APOSTOLICONUL

PRIMA PARTE – EPISTOLELE SFÂNTULUI ŞI DUMNEZEIESCULUI APOSTOL PETRU

EPISTOLA CĂTRE CAPADOCIENI

1. Petru, Apostol al Lui Iisus Hristos, către cei ce trăiesc în depărtare de noi, în Pont, în Galatia, în Capadocia, în Asia şi în Bitinia, aleşi după cea mai dinainte atotcunoaștere a Lui Dumnezeu Tatăl, şi prin prea sfinţirea Sfântului Duh, spre ascultare şi spălarea cu dragostea nemărginită a Lui Iisus Hristos: Dar vouă şi pacea să se înmulţească!

2. Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Care prin Învierea Lui ne-a născut din nou, spre nădejdea veșniciei, spre moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi neveştejită, păstrată în ceruri pentru voi, cei ce sunteţi păziţi cu mâna Lui Dumnezeu, prin credinţă, spre mântuire, gata să se dea pre faţă în orice vreme.

3. Întru aceasta vă bucuraţi, măcar că acum ar trebui să fiţi trişti, încercaţi fiind de multe feluri de nedreptăți pentru puţină vreme; căci credinţa voastră încercată, cea mult mai de preţ decât aurul cel pieritor, să fie găsită spre laudă şi spre slavă şi spre cinste, la arătarea Lui Iisus Hristos.

4. Pre El, fără să-L fi văzut, Îl iubiţi; întru El, deşi acum nu-L vedeţi, voi credeţi şi vă bucuraţi cu bucurie negrăită şi preaslăvită, dobândind răsplata credinţei voastre, adică mântuirea sufletelor.

5. Aceasta este mântuirea sufletului pre care am cercetat-o cu de-amănuntul, fiecare dintre Apostoli, primită în dar de la Învăţătorul nostru, Domnul Iisus Hristos, desăvârşită prin Darul Duhului Sfânt ce avea să ni-l trimită Domnul după Înviere, Dar care se află şi întru noi şi întru voi, despre care ne-a grăit nouă, Domnul, înainte de pătimirea şi Învierea Sa.

6. Atunci ne-a arătat Duhul că nu pentru noi săvârşim lucrarea Sfântului Altar, ci pentru întreaga Biserică, pentru fiecare dintre voi care sunteţi întru ea, prin primirea vestirii Sfintei Evanghelii, prin Botezul Duhului Sfânt, a Celui trimis din înălţimea veşniciei, care prin Apostoli v-a propovăduit vouă cuvântul cel mântuitor.

7. Din pricina aceasta, luminaţi-vă cugetele, trezindu-vă; nădăjduiţi cu desăvârşire în Darul care vi s-a dat vouă la arătarea Lui Hristos; nici nu rămâneţi întru cele în care aţi fost înainte de a-L cunoaşte, ci desăvârşiţi în sfinţenie precum Cel ce v-a chemat pre voi, ca să fiţi Sfinţi în toată petrecerea vieţii voastre, căci scris este: „fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este”.

8. Petreceţi în sfinţenie desăvârşită vremelnicia zilelor voastre, fiecare după lucrarea sa, precum v-a chemat pre voi Tatăl. Deci, să ştiţi că nu prin purtare deşartă şi lucrări stricătoare de suflet, cu avuţie lumească, aţi fost chemaţi la Părintele nostru, care iarăşi ne-a primit în sânurile Sale, prin Hristos, Domnul nostru Cel neprihănit, care mai dinainte de facerea lumii a fost împreună cu Tatăl şi care s-a arătat în aceşti ani din urmă, pentru noi, cei ce prin El am crezut şi avem nădejde în Dumnezeu.

9. Sfinţiţi-vă sufletele prin păzirea Sfintei Evanghelii, prin nefăţarnica iubire de fraţi. Aşa zice Domnul: „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”, cuvânt care rămâne viu pentru veşnicie.

10. Şi acest cuvânt vi s-a binevestit: „priviţi la păsările cerului; luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ei?”. Deci, lepădând răutatea şi toată viclenia şi făţărnicia, vorbele cele răutăcioase şi toate clevetirile, ca nişte prunci de curând născuţi, să vă îndestulaţi de hrana cea duhovnicească şi neprefăcută, ca prin El să faceţi fapte spre mântuire, de vreme ce aţi văzut câtă dragoste are Domnul.

11. Aţi gustat Sfânta Împărtăşanie şi v-aţi îndestulat; apropiaţi-vă de Domnul Cel veşnic şi cu aleasă şi nepreţuită iubire de oameni. Prin aceasta zidiţi-vă sufletele, să rămână vii, adică prin faptele voastre cele bune dăruite Lui Dumnezeu, căci scris este: „dacă vă vor întreba oamenii: „de unde sunteţi?” Spuneţi-le prin fapte: „noi am venit din lumină, din locul unde lumina a luat fiinţă prin ea însăşi, a stat pre picioare şi s-a arătat în chipul Lui Dumnezeu”.

12. Pentru voi, cei ce urmaţi Luminii, cinste este pregătită; iar nu şi pentru cei ce o cunosc şi umblă întru întunericul faptelor, piatră de poticnire şi stâncă a smintelilor de care se poticnesc, fiindcă nu păzesc Cuvântul Evangheliei, pentru care au fost aleşi.

13. Voi sunteţi seminţe alese, episcopie apostolească, Biserică Sfântă, fii ai Lui Dumnezeu, ca să vieţuiţi în lume cu bunătatea Celui ce v-a chemat la lumina Sa cea minunată, de care odinioară ne înstrăinasem, iar acum am fost readuşi înapoi. Vă îndemn ca pre nişte fraţi, împreună călători vremelnici pre pământ, să vă feriţi de cele lumeşti care nasc război în suflet.

14. Purtaţi-vă cu cinste înaintea tuturor celor ce vă clevetesc pentru că nu sunteţi ca ei; căci privind ei mai de aproape faptele voastre cele bune, să-L preaslăvească pre Dumnezeu în ziua în care se vor lumina şi ei.

15. Între oameni, fiţi echilibraţi, spre a aduce laudă Lui Dumnezeu; căci aşa este rânduit vouă, ca prin faptele pre care le săvârşiţi, să închideţi gurile celor ce vă clevetesc fără de ştiinţă, iar nu răspunzându-le înapoi întocmai; căci aşa a făcut Domnul cu cei ce l-au prigonit pre El, pre mulţi luminându-i.

16. Aceasta este voia Lui Dumnezeu, să trăiţi ca oamenii, plini de dragoste, iar libertatea să vă acopere întru lumină, iar nu spre întunecimea celor fără de minte şi robiţi de necunoştinţă.

17. Daţi cinste tuturor celor ce sunt împrejurul vostru, iar de cei ce caută să vă stăpânească, depărtaţi-vă; căci Dumnezeu n-a robit cunoaşterea şi faptele nimănui.

18. Când suferiţi întristări din pricina lumii, aduceţi-vă aminte că mai înainte de voi, Domnul a fost nedreptăţit. Căci, ce laudă veţi agonisi dacă veţi primi cinste de la cei întunecaţi în suflet şi în fapte, fără să le fie gândul la Dumnezeu?

19. De aceea ni s-a dat Iisus Hristos pildă El însuşi, să-i călcăm pre urme, ca şi voi să vă lăsaţi pilde de urmat celorlalţi, căci El n-a săvârşit nici o greşeală şi totuşi, mai mult decât pre noi toţi l-au prigonit, fără să fie vreun cuvânt rău în gura Lui sau vreo viclenie în fapte.

20. Ocărât fiind, nu răspundea cu ocări, suferind, nu ameninţa, ci ne dădu pildă cum să ne lăsăm în voia Lui Dumnezeu. El a suferit cu Trupul pre lemnul Crucii pentru a ne curăţa pre noi de greşeli, pentru a ne aduce înapoi întru cele de dinaintea noastră, ca noi să murim pentru întuneric şi să ne ridicăm iarăşi la lumină.

21. Prin rana Lui, noi ne-am tămăduit trupeşte şi sufleteşte, fiind odinioară întru rătăcirea cea veche; dar, ne-am întors acum la Dumnezeu Tatăl, ziditorul şi păzitorul sufletelor şi al trupurilor noastre.

22. Așa și femeile, amintindu-și cuvântul: „dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face. De Mă iubiţi, păziţi cuvintele Mele”; de vor avea bărbaţi nepăzitori ai învăţăturii Evangheliei, fără a le propovădui, ci doar prin trăirile lor curate şi sfinţitoare,

îi vor sfinţi şi pre dânşii.

23. Podoabele lor să nu fie împletirea părului, aurul şi îmbrăcămintea scumpă, ci să fie omul cel tainic al inimii, întru neprihănită podoabă a blândeţii şi liniştii, care este de mare preţ înaintea Lui Dumnezeu. Căci aşa podoabe purtau sufletele Sfintelor Femei de odinioară, care îl urmau pre Hristos, ale căruia fiice sunt şi acestea despre care vă grăiesc.

24. Să nu vă temeţi de nimic, ci să nădăjduiţi în Dumnezeu, precum noi toţi (Apostolii), am păzit Cuvintele Lui, iară nu spre laudă o zic, ci precum toţi bărbaţii înţelepţi care au vieţuit cu femeile lor întru dragostea Lui Dumnezeu, ca fiind suflete mai gingaşe, făcându-le parte de cinste şi bucurii, ca unora ce împreună cu voi sunt moştenitoare ale Darului vieţii şi împreună rugându-vă, să vă fie spre folosinţă.

25. Fiţi cu toţii într-un gând, împreună având dragoste unii de alţii, fiind milostivi cu toţii şi smeriţi cu cei smeriţi; nu răsplătiţi răul cu rău, sau cuvânt rău cu vorbe grele, ci binecuvântaţi, căci spre aceasta aţi fost aleşi, precum zice: „nu voi M-aţi ales pre Mine, ci Eu v-am ales pre voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi”, ca să moşteniţi laudă de la Dumnezeu.

26. Cel ce voieşte să fie împreună cu noi, să-şi păzească gura de la rău în toată vremea şi mintea de la viclenii lumeşti; să se păzească de rău şi să facă fapte bune, să caute pacea şi să o urmeze; „ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi”; dar, de veţi fi voi drepţi în fapte, fericiţi veţi fi! Iar de cei răi să nu vă temeţi şi nici să vă tulburaţi.

27. Nu este cine să vă facă rău, dacă sunteţi plini de râvnă pentru bine. Voi să fiţi curaţi şi mereu gata să-i daţi socoteală doar Lui Dumnezeu despre nădejdea voastră în El, având blândeţe şi cuget curat. Tocmai pentru că în ceea ce veţi fi clevetiţi, să cadă ruşinea înaintea Lui Dumnezeu pre cei ce aruncă bârfele, asupra celor ce vieţuiesc întru cuvintele Lui Hristos.

28. Este mai bine să pătimiţi în lume făcând cele bune, decât să pătimiţi făcând cele rele. Pentru că şi Hristos, fiind drept pentru cei nedrepţi, a pătimit pentru mântuirea noastră, ca prin Învierea Lui de după patimă, să ne aducă pre noi la Dumnezeu, omorât fiind cu Trupul, dar veşnic viu făcut cu Duhul, cu care s-a coborât şi întrupându-se a propovăduit celor ţinuţi în închizătorile minţii.

29. Căci fusese neascultători odinioară, când îndelunga răbdare a Lui Dumnezeu aştepta din zilele de după Adam şi a celor opt care s-au mântuit prin curăţirea cu apă; iar această mântuire prin apa închipuirii Botezului, care ne mântuieşte pre noi, astăzi, nu ca ştergere a întinăciunilor de până acum, ci ca deschidere a cugetului bun către Dumnezeu, prin Învierea Lui Hristos, care s-a Înălţat de pre pământ la Ceruri, întru slava Sfinţilor Îngeri.

30. Aşadar, fiindcă Hristos a pătimit cu Trupul, înarmându-vă şi pre voi cu gândul acesta: că cine a suferit cu trupul împotriva păcatului, nu va mai trăi vremea ce o are în trup după poftele oamenilor, ci după voia Lui Dumnezeu.

31. Destul este că, în vremurile trecute, aţi făcut cu desăvârşire voia noroadelor, umblând în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe fără măsură, în petreceri cu vin mult şi întru slujirea altor dumnezei. De aceea oamenii se miră că voi nu vă mai însoţiţi cu ei în aceeaşi revărsare a deşertăciunii şi din pricina aceasta vă hulesc.

32. Ei (cei curaţi) îşi vor da seama înaintea Celui Preacurat, că spre aceasta s-a binevestit Evanghelia, ca să nu fie judecaţi ca oameni, după trup, dar să vieze pentru Dumnezeu cu duhurile lor curate, precum zice Domnul: „Căci n-am venit ca să judec lumea ci ca să mântuiesc lumea”.

33. Sfârşitul fiecăruia este neprevăzut şi de aceea fiţi cu mintea întreagă şi privegheaţi în rugăciune; dar, mai presus de toate, ţineţi din răsputeri la dragostea dintre voi, pentru că dragostea spală mulţime de păcate.

34. Fiţi, între voi, iubitori de străini, fără cârtire. După darul pre care l-a primit fiecare, slujiţi unii altora, ca nişte buni chivernisitori ai Darului celui de multe feluri al Lui Dumnezeu. Dacă vorbeşte cineva cu cuvintele lui, să fie ca ale Lui Dumnezeu; dacă slujeşte cineva, slujba lui să fie ca din puterea pre care o dă Dumnezeu, pentru ca întru toate Dumnezeu să se slăvească prin Iisus Hristos, Căruia Îi este slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin.

35. Iubiţilor, nu vă miraţi de focul aprins între voi spre ispitire, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva străin, ci, întrucât sunteţi părtaşi la suferinţele Lui Hristos, bucuraţi-vă, pentru ca şi la arătarea slavei Lui să vă bucuraţi cu bucurie mare.

36. De sunteţi ocărâţi pentru numele Lui Hristos, fericiţi sunteţi, căci Duhul slavei şi al Lui Dumnezeu viu este peste voi; de către unii El se huleşte, iar de voi se preaslăveşte.

37. Pentru aceasta, nimeni dintre voi să nu cumva să fie ucigaş, sau fur, sau făcător de rele, sau ca un râvnitor de lucruri străine; iar de suferă pentru că este creştin, să nu se ruşineze, ci să-l preaslăvească pre Dumnezeu, pentru numele acesta.

