PARACLISUL DE SEARĂ

SLUJBA  PARACLISULUI  DE  SEARĂ  ŞI  RÂNDUIALA  SPOVEDANIEI

(Slujbă de rugăciune închinată lui Dumnezeu Tatăl)

Preotul: Bine este şi cu dreptate a lăuda cu cântare şi a preaslăvi pe Părintele Cel necreat şi nenăscut al Domnului nostru Iisus Hristos; totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Creştinii: Amin!

RUGĂCIUNEA APRINDERII LUMÂNĂRILOR

Creştinii: Lumină lină a sfintei slave a Tatălui ceresc, Celui fără de moarte, a Sfântului, Fericitului, Iisuse Hristoase, venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Dumnezeu; vrednic ești în toată vremea a fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel de dai viață, pentru aceasta lumea Te slăvește.

Creştinii: Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi! (de 3 ori cu 3 închinări)

Imnul în limba aramaică: Cadișat Aloho, Cadișat Hailțono, Cadișat lo Moiuțo, ețraHam al’ain.

Creştinii: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

RUGĂCIUNEA DOMNULUI

Creştinii: Tatăl nostru Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne lăsa pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean.

În limba aramaică: Aabuna dbişmaia – Nitcodaş şişmah – Tiiteh Malcuta – ieehi svionah – eicana dbişmaia – ah bara; Hav lan lahma ţuconan – iahmana – vuşvuc lan hauvein – eicana dahohnan – şvohnan lhaiven; Lo tailan ninsiunan – eela pasanmin bişca – mitul tiilahe malcuta – vuhaila – vuzişbuhta lo alan almi – Amin!

Preotul: Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Creştinii: Amin!

TROPARELE

Creştinii: Amin! Sfinţilor Apostoli şi toţi Sfinţii, rugaţi pe Milostivul Dumnezeu, ca să mântuiască sufletelor noastre.

Preotul, cădind de 3 ori Sf. Masă, zice: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Creştinii: Bunilor, biruitorilor Mucenici, care pentru Dreapta Credinţă aţi pătimit şi de dulceaţa vieţii celei veşnice v-aţi învrednicit, rugaţi pe Domnul, Dumnezeul nostru, să ne mântuiască pe noi.

Preotul, cădind de 3 ori, zice: Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Creştinii: Preacurată şi pururea Fecioară Maria, care i-ai născut lui Dumnezeu Trup, mai presus de fire, pe Acesta roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

Preotul aşează cădelniţa la locul ei şi rămâne în faţa Sfintei Mese.

CÂNTAREA ÎNTÂI

Creştinii: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeule! (o închinare)

Doamne, Dumnezeul nostru, aprinde făclia înţelepciunii Sfintei Tale Evanghelii în sufletele şi în trupurile noastre; arată-ne drepţi în credinţă şi luminează faptele noastre cele bune, prisosind întru dreptatea bunăvoinţei, spre vindecarea şi mântuirea sufletelor noastre.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Alungă de la noi, Doamne, toată rătăcirea cea mai de pe urmă, străluceşte feţele noastre cu bucuria darurilor Tale celor sufleteşti şi trupeşti, ca, împrăştiind mânia şi toată vorba cea pornitoare spre răutate lepădându-o, să fim bineplăcuţi înaintea Ta, şi, împreună cu aleşii Tăi trăind în pace, să slăvim numele Tău cel Întreit Sfânt.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Luminează calea păcii în inimile noastre, să ne împăcăm cu noi înşine, prin scoaterea a tot ceea ce este rău şi vătămător din cuget, prin îndreptarea minţii, şi, împreună cu aleşii tăi trăind întru dragostea Ta, să slăvim numele Tău cel Întreit Sfânt.

