merit de autoritate sătească” este simplul fapt că, după o biografie deloc creştină, a îmbătrânit.

Nici înţelepciunea nu se aşterne tam-nesam peste pletele albe, dar nici creştinismul peste orice bufonide care se declară creştine doar pentru că „aşa zice tot satul nostru” şi pentru că „trebuie să fii în rând cu lumea”. Şi uite aşa, a fi creştin în acord cu ce au scris Apostolii, a fost înlocuit cu ortodoxismul „a fi ca lumea”, adică ori ca babele din sat, ori ca popa, care de fapt tot babele îl obligă să nu prea fie creştin în acea comunitate.

Creştinismul lui Hristos şi al Apostolilor este cu totul altceva, cu totul altul. Chiar am putea spune şi se cunoaşte acest lucru că, nu există nicio unitate între marea majoritate – fals pleonasm – a născocirilor ritualice şi creştinism, ceea ce se practică de câteva multe veacuri pare să fie mai degrabă o compilaţie deloc inspirată între iudaism şi păgânismul antichităţii, dar care iarăşi nu se identifică şi nu se întemeiază pe nicio rânduială, scriere ori predanie tradiţională a vreunui Apostol, Sfânt sau Ierarh şi scriitor bisericesc timpuriu.

Nu ne miră faptul că oamenii s-au îndepărtat de „credinţă” şi mai ales tineretul. Este o chestiune de timp până ce omul, singur, va înţelege că ceva este în neregulă. Atunci când, prin raţiune, omul înţelege că majoritatea lucrurilor nu sunt în regulă, îl lasă pe Dumnezeu să-şi aibă locul Său în inima lui, dar fuge de popi, căpeterniţe şi ritualuri deranjante. Omul raţional simte că îndreptarea lucrurilor nu a fost una corectă, mai ales teologul. Mai ales teologul, dar n-are curaj să recunoască dintr-o dată pentru că aşa a fost educat de mic! Iarăşi vorbim despre o chestiune de timp până ce şi teologul are curajul să-şi învingă propriile sale necredinţe, bine şi solid argumentate, în deplină cunoştinţă de cauză, chiar şi de s-ar sminti cineva. Iată că o parte din tineretul nostru, de azi, care nu vrea să-i mai deschidă popii, când umblă cu Ajunul, nu s-a apucat de băutură, cum făceau ortodocşii autentici de azi, ajunşi la 80 de ani, mai în urmă cu vreo 40 de ani. Dimpotrivă, chiar a optat pentru un creştinism psihologic, nu psihotic, anxios, plin de prejudecăţi cu noimă şi fără noimă, pocăitopat şi depresiv. Însuşi Noul Testament este temelia psihologiei moderne şi dezvoltării personale a individului, asta numai dacă n-ar fi umplut de felurite idei contradictorii, deranjante nu numai pentru om, ci şi pentru alte versete pe care amatorii „teologi” nu le-au observat atunci când au „remodelat” textul nu atât de mult în favoarea scribului, ci mai degrabă a politicii care l-a salarizat pe scrib.

Creştinismul este apolitic, psihologic, înălţător şi ar trebui să fie şi anticăpeterniţă. Nu acum, pentru că încă mai trăiesc cei ce le idolatrizează şi le iau în serios. După ce n-or mai fi băţoşii şi scorţoşii care nu ştiu o brumă de învăţătură eclesiologică sau patrologică, dar care sunt primii la a face scandal în casă „dacă cineva a pus pâinea cu fundul în sus, în dulap” – o altă ortodoxie de mahala, în care numai dracu ar aştepta o zi de sărbătoare, în dumnezeiescul călindar, numai pentru a face scandal în casă. Pentru ce? Pentru că tineretul a cutezat a porni maşina de spălat în sfânta zi în care se sărbătoreşte „Sfântul Scandal”. Şi suntem majoritari creştini în această ţară? Suntem nişte scandalagii şi căutăm să ne autorizăm singuri incoerenţa cu „aşa e’ la noi” – veşnica expresie care fiecărei case i-a creat o proprie religie, una nebună, netoată, menită să tulbure şi să strice, nu să fie constructivă, eliberatoare şi luminătoare, ci una a scandalului probabil tot de frica cuvioasei căpeterniţe.