38. Domnul a zis: „oare aţi descoperit începutul ca să căutaţi sfârşitul? Căci în locul unde este începutul, acolo va fi şi sfârşitul. Ferice de cel care stă întru început, căci el va cunoaşte sfârşitul şi nu va gusta moartea”.

39. Dar, ce sfârşit va avea cel ce a cunoscut Evanghelia şi nu o urmează? Dacă noi abia ne mântuim, ce va fi cu cei necredincioşi şi pătimaşi?

40. D aceea, şi cei ce umblă după voia Lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze Lui, credinciosului Ziditor, sufletele lor, săvârşind fapte bune, precum zice Domnul: „dacă veţi fi lumeşti în trup şi în fapte, nu veţi afla mântuirea. Dacă nu veţi face lumină din lumină, nu îl veţi vedea pre Tatăl”.

41. Iar pre episcopii şi diaconii dintre voi îi rog ca unul ce sunt împreună-Apostol şi mărturisitor al Lui Hristos şi părtaş al aceluiaşi Duh Sfânt care ni s-a dat întru slavă: păziţi Biserica Lui Dumnezeu; cercetaţi-o, nu cu robiri, ci cu voia cea bună, întru dragostea Lui Dumnezeu, iar nu care cumva spre vreun câştig, ci fără de foloase trupeşti.

42. Să nu vi se pară că sunteţi stăpâni peste Biserică, ci pildă făcându-vă tuturor. Iar când veţi merge înaintea mai Marelui episcopilor, veţi lua cununa cea neveştejită a mântuirii. Tot aşa şi voi, creştini iubiţi, fii duhovniceşti, urmaţi episcopii şi diaconii şi toţi, unii faţă de alţii, îmbrăcaţi-vă cu smerenie, pentru că Dumnezeu nu iubeşte mândria şi Darul lucrează întru cei smeriţi.

43. Deci, smeriţi-vă faţă de Dumnezeu, ca El să vă înalţe în vremea cea rânduită, dacă îi lăsaţi Lui toată grija voastră, precum zice Hristos: „deci, nu duceţi grijă, întrebându-vă: ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc noroadele; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele”.

44. Fiţi tari în credinţă şi împotriva ispititorului, deşi trăiţi întru această lume. Lupta voastră va fi desăvârşită după puţină vreme şi vă veţi face neclintiţi în tărie. Daţi slavă Lui Dumnezeu, a căruia este puterea în vecii vecilor. Amin.

45. V-am scris aceste puţine lucruri, prin Apostolul Silvan, pre care îl socotesc un frate adevărat, ca să vă mărturisesc că adevăratul Dar al Lui Dumnezeu este acesta în care staţi, în Biserica cea aleasă.

46. Împreună şi cu fiul meu, Marcu, vă îmbrăţişez şi voi, îmbrăţişaţi-vă unul pre altul, cu dragoste Sfântă. Pace vouă tuturor, celor întru Hristos Iisus! Amin.

EPISTOLA DE DESPĂRŢIRE, CĂTRE ÎNTREAGA BISERICĂ

1. Petru, Apostol al Lui Iisus Hristos, celor ce prin dreptatea Dumnezeului nostru şi a Mântuitorului Iisus Hristos, au dobândit o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră. Dar vouă şi pacea să se înmulţească, întru cunoştinţa Lui Dumnezeu şi a Lui Iisus, Domnul nostru.

2. Dumnezeiescul Lui Duh Sfânt ne-a dăruit toate cele ce sunt spre viaţă şi spre bună cucernicie, făcându-ne să-L cunoaştem pre Cel ce ne-a chemat prin slava Sa, prin care El ne-a rânduit mari şi nepreţuite făgăduinţe; ca prin ele să ne facem părtaşi dumnezeieştii firi, depărtându-ne de deşertăciunea lumii întru care eram.

3. Puneţi şi din partea voastră toată sârguinţa şi adăugaţi la credinţa voastră: fapta bună; iar la fapta bună: cunoştinţa; la cunoştinţă: curăţia; la curăţie: răbdarea; la răbdare: evlavia; la evlavie: iubirea frăţească, iar la iubirea frăţească: dragostea.

4. Căci dacă aceste lucruri sunt în voi şi tot sporesc, ele nu vă vor lăsa nici trândavi, nici fără roade în cunoaşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Iar cel ce nu are acestea este slab văzător şi orb şi s-a întors la cele rătăcitoare întru care era înainte.

5. Pentru aceea, fraţilor, siliţi-vă cu atât mai vârtos să faceţi temeinică chemarea şi alegerea voastră, căci, făcând acestea, nu veţi greşi niciodată. Că aşa vi se va da cu bogăţie intrarea în Raiul veşnicelor bunătăţi. Drept aceea, vă voi aminti pururea cuvântul Evangheliei, cu toate că îl cunoaşteţi şi sunteţi întăriţi întru adevărul în care staţi.

6. Socotesc, dar, că este drept, câtă vreme sunt în această Biserică împreună cu voi, să vă ţin treji, prin aducerea aminte, fiindcă ştiu că degrabă voi lepăda lumea aceasta, precum mi-a arătat Domnul nostru Iisus Hristos.

7. Dar mă voi sili ca, şi după plecarea mea, să vă amintiţi necontenit de acestea, pentru că noi v-am adus la cunoştinţă Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos şi învăţăturile Lui, nu luându-ne după basme meşteşugite, ci din cele pre care ni le-a grăit El.

8. Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă atunci când, din înălţimea slavei, un glas ca acesta a venit către El: „Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit” şi apoi a început să ne propovăduiască.

9. Pre Acest glas noi l-am auzit, pogorându-se din cer, pre când eram cu Domnul în munte, ca o făclie ce străluceşte în loc întunecos, până când va străluci ziua şi Luceafărul va răsări în inimile noastre.

10. Aceasta nu s-a făcut din voia omului, ci pentru sfinţirea

oamenilor a grăit Dumnezeu, trimiţând Duhul Sfânt. Dar, de la început au fost între noi şi ucenici mincinoşi care s-au îndepărtat de la început; după cum şi între voi vor fi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi tăgăduind chiar pre Domnul care odinioară îi chemase şi pre ei la luminare, de care îndepărtându-se, şi-au pierdut sufletele.

11. Mulţi se vor lua după învăţăturile acestor ucenici rătăcitori şi din pricina lor, calea adevărului va fi străină multora şi din pofta lor de avere şi cu cuvinte robitoare, ei vor ademeni o mare parte din cei odinioară fii ai Bisericii, spre osânda lor şi a celor ce-i vor urma.

12. Căci ei pre însuşi Dumnezeu nu l-au ascultat şi cu ispititorul s-au învoit a mere, legându-se cu legăturile întunericului minţii; s-au dat să fie înspăimântaţi de judecăţi şi judecători, întocmai lumii celei vechi care s-a îndepărtat de Adam şi de cele opt propovăduiri ale dreptăţii.

13. Căci de acesta s-au îndepărtat strămoşii lor, care prin ce vedeau şi prin ce auzeau îşi chinuiau sufletele lor din pricina învăţăturilor întunecate. Căci Dumnezeu poate să-l scoată din ispite pre cel credincios, iar pre cel nedrept să-l lase deoparte să se teamă.

14. Dar mai vârtos pre cei ce umblă după chinuirea cărnii (adică trupului) lor, poftind în toată vremea şi dispreţuind cele folositoare. Aceştia sunt îndrăzneţi, îngâmfaţi, necutremuraţi la hulirea adevăratului Dumnezeu, pre când îngerii, deşi sunt mai mari în tărie şi în putere, nu aduc în faţa Domnului judecată defăimătoare împotriva lor.

15. Aceştia ca nişte dobitoace fără de minte, cu sforile robiei legaţi spre nimicire, hulesc cele pre care nu le cunosc. Ei înşişi fiind nedrepţi îşi vor lua plata nedreptăţii, socotind o plăcere chinuirea de fiecare zi. Ei se pătează şi se ocărăsc pre ei înşişi, pentru că aşa le place, în rătăcirea lor, poftind să ospăteze cu voi la masă tocmai să vă rătăcească.

16. Având ochii plini de întunericul eresului şi fiind robiţi de patimă, ei amăgesc sufletele celor nestatornici, în vreme ce inima lor este deprinsă cu lăcomia şi cu afurisirile (blestemele). Căci rătăcind de la calea dreptății, au apucat pre calea jidovească, a fiilor lui Avraam, care de la început a iubit plata nedreptății.

17. Acesta a primit mustrarea cea veșnică, căci mergea fără de minte, precum dobitoacele necuvântătoare și întru nebunia proorocirilor. El și fii săi sunt izvoare fără de apă şi nori fără de furtună, cărora li se păstrează în vecii vecilor întunericul cel nepătruns. Căci rostind proorociri mândre şi deşarte, ei momesc întru poftele trupului, cu eresuri, pre cei care de abia au scăpat de cei ce vieţuiesc în răutate.

18. Ei le făgăduiesc libertatea, fiind ei înşişi întru o robie stricătoare de suflet, fiindcă ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpâneşte. Căci dacă au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iarăşi se întorc în vechile rătăciri şi aşa se robesc.

19. Robirile lor cele de pre urmă li s-au făcut mai rele decât cele dintâi. Căci mai bine era pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptăţii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la Sfânta Evanghelie, dată lor, înapoi la poruncile robitoare ale oamenilor, precum porcul ce se scaldă înapoi în mocirlă.

20. Iubiţilor fraţi, aceasta este acum a doua epistolă pre care v-o scriu. În aceste cuvinte caut să vă trezesc, ca să amintesc dreptei voastre priceperi de cuvintele cele pline de răutate de mai înainte grăite de prooroci şi să rămâneţi întru Evanghelia Domnului şi Mântuitorului, dată vouă prin Apostolii voştri.

21. Întâi trebuie să ştiţi că, în zilele de apoi, vor veni, cu batjocură, batjocoritorii care vor umbla după poftele lor şi vor zice: a cui este făgăduinţa venirii Lui Hristos? Că de când au adormit părinţii lor, toate aşa au rămas, ca de la începutul făpturii. Căci ei în chip voit uită aceasta, că cerurile erau de demult şi că pământul s-a închegat, la cuvântul Lui Dumnezeu din apă şi peste apă, iar acum prin apă se curăţă sufletul de robia cea veche, înecându-se lumea cea veche.

22. Cerurile de acum şi pământul sunt ţinute prin acelaşi cuvânt şi păstrate spre osândirea cea veşnică a celor ce rătăcesc în credinţa cea greşită. Şi dintre toate, aceasta să nu vă rămână neştiută, iubiţilor fraţi, că înaintea Domnului, o mie de ani este ca şi o singură zi şi o zi ca o mie de ani.

23. Domnul nu întârzie cu făgăduinţa Sa, după cum socotesc unii că este întârziere, ci îndelung rabdă pentru voi, nevrând să piară ceva, ci toţi să vină întru lumină. Iar ziua Domnului va veni când norii se vor risipi.

24. Deci, dacă toate cele lumeşti se vor desfiinţa, cât de mult vi se cuvine vouă să umblaţi întru viaţa sfântă şi în cucernicie, aşteptând şi grăind despre zilele venirii Domnului, din pricina Căruia cerurile se vor lumina.

25. Dar noi aşteptăm potrivit făgăduinţa Lui Dumnezeu, cerurile înnoite şi pământul nou, în care locuieşte dreptatea. Deci, aşteptând acestea, sârguiţi-vă să fiţi aflaţi de El în pace, fără prihană şi fără de vină, în îndelunga răbdare a Domnului nostru.

26. Pre aceasta socotindu-o drept mântuire, precum v-au scris şi ceilalţi Apostoli după luminarea Duhului Sfânt peste ei, întru care sunt câteva lucruri greu de înţeles, pre care unii neîntăriţi şi neştiutori le răstălmăcesc, unindu-le cu celelalte rătăcitoare scrieri, spre a lor pierzare.

27. Deci, voi, iubiţii mei fraţi, cunoscând acestea de mai înainte, păziţi-vă, ca nu cumva lăsându-vă târâţi de rătăcirea celor fără de lumină, să cădeţi din întărirea voastră, ci crescând în Darul Duhului Sfânt, să cunoaşteţi mai vârtos Evanghelia Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

PARTEA A DOUA – EPISTOLELE SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL

EPISTOLA ÎNTÂI CĂTRE EPISCOPUL TIMOTEI

1. Pavel, Apostol din dragostea Lui Dumnezeu și cu nădejde în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, îi scriu lui Timotei, adevărat fiu în credință: Dar și pace de la Dumnezeu Tatăl, de la Hristos Iisus, Domnul nostru şi de la Duhul Sfânt.

2. Când am plecat în Macedonia, te-am îndemnat să rămâi în Efes, ca să-i povăţuieşti pre unii să nu înveţe o altă învăţătură, nici să ia aminte la basme şi la nesfârşite înşirări de răstălmăciri, care aduc mai degrabă certuri, decât lucrarea mântuitoare a Lui Dumnezeu, cea întru credinţă.

3. Roadele acestei întăriri este din dragostea inimii curate, din cuget bun şi din credinţă nefăţarnică, de la care unii rătăcind s-au întors spre deşartă vorbire, voind să fie povăţuitori întru rătăcire cu legea cea veche, dar neînţelegând nici cele pre care le spun ei înşişi, nici cele pentru care dau mărturie.

4. Dumnezeiasca Evanghelie este poarta bunătăţii şi oricine intră pre ea, se foloseşte. Ştiind aceasta, căci ea nu este dată pentru că înaintea ei ar fi fost drepţi, ci pentru că erau rătăciţi din pricina răzvrătirii; pentru necredincioşi şi rătăciţi, pentru ucigaşi de oameni, pentru desfrânaţi, pentru sodomiţi, pentru vânzători de oameni, pentru mincinoşi, pentru cei care jură şi grăiesc strâmb şi pentru tot ce stătea departe de adevăr, iar nu întru Cuvântul slavei fericitului Dumnezeu, Cel ce ne-a înnoit pre noi.

5. Mulţumesc Celui ce ne-a întărit, Lui Hristos, Domnul nostru, că ne-a socotit credincioşi şi ne-a chemat întru lumina Evangheliei, pre mine, care mai înainte huleam, prigoneam şi batjocoream şi pre voi pre toţi, care în necredinţa noastră – de atunci – lucram întru neştiinţă.

6. A rodit foarte mult sămânţa Darului Domnului nostru, împreună cu credinţa şi cu dragostea cea întru Hristos Iisus, care a venit în lume să-i mântuiască pre cei păcătoşi, dintre care întâiul sunt eu.

