Numele Episcopului Silvan sau Silvanus de Cirta apare într-o mulţime de cărţi, studii şi tratate, începând cu secolul al IV-lea. De numele său se leagă o frumoasă mărturisire a credinţei creştine timpurii, atât în ceea ce priveşte perioada „arderii Sfintelor Manuscrise”, cât şi în perioada reformelor religioase radicaliste ale secolului al IV-lea.
Silvan a fost un episcop apropiat lui Donatus Magnus, Episcopul Cartaginei, o localitate importantă în antichitate din Tunisia de astăzi. De asemenea, Cirta a fost o importantă localitate a Numidiei, dar şi o înfloritoare cetate a creştinismului timpuriu. În prima parte a secolului al IV-lea, împăratul Constantin a distrus acest oraş-port mediteranean, punându-i numele său, „Constantin”. Atrocităţile armatei lui Constantin în Cirta pot face parte din cuprinsul unui alt studiu mai voluminos, timpul nefiind permisibil în acest moment.
Cea mai importantă atestare a episcopului Silvan în Gothia, mai exact în judeţul Buzău de astăzi, aparţine lui Epifanie de Salamina. Acesta aminteşte de doi episcopi, de două ori în „Panarion”, prima dată când descrie ierarhia audienilor, iar a doua oară când descrie începutul persecuţiilor bizantine împotriva audienilor, din anul 375.
Epifanie relatează că: „mulți membri (ai cultului audienilor) au fost împrăștiați după moartea acestor episcopi, Uranius și Silvanus din Gothia[1], iar trupul (corpul Bisericii) lor s-a restrâns la Calcis, lângă Antiohia și în regiunea Eufratului. Într-adevăr, majoritatea dintre ei au fost persecutaţi în Gothia”[2]. Pentru a înţelege ulterior un subiect edificator pentru unor lucruri ce ţin de istoria deformată, intenţionat sau nu, a poporului român, trebuie să aducem aminte de faptul că pe aceste meleaguri a mai existat un cleric creştin cu numele Moduarius, despre care Sfântul Ioan Gură de Aur scria: „Diaconul Moduarie a adus şi scrisori de la regele goţilor”[3]. Despre acelaşi Moduharie aflăm următoarele: „Nu se știe însă dacă Moduhari a fost hirotonit ca episcop al goților, dar în schimb inelul episcopal descoperit la Apahida, cu numele Omharus ar putea probabil să confirme existența unui episcop got cu acest nume”[4].
Biserica Ortodoxă recunoaşte în multe lucrări apartenenţa Sfântului Ioan Gură de Aur la audianism, dar nu într-un mod cât se poate de evident pentru „a nu se face un precedent de informare publică”. Dintr-o multitudine de surse aflăm că Moduarie a fost hirotonit de Episcopii audieni Silvan şi Uranus[5]. Totuşi, observăm că regele goţilor – probabil Athanaric sau Alavivus[6] – cere Sfântului Ioan Gură de Aur să pregătească hirotonia episcopului Moduharie. De cealaltă parte, Sfântul Ioan Gură de Aur îi scrie Olimpiadei:
„Te rog nu uita ce am să-ţi spun, ci străduieşte-te cât poţi de mult. Marşi goţi, printre care se ascunde mereu episcopul Serapion, mi-au adus ştirea că a venit la ei diaconul Moduarie vestindu-l că a murit episcopul Unila (Wulfila), acel minunat bărbat, pe care l-am hirotonit şi l-am trimis în Gotia[7], unde a săvârşit multe şi mari fapte. Diaconul Modularie a adus şi scrisori de la regele goţilor, care cere să li se trimită episcop. Dar deoarece pentru îndreptarea nenorocirii ce ne ameninţă nu văd alt mijloc, decât zăbovirea şi amânarea – căci nu-i cu putinţă să meargă acum cu corabia în Bosfor, nici în părţile acelea – fa-i ca să întârzie din pricina iernii. Să nu uiţi să faci lucrul acesta; este vorba de un lucru de mare însemnătate. Două lucruri sunt cele care mă interesează dacă s-ar întâmpla – dare-ar Dumnezeu să nu se întâmple – unul, să numească pe episcopul goţilor cei care au săvârşit atât de mari rele, al doilea, să fie numit unul la întâmplare. Ştii şi tu că nu-şi dau silinţa să numească un om destoinic. Iar dacă asta s-ar întâmpla – dare-ar Dumnezeu să nu se întâmple – tu ştii ce-ar urma. Dă-ţi pe tăcute toată silinţa să nu se întâmple aşa ceva. S-ar face un lucru minunat dacă ar fi cu putinţă ca Moduarie să vină la mine în taină şi fără să-l simtă cineva. Iar dacă nu-i cu putinţă, facă-se ce s-o putea”[8]. După aflăm toate aceste informaţii despre Moduarie sau Omharus, Biserica Ortodoxă de astăzi ne afirmă că hirotonia pregătită cu atâta interes de Sfântul Ioan s-a produs, acesta fiind ridicat la treapta de episcop de către Episcopii audieni Silvan şi Uranus[9].