CÂNTAREA A DOUA

Creştinii: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeule! (o închinare)

Dăruieşte-ne, Doamne, puterea Ta cea binevoitoare, să ne întoarcem la calea cea mântuitoare a Sfintei Tale Evanghelii, spre alungarea a toată ispitirea şi spre buna vieţuire; ca, în vremea ieşirii din trup, să ne învrednicim de Raiul bucuriei celei veşnice.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Păzeşte căsniciile noastre netulburate de ispititor, păzeşte ochii noştri de tot lucrul smintitor; iar fraţilor noştri care în singurătate vieţuiesc rânduieşte-le să se unească înaintea Ta prin Sfânta Taină a Nunţii, pe care ai dăruit-o Sfinţilor Tăi Apostoli.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Împacă-ne, Doamne, întăreşte-ne şi ne luminează, ca fiecare familie să vieţuiască în pace şi în bunătate, unindu-ne cu toţii întru faptele cele mântuitoare, că viaţa aceasta este vremelnică şi vine ceasul despărţirii de trup. Până în vremea aceea dăruieşte-ne înţelepciunea Ta cea necuprinsă, să slăvim numele Tău cel Întreit Sfânt.

CÂNTAREA A TREIA

Creştinii: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeule! (o închinare)

Păzeşte-ne de toată vorba cea răutăcioasă, care se porneşte asupra aproapelui nostru, de clevetire, de judecată şi de jurământ, devreme ce nici măcar unui fir de păr culoarea nu-i putem schimba şi peste nimic nu avem stăpânire, ci numai sufletul rămâne al nostru în veac.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Darurilor vorbirii celor plăcute înaintea Ta şi înaintea aproapelui nostru învredniceşte-ne şi ne întăreşte să păzim gura de grăirea celor necuviincioase, să nu ne lăsăm pradă ispititorului şi să ne arătăm a fi vrednici fii ai Luminii Tale celei dumnezeieşti.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Inima şi buzele noastre le îndestulează de toată vorba cea bineplăcută şi spre bucuria celor ce ne supără, pentru că, de nu ar fi fost ispititorul şi de nu ne-am fi lăsat pradă mâniei, toţi am fi trăit întru bunătate şi în lumina învăţăturii Tale celei mântuitoare.

CÂNTAREA A PATRA

Creştinii: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeule! (o închinare)

Nu ne lăsa să cădem în ispita întoarcerii înapoi a răutăţilor care ni se pricinuiesc, ci dăruieşte-ne putere să iertăm toate, precum şi Tu ne-ai iertat de atât de multe ori; pentru că înaintea Ta cu toţii suntem fraţi şi surori.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mulţumim pentru toate câte ne-ai învrednicit să avem, iar din puţinul nostru luminează-ne inima cu dragoste, să împărtăşim şi celor ce ne cer; pentru că nici un lucru omenesc nu rămâne în veac, ci numai virtuţile şi faptele cele pline de dragoste şi bucurie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Călătoreşte împreună cu noi prin Darul Preasfântului Tău Duh, pe care-L trimite peste noi să ne lumineze cunoştinţa şi să ne păzească de toată ispita şi primejdia, ca împreună să slăvim numele Tău cel întreit Sfânt.

ECTENIA ÎNTREITĂ

(Din Liturghia Sfântului Apostol Petreu)

Diaconul: Să zicem toţi, din tot sufletul şi din tot cugetul nostru, să zicem:

Creştinii: Doamne, miluieşte! (o dată)

Preotul: Doamne, Atotţiitorule, Cerescule, Dumnezeul nostru, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.

Creştinii: Doamne, miluieşte! (de 3 ori după fiecare cerere)

Diaconul: Pentru pacea tuturor creștinilor şi pentru unitatea Sfintei lui Dumnezeu Biserici, Domnului să ne rugăm.

Pentru toţi Episcopii Sfintei Biserici Creştineşti şi Apostoleşti şi pentru Episcopul nostru, (numele), Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să ne izbăvim noi de tot necazul, mânia, primejdia şi nevoia, răutatea păgânilor, moartea cea năprasnică şi de tot răul, Domnului să ne rugăm.

Pentru creștinii ce stau înainte şi aşteaptă de la Tine mare şi bogată milă, Te rugăm pe Tine, Îndurate, miluieşte-ne pe noi.

Creştinii: Doamne, miluieşte! (de 3 ori) – Maran ețraHam al’ain (în aramaică).