Tineretul îl iubeşte pe Dumnezeu. Popa nu-l iubeşte, pentru că trebuie să-i calce pe cap lui Hristos pentru a nu ieşi din graţiile unei babe cu o cultură teologică nici măcar cât un grăunte de muştar, dar cu o ambiţie, iuţeală, repezeală şi ferocitate… ferească-te Dumnezeu! Aşadar, tinerii îl iubesc pe Dumnezeu şi chiar îl slujesc prin simplu fapt că nu mai deschid uşile bisericii din sat. De ce? Pentru că acolo nu se slujeşte un Hristos, ci o îngrădire tradiţională, regională sau locală, din care nu iese iubire şi pace şi evoluţie, dar nici nu lasă să iasă. Nicăieri unde-i ceartă nu va evolua nimeni, nici spiritual şi nici alt fel. Prin urmare, a fi creştin înseamnă a fugări popa de la poartă, nu pentru că „nu ne merge bine dacă nu-i băgăm bani în buzunarul de la mâna în care ţine busuiocul”, ci pentru că, uitându-se în urmă, tinerii văd cât de „bine” au dus-o ai lor de pe urma aşteptării măreţelor pomeni picate din cer, dacă se poate pe nepusă masă şi fără a fi mişcat vreun deget, măcar şi numai pentru că au primit preotul cu Boboteaza să viseze ursitul sau ursita – alţi termeni care au o origine creştină de nu se poate. Da, în păgânismul din cele mai străvechi minţi, de pe vremea când prostia lumii ţinea loc de înţelepciune – de parcă azi ar fi altfel.

Slavă Ţie Doamne că avem tineret raţional şi chiar avem destul încât averea bisericilor să scadă, dar să crească averea Bisericii lui Hristos care de la început a fost clădită pe o singură rugăciune, în tot cuprinsul Evangheliei, şi mai ales pe inimile oamenilor buni şi curaţi în inimă, adică în intenţii şi în intenţii înfăptuite.

Închei prin a spune că babele noastre, vârtoase în obiceiuri viciate, au lăsat copii să sufere de foame pentru că „nu este primit a da de pomană dacă nu-s însuraţi sau nu sunt de religia noastră”, că „nu va mânca bunică-mea în Rai – de parcă zici că iadul a fost închis – dacă sunt de altă religie”. Cinste tineretului nostru semi-ateu că, în numele învăţăturii Părintelui, genă paternă pe care o simt în ei, nu în numele unor cleopianisme, stilisme sau chifanianisme, au hrănit mii de guri, aşa cum a făcut însuşi Hristos, fără să-i pese dacă erau însuraţi sau de altă religie.

Faptele creştinilor noştri tineri, semi-atei faţă de popi, sunt de neegalat cu faptele grosolăniei unor bucăţi de tablă ruginite de vreme, pe care satul le declară „nestemate”, oprindu-şi evoluţia şi trăirea creştină în loc, doar pentru a asculta vorbele de duh ale unor căpeterniţe fără niciun duh în ele. Deci, slavă lui Dumnezeu pentru acest tineret care face progrese şi chiar a descoperit creştinismul lui Hristos, nu sub poala popimii, ci sub poala psihologiei – dar pe care Dumnezeu l-a înfrumuseţat şi înmulţit acum, mai mult ca niciodată, când omenirea se trezeşte, dar nu prin babe şi băbuţe, ci prin acei pe care babele şi băbuţele, soacrele şi perfecţionistele îi critică, judecă sau corectează.

Lăsaţi tineretul să fie aşa. Gena Părintelui Creator îndreaptă lumea. Este nevoie de linişte în lume pentru a auzi de spune Tatăl ceresc. Gălăgia babelor evlavioase – şi să nu le confundăm cu femeile în etate – nu-şi are nici rostul, nici logica şi nici sensul.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Amin.