Revenind la subiectul nostru, adică Episcopul Silvan, având ca argument „inelul episcopului Moduarie de la Apahida, Cluj”[10], vedem că audienii erau răspândiţi pe toată întinderea actualei Românii. Din acest motiv, discursurile cultului majoritar din ţara noastră au fost numeroase şi s-au accentuat încă din secolul al XIX-lea, o dată cu sporirea posibilităţii de informare a cetăţeanului „ortodox”. Pentru că inevitabilul avea să se producă şi populaţia să ia contact cu învăţăturile acestui cult de origine românească, audianismul, Biserica Ortodoxă a trebuit să-şi ia anumite măsuri preventive, chiar dacă acest contact va degrada la un moment dat încrederea poporului în ceea ce secole de-a rândul s-a prezentat insistent a fi „biserica naţională”.
Puţini cunosc că expansiunea greco-ortodoxă în ţara noastră s-a datorat persecuţiilor bizantine despre care în mod evident Biserica majoritară nu va vorbi decât prin cărţi. Ar fi absurd şi zadarnic să aşteptăm ca aceasta să-şi recunoască obţinerea supremaţiei prin crimă, tortură şi barbarism. Unde ar mai fi „duhul de pace” pe care-l reflectă astăzi, tot cu autoritate, dar tot sub aspectul de limitare a libertăţii religioase prin diferite insistenţe politice care se petrec chiar şi în zilele noastre[11]?
Erbiceanu afirmă cu tărie că „audienii erau eretici”, deşi scrierile lui Epifanie de Salamina contrazic toate poziţiile exagerate din istorie, începând cu cele ale lui Teodoret. Totuşi, acelaşi Erbiceanu – a cărui contribuţie la falsificarea istoriei românilor nu putem spune că a fost insesizabilă – spune justificator că Sfântul Ioan Gură de Aur este cel care l-a hirotonit pe Ulfila[12]. Noi am aproximat că Ulfila, originar din Oltenia de astăzi[13], a fost hirotonit de către Sfânt în preajma anilor 375-376, în pofida dezinformărilor din Sinaxar, dar Paulin de Nolla (n. 354 – d.431) spune că Ulfila a fost hirotonit mai devreme[14], în anul 355. În concluzie, sub nicio formă Sfântul Ioan Gură de Aur nu avea să fie hirotonit episcop la sfârşitul secolului al IV-lea, dacă activa ca episcop încă de la jumătatea secolului al IV-lea.
Să concluzionăm împotriva a tot ceea ce tendenţios s-a scris că „Sfântul Ioan Gură de Aur a fost permanent ortodox”, când de fapt informaţiile ni-l confirmă un împreună slujitor al Sfântului Audius, dimpreună cu episcopii hirotoniţi de către acesta. O astfel de realitate expusă în faţa unui public ortodox, dus spre extreme fanatice în a „conserva acest crez” nu este deloc uşoară de acceptat. Dar iată că istoria ne confirmă anumite lucruri chiar dacă ele nu sunt pe placul ortodoxiei.
Aşadar, revenind din nou la Episcopul Silvan de Cirta, inclusiv el a fost persecutat de către puterea politică bizantină[15], dar tot din cauza insistenţelor lui Constantin cel mare de a produce modificarea creştinismului pentru a facilita subjugarea Bisericii în faţa de puterea politică. Cel mai probabil, la momentul în care au început persecuţiile împotriva lor, Silvan şi Audius erau destul de tineri, puţin peste vârsta de 20 de ani. La vremea aceea, episcopii erau hirotoniţi inclusiv la vârsta de 18 ani[16].