7. Vrednic să-l credem şi să-l primim este cuvântul că Hristos a venit în lume ca să-i mântuiască pre cei rătăciţi. De aceea am fost adus la credinţa adevărului, ca Iisus Hristos să arate mai înainte în mine toată îndelunga Sa răbdare, ca pildă celor ce vor crede în el, spre viaţa cea veşnică; iar Lui Dumnezeu, făcătorul a toate şi cel din veşnicie, fie cinste şi slavă în vecii vecilor. Amin.

8. Această scrisoare ţi-o încredinţez ţie, frate Timotei, ca biruinţa ta să fie bună, după cuvântul Mântuitorului care zice: „îndrăzniţi căci Eu am biruit lumea”. Având cuget bun şi credinţa cea curată dintru care unii au căzut, lepădându-o, precum Imeneu şi Alexandru (altul decât fiul lui Simeon), care s-au dat ispititorului şi acum propovăduiesc hulă.

9. Vă îndemn, deci, înainte de toate, să vă rugaţi cu mulţumiri pentru toţi oamenii, ca să petrecem viaţă paşnică şi liniştită întru toată cucernicia şi bună-cuviinţa; căci acesta este lucrul bun şi primit înaintea Lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii se să mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină.

10. Unul este Dumnezeu şi unul este Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni, Hristos Domnul, care S-a dat pre Sine pentru noi toţi, după mărturia adusă cu puţină vreme înainte. Spre aceasta am fost pus propovăduitor şi Apostol, în credinţă şi în adevăr.

11. Vreau, deci, ca bărbaţii să se roage în tot locul, ridicând mâini neprihănite, fără de mânie şi fără şovăire; asemenea şi femeile, în îmbrăcăminte cuviincioasă, făcându-şi lor podoabă din cuminţenie, nu din păr împletit şi din aur, sau din mărgăritare, sau din veşminte de mult preţ; ci, din fapte bune, precum se cuvine unor femei iubitoare de Dumnezeu.

12. Aşa fiind femeia, liniştită şi cucernică, să înveţe cele pre care le grăieşte Hristos, nici să stăpânească pre bărbaţii lor, nici să fie stăpânite, ci să trăiască întru dragoste. Căci Adam a fost zidit dimpreună cu Eva, precum învaţă Domnul, că:

13. „De la începutul făpturii, bărbat şi femeie i-a făcut Dumnezeu. De aceea va lăsa omul pre tatăl său şi pre mama sa şi se va lipi de femeia sa. Şi vor fi amândoi un trup; aşa că nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu mai despartă.”

14. Vrednic de crezare, este cuvântul: de vine cineva spre episcopie, bun lucru doreşte. Se cuvine, dar, ca episcopul să fie fără de prihană, bărbat al unei singure femei, veghetor, înţelept, cuviincios, iubitor, destoinic să-i înveţe pre alţii, nebeţiv, nedeprins să bată, neagonisitor de câştig urât, ci blând, paşnic, neiubitor de argint, bine chivernisind casa lui şi având copii ascultători, cu toată bună-cuviinţa.

15. Căci dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască propria lui casă, cum va purta grijă de Biserica Lui Dumnezeu? Episcopul să nu fie de curând botezat, ca nu cumva, fălindu-se, să cadă în osânda ispititorului. Dar el trebuie să aibă şi mărturie bună de la cei din afară, ca să nu cadă în ocară şi în cursa potrivnicului.

16. Diaconii, de asemenea, trebuie să fie cucernici, nu vorbind în două feluri, nu dedaţi la vin mult, neagonisitori de câştig urât, păstrând taina credinţei în cuget curat. Dar şi aceştia să fie mai întâi cercetaţi, apoi, dacă se dovedesc fără prihană, să fie diaconiţi.

17. Femeile lor de asemenea să fie cuviincioase, neclevetitoare, cumpătate, credincioase întru toate. Diaconul să fie bărbat al unei singure femei, să-şi chivernisească bine casa şi pre copiii săi. Căci cei ce slujesc întru bunătate, rang bun dobândesc şi mult curaj în credinţa cea întru Hristos Iisus.

18. Îţi scriu aceasta nădăjduind că voi veni la tine fără întârziere; ca să ştii, dacă zăbovesc, cum trebuie să petreci în Biserica Lui Dumnezeu, stâlpul şi temelia adevărului. Şi cu adevărat, mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în Trup, S-a descoperit întru Duhul, a fost văzut de Apostoli, S-a propovăduit şi a fost crezut în lume şi S-a înălţat întru slavă.

19. Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor, prin făţărnicia unor mincinoşi, care sunt însemnaţi cu fierul înroşit în cugetul lor.

20. Aceştia opresc de la căsătorie şi de la unele bucate, pre care Dumnezeu le-a făcut, spre gustare cu mulţumire, pentru cei credincioşi şi pentru cei ce au cunoscut adevărul, pentru că orice făptură a Lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumire; căci se sfinţeşte prin cuvântul Lui Dumnezeu şi prin rugăciune.

21. Punându-le înaintea fraţilor acestea, vei fi bun slujitor al Lui Hristos Iisus, hrănindu-te cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături căreia ai urmat; iar de basmele cele lumeşti şi băbeşti, fereşte-te şi deprinde-te cu dreapta credinţă.

22. Căci deprinderea trupească la puţin foloseşte, dar dreapta credinţă spre toate este de folos, având făgăduinţa vieţii de acum şi a celei ce va să vină. Vrednic de credinţă este acest cuvânt şi vrednic de toată primirea, fiindcă pentru aceasta ne şi ostenim şi suntem ocărâţi şi ne luptăm, căci ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, Care este Mântuitorul tuturor creştinilor.

23. Acestea să-i înveţi şi pre ai tăi şi nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale, ci fă-te pildă de credinţă cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul şi cu curăţia. Până voi veni eu, ia aminte la citit, la îndemnat şi la învăţătură.

24. Nu fi nepăsător faţă de Darul care este întru tine, care ţi s-a dat prin punerea mâinilor mele. Cugetă la acestea, ţine-te de acestea, ca roada ta să fie vădită tuturor. Ia aminte la tine însuţi şi la învăţătură; stăruie în acestea, căci, făcând astfel, şi pre tine te vei mântui şi pre cei care te ascultă.

25. Pre cel bătrân să nu-l înfrunţi, ci să-l îndemni ca pre un părinte; pre cei tineri, ca pre fraţi;  pre femeile bătrâne îndeamnă-le ca pre nişte mame, pre cele tinere ca pre nişte surori, în toată curăţia.

26. Pre văduve cinsteşte-le, dar pre cele cu adevărat văduve. Dacă vreo văduvă are copii sau nepoţi, aceştia să se înveţe să cinstească mai întâi casa lor şi apoi să dea răsplătire părinţilor, pentru că lucrul acesta este bun şi primit înaintea Lui Dumnezeu.

27. Cea cu adevărat văduvă şi rămasă singură are nădejdea în Dumnezeu şi stăruieşte în rugăciuni, noaptea şi ziua. Iar cele care trăiesc în desfătări, deşi sunt vii, sunt moarte sufleteşte. Şi pre acestea (tu) le întoarce ca ele să fie fără de prihană.

28. Oricine să poarte grijă de cei ai caselor lor, să nu se lepede de credinţă, ca să nu fie mai răi decât păgânii. Deci, să fie înscrisă între văduve cea care nu are mai puţin de şaizeci de ani şi a fost femeia unui singur bărbat; dacă are mărturie de fapte bune: dacă a crescut copiii, dacă a fost primitoare de străini, dacă a venit în ajutorul celor strâmtoraţi şi dacă s-a ţinut stăruitoare spre tot lucrul cel bun.

29. Fereşte-te de văduvele cele tinere; căci atunci când poftele le îndepărtează de Hristos, vor să se mărite. Aşa îşi agonisesc osândă pentru că au călcat nunta cea dintâi. Dar în acelaşi timp se învaţă să fie leneşe, cutreierând casele, şi nu numai leneşe, ci şi guralive şi iscoditoare, grăind cele ce nu se cuvin de vorbit.

30. Vreau deci ca văduvele tinere să se mărite, să aibă copii, să-şi vadă de case, şi să nu dea potrivnicului nici un prilej de ocară. Căci unele s-au şi abătut, ca să se ducă după ispititor.

31. Dacă vreun creştin sau vreo creştină are în casă văduve, să aibă grija lor, ca Biserica să nu fie împovărată, ci să poată ajuta pre cele cu adevărat văduve.

32. Preoţii, care îşi ţin bine rânduiala, să se învrednicească de îndoită cinste, mai ales cei care se ostenesc cu cuvântul şi cu învăţătura. Pentru că zice Evanghelia: „vrednic este lucrătorul de plata sa”. Pâră împotriva preotului să nu primeşti, fără numai de la doi sau trei martori. Pre cei ce păcătuiesc mustră-i de faţă cu toţi, ca şi ceilalţi să aibă cunoaştere.

33. Te îndemn stăruitor înaintea Lui Dumnezeu şi a Lui Iisus Hristos, ca să păzeşti acestea, fără a lua o hotărâre grăbită, ca nu cumva să faci vreo nedreptate. Nu-ţi pune mâinile degrabă peste nimeni, nici nu te face părtaş la păcatele altora, ci păstrează-te curat. Păcatele unor oameni sunt vădite, dar ale altora însă sunt ascunse. Tot aşa şi faptele cele bune sunt vădite, iar cele ce sunt altfel, nu se pot ascunde.

34. Iar de învaţă cineva altă învăţătură şi nu se ţine de cuvintele cele sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos şi de învăţătura cea după dreapta credinţă, acela este un îngâmfat, care nu ştie nimic, suferind de boala discuţiilor şi a certurilor de cuvinte, din care pornesc: gâlceava, invidia, defăimări, bănuieli viclene, certuri necurmate ale oamenilor stricaţi la minte şi lipsiţi de adevăr, care socotesc că evlavia este un mijloc de câştig. Depărtează-te de unii ca aceştia.

35. Şi, în adevăr, evlavia este mare câştig, dar atunci când ea se îndestulează cu ce are. Pentru că noi n-am adus nimic în lume, tot aşa cum nici nu putem să scoatem ceva din ea afară; ci, având hrană şi îmbrăcăminte cu acestea vom fi îndestulaţi.

36. Cei ce vor să se îmbogăţească,

dimpotrivă, cad în ispită şi în cursă şi în multe pofte nebuneşti şi vătămătoare, ca unii care cufundă pre oameni în ruină şi în pierzare. Că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns cu multe dureri.

37. Pre cei bogaţi în veacul de acum, învaţă-i să nu-şi pună nădejdea în bogăţia cea trecătoare, ci în Dumnezeul cel viu, Care ne dă cu belşug toate, spre îndulcirea noastră; să facă ce este bine, să se înavuţească în fapte bune, să fie din inimă darnici, agonisindu-şi lor bună temelie în veacul viitor, ca să dobândească, cu adevărat, viaţa cea veşnică.

38. Frate Timotei, păzeşte Biserica ce ţi s-a încredinţat, păzeşte-te de vorbirile deşarte şi lumeşti şi de cuvintele celor ce rătăcesc de la adevăr, mărturisind ştiinţă mincinoasă. Dar tu, omule al Lui Dumnezeu, fugi de acestea şi urmează dreptatea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea şi blândeţea.

39. Încununează-te cu biruinţa prin credinţă, dobândeşte viaţa cea veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai dat bună mărturie înaintea multor martori. Darul Duhului Sfânt să fie cu tine.

40. Înaintea Lui Dumnezeu, Cel ce aduce toate la viaţă, şi înaintea Lui Iisus Hristos, Cel ce ne-a învăţat Cuvântul Lui Dumnezeu, să te păzeşti fără de pată, fără de vină, până la arătarea Domnului nostru Iisus Hristos, pre care, la timpul cuvenit, o va arăta Cel ce Singur are nemurire şi locuieşte întru lumină neapropiată; pre Care nu L-a văzut nimeni dintre oameni, nici nu poate să-L vadă; a Căruia este cinstea şi puterea cea veşnică. Amin.

EPISTOLA A DOUA CĂTRE EPISCOPUL ŞI APOSTOLUL TIMOTEI

1. Pavel, Apostol din voia Lui Dumnezeu, după făgăduinţa vieţii care este în Hristos Iisus, Episcopului Timotei: Dar de la Duhul Sfânt, pace de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Hristos Iisus, Domnul nostru!

2. Mulţumesc Lui Dumnezeu, Căruia Îi slujesc cu cuget curat, că te pomenesc neîncetat, zi şi noapte, în rugăciunile mele. Şi pentru că îmi este dor de tine, doresc mult să te revăd, ca să mă umplu de bucurie.

3. Îmi aduc iarăşi aminte de credinţa ta neprefăcută, care, precum s-a sălăşluit întâi în bunica ta Loida şi în mama Eunichia, tot aşa, sunt încredinţat, că şi întru tine. Din această pricină, îţi amintesc să aprinzi şi mai mult Darul Lui Dumnezeu, care este întru tine, prin punerea mâinilor mele.

4. Căci Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii, ci al tăriei şi al dragostei şi al înţelepciunii. Deci, nu te ruşina de a-L mărturisi pre Domnul nostru, nici de mine, cel pus în lanţuri pentru El, ci pătimeşte împreună cu mine pentru Evanghelie după puterea de la Dumnezeu.

5. El ne-a mântuit şi ne-a chemat cu chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după a Sa hotărâre şi după Darul ce ne-a fost dat în Hristos Iisus, mai înainte de începutul veacurilor, iar acum s-a dat pre faţă prin arătarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi nemurirea, prin Evanghelie.

6. Spre aceasta am fost pus propovăduitor şi apostol şi învăţător. Din această pricină şi sufăr toate acestea; dar nu mă ruşinez, că ştiu în Cine am crezut şi sunt încredinţat că puternic este să păzească comoara ce mi-a încredinţat, până în ziua aceea.

7. Ţine dreptarul cuvintelor sănătoase pre care le-ai auzit de la mine, cu credinţa şi cu iubirea ce este în Hristos Iisus. Biserica cea bună ce ţi s-a încredinţat, păzeşte-o cu ajutorul Sfântului Duh, Care sălăşluieşte întru noi.

8. Tu ştii că toţi cei din Asia s-au lepădat de mine, între care Fighel şi Ermoghen. Domnul să aibă grijă de casa lui Onisifor, căci de multe ori m-a întărit şi de lanţurile mele nu s-a ruşinat; ci venind la Roma, cu multă osârdie m-a căutat şi m-a găsit. Să-i dea Domnul ca, în ziua aceea, să afle mântuire. Şi cât de mult m-a sprijinit el în Efes, tu ştii prea bine.