Preotul: Tu eşti buna vestire şi luminarea, Mântuitorul şi păzitorul sufletelor şi al trupurilor noastre, Dumnezeule şi Singurul întrupat Fiu al Tău şi Prea Sfântul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Creştinii: Amin!

CÂNTAREA A CINCEA

Creştinii: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeule! (o închinare)

Prin milostenie şi dărnicie faţă de aproapele nostru, arată-ne pe noi a fi vrednici de darurile tale cele sufleteşti şi pământeşti, ca inimile să ni se deschidă înaintea tuturor celor ce voiesc să ceară de la noi şi cu bucuria Ta să-i înveselim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pacea Ta trimite-o peste noi, iar celor pe care-i socotim vrăjmaşi întru neştiinţă, ajută-ne să le descoperim întristarea şi să le deschidem uşa inimii cu dragoste şi cu bunăvoinţă; celor ce ne-au greşit, să-i îmbrăţişăm în loc să le spunem cuvinte grele, iar pe cei ce ne-au nedreptăţit cu ceva să-i primim ca pe binefăcătorii noştri, spre mântuirea sufletelor noastre.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Luminează-i, Doamne, şi pe cei ce ne prigonesc, că de am fi fost drepţi cu desăvârşire, precum ne-ai învăţat, nu am fi mai născut pricină de supărare; căci Tu ai zis să luminăm prin fapte bune înaintea lor şi nu prin îndepărtare sau ocară nefolositoare.

CÂNTAREA A ŞASEA

Creştinii: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeule! (o închinare)

Revarsă razele soarelui dreptăţii Tale peste fiecare dintre noi, ca întru lumina Ta să vedem lumina şi, la cunoştinţa adevărului ajungând, să ne curăţim de toată lucrarea cea rea şi pătimaşă, precum ne-ai curăţit prin baia cea dintru început a Sfântului şi Dumnezeiescului Botez.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arată-ne pe noi fiii luminii Tale şi înţelepţeşte-ne pe noi, cu bunătatea Ta cea nemărginită, ca să arătăm dragostea noastră tuturor celor ce ne iubesc sau ne urăsc şi dreptate celor ce ne însoţesc sau celor ce ne prigonesc.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Străluceşte-ne sufletele şi trupurile noastre de Darul Preasfântului Tău Duh, Cela ce ne-ai arătat nouă lumina cea mântuitoare şi de viaţă dătătoare, spre desăvârşirea cea duhovnicească; întărindu-ne cu smerenia virtuţilor, îmbracă-ne cu milostivire şi cu dreptate, spre dobândirea vieţii celei veşnice.

CÂNTAREA A ŞAPTEA

Creştinii: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeule! (o închinare)

Primeşte rugăciunea noastră pe care o aducem înaintea Ta şi ne îndreaptă în faptele cele pline de lumină şi de dragoste; căci dragostea fără de fapte nu ne foloseşte la nimic, decât la mândria cea vătămătoare şi nu spre mântuirea sufletelor noastre.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fără de făţărnicie să ne înfăţişăm înaintea Ta, iubitorule şi făcătorule a toate câte sunt; îndreaptă trupul nostru precum sfeşnicul luminii Tale, să ne aducem darul rugăciunii cu dragoste şi fără de mândrie, spre mulţumire a toate câte ne-ai dăruit nouă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Doamne, Dumnezeule, Ziditorule şi de bine Dătătorule, dăruieşte-ne putere şi spor în ziua aceasta, ca, împletind faptele cele bune, cu lucrul şi cu rugăciunea, să nu rămânem în lenevirea ispitelor, ci să ne arătăm vrednici de bunătatea Ta.

RUGĂCIUNEA DOMNULUI

Preotul, cădind Sfânta Masă de 3 ori, zice: De la Domnul, dumnezeiasca învăţătură am primit şi cu mântuitoarele pomeniri ne-am învrednicit, cutezând și zicând:

Creştinii: Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se Numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne lăsa pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean.