Este relevantă hirotonia lui Moduarie, după cum s-a arătat mai devreme, după decesul Episcopului Ulfila, care de asemenea îl vedem din surse a fi un apropiat al audienilor sau chiar un fost semi-arian convertit la creştinism prin audieni, a căruia plecare dintre noi este deplânsă de către Moduarie. În virtutea faptului în care Silvan ar fi avut vârsta de 24-25 de ani în anul 325, este admisibil ca în vremea morţii lui Ulfila să fi avut aproximativ 82-83 de ani. Pentru acest secol, o mulţime de episcopi au depăşit cu un deceniu şi jumătate vârsta de 100 de ani[17].
Se poate totuşi observa că Epifanie nu cunoaşte amănunţit toată ierarhia audienilor, devreme ce el auzise despre acest cult de la unii audieni ciprioţi a căror apartenenţă mai degrabă pare să fie în asentimentul diaconului Audius din Edessa, altul decât Episcopul Audius din Gothia între cei doi fiind discrepanţe majore în privinţa concepţiilor religioase. De asemenea, este posibil ca numai Uranus să fi fost hirotonit de către Audius, neexistând o altă sursă care să confirme existenţa a doi episcopi cu numele de Silvan în Gothia, lucru care ne-ar ajuta să aflăm, aşa cum arată şi Panarionul[18], că Silvan este cel ce l-a hirotonit pe Audius, iar Audius este cel care l-a hirotonit pe Uranus. Epifanie arată că nu ştie cine l-a hirotonit pe Audius, dar spune în mod cert că Uranus a fost hirotonit de către acesta. În acelaşi timp spune că un Episcop similar în doctrină cu Audius l-a ridicat la treapta episcopatului. Or, asemănarea şi înfrăţirea dintre Audius şi Silvan ne mărturiseşte că acesta l-a hirotonit episcop.
Aşa cum s-au făcut şi studiile din ţara noastră, de către cercetători care mai degrabă au încercat să epuizeze răbdarea cititorilor cu presupuneri „certe”, precum „Ioan Gură de Aur, născut în 354, hirotonind un episcop în anul 355, la vârsta de nici un an, tot aşa s-au efectuat şi alte studii faţă de audianism, în alte ţări. Cum am mai spus, temerile Bisericii Ortodoxe şi chiar comunităţii iudaice ca Audianismul să devină un interes pentru publicul creştin sunt multe şi chiar existenţiale. Ei bine, tot aşa s-au realizat şi studiile pe marginea bibliotecii descoperite la Nan Hammadi, în anul 1945.
Arheologii şi cercetătorii care au studiat manuscrisele au făcut mai multe legături între acestea şi audianism[19]. Printre scrierile descoperite la Nag Hammadi se află şi „Învăţăturile lui Silvan” care, într-un mod impresionant, reflectă faptul că audienii nu foloseau deloc vechiul testament, aşa cum aflăm şi de la Epifanie[20]. Nici scrierile lui Silvanus, pentru epoca în care au fost datate, într-un mod de asemenea plăcut, nu conţin nicio urmă de iudaism.
Dacă cercetătorii au datat[21] în mod corespunzător textul învăţăturilor lui Silvan în anul 350, teologii gnostici – care nu de puţine ori au exagerat în a stabili identităţile autorilor pentru a atrage cât mai mulţi curioşi – au presupus că scrierile aparţin Apostolului Sila[22], afirmând că este o prescurtare a numelui Silvan. Or, aceste erori se produc atunci când se apucă de teologhisit şi o fac cu ambiţie unele persoane care nu au nimic de a face cu teologie. De ce spun acest lucru? Pentru că Sila este un apostol, iar Silvan un alt apostol[23].