9. Tu, deci, fiul meu, întăreşte-te în Darul care este în Hristos Iisus, şi cele ce ai auzit de la mine, cu mulţi martori de faţă, acestea le încredinţează la oamenii credincioşi, care vor fi destoinici să-i înveţe şi pre alţii.

10. Înţelege cele ce-ţi grăiesc, căci Domnul îţi va da pricepere în toate. Adu-ţi aminte de Iisus Hristos, Care a înviat din morţi, după Evanghelie, pentru Care sufăr până şi lanţuri ca un făcător de rele; dar cuvântul Lui Dumnezeu mă face liber.

11. De aceea toate le rabd, pentru cei aleşi, ca şi ei să aibă parte de

mântuirea care este întru Hristos Iisus şi de slava veşnică. Vrednic de crezare este cuvântul: căci dacă am murit împreună cu El, vom şi învia împreună cu El.

12. Dacă rămânem întru El, vom şi dobândi mântuirea Lui; de-L vom ocoli, şi El ne va ocoli pre noi. Dacă nu-I suntem credincioşi, El rămâne credincios, căci nu poate să Se tăgăduiască pre Sine însuşi.

13. Aminteşte-le acestea celorlalţi şi îndeamnă-i stăruitor înaintea Lui Dumnezeu, să nu se certe pre cuvinte, ceea ce la nimic nu foloseşte, decât la pierzarea sufletelor. Sileşte-te să te araţi lucrător de fapte bune înaintea Lui Dumnezeu cu faţă luminată, drept învăţând cuvântul adevărului.

14. Iar de deşartele vorbiri lumeşti, fereşte-te; căci ele vor spori nelegiuirea tot mai mult. Cuvântul lor se va risipi ca putregaiul. Dintre ei sunt Imeneu şi Filet, care au rătăcit de la adevăr, zicând că învierea vreunor morţi s-a petrecut, şi schimbă cuvântul Evangheliei.

15. Dar temelia cea tare a Lui Dumnezeu stă neclintită, având cuvântul Evangheliei, care zice: „Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pre dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?”

16. Iar într-o casă mare nu sunt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de lut; şi unele sunt spre cinste, iar altele spre necinste. Deci, de se va curăţi cineva pre sine de acestea, va fi vas de cinste, sfinţit, de bună trebuinţă Bisericii, potrivit pentru tot lucrul bun.

17. Fugi de poftele tinereţilor şi urmează dreptatea, credinţa, dragostea, pacea cu cei ce cheamă pre Domnul din inimă curată. Fereşte-te de întrebările nebuneşti, ştiind că dau prilej de ceartă.

18. Un slujitor al Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând faţă de toţi, destoinic să dea învăţătură, îngăduitor, certând cu blândeţe pre cei ce stau împotrivă, că doar le va da Dumnezeu lumină spre cunoaşterea adevărului, şi ei să scape din cursa ispititorului, de care sunt prinşi pentru a-i face voia.

19. Şi aceasta să ştii că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele; că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, făloşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuviincioşi, mândri, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei. Depărtează-te şi de aceştia.

20. Căci dintre aceştia sunt cei ce se vâră prin case şi robesc femeiuşti împovărate de păcate şi purtate de multe feluri de pofte, mereu învăţând şi neputând niciodată să ajungă la cunoaşterea adevărului.

21. Tu însă mi-ai urmat în învăţătură, în purtare, în năzuinţă, în credinţă, în îndelungă răbdare, în dragoste, în stăruinţă, în prigonirile şi suferinţele care mi s-au făcut în Antiohia, în Iconiu, în Listra; câte prigoniri am răbdat! şi din toate m-a izbăvit Domnul.

22. Toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi. Iar oamenii răi şi amăgitori vor merge spre tot mai rău, rătăcind pre alţii şi rătăciţi fiind ei înşişi. Tu însă rămâi în cele ce ai învăţat şi de care eşti încredinţat, pentru că ştii de la cine le-ai învăţat, şi fiindcă de mic copil cunoşti Evanghelia, care poate să te înţelepţească spre mântuire, prin credinţa cea întru Hristos Iisus.

23. Toată Evanghelia este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate, astfel ca omul Lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru orice lucru bun.

24. Eu te îndemn deci stăruitor în faţa Lui Dumnezeu şi a Lui Hristos Iisus, propovăduieşte cuvântul, stăruieşte cu timp şi fără de timp, cu toată îndelunga-răbdare şi învăţătura. Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura Evangheliei, ci îşi vor grămădi învăţători după poftele lor, îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme.

25. Tu fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de apostol, slujba ta fă-o pre deplin. Căci eu de-acum mă jertfesc şi vremea despărţirii mele s-a apropiat. Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit.

26. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pre care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui. Grăbeşte-te să vii curând la mine, căci Dima, iubind veacul de acum, m-a lăsat şi s-a dus la Tesalonic, iar pre Crescent l-am trimis în Galatia, pre Tit în Dalmaţia şi pre Tihic la Efes. Erast a rămas în Corint; pre Trofim l-am lăsat în Milet, fiind bolnav. Numai Luca este cu mine.

27. Ia-l pre Marcu şi adu-l cu tine, căci îmi este de folos să-l mai văd. Când vei veni, adu-mi felonul pre care l-am lăsat în Troada, la Carp, precum şi cărţile, mai ales pergamentele.

28. Să ştii că Alexandru arămarul (nu fiul lui Simon), mi-a făcut multe rele; Domnul să-l lumineze. Păzeşte-te şi tu de el, căci s-a împotrivit foarte mult cuvântărilor noastre. La întâia mea apărare, nimeni nu mi-a venit într-ajutor, ci toţi m-au părăsit. Nu le port mâhnire, căci i-am şi iertat.

29. Doar Domnul mi-a stat într-ajutor şi m-a întărit, pentru ca, prin mine, Evanghelia să fie pre deplin vestită şi s-o audă toate noroadele; iar eu am fost izbăvit din gura leului. Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău şi mă va mântui, în împărăţia Sa cerească. Lui fie slava în vecii vecilor. Amin!

30. Îmbrăţişează-i pre Priscila şi pre Acvila şi casa lui Onisifor. Sileşte-te să vii mai înainte de începutul iernii. Te îmbrăţişează Eubul şi Pudenţiu, Lin şi Claudia şi fraţii toţi. Domnul Iisus Hristos să fie cu duhul tău. Darul Duhului Sfânt să fie cu voi cu toţi. Amin.

EPISTOLA CĂTRE FILIPENI

1. Pavel şi Timotei, Apostoli ai Lui Hristos Iisus, tuturor fraților celor ce sunt în Filipe, împreună cu episcopii şi diaconii lor: Dar vouă şi pace, de la Dumnezeu, Tatăl nostru, de la Domnul Iisus Hristos și de la Duhul Sfânt.

2. Mulţumesc Dumnezeului nostru, ori de câte ori îmi amintesc de voi, căci totdeauna, în toate rugăciunile mele, mă rog pentru voi toţi, cu bucurie, pentru împărtăşirea voastră întru Evanghelie, din ziua dintâi şi până acum.

3. Sunt încredinţat de aceasta, că Cel ce a început în voi lucrul cel bun îl va duce la capăt, până în ziua Lui Hristos Iisus, precum este cu dreptate să gândesc astfel despre voi toţi; căci vă port în inima mea şi în lanţurile mele, şi în apărarea şi în întărirea Evangheliei, fiindcă voi toţi sunteţi părtaşi la acelaşi Dar cu mine.

4. Căci martor îmi este Dumnezeu, că vă doresc pre voi pre toţi, cu dragostea Lui Hristos Iisus. Şi aceasta mă rog, ca iubirea voastră să prisosească tot mai mult şi mai mult, întru cunoştinţă şi întru orice pricepere, ca să cercaţi voi cele ce sunt mai de folos şi ca să fiţi curaţi şi fără poticnire în ziua Lui Hristos, plini de roadele dreptăţii, care sunt prin Iisus Hristos, spre slava şi lauda Lui Dumnezeu Tatăl.

5. Voiesc ca voi să ştiţi, fraţilor, că cele petrecute cu mine s-au întors mai degrabă spre sporirea Evangheliei, în aşa fel că lanţurile mele, pentru Hristos, au ajuns cunoscute în tot tribunalul şi tuturor celorlalţi; și cei mai mulţi dintre fraţii întru Domnul, îmbărbătaţi prin lanţurile mele, au mai multă îndrăzneală să propovăduiască fără teamă cuvântul Lui Dumnezeu.

6. Unii, este drept, îl vestesc pre Hristos din invidie şi din duh de ceartă, alţii însă din bunăvoinţă. Unii o fac din iubire, ştiind că (eu) stau aici (în temniţă) pentru apărarea Evangheliei; ceilalţi, însă, din invidie vestesc pre Hristos, nu cu gânduri curate, ci socotind să-mi sporească necazul în lanţurile mele.

7. Dar ce este? Nimic altceva decât că, în adevăr, Hristos se propovăduieşte şi întru aceasta mă bucur. Şi mereu mă voi bucura. Căci ştiu că aceasta îmi va fi mie spre mântuire, prin rugăciunile voastre şi cu ajutorul Duhului Sfânt, după aşteptarea şi nădejdea mea că întru nimic nu voi fi ruşinat, ci, întru toată îndrăzneala, precum totdeauna, aşa şi acum, Hristos va fi preaslăvit în trupul meu, fie prin viaţă, fie prin moarte; căci pentru mine viaţă este Hristos şi moartea un folos.

8. Dacă însă a vieţui în trup înseamnă a da roadă lucrului meu, nu ştiu ce voi alege. Sunt strâns din două părţi: doresc să mă despart de trup şi să fiu împreună cu Hristos, şi aceasta este cu mult mai bine; dar este mai de folos pentru voi să zăbovesc în trup.

9. Şi având această încredinţare, ştiu că voi rămâne şi împreună voi petrece cu voi cu toţi, spre sporirea voastră şi spre bucuria credinţei, pentru ca lauda voastră să prisosească în Hristos Iisus, până când mă voi întoarce la voi.

10. Să vă purtaţi numai în chip vrednic de Evanghelia Lui Hristos, pentru ca, fie venind eu şi văzându-vă, fie nefiind de faţă, să aud despre voi că staţi într-un duh, petrecând împreună întru-un suflet, pentru credinţa Evangheliei, fără să vă înfricoşaţi întru nimic de cei potrivnici; ceea ce pentru ei este un semn de pierzare, iar pentru voi de mântuire, şi aceasta este de la Dumnezeu.

11. Căci vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El, ducând aceeaşi povară pre umeri, pre care aţi văzut-o la mine şi auziţi acum despre mine că o duc.

12. Deci, dacă este vreun îndemn în Hristos, dacă este vreo mângâiere a dragostei, dacă este vreo împărtăşire a Duhului, dacă este vreo milostivire şi îndurare, faceţi-mi bucuria deplină, ca să gândiţi la fel, având aceeaşi iubire, aceleaşi simţiri, aceeaşi cugetare.

13. Nu faceţi nimic din duh de ceartă, nici din slavă deşartă, ci cu smerenie unul pre altul să-l socotească mai de cinste decât pre el însuşi. Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia. Gândul acesta să fie în voi care era şi în Hristos Iisus, Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a lăsat pre Sine, chip de om luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, s-a smerit pre Sine, ascultător făcându-Se Tatălui până la moarte, şi încă moarte pre Cruce.

14. Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui

nume, care este mai presus de orice nume; ca întru numele Lui să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl.

15. Drept aceea, iubiţii mei, precum totdeauna m-aţi ascultat, nu numai când eram de faţă, ci cu atât mai mult acum când sunt departe: lucraţi mântuirea voastră; căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.

16. Ca să fiţi fără de prihană şi curaţi, fii ai Lui Dumnezeu neîntinaţi în mijlocul unui neam rău şi stricat şi întru care străluciţi ca nişte luminători în lume, ţinând cu putere cuvântul vieţii, spre lauda mea în ziua Lui Hristos, că nu în zadar am alergat, nici în zadar m-am ostenit. Şi chiar dacă mi-aş vărsa sângele pentru slujirea credinţei voastre, mă bucur şi vă fericesc pre voi pre toţi.

17. Asemenea şi voi, bucuraţi-vă şi fericiţi-mă. Deci, nădăjduiesc întru Domnul Iisus, că îl voi trimite pre Timotei la voi, fără de întârziere, ca şi eu să fiu împăcat cu inima, aflând veşti bune despre voi. Căci nu am pre nimeni altul, la un gând cu mine şi care să vă poarte grija cu adevărat, fiindcă unii le caută pre ale lor, nu pre cele ale Lui Dumnezeu.

18. Dar încercarea lui (Timotei) o cunoaşteţi, căci împreună cu mine a slujit Evanghelia, întocmai ca un copil lângă tatăl său. Pre el, deci, nădăjduiesc să-l trimit, îndată ce voi afla ce se va întâmpla cu mine (fiind în temniţă). Sunt, însă, încredinţat în Domnul că eu însumi voi veni în curând.

19. Am socotit de grabnică nevoie să vi-l trimit pre Epafrodit, fratele şi împreună cu mine Apostol, acum şi trimisul vostru, fiindcă avea mare dor de voi toţi şi era mâhnit fiindcă aţi auzit că a fost bolnav.

20. Într-adevăr, bolnav a fost aproape de moarte, dar Dumnezeu a avut milă de el şi nu numai de el, ci şi de mine, ca să nu am întristare peste întristare. Deci l-am trimis mai degrabă, ca, văzându-l, voi iarăşi să vă bucuraţi, iar eu să fiu mai puţin mâhnit.

21. Primiţi-l dar întru Domnul, cu toată bucuria şi pre unii ca acesta întru cinste să-i aveţi, fiindcă pentru lucrul Lui Hristos (el) a mers până aproape de moarte, punându-şi viaţa în primejdie, ca să împlinească nevoia ca cineva să slujească la voi.

22. Mai departe, fraţii mei, bucuraţi-vă întru Domnul. Ca să vă scriu aceleaşi lucruri, mie nu-mi este anevoie, iar vouă vă este de folos. Păziţi-vă de eretici! Păziţi-vă de lucrătorii cei răi! Păziţi-vă de tăierea împrejur. Pentru că noi suntem botezaţi, noi cei ce slujim în Duhul Lui Dumnezeu, şi ne întărim întru Hristos Iisus şi nu ne bizuim pre trup.