Calendarul Creştin Audian pentru anul 2024

Dragi cititori, a fost publicat pe pagină Calendarul Creştin Audian pentru anul 2024.

În anul 2024 se împlinesc:

• 2030 de ani de la Întruparea Mântuitorului (19 martie S.V./1 aprilie S.N., anul 6 î. e.n.). Sărbătoarea se ţine la 7 ianuarie, pentru a nu strica săptămâna de post a patimilor Mântuitorului, dar în acord cu „Sothic Cycle” sau Calendarul lui Sirius. Mărturiile ne arată că sărbătoarea s-a ţinut aşa încă din primul secol, din veacul al III-lea având deja informaţii conservate despre acest lucru.
• 1997 de ani de la ÎNVIERE (22 martie Stil Vechi/4 aprilie Stil Nou, anul 27 e.n.);
• 1596 de ani de la interzicerea Audianismului în imperiul păgân-Roman (30 mai S.V./17mai S.N., 428);
• 1713 ani de la Sfântul şi Marele Sinod din Cartagina;
• 242 de ani de la arderea Bibliotecii Gote din Cherson.

Date care variază în funcţie de ziua Învierii:

• Începutul Postului Mare – 19 februarie;
• Sâmbăta lui Lazăr – 30 martie;
• ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI – 31 martie;
• SCHIMBAREA LA FAŢĂ – 2 aprilie;
• CINA CEA DE TAINĂ – 3 aprilie;
• Zilele Domnului în Mormânt – (joi seara) 4, (vineri) 5 şi (sâmbăta întreagă) 6 aprilie;

• ÎNVIEREA DOMNULUI – Duminică, 7 aprilie;
• ÎNĂLŢAREA DOMNULUI – Joi, 16 mai;
• POGORÂREA SFÂNTULUI DUH – Duminică, 26 mai;

Ziua Sfântului Audius – miercuri, 29 mai.

Naşterea Maicii Domnului – sâmbătă, 21 septembrie;

BUNAVESTIRE – 7 octombrie.

Calendarul Creştin Audian este o reproducere a calendarului iniţial, folosindu-se drept repere principale perioada protopaschită, cel mai devreme 4 aprilie şi cel mai târziu, 10 aprilie – adică în prima Duminică de după data de 3 aprilie, ultima zi în care Domnul a stat în mormânt – un calendar etiopian din sec. IV, calendarul Sothic şi Martyrologium Gothicum.

Singurii Sfinţi din acest calendar care depăşesc perioada secolului al V-lea, sunt Sfinţii Mărturisitori Ioan I. Talaia, Episcopul Alexandriei şi Ştefan, Episcopul Antiohiei (sec. V-VI) și Sfântul Mărturisitor Teodosie, Episcopul Chersonului (1755), pomenit în anii bisecţi pe 29 februarie, iar în cei nebisecţi pe data de 28 februarie.

Apariţia anilor bisecţi (de 366 de zile), după cum greşit se cunoaşte, este plasată pe studiile Papei Grigorie al Romei, autorul calendarului gregorian. Puţini cunosc faptul că acest acest calendar nu este nimic altceva decât vechiul calendar etiopian, fundamentat pe Sothic Cycle, care este cu doar un minut mai lung decât „Calendarul Gregorian” sau „de stil nou”. Eroarea decalajelor dintre anii 326 şi 1582 se datorează mândriei arienilor de la Sinodul din Niceea (peste 80% dintre cei 318 de episcopi participanţi). Aceştia au conceput un calendar fundamentat pe studiile şi calculele lui Sosigene, dar îmbinând calendarul solar şi lunar, în acord cu o altă mândrie imperială, a lui Constantin, pentru a da o importanţă sporită zilei sale de naştere ca om şi ca împărat (alegerea ca împărat al Romei).