Rugăciunea Domnului în limba aramaică:

Aabuna dbişmaia – Nitcodaş şişmah – Tiiteh Malcuta – ieehi svionah – eicana dbişmaia – ah bara; Hav lan lahma ţuconan – iahmana – vuşvuc lan hauvein – eicana dahohnan – şvohnan lhaiven; Lo tailan ninsiunan – eela pasanmin bişca – mitul tiilahe malcuta – vuhaila – vuzişbuhta lo alan almi – Amin!

Preotul: Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Creştinii: Amin!

RUGĂCIUNE PENTRU LUMINAREA MINŢII

Preotul, stând înaintea Sfintei Mese cu mâinile ridicate, zice această rugăciune:

Ajutorul şi Domnul nostru, al tuturor celor eliberaţi, ocrotitorul celor renăscuţi, nădejdea celor care au ajuns sub braţul Tău cel tare; Tu eşti Cel care ai dărâmat rătăcirea, Care, prin Singurul Tău Fiu întrupat, zdrobeşti ispitele şi le îndepărtezi, Care ai dezlegat orice legătură veche prin învăţăturile Sale şi i-ai eliberat pe cei ce erau legaţi. Îţi mulţumim în numele celor ce învaţă, pentru că i-ai chemat şi le-ai dăruit libertatea conştiinţei.

Fie ca aceştia să cunoască şi să înţeleagă învăţătura Ta, prin care să Te afle pe Tine, Dumnezeul adevărului şi pe Cel pe care L-ai trimis, chiar pe Mântuitorul Iisus Hristos. Fă ca fraţii noştri (numele creştinilor de faţă, a celor pomeniţi sau a catehumenilor) să fie păziţi totdeauna cu aflarea învăţăturii, şi, într-o înţelepciune curată prisosind, să păstreze vrednicia din baia renaşterii şi a Sfintelor Taine, prin Singurul întrupat, Iisus Hristos; pentru care îţi aducem slavă şi cinste, prin Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Creştinii: Amin!

CÂNTAREA A OPTA

Creştinii: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeule! (o închinare)

Vino, Doamne, în casa sufletelor noastre şi ne curăţeşte de toate câte am greşit, luminându-ne cugetul şi haina sufletului, că de toate câte avem trebuinţă Tu te îngrijeşti de fiecare dată şi ni le dai nouă la bună vreme.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pace lumii tale dăruieşte, Dumnezeule, să ne iertăm unii pe alţii precum este scris; că nimeni nu este fără de greşeală în această lume trecătoare; ci întăreşte-ne, Doamne, să străjuim şi să nu stingem făclia bunătăţilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Cu postul şi cu rugăciunea înveselindu-ni-se sufletul, sporeşte şi trupul întru biruinţă; aşa, Doamne, ne ajută să nu ne mândrim înaintea oamenilor, ci ne învredniceşte ca prin smerenie să dobândim cele înalte.

POMENIREA SFINŢILOR APOSTOLI ŞI UCENICI

Preotul sau Diaconul: Mai întâi pentru Sfânta, slăvita şi pururea Fecioara Maria, Născătoarea Trupului Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos; întru pomenirea proto-părinţilor noştri Adam şi Eva, Ioachim şi Ana, a Sfântului şi înaintemergătorului Ioan, Zaharia şi Elisabeta, bătrânul Iosif, bătrânul Simeon, bătrâna Ana şi a fericiţilor doisprezece Apostoli şi Ucenici ai Săi: Petru, Andrei, Toma, Ioan, Iacob al lui Zevedeu, Iacob al lui Alfeu, Simon Zilotul, Tadeu, Bartolomeu, Filip, Matei şi Matia.

A Sfinţilor Săi Ucenici: Iacob, Marcu, Luca, Cleopa, Simeon, Varnava, Iosif, Tadeu, Anania, Filip și Pavel; Prohor, Nicanor, Timon, Parmena, Timotei, Tit, Filimon și Apfia, Onisim, Epafras și Arhip; Sila, Silvan, Crescent, Epenet, Crisp, Andronic, Sathie, Amplie, Urban şi Narcis; Apelie, Aristobul, Irodion, Agav, Ruf, Asincrit, Flegon, Hermes, Patrova şi Hermas; Lin, Gaius, Filolog, Lucius, Iason, Sosipatru, Olimp, Tertius, Erast şi Cvartus; Evod, Onisifor, Clement, Sostene, Apolo, Tihic, Epafrodit, Carp, Codrat şi Epafras; Marcu, Zâna, Aristarh, Pudenţiu, Trofim, Marcu, Artemas, Acvila și Priscila, Fortuna, Ahac, Dionisie şi Simeon.