23. Ba mai mult: eu pre toate le socotesc că sunt pagubă, faţă de înălţimea cunoaşterii Lui Hristos Iisus, Domnul meu, pentru Care m-am lipsit de toate ca pre Hristos să descopăr, şi să mă aflu întru El, nu având dreptatea mea, ci pre aceea care este prin credinţa în Hristos, dreptatea cea de la Dumnezeu, pre temeiul credinţei, ca să-L cunosc pre El şi puterea Învierii Lui şi să fiu primit părtaş la patimile Lui, făcându-mă asemenea cu El în moartea Lui, ca, doar, să pot ajunge la mântuire.

24. Nu zic că am şi dobândit îndreptarea, ori că sunt întru desăvârşire; dar o urmăresc că doar o voi afla, întrucât şi eu am fost chemat de Hristos Iisus. Fraţilor, eu încă nu socotesc să o fi cucerit, dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte, alerg către ţintă, la răsplata chemării de sus, a Lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus.

25. Aşadar, câţi propăşim spre desăvârşire, aceasta să gândim; şi dacă gândiţi ceva în alt fel, Dumnezeu vă va descoperi şi aceea. Dar de acolo unde am ajuns, să urmăm acelaşi adevăr şi să gândim la fel.

26. Fraţilor, faceţi-vă urmăritori Evangheliei şi uitaţi-vă la aceia care umblă astfel precum îi avem noi pildă pre Apostoli. Căci mulţi alții, despre care v-am vorbit adeseori, iar acum vă spun cu tristețe, se poartă ca duşmani ai Crucii Lui Hristos, spre pierirea sufletelor lor.

27. Pântecele este dumnezeul lor, iar slava lor este întru ruşinare, ca unii care au în gând cele pământeşti. Cât despre noi creștinii, cetatea noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm Mântuitor, pre Domnul Iisus Hristos, care va schimba la înfăţişare trupul smereniei noastre ca să fie asemenea trupului slavei Sale, lucrând cu atotputernicia Sa.

28. Deci, fraţii mei iubiţi şi mult doriţi, bucuria şi cununa mea, aşa să staţi întru Domnul, iubiţii mei. Îi rog pre Evod şi pre Sintihia să aibă aceleaşi gânduri în Domnul. Încă te rog şi pre tine, Sizic, ajută-le lor, ca pre unii care au propovăduit Evanghelia, împreună cu mine şi cu Clement şi cu ceilalţi, împreună-lucrători cu Apostolii, ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii.

29. Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: bucuraţi-vă! Îngăduinţa voastră să se facă ştiută tuturor oamenilor. Domnul este aproape. Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinare şi prin rugăciune cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate Lui Dumnezeu. Şi pacea Lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus.

30. Mai departe, fraţilor, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul. Cele ce aţi învăţat şi aţi primit şi aţi auzit şi aţi văzut la Apostoli, acestea să le faceţi, şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.

31. M-am bucurat mult în Domnul, că a înflorit iarăşi purtarea voastră de grijă pentru mine, precum o şi aveaţi, dar v-a lipsit prilejul. N-o spun ca şi cum aş duce lipsă, fiindcă eu m-am deprins să fiu îndestulat doar cu ceea ce am. Ştiu să fiu şi smerit, ştiu să am şi de prisos; în orice şi în toate m-am învăţat să fiu şi sătul şi flămând, şi în belşug şi în lipsă.

32. Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte; însă bine aţi făcut că aţi împărtăşit cu mine necazul. Pentru că şi în Tesalonic, o dată şi a doua oară, mi-aţi trimis ca să am cele trebuincioase. Nu că doar caut darul vostru, dar caut rodul care prisoseşte, în folosul vostru.

33. Am de toate şi am şi de prisos; m-am îndestulat primind de la Epafrodit cele ce mi-aţi trimis. Darul vostru să fie bineplăcut Lui Dumnezeu. Deci, îmbrăţişaţi întru Hristos Iisus pre toţi frații creștini împreună cu voi.

34. Vă îmbrăţişează pre voi şi fraţii care sunt aici împreună cu mine. Vă îmbrăţişează pre voi toţi cei din Sfânta Biserică. Darul Domnului Iisus Hristos să fie cu duhul vostru! Iar Dumnezeu să împlinească toată lipsa voastră după bogăţia Sa, cu slavă, întru Hristos Iisus. Iar Lui Dumnezeu şi Tatălui nostru, slavă în vecii vecilor! Amin.

EPISTOLA CĂTRE ROMANI

1. Pavel, Apostol al Lui Iisus Hristos, chemat de El spre vestirea Evangheliei Lui Dumnezeu, pre care El a propovăduit-o, Care este Fiul Lui Dumnezeu după Duhul sfinţeniei.

2. Prin învierea Lui din morţi, am primit Dar şi Apostolie, ca să aduc, în numele Său, la cunoaşterea credinţei, toată suflarea, din care sunteţi şi voi chemaţi ai Lui Hristos. Tuturor celor ce sunteţi în Roma, iubiţi de Dumnezeu, chemaţi şi sfinţiţi: Dar vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos!

3. Mulţumesc, întâi Dumnezeului meu, prin Iisus Hristos, pentru voi toţi, fiindcă se propovăduieşte în lume credinţa voastră. Căci martor îmi este Dumnezeu, Căruia Îi slujesc cu duhul meu, întru Evanghelia Fiului Său, că neîncetat fac pomenire despre voi, cerând totdeauna în rugăciunile mele ca să am cumva, prin voinţa Lui, vreodată, bun prilej ca să vin la voi.

4. Pentru că doresc mult să vă văd ca să vă împărtăşesc vreun dar duhovnicesc, spre întărirea voastră. Şi aceasta ca să mă mângâi împreună cu voi prin credinţa noastră laolaltă, a voastră şi a mea.

5. Fraţilor, vreau să ştiţi că, de multe ori, mi-am pus în gând să vin la voi, dar am fost până acum împiedicat, să am şi între voi vreo roadă, ca şi la celelalte noroade. Dator sunt să propovăduiesc şi păgânilor şi barbarilor şi învăţaţilor şi neînvăţaţilor; astfel, cât despre mine, sunt bucuros să vă vestesc Evanghelia şi vouă, celor din Roma.

6. Evanghelia Lui Hristos este întărirea Lui Dumnezeu, spre mântuirea a tot celui care crede; căci dreptatea Lui Dumnezeu se descoperă în ea din credinţă spre credinţă, precum i-a zis Domnul lui Petru: „Eu M-am rugat pentru tine să nu piară credinţa ta. Şi tu, oarecând, vei întări pre fraţii tăi”.

7. Departe de Dumnezeu sunt cei vădiţi de toată fărădelegea şi de toată nedreptatea cea lumească, care ţin minciuna drept adevăr. Pentru că ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este cunoscut de către ei; fiindcă Dumnezeu le-a arătat lor.

8. Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire, aşa ca ei să fie fără cuvânt de apărare, căci cunoscând pre Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pre Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au rătăcit în gândirile lor, iar inimile lor cele nesocotite s-au întunecat.

9. Zicând că sunt înţelepţi, au rămas necunoscători. Şi au schimbat slava Lui Dumnezeu cu asemănarea chipului omului celui vremelnici şi al păsărilor şi al celor cu patru picioare şi al târâtoarelor.

10. De aceea sunt părtaşi osândirii, ca unii care au schimbat adevărul Lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci.

11. Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; asemenea şi bărbaţii lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor.

12. Şi precum n-au căutat să-l aibă pre Dumnezeu în înţelepciunea lor, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine; plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie şi de răutate.

13. Plini de invidie, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de purtări rele; bârfitori, grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, mândri, făloşi, lăudăroşi, născocitori de rele, nesupuşi părinţilor, neînţelepţi, călcători de cuvânt, fără dragoste şi fără de milă.

14. Aceştia, deşi au cunoscut dreapta rânduială a Lui Dumnezeu, nu numai că fac ei aceste fapte urâte, ci le şi încuviinţează celor care le fac; dar, Dumnezeu să-i judece pre aceştia care nu au nici un răspuns drept întru apărarea lor. Judecata Lui Dumnezeu este după adevăr, faţă de cei ce fac unele ca acestea.

15. La vremea cuvenită, Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după faptele sale: viaţa veşnică şi Raiul bucuriei este numai pentru cei stăruitori spre fapte bune, care au căutat cinstea şi nestricăciunea, nu au iubit cearta, nu au răstălmăcit adevărul întru supărarea lor, nu s-au făcut fiii nedreptăţii, mâniei şi furiei.

16. Viaţa veşnică nu este şi a celor nedrepţi, care s-au dat necazului şi strâmtorării veşnice a sufletelor lor, care au săvârşit răul, întâi al iudeului şi al elinului; dar, slava, cinstea şi pacea de aici şi de dincolo, să fie a creştinului, căci nu este părtinire a adevărului la Dumnezeu.

17. Ei au săvârşit răul şi cu lege şi fără lege şi tot aşa se vor da nefiinţei şi pieririi, fiindcă nu cei ce aud legea lor sunt drepţii Lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc Evanghelia vor fi îndreptăţiţi.

18. Căci până şi păgânii neavând lege, din fire fac cele bune; pre când aceştia, lăudându-se cu legea lor, prin faptele inimii, prin mustrarea conştiinţei lor şi prin judecăţile lor, se învinovăţesc sau se apără în răutate.

19. Iar noi, din ziua în care i-am urmat Lui Hristos după Evanghelia Sa, după înţelepciunea Lui Dumnezeu, ni s-a arătat cele ascunse ale oamenilor, cunoscând voile Sale, încuviinţându-ne cu cele bune care au călăuzit orbii şi au luminat pre cei dintru întunericul necunoştinţei, care i-a povăţuit pre cei fără de minte, a învăţat pruncii şi vârstnicii cunoştinţa adevărului.

20. Deci, ei învaţă pre alţii, iar pre ei înşişi nu se împing spre cunoaşterea adevărului. Tocmai, ei propovăduiesc să nu furi, dar fură; vorbesc împotriva adulterului, în timp ce îl săvârşesc, se laudă că nu se închină idolilor, dar se închină ispititorului, necinstindu-l pre Adevăratul Dumnezeu.

21. Ei pricinuiesc hulă numelui Lui Dumnezeu, căci dacă ar fi de folos tăierea împrejur, tatăl lor i-ar fi născut din mama lor deja tăiaţi împrejur. Însă adevăratul Botez, în Duh şi în adevăr, este cu totul folositor.

22. Din fire l-a făcut Dumnezeu pre om netăiat împrejur, iar ei calcă această lege a firii şi se taie după litera legii lor, pre care nu a dat-o Dumnezeu, ca să arate pre dinafară că ei sunt păzitori ai tăierii împrejur şi hulitori ai zidirii Lui Dumnezeu.

23. Adevărata credinţă este aceea în duh şi nu în literă, în fapte săvârşite oamenilor înaintea Lui Dumnezeu. Deci, care este întâietatea cu care se laudă iudeii şi la ce foloseşte tăierea împrejur? Căci sunt mici în toate privinţele.

24. Creştinul este mare în toată privinţa. Întâi, pentru că lui i s-a încredinţat cuvintele Lui Dumnezeu. Căci ce este dacă unii n-au crezut? Oare necredinţa lor va nimici credincioşia Lui Dumnezeu? Nicidecum!

25. Ci Dumnezeu se vădeşte în adevărul Său, pre când ei întru minciună. Iar dacă nedreptatea la care suntem supuşi noi de către aceştia, învederează dreptatea Lui Dumnezeu, câtă răsplată vom avea?

26. Căci dacă adevărul Lui Dumnezeu, prin necazurile pricinuite nouă, a prisosit spre slava Lui, pentru ce mă mai priveşte cum mă judecă ei? Căci noi nu facem cele rele ca să le primim pre cele bune, precum ne hulesc ei şi precum spun unii că zicem noi. Batjocura aceasta pre care ne-o fac ei, înaintea Lui Dumnezeu ne este laudă.

27. Gura lor este plină de blesteme şi amărăciune; iuţi sunt picioarele lor să verse sânge; pustiire şi nenorocire sunt în drumurile pre unde trec; iar calea păcii nu au cunoscut-o, ca prin legile lor să aibă gurile închise în a se dezvinovăţi înaintea Lui Dumnezeu.

28. Dreptatea Lui Dumnezeu vine prin credinţa în Iisus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred, îndreptându-se în Darul Lui, pre Care Dumnezeu L-a rânduit ca să-Şi arate dreptatea Sa, pentru iertarea păcatelor celor mai înainte făcute, în vremea de acum, spre a fi El Însuşi drept, şi îndreptându-l pre cel ce trăieşte cu credinţa în Hristos.

29. Căci dacă Adam s-a îndreptat prin fapte, are de ce să se laude înaintea Lui Dumnezeu; dacă Avraam s-a îndreptăţit în răutate după legea lor, are de ce să se laude; dar, nu înaintea Lui Dumnezeu. Celui care face

fapte bune, nu i se socoteşte plata după dar, ci după dreptate.

30. Pentru că Avraam şi seminţia lui nu au primit făgăduinţa că vor moşteni lumea; căci dacă moştenitorii sunt cei ce au legea, atunci credinţa a ajuns zadarnică, iar făgăduinţa s-a desfiinţat, căci legea pricinuieşte mâine; dar unde nu este lege, nu este nici călcare de lege.

31. De aceea, moştenirea făgăduită este din credinţă, ca să fie din Dar şi ca făgăduinţa să rămână sigură pentru toţi urmaşii, nu pentru toţi cei ce se ţin de lege, ci pentru cei ce se ţin de credinţa Lui Dumnezeu, care este Părinte al nostru al tuturor.

32. De aceea credinţa dreaptă se va socoti pentru noi, cei care credem în Cel ce a Înviat, în Iisus Hristos, Domnul nostru, care S-a dat pentru rătăcirile noastre şi a Înviat pentru îndreptarea noastră. Deci fiind îndreptaţi, avem pace de la Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos.

33. De aceea ne-am apropiat de Dumnezeu prin Darul Duhului Sfânt, în care stăm şi nădăjduim întru slava Lui Dumnezeu şi nu numai atât, ci suferim pentru adevăr, bine ştiind că suferinţa noastră ne va face fără de vreo ruşine pentru că îl iubim pre Dumnezeu, iubire care s-a sălăşluit în inimile noastre prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă.