Tot într-un mod exagerat, unii cercetători români, în principiu orientaţi spre „dacopatie”, au asociat descoperirea unei tăbliţe, la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, în care apare numele şi chipul lui Silvanus, cu „Zeul Silvanus” – ocrotitorul pădurilor în mitologia romană[24]. Extremele acesta sunt binevenite atunci când vorbim despre interesele unor forţe de a distorsiona adevărul pentru a distrage atenţia, dar totuşi autorii acestor exagerări cred că nu sunt conştienţi că le fac. Nu ar fi fost imposibil ca descoperirea tăbliţei cu chipul lui Silvan să fie împins „dacopaţii” la datări exagerate, în antichitate, devreme ce chiar pe textul tabletei apare şi numele „Aurelius Valens”, Împărat al Romei între anii 316-317, deci, contemporan cu Silvan de Cirta, nu cu zeul Silvan din antichitate. Dacă cercetătorii noştri nu s-ar concentra pe interesul prostesc de a ne transforma România în „leagănul civilizaţiei” şi „centrul universului”, ar fi observat că în apropierea locului unde s-a descoperit tăbliţa, au fost descoperite şi obiecte care au aparţinut episcopului Moduarie. De ce se întâmplă aceste anomalii şi cine se joacă atât de prost cu istoria unui popor? Este greu de răspuns în acest moment.
Aşadar, revenind pentru încheiere la subiectul „Silvan din Gothia”, cred că este de cuviinţă să admitem poziţiile unor arheologi, altele decât ale unor teologi în viziunea cărora un copil de câteva luni, Ioan Hrisostom, a hirotonit un episcop, ironia aceasta ne-ar ajuta să înţelegem cât de dăunătoare este implicarea unui teolog, concentrat să falsifice tot ce prinde doar pentru a-şi conserva şi proteja propriul crez, într-un cu totul alt domeniu de activitate.
Să nu uităm şi de sechestrul pus pe Tăbliţele gotice de la Sinaia, tot din secolul al IV-lea, în care omul curios abia aşteaptă să găsească înscrieri despre zei, vieţi fără de sfârşit şi mere de aur, când o mare parte dintre acestea au încrustate scene iconografice creştine, cruci şi obiecte religioase reprezentative creştinismului. Omul a fost năucitor îndepărtat de creştinism, prin dezgustătoarele manipulări arhaice care încă mai sunt folosite ca metodă de convingere pentru a păstra un crez religios care se doreşte cu ardoare să fie socotit „un patrimoniu naţional” când, de fapt, lucrurile stau cu totul altfel.
Ei bine, scrierile Episcopului Silvan de la Nag Hammadi, atestate cu carbon, după cum s-a arătat, în anul 350, aparţin lui Silvan de Cirta[25], singurul episcop care a deţinut acest nume în secol al IV-lea. În cuprinsul lucrării găsim sfaturile episcopului către un ucenic al său, după structură fiind adresate tot unei feţe bisericeşti, preot sau episcop, pe alocuri putând observa menţiunile sale faţă de ostilitatea împăratului cu care se confruntau. De asemenea, în text se află şi importate părţi din doctrina audianismului cu privire la antropomorphism, dar şi viziunile autorului faţă de necesitatea omului de a nu se lăsa pradă robiei, aşa cum avertiza odinioară însuşi Apostolul Pavel. Nu este exclus ca textul să facă parte dintr-un curs de teologie pregătitoare, destinat viitorilor slujitori ai Altarului, devreme ce avem atestate două şcoli audiene în acea perioadă.
Până la descoperirea tuturor informaţiilor care să contribuie semnificativ la elucidarea misterului „învăţăturilor lui Silvanus”, acestea sunt o capodoperă a creştinismului timpuriu, asemenea celebrei „epistole către Diognet”, cea mai veche descriere a creştinilor şi a modului în care aceştia vieţuiau. Chiar pune că cele două lucrări sunt sinoptice cu Noul Testament şi că se completează într-un mod surprinzător şi plăcut şi constructiv.
Articol ca „Prefaţă” la traducerea „Învăţăturilor lui Silvanus”
a Asociaţiei Creştine „Apostoliconul”
15.02.2024
[1] Este confuză ideea transmisă de Epifanie, după cum se vede la paragraful 15,2 murise doar Uranius, iar la paragraful 15,3 murise şi Uranius şi Silvan. Numele şters nu a mai fost refolosit şi aici, dar poate fi vorba despre un episcop cu numele Petru, dar care a fost episcopul audienilor din Palestina (este amintit ca preot în lucrarea „Religious Contacts and Conflicts in the Holy Land” din anul 1998, pagina 104), sau alt nume pe care ori Epifanie, ori autorul unei copii timpurii a lucrării sale a dorit să-l şteargă.