În anul 325, după cum confirmă şi Epifanie de Salamina (Panarion cap. 70; 9,4), împăratul Constantin a considerat că este inutil a sărbători Învierea în ziua ei, aşa că, inventând presupusele şi falsele „constituţii apostolice”, care niciodată în acel veac nu au fost numite „canoanele apostolilor” ci „canoane apostolice”, în sensul sobornicităţii majoritare a participanţilor la sinod, astfel că a apărut „Pascalia Ortodoxă”, influenţată de pascalia evreilor, calendarul solunar, „sol invictus” şi ziua lui Constantin. Cu această netrebnică reformă nu aveau să fie de acord episcopii Donatus Magnus împreună cu ceilalţi episcopi subordonaţi lui, din preajma Cartaginei, dar nici Episcopul Audius şi episcopii şi credincioşii subordonaţi acestuia.

Astfel că, pentru ambiţiile ortodoxe, au existat 1582 de ani de rătăcire într-un calendar fără ani bisecţi, cu ani de 365 de zile, până când gravitatea începuse să se lase simţită în lume.

Astăzi, păstrarea calendarului „de stil vechi” este o necesitate inclusiv din punct de vedere astronomic, pentru că rânduiala pusă de Creator celor din cer şi celor de pe pământ este una profundă. O altă anomalie a acestui calendar este a muta sărbătoarea Schimbării la faţă, sau a LUMINĂRII LA FAŢĂ a Domnului, din aprilie – din săptămâna patimilor – în data de 6 august. Este bine ca aceste zile să fie ţinute aşa cum au fost aşezate de Duhul Sfânt prin Sfinţii Apostoli şi Ierarhi, nu prin episcopii slugarnici ai puterilor politice de demult şi de mai încoace. Datorită lipsei de asumare a acestora şi mai ales a manipulatoarei expresii „ascultarea de Sinod”, multe dintre preţioasele informaţii despre primii creştini şi despre primele secole au fost uitate. Ignoranţa „ascultătorilor” este greu de descris într-un singur articol sau într-o singură carte, iar efectele haotice se pot vedea în orice moment, dacă există şi dorinţa omului de a le vedea.

Calendarul Creștin Audian cuprinde o mare parte dintre numele Sfinților Apostoli, Ucenici, Mucenici și Ierarhi, Mărturisitori și Mucenițe dintre secolele I și V, dar și câteva evenimente sinodale sau care au marcat viața bisericească a creștinătății din perioada preconfesională. Din păcate, ortodocşii au considerat, în foarte multe zile din an, să scoată zilele Apostolilor şi să le înlocuiască cu zilele unor politicieni şi celebri evrei. Subiectul a mai fost dezbătut şi în alte lucrări, aşa că este bine să ne oprim aici.

Suntem în al VIII-lea an de când acest vechi crez al Bisericii Creștine timpurii a fost renăscut pe meleagurile româneşti unde, odinioară, au propovăduit Sfinți devotați lui ISU CHRISTU, precum: Episcopul Audius și soția sa Arpyla; Episcopii Silvan de Ciera, Silvan de Moesia și Serapion de Timai (Egipt), Bretanion al Tomisului (care niciodată nu a fost un episcop ortodox), Ioan Hrisostom (vieţuitor în Gothia între anii 399-407) și alți Sfinți Ierarhi, preoți, mucenici și mărturisitori ai lui Hristos, DUMNEZEU, CEL CE S-A ARĂTAT ÎN TRUP.

Studii recente, făcute de diferiţi cercetători şi teologi din lume, au scos la lumină şi alte nume de creştini audieni şi donatişti, dintre care amintesc doar de Preotul Petru din Palestina, de numele căruia se leagă şi un studiu făcut pe marginea descoperirii „Bibliotecii” de la Nag Hammadi, unde se află şi Enciclica Sfântului Episcop Audian, Silvan de Gothia (info click aici: https://en.wikipedia.org/wiki/Teachings_of_Silvanus), o pastorală, duhovnicească, care reflectă tristeţea unui episcop creştin căzut între tâlhari şi persecutori bizantini, dar şi nespusa bucurie de a fi creştin până la sfârşit.

Calendarul Creştin Audian pentru anul 2024 se termină cu cel mai evident sfat al Sfântului Apostol şi Episcop, Pavel, dar nu singurul, de a nu ne lăsa pradă întunecimii minţii prin robitoarele şi manipulatoarele scrieri vechi-testamentare, care reprezintă un văl mincinos (Biblia Ortodoxă, Ev. Ioan 8, 44) insuflat de un demon barbar, dornic de sânge şi brutalitate (Romani 7, 4).