34. Căci încă fiind noi neputincioşi, la timpul hotărât, Hristos a murit pentru cei necredincioşi. Căci cu greu va muri cineva pentru un drept; dar pentru cel bun poate se hotărăşte cineva să moară.

35. Căci dacă, pre când eram vrăjmaşi, ne-am împăcat cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult, împăcaţi fiind, ne vom mântui prin Învierea Lui; şi nu numai atât, ci ne şi lăudăm în Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos, prin Care am primit acum împăcarea lui Adam, care este chip al Celui ce avea să vină.

36. Ce vom zice deci? Rămâne-vom, oare, în păcat, ca să se înmulţească Darul? Nicidecum! Noi care am murit păcatului, cum vom mai trăi în păcat? Sau nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru Învierea Lui ne-am botezat?

37. Deci ne-am îngropat cu El, prin Botez, pentru ca, precum Hristos, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii; căci dacă am fost altoiţi de El, prin asemănarea morţii Lui, atunci vom fi părtaşi şi ai Învierii Lui. Deci, să cunoaştem aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, ca să se nimicească trupul întinăciunii, pentru a nu mai fi robi ai păcatului.

38. Iar dacă am murit împreună cu Hristos, vom şi vieţui împreună cu El, ştiind că Hristos Cel Înviat, nu mai moare. Moarta nu are stăpânire asupra Lui; iar ce trăieşte, trăieşte Lui Dumnezeu.

39. Păcatul nu va mai avea robie asupra voastră, fiindcă nu sunteţi sub vreo lege, ci sub Darul Duhului Sfânt. Oare, atunci să păcătuim fiindcă nu suntem sub lege, ci sub Dar? Nicidecum!

40. Mulţumim Lui Dumnezeu, că deşi eram robi ai păcatului, ne-am ridicat din toată inima şi ne-am făcut slujitori ai dreptăţii. Darul Lui Dumnezeu ne aduce viaţa cea veşnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru.

41. Aşa că, fraţii mei, şi voi aţi murit legii, prin trupul Lui Hristos, spre a fi ai Altuia, ai Celui ce a Înviat din morţi, ca să aducem roade Lui Dumnezeu. Căci pre când eram în trup, lucrau în mădularele noastre, ca să aducem roade pierzătoare.

42. Dar acum ne-am desfăcut de cele vechi, murind aceluia în care eram ţinuţi robi, ca noi să slujim întru înnoirea Duhului, iar nu după slova cea veche, pentru care îi mulţumesc Lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, Domnul nostru, căruia îi slujim cu mintea şi cu trupul.

43. Căci cei ce sunt după Duh, fac cele ale Duhului, spre viaţa veşnică, iar cei ce sunt iubitori de pofte trupeşti, nu pot să placă Lui Dumnezeu. Dar voi nu sunteţi în trup, ci în Duh, dacă Duhul Lui Dumnezeu locuieşte în voi. Iar dacă cineva nu are Duhul Lui Hristos, acela nu este al Lui.

44. Dacă Hristos este în voi, aţi murit pentru trupuri şi aţi înviat spre viaţa veşnică pentru dreptate, întru Duhul Sfânt; iar dacă Duhul Celui ce a Înviat locuieşte în voi, vă va face sufletele veşnice prin Duhul Său.

45. Drept aceea, fraţilor, nu suntem datori trupului, ca să vieţuim după trup. Căci dacă vieţuiţi după trup, veţi muri, iar dacă ucideţi cu Duhul faptele rele ale trupului, veţi fi vii. Căci câţi merg după Duhul Lui Dumnezeu sunt fii ai Lui Dumnezeu.

46. Pentru că n-aţi primit iarăşi un duh al robiei, spre temere, ci aţi primit Duhul înfierii, care Însuşi mărturiseşte împreună cu noi, că suntem fii ai Lui Dumnezeu. Şi dacă suntem fii, suntem şi împreună-moştenitori cu Hristos, dacă pătimim împreună cu El, ca împreună cu El să şi Înviem.

47. Căci socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de slava care ni se va descoperi. Pentru că făptura aşteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor Lui Dumnezeu. Ea a fost supusă deşertăciunii – nu din voia ei, ci din cauza acelui ispititor care a robit-o cu frica.

48. Pentru că şi făptura însăşi se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtaşă la libertatea fiilor Lui Dumnezeu. Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum.

49. Şi nu numai atât, ci şi noi, care avem pârga Duhului, şi noi înşine suspinăm în noi, aşteptând înfierea. Căci prin nădejde ne-am mântuit; dar nădejdea care se vede nu mai este nădejde.

50. De asemenea şi Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, căci noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie Duhului Sfânt. Iar Cel ce cercetează inimile, ştie care este dorinţa duhului nostru. Şi ştim că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pre Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după voia Lui.

51. Căci pre cei pre care i-a chemat mai înainte, mai înainte i-a şi hotărât să fie asemenea chipului Fiului Său. Iar pre care i-a hotărât mai înainte, pre aceştia i-a şi chemat; şi pre care i-a chemat, pre aceştia i-a şi îndreptat; iar pre care i-a îndreptat, pre aceştia i-a şi ridicat.

52. Cine va ridica pâră împotriva aleşilor Lui Dumnezeu? Dumnezeu este Cel ce îndreptează. Cine ne va despărţi pre noi de iubirea Lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? În toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne iubeşte pre noi.

53. Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici coborârea şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pre noi de dragostea Lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru, Cel ce este peste toate Dumnezeu, binecuvântat în veci. Amin!

54. Fraţilor, bunăvoinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu, este spre mântuire. Cât priveşte Evanghelia, darurile şi chemarea Lui Dumnezeu nu se pot lua înapoi. Pentru că de la El, prin El şi întru El sunt toate. A Lui să fie slava în veci. Amin!

55. Vă îndemn, deci, fraţilor, să săvârşiţi în trupurile voastre faptele bine plăcute Lui Dumnezeu, precum închinarea voastră cea bună şi duhovnicească. Să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia Lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit.

56. Şi nimeni dintre voi să nu cugete

despre sine mai mult decât trebuie să cugete, ci să cugete fiecare spre a fi înţelept, precum Dumnezeu a împărţit măsura credinţei. Ci precum într-un singur trup avem multe mădulare şi mădularele nu au toate aceeaşi lucrare, aşa şi noi, un trup suntem în Hristos.

57. Dragostea să fie nefăţarnică. Urâţi răul, alipiţi-vă de bine. În iubire frăţească, unii pre alţii iubiţi-vă; în cinste, unii altora daţi-vă întâietate. La străduinţă, nu întârziaţi; iar cu duh slujiţi Lui Dumnezeu.

58. Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi. Faceţi-vă părtaşi la trebuinţele celor sfinţiţi, având iubire de străini. Binecuvântaţi pre cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi.

59. Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng. Cugetaţi acelaşi lucru unii pentru alţii; nu cugetaţi la cele mândre, ci lăsaţi-vă duşi de spre cele smerite. Nu vă socotiţi voi înşivă înţelepţi.

60. Nu răsplătiţi nimănui răul cu rău. Purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor. Dacă se poate, pre cât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii şi nu vă răzbunaţi pre cei ce vă fac rău.

61. Deci, dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci, făcând acestea, vei plăcea înaintea Lui Dumnezeu. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele.

62. De aceea este nevoie să supuneţi nu numai mânia, ci şi

conştiinţa. Deci, daţi tuturor cele ce sunteţi datori să le daţi: celui cu darea, darea; celui cu vama, vamă; celui cu cinstea, cinste. Nimănui cu nimic nu fiţi datori, decât cu iubirea unuia faţă de altul; căci cel care iubeşte pre aproapele, a împlinit Evanghelia.

63. Zice Domnul: să nu săvârşeşti adulter; să nu ucizi; să nu furi; să nu mărturiseşti strâmb; să iubeşti pre aproapele tău ca pre tine însuţi; căci dragostea nu face rău aproapelui.

64. Şi aceasta, fiindcă ştiţi în ce timp ne găsim, căci este chiar ceasul să vă treziţi din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi, decât atunci când am crezut. Noaptea este pre sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu veşmintele luminii.

65. Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în invidie; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte.

66. Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi şi să nu căutăm plăcerea noastră; ci fiecare dintre noi să caute să placă aproapelui său, la ce este bine, spre zidire. Că nici Hristos n-a căutat plăcerea Sa.

67. Iar Dumnezeul răbdării şi al mângâierilor să vă dea vouă a gândi la fel unii pentru alţii, după Iisus Hristos, pentru ca toţi laolaltă şi cu o singură gură să-L slăvim pre Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos.

68. De aceea, primiţi-vă unii pre alţii, precum şi Hristos v-a primit pre voi, spre slava Lui Dumnezeu. Iar Dumnezeul nădejdii să vă umple pre voi de toată bucuria şi pacea în credinţă, ca să prisosească nădejdea voastră, prin puterea Duhului Sfânt.

69. Şi, fraţii mei, sunt încredinţat eu însumi despre voi, că şi voi sunteţi plini de bunătate, plini de toată cunoştinţa, putând să vă povăţuiţi unii pre alţii. Şi v-am scris, fraţilor, mai cu îndrăzneală, în parte, ca să vă amintesc despre darul Lui Dumnezeu, ca să fiu slujitor al Lui Iisus Hristos, plinind Evanghelia Lui Dumnezeu.

70. Aşadar, în Hristos Iisus am laudă, în cele către Dumnezeu. Căci nu voi cuteza să spun ceva din cele ce n-a săvârşit Hristos prin mine, prin cuvânt şi prin faptă, prin puterea Duhului Sfânt, aşa încât râvnind astfel, să binevestesc acolo unde Hristos nu fusese propovăduit, ca să nu zidesc pre temelie străină.

71. De aceea am şi fost împiedicat, de multe ori, ca să vin la voi. Dar acum, nemaiavând loc în aceste ţinuturi şi având dorinţa de mulţi ani să vă vizitez, când mă voi duce în Spania, voi veni la voi. Căci nădăjduiesc să vă văd în trecere şi, de către voi, să fiu însoţit până acolo.

72. Săvârşind deci aceasta şi încredinţându-le roada aceasta, voi trece pre la voi, în drumul meu spre Spania. Şi ştiu că voi veni cu deplinătatea binecuvântării Lui Hristos.

73. Dar vă îndemn, fraţilor, pentru Domnul nostru Iisus Hristos şi pentru dragostea Duhului Sfânt, ca împreună cu mine să fiţi în rugăciuni către Dumnezeu, ca să scap de necredincioşii din Iudeea, ca să vin la voi cu bucurie prin voia Lui Dumnezeu şi să-mi găsesc liniştea împreună cu voi. Iar Dumnezeul păcii să fie cu voi cu toţi. Amin!

74. Şi v-o încredinţez pre Febe, sora noastră, care este diaconiţă a Bisericii din Chenhrea, ca s-o primiţi în Domnul, cu vrednicia cuvenită sfinţilor şi să-i fiţi de ajutor la orice ar avea nevoie. Căci şi ea a ajutat pre mulţi şi pre mine însumi.

75. Îmbrăţişaţi pre Priscila şi Acvila şi Biserica din casa lor, împreună-lucrători cu mine în Hristos Iisus, care şi-au pus grumajii lor pentru viaţa mea şi cărora nu numai eu le mulţumesc, ci şi toate Bisericile.

76. Îmbrăţişaţi pre Epenet, care este pârga Asiei, în Hristos. Îmbrăţişaţi pre Maria care s-a ostenit mult pentru voi. Îmbrăţişaţi pre Andronic şi pre Iunia, cei de un neam cu mine şi împreună închişi cu mine, care sunt vestiţi între Apostoli şi care înaintea mea au fost în Hristos.

77. Îmbrăţişaţi pre Amplie şi pre Urban, împreună-lucrător cu mine în Hristos, pre Stahie şi pre Apelie, cel mult încercat. Îmbrăţişaţi pre cei ce sunt din casa lui Aristobul. Îmbrăţişaţi pre Irodion, cel de un neam cu mine. Îmbrăţişaţi pre cei care sunt în Domnul din casa lui Narcis.

78. Îmbrăţişaţi pre Trifena, pre Trifosa şi pre Persida, care s-au ostenit în Domnul. Îmbrăţişaţi pre Ruf, cel ales întru Domnul, şi pre mama lui, care este şi a mea. Îmbrăţişaţi pre Asincrit, pre Flegon, pre Hermes, pre Patrova, pre Hermas şi pre fraţii care sunt împreună cu ei.

79. Îmbrăţişaţi pre Filolog şi pre Iulia, pre Nereu şi pre sora lui, pre Olimpian şi pre toţi sfinţii care sunt împreună cu ei. Îmbrăţişaţi-vă unii pre alţii cu sărutare sfântă. Vă îmbrăţişează pre voi, toate Bisericile Lui Hristos.

80. Şi vă îndemn, fraţilor, să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pre care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei. Căci unii ca aceştia nu slujesc Domnului nostru Iisus Hristos, ci pântecelui lor, şi prin vorbele lor frumoase şi măgulitoare, înşeală inimile celor fără de răutate.

81. Căci ascultarea voastră este cunoscută de toţi. Mă bucur deci de voi şi voiesc să fiţi înţelepţi spre bine şi nevinovaţi la rău. Iar Dumnezeul păcii va zdrobi repede sub picioarele voastre pre satana.

82. Darul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi! Vă îmbrăţişează Timotei, cel împreună-lucrător cu mine, şi Luciu şi Iason şi Sosipatru, cei de un neam cu mine. Vă îmbrăţişează Erast, vistiernicul şi fratele Cvartus.

83. Vă îmbrăţişez în Domnul şi eu, Tertius, care am scris această epistolă. Vă îmbrăţişează Haius, gazda mea şi a toată Biserica. Darul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi cu toţi. Amin!

84. Iar celui ce poate să vă întărească după Evanghelie şi după propovăduirea Lui Hristos, potrivit cu descoperirea tainei celei ascunse din timpuri veşnice şi cunoscute la toată făptura, spre plinirea credinţei Unuia Înţeleptului Dumnezeu, prin Iisus Hristos, fie slava în vecii vecilor. Amin!

EPISTOLA ÎNTÂI CĂTRE CORINTENI

1. Pavel, chemat Apostol al Lui Hristos, prin voia Lui Dumnezeu, şi fratele Sostene, scriem Bisericii Lui Dumnezeu care este în Corint, celor sfinţiţi în Iisus Hristos, celor numiţi sfinţi, împreună cu toţi cei ce cheamă numele Domnului nostru Iisus Hristos în tot locul, şi al lor şi al nostru:

2. Dar vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul nostru Iisus Hristos. Mulţumesc totdeauna Dumnezeului meu pentru voi, pentru Darul Lui Dumnezeu, dat vouă în Hristos Iisus.