A Sfinţilor Tăi Ucenici: Lazăr, Maxim, Iosif şi Nicodim, Gamaliil, Famin, Zaheu, Longhin, Ignatie, Policarp, Aristion, Ierotei, Antipa, Alexandru şi Dimitrie şi a tuturor Sfinţilor Tăi Ucenici.

A Sfintelor femei: Mariana lui Petru, Maria lui Cleopa, Ioana, Marta şi Maria, Salomeea, Maria Magdalena şi Suzana, Iulia lui Andronic şi ale tuturor Sfintelor femei.

A Sfinților Tăi Episcopi: Majorin și a celor 70 de Episcopi din Cartagina; Clement, episcopul Ancirei, a Sfinților 45 de Mucenici din Nicopola Armeniei și Alexandru, episcopul Alexandriei, Agatanghel, episcopul Damascului, Inochentie de Tortona, Mitrofan al Constantinopolului şi Papia al Nisibei; Nicolae al Mirelor Lichiei, Audius, episcopul goţilor, Marai episcopul Siriei şi Spiridon al Trimitundei; Pavel al Constantinopolului, Donat al Cartaginei, Vasile al Cezareei Capadociei; Grigorie al Nazianzului, Eleusie al Cizicului, Marcian al Lapsacului şi a celor 27 împreună cu dânşii; Meletie, episcopul Antiohiei, Isidor, horepiscopul şi cei 10.000 de mucenici împreună cu dânsul; Unila, episcopul goţilor, Serapion al Egiptului, Ambrozie al Mediolanului, Parmenian al Africii; Grigorie episcopul Nisei şi Teosevia; Teodor al Mopsuestiei şi Ermiona; Silvestru, Uraniu şi Silvan, episcopii goţilor; Ioan Hrisostom, episcopul Constantinopolului şi Olimpiada; Maruta, episcopul Persiei şi Moduharie, episcopul goţilor din Transilvania şi din Crimeea; Adelfie al Aravesei; a Sfinţilor 310 episcopi mucenici din Bagai; Sava, preotul goţilor, Nichita cilicianul, Sansala şi Eutihie, preoţii goţilor, Teodosie, episcopul Chersonului şi întru pomenirea tuturor Sfinţilor Episcopi, Preoţi, Diaconi, Mucenici, Mărturisitori şi Propovăduitori ai Adevărului, pentru rugăciunile şi cererile cărora acoperă-ne pe noi cu acoperământul Tău, ca totdeauna să fim ocrotiţi de ajutorul Tău, pentru Iisus Hristos, Domnul nostru.

Această slujbă a noastră, care pentru toţi creștinii Tăi se aduce, ne rugăm Ţie, Doamne, fă-o primită, şi restul zilelor noastre în pace învredniceşte-ne a le petrece; iar de cel ce ne doreşte osânda cea veşnică, izbăveşte pe noi!Pe cei aleşi ai Tăi învredniceşte-i a se Împărtăşi, pentru Iisus Hristos, Domnul nostru. Aceasta îţi aducem Ţie, Dumnezeule, pentru toţi şi pentru toate şi ne rugăm: învredniceşte-ne pe noi ca, sub acoperământul Tău cel binecuvântat şi necreat, să slujim cu stăruinţă cuvântului Tău celui bun. Şi ne învredniceşte pe noi să primim fără de osândă Tainele iubitului Tău Fiu, ale Domnului nostru Iisus Hristos.

Creştinii: Doamne, miluieşte! (de 3 ori)

Preotul: Că Tu eşti Cel ce binecuvântezi şi sfinţeşti toate şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh; acum şi pururea şi în vecii vecilor!

Creştinii: Amin!