[2] The Panarion of Epiphanius of Salamis, Book III. De Fide English version; pag. 427; BRILL, LEIDEN – BOSTON, 2013, ISBN 978-90-04-22841-2
[3] Scrisoarea a IX-a către Olimpiada, p. 5, s.p. B
[4] Dumitru Cobzaru, „Monografia Mănăstirii Nicula”, Editura „Renaşterea” – Cluj-Napoca, 2020, pag. 35. ISBN 978-606-607-321-9
[5] Istoria României – Transilvania, Editura G. Barițiu, Cluj-Napoca, 1997, pag. 214.
[6] Gibbon Edward (1851). The History of the Decline and Fall of the Roman Empire: Volume III. Phillips, Sampson. pp. 29, 36–37.
[7] A se reţine de aici că „Sinaxarul Ortodox” falsifică enorm viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur, plasându-i hirotonia ca episcop în anul 397, devreme ce Sfântul spune că Ulfila a fost hirotonit episcop de către el, acesta murind în anul 383. Este evident faptul că Biserica Ortodoxă a făcut tot posibilul să modifice viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur, încât cititorul să-l creadă „ortodox până la finalul vieţii”, lucru deloc adevărat. Acesta a şi fost motivul caterisirii sale de către Sinodul ortodox condus de Teofil şi Flavian, din anul 404.
[8] „Cuvioasa Olimpiada diaconiţa: O viaţă – o prietenie – o corespondenţă”, Editura DEISIS, Sibiu 1997, Scrisoarea a IX-a, paragraful 5.B – pag. 41.
[9] D. Cobzaru, „Începuturile vieţii monahale în Transilvania, Monografia Mânăstirii Nicula”, op.cit. pag. 35.
[10] Ibidem
[11] Proiect de Lege (PL-x nr. 763/2023, forma adoptată de Senat, pag. 3) pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii
[12] Constantin Erbiceanu, „ULFILA. VIAŢA ŞI DOCTRINA LUI”, editura enciclopedică, 2013, pag. 41.
[13] Ibidem, 116.
[14] PAULIN DE NOLLA, Epistolae 10 ad Severum, Acta Sanctorum, Ianuarius, p. 365.
[15] Optatus de Mileve, „Carta a VI-a”, p. 149, n.n. 8-10. – de unde aflăm că persecutarea lui Silvan începe abia în anul 320, pornind de la prietenia lui Constantin cu diaconul Numidinarius.
[16] Exemplul Episcopului Clement cel tânăr al Ancirei, care a fost martirizat la vârsta de 28 de ani, după 10 ani de episcopat.
[17] Sfântul Haralambie a decedat la vârsta de 113 ani; Sf. Mitrofan a trăit 119 ani etc.
[18] Epifanie, Panarion, cap. 70, p. 15,2.
[19] Y. Izhak Ben Zvi, „Sharind the sacred”, Religious Contacts and Conflicts in the Holy Land, 1998, pp. 97-108.
[20] Panarion, despre Audieni, 7, 1.
[21] van den Broek, Roelof (1 Jul 1996). Studies in Gnosticism and Alexandrian Christianity. Brill. pp. 235–236. ISBN 9789004439689.
[22] Robinson, James M. (1977). The Nag Hammadi Library : Chenoposkion Manuscripts English (1st U.S. ed.). New York: Harper & Row. p. 346-347. ISBN 0-06-066929-2.
[23] Dr. Constantin Chiricescu, „Calendar Bisericesc Ortodox pe toţi anii”, pp. 145, 157.
[24] Daniel Guţă, Povestea statuii preţioase de marmură a zeului Silvanus şi a Silvanelor, din Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Ziarul „Adevărul”, 02.03.2017.
[25] Vigiliae Christianae, „A Review of Early Christian Life and Language” Vol. 40, No. 1, Mar., 1986, pp. 1-23.
Asociația Creștină Apostoliconul 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.