3. Căci întru El v-aţi îmbogăţit deplin întru toate, în tot cuvântul şi în toată cunoașterea adevărului; astfel mărturia Lui Hristos s-a întărit în voi, încât nu sunteţi lipsiţi de nici un dar, aşteptând arătarea Domnului nostru Iisus Hristos, care vă va şi întări până la sfârşit, ca să fiţi nevinovaţi în ziua aceea.

4. Credincios este Dumnezeu, prin Care aţi fost chemaţi la împărtăşirea cu Fiul Său, Iisus Hristos, Domnul nostru. Vă îndemn, fraţilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel şi să nu fie dezbinări între voi; ci să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi înţelegere.

5. Căci, fraţii mei, despre voi, prin cei din casa lui Hloe mi-a venit ştire că la voi sunt certuri; și spun aceasta, că fiecare dintre voi zice: eu sunt al lui Pavel, iar eu sunt al lui Apollo, iar eu sunt al lui Petru, iar eu sunt al Lui Hristos.

6. Oare s-a împărţit Hristos? Nu cumva s-a răstignit Pavel pentru voi? Sau ați fost botezaţi în numele lui Pavel? Mulţumesc lui Dumnezeu că pre nici unul din voi n-am botezat, decât pre Crisp şi pre Haius, ca să nu zică cineva că aţi fost botezaţi în numele meu.

7. Am botezat şi casa lui Ştefana; afară de aceştia nu ştiu să mai fi botezat pre altcineva. Căci Hristos m-a trimis ca să propovăduiesc cu înțelepciunea Evangheliei, spre mărturisirea Lui și a adevărului deplin, să fac pace între voi și mai apoi să botez.

8. Acestea spre cinstea Crucii și a Învierii Sale, care nu sunt și nu rămân zadarnice, deși pentru cei rătăcitori, cuvântul Crucii este nebunie, iar nouă ne este puterea Lui Dumnezeu spre mântuire.

9. Zice Domnul în Evanghelie, căci s-a „ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi Dumnezeu le-ai descoperit pruncilor”. Unde este înţeleptul? Unde e cărturarul? Unde e cercetătorul acestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu nestatornică înţelepciunea lumii acesteia?

10. Căci de vreme ce întru înţelepciunea Lui Dumnezeu, lumea n-a cunoscut prin înţelepciune pre Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu să mântuiască pre cei ce cred prin propovăduirea adevărului Evangheliei. Pentru că unii cer minuni şi alţii filozofii; însă, noi îl propovăduim pre Hristos Cel Înviat şi puterea şi înţelepciunea Lui Dumnezeu.

11. Pentru că fapta Lui Dumnezeu, neînţeleasă de noi oamenii, este mai înţeleaptă decât înţelepciunea lor şi ceea ce se pare ca fiind o slăbiciune a Lui Dumnezeu, mai puternică decât tăria oamenilor, precum zice Evanghelia: „cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu”.

12. Căci, priviţi chemarea voastră, fraţilor, că nu mulţi sunt înţelepţi după trup, nu mulţi sunt puternici, nu mulţi sunt de bun neam; ci Dumnezeu Şi-a ales pre cele nepricepute ale lumii, ca să îi ruşineze pre cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pre cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pre cele tari; Dumnezeu Şi-a ales pre cele de jos ale lumii, pre cele nebăgate în seamă, pre cele ce nu sunt, ca să nimicească pre cele ce sunt, ca nici un trup să nu se laude înaintea Lui Dumnezeu.

13. Din El, dar, sunteţi voi în Hristos Iisus, Care pentru noi S-a făcut înţelepciune de la Dumnezeu şi dreptate şi sfinţire şi readucere înapoi, pentru ca, după cum este scris în Evanghelie: „veniţi la mine, căci bună este calea Mea şi în dragostea Mea veţi găsi odihnă sufletelor voastre”.

14. Şi eu, fraţilor, când am venit la voi şi v-am vestit taina Lui Dumnezeu, n-am venit ca iscusit cuvântător sau ca înţelept. Căci am judecat să nu ştiu între voi altceva, decât pre Iisus Hristos, şi pre Acesta care pentru noi s-a dat şi a Înviat.

15. Şi eu întru dragostea Lui cea mare am fost la voi. Iar cuvântul meu şi propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte de înduplecare ale înţelepciunii omeneşti, ci în adevărul Duhului, ca nici credinţa voastră să nu fie în înţelepciunea oamenilor, ci în puterea Lui Dumnezeu.

16. Şi înţelepciunea o propovăduim la cei desăvârşiţi, dar nu

înţelepciunea acestui veac, nici a stăpânitorilor acestui veac, care sunt pieritori, ci propovăduim înţelepciunea de taină a Lui Dumnezeu, ascunsă nouă până nu demult, pre care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veci, spre luminarea noastră, pre care nici unul dintre stăpânitorii acestui veac n-a cunoscut-o, căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pre Domnul slavei.

17. Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar şi pre cele nepătrunse ale Lui Dumnezeu ni le descoperă. Căci cine dintre oameni ştie ale omului, decât duhul omului, care este în el? Aşa şi cele ale Lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul Lui Dumnezeu.

18. Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaştem cele dăruite nouă de Dumnezeu; pre care le şi grăim, dar nu în cuvinte învăţate din înţelepciunea omenească, ci în cuvinte învăţate de la Duhul Sfânt, lămurind lucruri duhovniceşti oamenilor duhovniceşti.

19. Omul nefiresc nu primeşte cele ale Duhului Lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă cu minte duhovnicească. Dar omul duhovnicesc toate le pricepe, pre el însă nu-l judecă nimeni, pentru că noi avem gândul Lui Hristos.

20. Şi eu, fraţilor, n-am putut să vă vorbesc ca unor oameni duhovniceşti, ci ca unora trupeşti, ca unor prunci în Hristos. Cu lapte v-am hrănit, nu cu bucate, căci încă nu puteaţi mânca şi încă nici acum nu puteţi, fiindcă sunteţi tot trupeşti.

21. Câtă vreme este între voi invidie şi ceartă şi dezbinări, nu sunteţi, oare, trupeşti şi nu după firea omenească umblaţi? Căci, când zice unul: eu sunt al lui Pavel, iar altul: eu sunt al lui Apollo, nu cumva sunteţi oameni trupeşti?

22. Dar ce este Apollo? Şi ce este Pavel? Slujitori prin care aţi crezut voi şi după cum i-a dat Domnul fiecăruia. Eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească. Astfel nici cel ce sădeşte nu e ceva, nici cel ce udă, ci numai Dumnezeu care face să crească.

23. Cel care sădeşte şi cel care udă sunt una şi fiecare îşi va lua plata după osteneala sa. Căci noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem; voi sunteţi ogorul Lui Dumnezeu.

24. După Darul Lui Dumnezeu, am pus temelia; iar altul zideşte. Dar fiecare să ia seama cum zideşte; căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos. Iar de zideşte cineva pre Această temelie, lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va arăta Dumnezeu. Pentru că în foc se descoperă aurul, şi focul însuşi va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia.

25. Dacă lucrul cuiva, pre care l-a zidit, va rămâne, va lua plată. Dacă lucrul cuiva se va arde, el va fi păgubit; el însă se va mântui, dar aşa ca prin foc. Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi locaş al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?

26. De va strica cineva locaşul Lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pre el, pentru că Sfânt este locul unde se sălăşluieşte Dumnezeu, care sunteţi voi. Nimeni să nu se amăgească. Dacă i se pare cuiva, între voi, că este înţelept în veacul acesta, să se prefacă nepriceput, ca să fie înţelept.

27. Aşa că nimeni să nu se laude cu oamenii; căci toate sunt ale voastre: fie Pavel, fie Apollo, fie Petru, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie cele de faţă, fie cele viitoare, toate sunt ale voastre. Iar voi sunteţi ai Lui Hristos, iar Hristos al Lui Dumnezeu.

28. Aşa să ne socotească pre noi fiecare om: ca slujitori ai Lui Hristos şi nişte chivernisitori ai tainelor Lui Dumnezeu. Iar, la chivernisitori, mai ales, se cere ca fiecare să fie aflat îndreptăţit.

29. Dar, mie, prea puţin îmi este că sunt judecat de vreo judecată omenească de toată ziua; fiindcă nici eu nu mă judec pre mine însumi. Căci nu mă ştiu vinovat cu nimic, dar nu întru aceasta m-am îndreptat. Cel care mă judecă pre mine este Domnul, Care va lumina cele ascunse ale întunericului şi va vădi sfaturile inimilor. Şi atunci fiecare va avea lauda de la Dumnezeu.

30. Şi acestea, fraţilor, le-am zis ca despre mine şi despre Apollo, dar ele sunt pentru voi, ca să învăţaţi din pilda noastră, să nu treceţi peste ce e scris, ca să nu vă făliţi unul cu altul împotriva celuilalt. Căci cine te deosebeşte pre tine? Şi ce ai, pre care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te făleşti, ca şi cum nu l-ai fi primit?

31. Căci mi se pare că Dumnezeu, pre noi, Apostolii, ne-a arătat ca pre cei din urmă oameni, ca pre nişte osândiţi la moarte, fiindcă ne-am făcut privelişte lumii, şi îngerilor şi oamenilor.

32. Până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm; suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim şi ne ostenim, lucrând cu mâinile noastre. Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm. Huliţi fiind, ne rugăm.

33. Am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor, până astăzi. Nu ca să vă ruşinez vă scriu acestea, ci ca să vă dojenesc, ca pre nişte copii ai mei iubiţi. Căci de aţi avea zeci de mii de învăţători în Hristos, totuşi nu aveţi mulţi părinţi. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos.

34. Pentru aceasta am trimis la voi pre Timotei, care este fiul meu iubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte căile mele cele în Hristos Iisus, cum învăţ eu pretutindeni în toată Biserica. Şi unii, crezând că n-am să mai vin la voi, s-au supărat.

35. Dar eu voi veni la voi degrabă când va binevoi Dumnezeu şi voi cunoaşte nu cuvântul celor ce s-au fălit, ci puterea celor iubitori. Căci împărăţia Lui Dumnezeu nu stă în cuvânt, ci în fapte.

36. Îndeobşte se aude că la voi este desfrânare, şi o astfel de desfrânare cum nici între noroade nu se pomeneşte, ca unul să trăiască cu femeia tatălui său. Iar voi v-aţi lăudat, în loc mai degrabă să vă fi întristat, ca să fie scos din mijlocul vostru cel ce a săvârşit această faptă.

37. Ci eu, deşi departe cu trupul, însă de faţă cu duhul, am şi judecat, ca şi cum aş fi de faţă, pre cel ce a făcut una ca aceasta: în numele Domnului nostru Iisus Hristos, adunându-vă voi şi duhul meu, cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos, să daţi pre unul ca acesta satanei, spre pieirea trupului său rătăcitor, ca duhul vostru să se mântuiască în ziua cea de pre urmă.

38. V-am scris în epistolă să nu vă amestecaţi cu desfrânaţii; dar nu am spus, desigur, despre desfrânaţii acestei lumi, sau despre lacomi, sau despre răpitori, sau despre închinătorii la idoli, căci altfel ar trebui să ieşiţi afară din lume.

39. Dar eu v-am scris acum să nu vă amestecaţi cu vreunul, care, numindu-se frate, va fi desfrânat, sau lacom, sau închinător la idoli, sau ocărâtor, sau beţiv, sau răpitor. Cu unul ca acesta nici să nu şedeţi la masă.

40. Căci ce folos am eu să judec şi pre cei din afară? Însă pre cei dinăuntru, oare, nu-i judecaţi voi? Iar pre cei din afară îi va judeca Dumnezeu. Aşadar, scoateţi-i afară dintre voi pre cei răi.

41. Îndrăzneşte, oare, cineva dintre voi, având vreo pâră împotriva altuia, să se judece înaintea celor nedrepţi şi nu înaintea celor sfinţiţi? Sau nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea este judecată de voi, oare sunteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri atât de mici?

42. Nu ştiţi, oare, că noi vom judeca pre îngeri? Cu cât mai mult pre cele lumeşti? Deci dacă aveţi judecăţi lumeşti, puneţi pre cei nebăgaţi în seamă din Biserică, ca să vă judece. O spun spre ruşinea voastră.

43. Nu este, oare, între voi nici un om înţelept, care să poată judeca între frate şi frate? Ci frate cu frate se judecă, şi aceasta înaintea necredincioşilor? Negreşit, şi aceasta este o scădere pentru voi, că aveţi judecăţi unii cu alţii.

44. Pentru ce nu suferiţi mai bine strâmbătatea? Pentru ce nu răbdaţi mai bine paguba? Ci voi înşivă faceţi strâmbătate şi aduceţi pagubă, şi aceasta, fraţilor! Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia Lui Dumnezeu?

45. Nu vă amăgiţi: nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii, nu vor moşteni împărăţia Lui Dumnezeu.

46. Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit, dar v-aţi îndreptat în numele Domnului Iisus Hristos şi în Duhul Dumnezeului nostru. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva.

47. Bucatele sunt pentru pântece şi pântecele pentru bucate. Trupul însă nu e pentru desfrânare, ci pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup. Iar Dumnezeu, Care a Înviat pre Domnul, ne va învia şi pre noi prin puterea Sa.

48. Au nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădularele Lui Hristos? Luând deci mădularele Lui Hristos le voi face mădularele unei desfrânate? Nicidecum! Sau nu ştiţi că cel ce se alipeşte de desfrânate este un singur trup cu ea? Iar cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El.

49. Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pre care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său. Sau nu ştiţi că trupul vostru este Biserică a Duhului Sfânt care este în voi, pre care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?

50. Slăviţi, dar, pre Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, părţi care sunt ale Lui Dumnezeu. Fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său. Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului.

51. Femeia nu este stăpână pre trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pre trupul său, ci femeia. Iar celor ce sunt căsătoriţi, le porunceşte, nu eu, ci Domnul: femeia să nu se despartă de bărbatul ei!

52. Iar dacă femeia s-a despărţit, să rămână nemăritată, sau să se împace cu bărbatul său; tot aşa bărbatul să nu-şi lase femeia. Celorlalţi le grăiesc eu, nu Domnul: Dacă un frate are o femeie necredincioasă, şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu o lepede.