BUCURAŢI-VĂ CĂ SUNTEŢI CREŞTINI ŞI DAŢI SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE! AMIN.

Cu aleasă preţuire şi dăruire,

✝ Pr. Nicolae, Preşedintele Asociaţiei Creştine „Apostoliconul”

Calendarul este publicat aici: https://apostolicon.wordpress.com/calendar-2024/

Panarion – Epifanie de Salamina despre Audianism

Cartea intitulată „Panarion” este scrisă de Episcopul Epifanie de Salamina (Cipru) între anii 375 şi 378. A fost publicată mai târziu, cu aprobarea Sinodului al II-lea ecumenic, alături de o altă lucrare a sa, „Ancoratus”. În ambele cărţi, Epifanie arată că Audienii nu au fost vinovaţi de nici o erezie şi nici învinuiţi de Biserica Ortodoxă ca fiind eretici, pentru că întreaga lor manieră eclesiologică era concentrată pe conservarea şi promovarea dogmelor şi tradiţiilor Sfinţilor Apostoli. Singura biserică a veacului al IV-lea care a considerat audianismul o erezie a fost cea ariană, a cărei poziţii este publicată în zilele noastre pe Wikipedia. Este, bineînţeles, o poziţie eretică a unor într-adevăr condamnaţi a fi eretici.

Epifanie expune în Panarion opoziţiile sale, dar şi ale bisericii din care făcea parte şi care mai apoi avea să-l includă în lista sfinţilor universali, faţă de doctrinele unui număr de 70 de credinţe religioase de origine creştină. Cartea are ca descriere „contra ereziilor”, dar singurul crez din acest volum despre care Epifanie afirmă şi argumentează că atât dogma, cât şi fiinţa Episcopului Audius sunt admirabile şi lipsite de vreo erezie, este acest conceput teologic al audienilor.

De la Epifanie aflăm subtil despre discrepanţa pe care o văd audienii între Noul şi vechiul testament, dar trebuie să lămurim faptul că similitudini între marcionism şi audianism nu există. De pildă, Marcion apare ca un ucenic al Sfântului Apostol Ioan care, într-un moment de distanţare faţă de ultimii apostoli în viaţă şi fiind căzut din graţiile episcopilor de la sfârşitul primului secol şi începutul celui de-al doilea, ajunge să rezume tot Noul Testament la Evanghelia lui Luca şi la scrierile Apostolului Pavel pe care îl diviniza într-un mod aparte. Nu este vinovat pentru cinstirea exagerată a lui Pavel, pentru că în primele secole, după ce Pavel fusese odinioară autorul unei schisme de proporţii, mulţi l-au divinizat mai mult decât îi era statutul. De pildă, între Dumnezeiescul Petru şi ucenicul Pavel nu există nicio legătură, nici de amiciţie şi nici de egalitate ierarhică.

Subiectul despre schisma lui Pavel din care s-a ridicat după câţiva ani de rătăcire, datorită luptei acerbe a dumnezeieştii femei, Maria Magdalena şi a Apostolilor într-un cuget cu aceasta, necesită o dezbatere aparte. Rezumându-ne acum numai la textul Panarionului, vedem că Epifanie nu ezită să-l socotească eretic pe Marcion, dar nu cum s-a tot vehiculat prin cărţi, ca şi cum motivul ereziei ar fi constat în catalogarea divinităţii vechi-testamentare drept un demon plin de patimi, total diferit de Dumnezeul Noului Testament, cum zice şi Apostolul Pavel în Epistola către Romani, ci pentru faptul că Marcion a dărâmat dumnezeieştile scrieri ale Apostolilor pentru a-i da întâietate lui Pavel.

Traducerea „Panarionului” s-a făcut în anul 2023 şi tot în acest an a fost explicat întregul capitol despre Audieni al lui Epifanie, aducând în discuţie poziţia şi opoziţia în conglăsuire cu autorul.