CÂNTAREA A NOUA

Creştinii: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeule! (o închinare)

Doamne, unge cu undelemnul bucuriei faţa noastră şi ne spală de toată boala trupului şi de necurăţia sufletului, ca să fim vrednici fii ai dumnezeirii Tale, luminaţi şi curăţiţi, spre dobândirea cununilor celor nestricăcioase şi veşnice ale mântuirii Tale.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Izbăveşte-ne, Doamne, de ispitele agonisirilor celor deşarte şi vremelnice şi ajută-ne cu puterea Ta cea nemăsurată să ne adunăm comorile virtuţilor celor nepieritoare; luminează-ne ochii trupului şi ai minţii să ne luminăm şi inima prin fapte bune.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Îmbracă-ne, Doamne, sufletele şi trupurile întru curăţie, precum frumuseţea crinilor şi ne dăruieşte aripile gândului să ne înalţe la cele înalte ale desăvârşirii şi să ne coboare la cele smerite, ca să ne arătăm cu adevărat fiii luminii Tale.

CÂNTAREA A ZECEA

Creştinii: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeule! (o închinare)

Doamne, Dumnezeule nostru, cu faptele să ne înălţăm sufletele şi cu smerenie să ne împodobim trupurile, ca prin purtarea de grijă a curăţiei cugetului să ne araţi pe noi vrednici Împărăţiei Tale celei veşnice.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Preabunule, Doamne, Cel ne dai nouă toate la bună vreme, şi hrana trupului şi întărirea sufletului, ca împreună cele văzute şi cele nevăzute ale noastre să facă oamenilor faptele bunătăţii, păcii şi ale dragostei; că îngustă este calea mântuirii; luminează-ne să o urmăm.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Arată, Doamne, Biserica Ta străină de toată rătăcirea eretică şi întunecată; stinge văpaia schismelor şi îi întoarce pe toţi de pe calea cea înşelătoare a osândirii, de proorocii mincinoşi ne păzeşte şi roadele cele bune ajută-ne să le culegem, întru luminarea Preasfintei Evangheliei Tale.

DOXOLOGIA

Preotul, cădind Sfânta Masă, zice: Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat lumina!

Creştinii cântă acest imn:

(1). Slavă, Ţie, Celui ce ne-ai arătat lumina! Lăudămu-Te, bine Te cuvântăm, închinămu-ne Ție, slăvimu-Te, mulțumim Ție, pentru slava Ta cea mare.

(2). Doamne, Dumnezeule, Părinte atotțiitorule, Doamne, Fiule, Unule-Născut, Iisuse Hristoase și Duhule Sfinte.

(3). Doamne, Dumnezeule, Fiul Tatălui, Cel ce ridici greșelile lumii, primește rugăciunea noastră, Cel ce șezi de-a dreapta Tatălui.

(4). Că Tu ești Unul Sfânt, Tu ești Unul Domn Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi! (de 3 ori cu 3 închinăciuni).

Preotul, cădind de 3 ori, zice: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!

În aramaică: Cadișat Aloho, Cadișat Hailțono, Cadișat lo Moiuțo, ețraHam al’ain.

Preotul, cădind de 3 ori, zice: Puternic.

Creştinii, cântă pentru ultima dată: Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!

CUVÂNTUL SFINTEI EVANGHELII

Preotul binecuvintează cu Crucea: Pace tuturor! Creştinii: Şi duhului Tău!

Diaconul: Din Sfânta Evanghelie de la Sfântul Apostol (numele), citire.

Preotul: Să luăm aminte! (citește Sfânta Evanghelie)

Creştinii: Slavă Ție, Doamne, slavă Ție!