„Sfântul Epifanie” a avut o afinitate faţă de Sfântul Audius. În ciuda vrerilor ierarhiei Bisericii Imperiale, Epifanie nu a cutezat să aprecieze modul de viaţă al lui Audius şi al „audienilor”, dogma lor şi statornicia acestora în Tradiţia Apostolică – astăzi aproape deloc cunoscută de către ortodocşi şi catolici. Chiar dacă poziţia lui Epifanie nu a fost una confortabilă pentru mulţi dintre episcopii vremii, totuşi Sinodul al II-lea ecumenic aprobă publicarea ambelor lucrări, Panarionul şi Ancoratosul, care s-au păstrat până în zilele noastre şi datorită cărora înţelegem în profunzime de ce Audianismul a reprezentat prima formă de veteroprotestantism faţă de toate reformele poftite şi impuse de împăraţii bizantini.

Din Panarion putem înţelege de ce Epifanie s-a arătat un aprig luptător împotriva „ioaniţilor” de la finalul secolului al IV-lea, asta pentru că poziţia lui faţă de origenism, ca şi a audienilor, era una negativă şi absolut demnă de apreciat. Şi acest subiect va necesita o amplă dezbatere pentru a nimeni să nu aibă impresia că marele Ioan Gură de Aur trebuie condamnat pentru o erezie cu care nu a empatizat, ci cu care l-au asociat politicienii vremii numai pentru discreditare şi înlăturare.

Dacă nu ar fi existat Panarionul, afirmaţia lui Epifanie despre audianism că este „izvorul credinţei” nu ar fi fost crezută, probabil, de niciun ortodox sau catolic şi mai ales din zilele noastre, care au fost hrăniţi cu opoziţii ariene doar de dragul de a „sta drepţi în ortodoxie”. Nu-i singurul moment în care ortodoxia a apelat la minciună doar pentru a-şi determina adepţii să fie din ce în ce mai fanatici şi devotaţi unui crez despre care observăm cu o oarecare ironie că studiază, dar nu tot ce ar trebui studiat, nici măcar dintre scrierile propriilor Sfinţi Părinţi şi scriitori bisericeşti. Ei bine, mulţumim lui Dumnezeu că nu numai noi facem afirmaţia că acest crez este cu totul deosebit, admirabil şi izvor al credinţei adevărate în Hristos – Dumnezeul care s-a arătat în trup – ci şi unul dintre marii Sfinţi ai bisericilor ortodoxe şi catolice.

Aşadar, vă invităm ca în continuare să analizăm poziţia lui Epifanie faţă de doctrina şi punctele de vedere ale creştinilor audieni şi totodată să observăm concluziile sale că, astfel de persoane precum Audius, sunt necesare să existe şi să vorbească împotriva unor reforme şi erezii, mai ales – cum zice şi Epifanie – dacă modul lor de a crede este unul admirabil.

Compentariul „Panarionului” este publicat aici: https://apostolicon.wordpress.com/panarion/

NOTĂ: lucrarea va suferi mici corecturi ale traducerii şi adaptări ulterioare, publicaţia fiind un stadiu încă nedefinitivat datorită timpului de care nu am dispus într-un mod satisfăcător şi suficient.

Cea mai importantă credinţă a Audienilor

Astăzi, 6 februarie 2024, a fost finalizată, pregătită pentru tipărire şi publicarea cea mai importantă parte a învăţăturii Creştinilor Audieni. Lucrarea, structurată în 10 puncte de dezbatere, expune complexitatea învăţăturilor Antropomorfite, adică principalul concept audian despre „Hristos, Dumnezeul care s-a arătat în Trup”.

Printre cei mai cunoscuţi teologi care au mărturisit Antropomorfismul lui Hristos, se numără: Episcopul Melitos de Sardis (secol II), teologul Tertulian (secol III), consilierul imperial Lactantius, Episcopul Audius şi egipteanul Pahomie (secol IV). Subiectul a fost readus în atenţia teologilor creştini aproape în fiecare secol, până în zilele noastre. În secolele XX şi XXI audianismul s-a bucurat de o atenţie deosebită din partea unor teologi ai Bisericii Ortodoxe, printre care îi amintesc doar pe Arhiepiscopul Dunării de Jos, Casian Crăciun şi pe Preotul Mihai Ovidiu Căţoi, ultima abordare având loc în anul 2015, într-o carte aniversară dedicată împlinirii a 65 de ani de viaţă ai Arhiepiscopului Casian, membru în Sinodul B.O.R.