RUGĂCIUNE PENTRU CEI ADORMIŢI

Preotul: Doamne, care ai stăpânirea vieţii şi a morţii, Dumnezeul sufletelor şi al trupurilor; Doamne, care naşti şi dai viaţă, care te cobori la porţile trupeşti şi ridici sufletele; Tu, Cel care sălăşluieşti sufletul în duhul omului care a căutat să fie odihnit întru sfinţenie, prin încercarea de a schimba făptura sa în făptura Ta, pentru aflarea mântuirii, care nu se dă cu mituire, neschimbată pentru totdeauna. Te rugăm să odihneşti sufletul creştinului Tău (numele),  pe care l-ai ridicat cu mâna Ta. Dăruieşte odihnă şi duhului său, în loc de verdeaţă, în locaş de odihnă, unde toţi Sfinţii se odihnesc, şi trupul său așează-l în locul cel rânduit de Tine. Dăruieşte-i moştenirea de care este vrednic, pentru bunătatea Ta cea mult roditoare şi făgăduită. Toate greşelile sale iartă-le şi le curăţă, ca ieşirea lui să fie liniştită şi binecuvântată. Vindecă toată rana rudelor şi prietenilor săi cu Duhul Tău cel Mângâietor, prin care să ne dai şi nouă, la vremea rânduită, bun sfârşit prin Singurul Tău Fiu întrupat, Iisus Hristos, pentru care îţi aducem slavă şi cinste, împreună şi Duhului Tău celui Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Creştinii: Amin!

Diaconul: Dumnezeule, trimite darurile Tale şi socoteşte vrednic de aducere aminte pe fratelui nostru (numele), care a plecat dintre noi, dăruindu-i odihnă, mântuire şi pomenire veşnică.

Creştinii: Veşnica pomenire. (de 3 ori)

Diaconul: Sfinţeşte sufletul lui, Tu, Cel ce ştii toate, numără-l printre Sfinţii Tăi, dăruindu-i locaş în Împărăţia Ta cea veşnică.

Creştinii: Veşnica pomenire. (de 3 ori)

Diaconul: Dumnezeule, mântuieşte-l şi fă-i lui veşnică pomenire.

Creştinii: Veşnica pomenire. (de 3 ori)

SFÂRŞITUL SLUJBEI

Preotul, cu faţa către creştini, binecuvintează cu Crucea şi zice: Binecuvântarea Domnului, peste voi toţi, cu al Său Dar şi cu a Sa iubire de oameni; totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor!

Creştinii: Amin! Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin! Doamne, miluieşte! (de 3 ori)

Preasfinţite părinte, binecuvintează! (dacă este episcop)

Preacucernice părinte, binecuvintează! (dacă este preot)

Preotul: Binecuvintează-ne pe toţi, Doamne, nedespărţiţi şi uniţi, prin dragostea Singurului Tău Fiu, Iisus Hristos, cu Darul Sfântului Tău Duh să vieţuim în pace şi cu pace. Pentru rugăciunile Preacuratei şi pururea Fecioarei Maria, ale Sfinţilor Apostoli şi Ucenici, ale Sfinţilor Părintelui nostru Audius, Episcopul Goţilor, ale Sfinţilor (numele), a căror pomenire o săvârşim şi ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, ca un bun şi de oameni iubitor, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Creştinii: Amin!

RUGĂCIUNILE DINAINTEA SPOVEDANIEI

Paraclisul este o Slujbă de seară care se slujeşte în Biserică sau în casa creştinului. În cadrul acestei slujbe se săvârşeşte ierurgia Spovedaniei, după tradiţia Sfinţilor Apostoli şi după învăţătura Sfântul Ierarh Serapion.

Episcopul, punând mâinile peste capul creştinului, zice: Doamne, Dumnezeul nostru, care trimiţi duhul gândirii înţelepte, Dumnezeul sufletelor curate şi al tuturor celor care Te cheamă din simplitate şi curăţie, pe Tine, Care în înălţime eşti necuprins, dar te faci cunoscut celor ce te caută cu duh curat aici pe pământ, te cinstesc şi te cheamă, făcând din orice trup şi suflet o Biserică vie; Care eşti slujit de Sfinţii Îngeri şi de sufletele curate, că împreună slăvesc cu cele cereşti şi cele pământeşti, înălţând cântare de laudă, adusă adevărului Tău. Fă ca această Biserică închipuită şi trupească să aibă putere dumnezeiască şi îngeri curaţi care să o slujească, pentru ca în trezire să vegheze.