Pentru realizarea acestei lucrări au fost folosite drept repere în special „Panarionul” lui Epifanie de Salamina (secol IV), secundată de lucrarea aceluiaşi autor, denumită „Ancoratus”, iar ca lucrare fundamentală pentru ca cititorul să poată înţelege conceputul antropomorf, am folosit Biblia Ortodoxă folosită astăzi de cultul majoritar din ţara noastră şi numai pe alocuri Evanghelia Audienilor.

Una dintre întrebările dezbătute în broşură este următoarea: „Biserica Ortodoxă are o doctrină Antropomorfă în persoana Mântuitorului Hristos?”

Este important ca un creştin care doreşte să urmărească sau să analizeze credinţele religioase care s-au remarcat în istoria bimilenară a creştinismului, să nu fie superficial. Aşadar, pentru cei ce doreau de mai demult să analizeze în profunzime crezul Audienilor, lucrarea este publicată aici: https://apostolicon.wordpress.com/antropomorphism/

Mulţumesc pentru sprinjin Părintelui Mihai Voluşniuc, Preot Creştin Audian şi membru în Asociaţia Creştină „Apostoliconul”.

DUMINICA A 37-A DUPĂ POGORÂREA SF. DUH

EVANGHELIA DUMINICII

(Întoarcerea fiului risipitor) (LUCA 340-361)

Zis-a Iisus pilda aceasta către Ucenicii Săi: un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea. Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări. Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. Şi ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări, şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să păzească porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pre care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. Dar, venindu-şi în sine, a zis: câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: tată, am greşit la cer şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pre unul din argaţii tăi. Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pre grumazul lui şi l-a sărutat. Şi i-a zis fiul: tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Şi a zis tatăl către slugile sale: aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; şi aduceţi mâncare, să ne veselim; căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească. Iar fiul cel mare era la ţarină. Şi când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri şi a întrebat pre cineva ce însemnau acelea. Iar acela i-a răspuns: fratele tău a venit, şi tatăl tău se veseleşte pentru că l-a primit sănătos. Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: iată, de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai făcut acest mare ospăţ. Tatăl însă i-a zis: fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.

Predică la Întruparea Domnului (7 ianuarie 2024)

Liturghia Apostolului Ignatie Teoforul la Întruparea Domnului.

Întruparea Domnului

Pe data de 7 ianuarie, creștinii care păstrează calendarul iulian serbează Întruparea lui Hristos.
Sărbătoarea datează din zilele în care Hristos era printre Apostoli. Împreună cu Botezul, Luminarea (schimbarea) la Față și Cina cea de Taină, erau praznicele din Săptămâna Patimilor.
Din anumite surse, Apostolul Ignatie, mai marele Apostolilor, mută Întruparea și Botezul la o dată din iarnă, care ar fi fost ultima zi din Ianuarie (stil nou).
Data Întrupării este de 31 martie (anul 6 î.e.n.), stil nou, când încep a se deschide florile de măr din colinde, perioadă în care se nasc și mielușeii.
La mijlocul secolului al III-lea Întruparea încă se ținea o dată cu Boboteaza pentru că avusese loc în aceiași zi, la 30 de ani diferență.
Sfântul Ioan Gură de Aur consemnează și el separarea celor două praznice.

Hristos s-a întrupat atunci, pentru totdeauna, renăscând în inimile noastre ori de câte ori îl chemăm cu devoțiune.

La mulți ani, tuturor!

Mesaj de anul nou transmis Domnului Consilier Juridic Septimiu BUJGOI

Mesaj de anul nou transmis Domnului Victor OPASCHI – Consilier de Stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Guvernul României.