Episcopul, ridicând mâinile, zice: Te chemăm şi te rugăm în numele tuturor creştinilor Tăi de acum şi de dinainte: împacă-ne pe toţi, dăruieşte-ne dragoste unii către alţii, ca împreună să aflăm greşeala şi vindecarea. Dă-ne putere să ne îndreptăm şi să nu şovăim, ci să devenim o casă zidită din lumină, pentru a trece orice încercare. Doamne, miluieşte-i pe toţi: bărbaţi şi femei, pe bătrâni şi pe copii şi fă-ne pe toţi una în toate, a Te cunoaşte cu pricepere şi să fie scris în inimile noastre numele Singurului întrupat, Iisus Hristos;pentru care îţi aducem slavă şi cinste, prin Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Creştinii: Amin!

După această rugăciune Duhovnicul povăţuieşte creştinul şi îndreaptă greşelile sale, cu duhul părintesc cel bun, după Cuvântul Sfintei Evanghelii.

RUGĂCIUNILE DUPĂ SPOVEDANIE

Episcopul: Părinte al bunătăţilor dăruite, primitor şi iubitor de oameni şi de suflete, binefăcătorule al tuturor celor care se întorc pe ei înşişi la Tine, primeşte această rugăciune şi ne dăruieşte cunoştinţă şi credinţă, linişte şi sfinţenie. Curăţă şi vindecă orice patimă, fiecare greşeală săvârşită, fericindu-l pe fratele nostru, (numele), să se curăţească desăvârşit. Dă-i lui îngăduinţa Ta pentru orice a făcut; căci spre Tine, Părinte necreat şi creator, prin Unul întrupat, Iisus Hristos, plecăm genunchii noştri. Dă-ne două însoţiri Sfinte: înţelegerea şi desăvârşirea. Pentru că Te iubim, venim la Tine, căutând îndreptare duhovnicească. Dă-ne ajutor cu mâna Ta şi ne ridică! Vindecă-ne, Dumnezeule al iubirii, să putem privi cu bucurie, descoperindu-ne ochii sufleteşti de orice învăluire şi dă-ne libertatea despre care ne-ai vorbit. Ca prin ajutorul Tău să nu ne fie frică şi ruşine şi nici să nu fim abătuţi şi nici să ne mai învinuim de ceva. Şterge legătura care este împotriva noastră, scrie-ne numele în rândul celor ce s-au mântuit, arată-ne împreună lucrători cu Sfinţii Apostoli şi Ucenici, pentru Singurul Tău Fiu; pentru Care îţi aducem slavă şi cinste, prin Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Creştinii: Amin!

RUGĂCIUNE PENTRU LUMINAREA MINŢII

Episcopul cu mâinile ridicate:Ajutorul şi Domnul nostru, al tuturor celor eliberaţi, ocrotitorul celor renăscuţi, nădejdea celor care au ajuns sub braţul Tău cel tare; Tu eşti Cel care ai dărâmat rătăcirea, Care, prin Singurul Tău Fiu întrupat, zdrobeşti ispitele şi le îndepărtezi, Care ai dezlegat orice legătură veche prin învăţăturile Sale şi i-ai eliberat pe cei ce erau legaţi. Îţi mulţumim, în numele celor ce învaţă, pentru că i-ai chemat şi le-ai dăruit libertatea conştiinţei. Fie ca aceştia să cunoască şi să înţeleagă învăţătura Ta, prin care să Te afle pe Tine, Dumnezeul adevărului şi pe Cel pe care L-ai trimis, chiar pe Mântuitorul Iisus Hristos.

Episcopul îşi pune mâinile peste capul creştinului şi zice: Fă ca fratele nostru, (numele), să fie păzit totdeauna cu aflarea învăţăturii, şi, într-o înţelepciune curată prisosind, să păstreze vrednicia din baia renaşterii şi a Sfintelor Taine, prin Singurul Iisus Hristos; pentru care îţi aducem slavă şi cinste, prin Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Creştinii: Amin!

După această rugăciune, Episcopul îl binecuvintează: În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin!

SFÂRŞITUL  SLUJBEI  PARACLISULUI