53. Şi o femeie, dacă are bărbat necredincios, şi el binevoieşte să locuiască cu ea, să nu-şi lase bărbatul. Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios. Altminterea, copiii voştri ar fi necuraţi, dar acum ei sunt sfinţi.

54. Numai că, aşa cum a dat Domnul fiecăruia, aşa cum l-a chemat Dumnezeu pre fiecare, astfel să umble. Şi aşa rânduiesc în toate Bisericile. Fiecare, în chemarea în care a fost chemat, în aceasta să rămână.

55. Fiecare, fraţilor, în starea în care a fost chemat, în aceea să rămână înaintea Lui Dumnezeu. Te-ai legat de femeie? Nu căuta dezlegare. Te-ai dezlegat de femeie? Nu căuta femeie. Iar de socoteşte cineva că i se va face vreo necinste pentru fecioara sa, dacă trece de floarea vârstei, şi că trebuie să facă aşa, facă ce voieşte. Nu păcătuieşte; căsătorească-se.

56. Cât despre cele jertfite idolilor, ştim că toţi avem cunoştinţă. Cunoştinţa însă te face să fii fălos, iar iubirea adevăratului Dumnezeu te înalţă. Iar dacă i se pare cuiva că este înţelept, încă n-a cunoscut cum trebuie să înveţe. Dar dacă iubeşte cineva pre Dumnezeu, acela este cunoscut de El.

57. Iar despre mâncarea celor jertfite idolilor, ştim că idolul nu este nimic în lume şi că nu este alt Dumnezeu decât Unul singur. Căci deşi sunt aşa-zişi dumnezei, totuşi, pentru noi, este un singur Dumnezeu, Tatăl, din Care sunt toate şi noi întru El; şi un singur Domn, Iisus Hristos, prin Care sunt toate şi noi prin El.

58. Dar nu toţi au cunoştinţa. Căci unii, din obişnuinţa de până acum cu idolul, mănâncă din cărnuri jertfite idolilor, şi conştiinţa lor fiind slabă, se întinează. Dar nu mâncarea ne va pune înaintea Lui Dumnezeu. Că nici dacă vom mânca, nu ne prisoseşte, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipseşte.

59. Dar vedeţi ca nu cumva această libertate a voastră să ajungă poticnire pentru cei slabi. Căci dacă cineva te-ar vedea pre tine, cel ce ai cunoştinţă, şezând la masă în templul idolilor, oare conştiinţa lui, slab fiind el, nu se va întări să mănânce din cele jertfite idolilor?

60. Şi va pieri prin cunoştinţa ta cel slab, fratele tău, pentru care a pătimit Hristos. Şi aşa, păcătuind împotriva fraţilor şi lovind conştiinţa lor slabă, greşiţi faţă de Hristos. De aceea, dacă o mâncare sminteşte pre fratele meu, nu voi mânca în veci din ea.

61. Oare nu sunt eu liber? Nu sunt eu apostol? N-am văzut eu pre Hristos, Domnul nostru? Nu sunteţi voi lucrul meu întru Domnul? Dacă altora nu le sunt apostol, vouă, negreşit, vă sunt. Căci voi sunteţi pecetea apostoliei mele în Domnul.

62. Apărarea mea către cei ce mă judecă aceasta este. N-avem, oare, dreptul, să mâncăm şi să bem? N-avem, oare, dreptul să purtăm cu noi o femeie, ca şi ceilalţi apostoli, ca şi Petru? Sau numai eu şi Varnava nu avem dreptul de a lucra cele ale nunţii?

63. Cine slujeşte vreodată, în oaste, cu solda lui? Cine sădeşte vie şi nu mănâncă din roada ei? Sau cine paşte o turmă şi nu mănâncă din laptele turmei? Nu în felul oamenilor spun eu acestea.

64. Căci dacă vestesc Evanghelia, nu-mi este laudă, pentru că stă asupra mea datoria. Căci, vai mie dacă nu voi binevesti! Iar dacă fac aceasta de bună voie, am plată; dar dacă o fac fără voie, am numai o slujire încredinţată.

65. Care este, deci, plata mea? Că, binevestind, pun fără plată Evanghelia Lui Hristos înaintea oamenilor, fără să mă folosesc de dreptul meu din Evanghelie. Cu cei slabi m-am făcut slab, ca pre cei slabi să-i dobândesc; tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pre unii.

66. Dar toate le fac pentru Evanghelie, ca să fiu părtaş ei. Nu ştiţi voi că acei care aleargă în stadion, toţi aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergaţi aşa ca să-l luaţi.

67. De aceea, cel căruia i se pare că stă neclintit să ia seama să nu cadă. Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. De aceea, iubiţii mei, fugiţi de închinarea la idoli. Ca unor înţelepţi vă vorbesc. Judecaţi voi ce vă spun.

68. Paharul binecuvântării, pre care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtăşirea cu Sângele Lui Hristos? Pâinea pre care o frângem nu este, oare, împărtăşirea cu Trupul Lui Hristos? Că o pâine, un trup, suntem toţi; căci toţi ne împărtăşim dintr-o singură Pâine.

69. Priviţi pre iudeii după trup: cei care mănâncă jertfele nu sunt ei, oare, părtaşi altarului? Deci ce spun eu? Că ce s-a jertfit pentru idol e ceva? Sau idolul este ceva? Căci cele ce jertfesc neamurile lor, jertfesc demonilor şi nu Lui Dumnezeu. Şi nu voiesc ca voi să fiţi părtaşi cu aceştia.

70. Nu puteţi să beţi paharul Domnului şi paharul demonilor; nu puteţi să vă împărtăşiţi din masa Domnului şi din masa demonilor. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate mă zidesc.

71. Nimeni să nu caute pre ale sale, ci fiecare pre ale aproapelui. Mâncaţi tot ce se vinde în măcelărie, fără să întrebaţi nimic pentru cugetul vostru. Dacă cineva dintre necredincioşi vă cheamă pre voi la masă şi voiţi să vă duceţi, mâncaţi orice vă este pus înainte, fără să întrebaţi nimic pentru conştiinţă, dar numai dacă nu au vreun gând rău cu voi.

72. De vă va spune cineva: Aceasta este din jertfa idolilor, să nu mâncaţi pentru cel care v-a spus şi pentru conştiinţă. Iar conştiinţa, zic, nu a ta însuţi, ci a altuia. Căci de ce libertatea mea să fie judecată de o altă conştiinţă, câtă vreme acel idol nimic a fost şi nimic rămâne?

73. Dacă eu sunt părtaş Darului, de ce să fiu hulit pentru ceea ce aduc mulţumire? De aceea, ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava Lui Dumnezeu să le faceţi. Nu fiţi piatră de poticnire nici lor, nici Bisericii Lui Dumnezeu, precum şi eu plac tuturor în toate, necăutând folosul meu, ci pre al celorlalţi, ca să se mântuiască.

74. Fraţilor, vă laud că în toate vă aduceţi aminte de mine şi ţineţi predaniile cum vi le-am dat. Dar voiesc ca voi să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat, iar capul femeii este bărbatul, iar capul Lui Hristos este Dumnezeu Tatăl.

75. Orice bărbat care se roagă, având capul acoperit, necinsteşte capul său; iar orice femeie care se roagă cu capul descoperit, îşi necinsteşte capul; tot una este ca şi cum ar fi rasă. Căci dacă o femeie nu-şi pune văl pre cap, atunci să se şi tundă. Iar dacă este lucru de ruşine pentru femeie ca să se tundă ori să se radă, să-şi pună văl.

76. Bărbatul nu trebuie să-şi acopere capul, fiind chip şi slavă a Lui Dumnezeu, iar femeia este slava bărbatului, pentru că n-a fost zidit nici bărbatul fără femeie şi nici femeia fără bărbat.

77. Judecaţi în voi înşivă: este, oare, cuviincios ca o femeie să se roage Lui Dumnezeu cu capul descoperit? Nu vă învaţă oare însăşi firea că necinste este pentru un bărbat să-şi lase părul lung? Şi că pentru o femeie, dacă îşi lasă părul lung, este cinste? Căci părul i-a fost dat ca podoabă.

78. Şi aceasta zicându-vă, nu vă laud, fiindcă voi vă adunaţi nu spre mai bine, ci spre mai rău. Căci mai întâi aud că atunci când vă adunaţi în Biserică, între voi sunt dezbinări, şi în parte cred căci trebuie să fie între voi şi gâlceavă în cuvânt, ca să se învedereze între voi cei biruitori.

79. Când vă adunaţi deci laolaltă, nu se poate mânca Cina Domnului; căci, şezând la masă, fiecare se grăbeşte să ia mâncarea sa, încât unuia îi este foame, iar altul se îmbată. N-aveţi, oare, case ca să mâncaţi şi să beţi? Sau dispreţuiţi Biserica Lui Dumnezeu şi ruşinaţi pre cei ce nu au? Ce să vă zic? Să vă laud? În aceasta nu vă laud.

80. Căci eu de la Domnul am primit ceea ce v-am dat şi vouă: că Domnul, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine, şi, mulţumind, a frânt şi a zis: Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi. Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea.

81. Asemenea şi paharul după Cină, zicând: în acest pahar este sângele Meu. Aceasta să faceţi ori de câte ori veţi bea, spre pomenirea Mea.

82. Căci de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea şi Învierea Domnului vestiţi până când va veni. Astfel, oricine va mânca Pâinea aceasta sau va bea Paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de Trupul şi Sângele Domnului.

83. Să se cerceteze însă omul pre sine şi aşa să mănânce din Pâine şi să bea din Pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind Trupul Domnului. De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit. Căci de ne-am fi judecat noi înşine, nu am mai fi judecaţi.

84. De aceea, fraţii mei, când vă adunaţi ca să mâncaţi, aşteptaţi-vă unii pre alţii. Iar dacă îi este cuiva foame, să mănânce acasă, ca să nu vă adunaţi spre osândă. Celelalte însă le voi rândui când voi veni. Iar cât priveşte darurile duhovniceşti nu vreau, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă.

85. Ştiţi că, pre când eraţi păgâni, vă duceaţi la idolii cei muţi, ca şi cum eraţi mânaţi. De aceea, vă fac cunoscut că precum nimeni, grăind în Duhul Lui Dumnezeu, nu zice: anatema fie Iisus! – tot aşa nimeni nu poate să zică cu folos: Domn este Iisus, – decât având Duhul Sfânt.

86. Darurile sunt felurite, dar acelaşi Duh. Şi felurite slujiri sunt, dar acelaşi Domn. Şi lucrările sunt felurite, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează toate în toţi. Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folos.

87. Şi toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia în deosebi, după cum voieşte. Căci precum trupul unul este, şi are mădulare multe, iar toate mădularele trupului, multe fiind, sunt un trup, aşa şi Hristos.

88. Pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toţi, ca să fim un singur trup şi toţi la un Duh ne-am adăpat. Căci şi trupul nu este un mădular, ci multe.

89. Dacă piciorul ar zice: fiindcă nu sunt mână nu sunt din trup, pentru aceasta nu este el din trup? Şi urechea dacă ar zice: fiindcă nu sunt ochi, nu fac parte din trup, – pentru aceasta nu este ea din trup? Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Şi dacă ar fi tot auz, unde ar fi mirosul?

90. Dumnezeu a pus mădularele, pre fiecare din ele, în trup, cum a trebuit. Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul? Dar acum sunt multe mădulare, însă un singur trup.

91. Şi nu poate ochiul să zică mâinii: n-am trebuinţă de tine; sau, iarăşi capul să zică picioarelor: n-am trebuinţă de voi. Ci cu mult mai mult mădularele trupului, care par a fi mai slabe, sunt mai trebuincioase. Şi pre cele ale trupului care ni se par că sunt mai de necinste, pre acelea cu mai multă evlavie le îmbrăcăm; şi cele necuviincioase ale noastre au mai multă cuviinţă. Iar cele cuviincioase ale noastre n-au nevoie de acoperământ.

92. Dar Dumnezeu a întocmit astfel trupul, dând mai multă cinste celui căruia îi lipseşte, ca să nu fie dezbinare în trup, ci mădularele să se îngrijească deopotrivă unele de altele. Şi dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; şi dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună.

93. Iar voi sunteţi trupul Lui Hristos. Şi pre unii i-a pus Dumnezeu în Biserică: întâi apostoli, al doilea diaconi, al treilea învăţători. Oare toţi sunt apostoli? Oare toţi sunt diaconi? Oare toţi învăţători? Oare toţi au putere să săvârşească minuni?

94. Oare toţi au darurile vindecărilor? Oare toţi vorbesc în limbi? Oare toţi pot să tălmăcească? Râvniţi însă la darurile cele mai bune. Şi vă arăt încă o cale care le întrece pre toate: de aş grăi în toate limbile oamenilor, iar dragoste nu am, m-am făcut aramă sunătoare.

95. Şi de aş cunoaşte toate tainele şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu invidiază, nu se laudă, nu se făleşte.

96. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde spre mânie, nu gândeşte răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le primeşte, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.

97. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilăriei.

98. Căci acum văd ca prin oglindă, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pre deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea. Căutaţi dragostea şi râvniţi spre cele duhovniceşti.

99. Iar acum, fraţilor, dacă aş veni la voi, grăind în toate limbile, de ce folos v-aş fi, dacă nu v-aş vorbi lesne de înţeles, sau în cunoştinţă, sau în învăţătură? Că nu îmi este de folos să fiu precum cele necuvântătoare, care dau sunet, de nu vor putea să vorbească ce gândesc.

100. Aşa şi voi: dacă prin limbă nu veţi da cuvânt lesne de înţeles, cum se va cunoaşte ce aţi grăit? Veţi fi nişte oameni care vorbesc în vânt. Sunt aşa de multe feluri de limbi în lume, dar nici una din ele nu este fără înţelesul ei.

101. Deci dacă nu voi şti înţelesul cuvintelor, voi fi barbar pentru cel care vorbeşte, şi cel care vorbeşte barbar pentru mine. Aşa şi voi, de vreme ce sunteţi râvnitori după cele duhovniceşti, căutaţi să prisosiţi în ele, spre zidirea Bisericii.

102. De aceea, cel ce grăieşte într-o limbă străină să se roage ca să şi tălmăcească. Căci, dacă mă rog într-o limbă străină, duhul meu se roagă, dar mintea mea este neroditoare. Atunci ce voi face? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea.

103. Fiindcă dacă vei binecuvânta cu duhul, cum va răspunde omul simplu „Amin” la mulţumirea ta, de vreme ce el nu ştie ce zici? Căci tu, într-adevăr, mulţumeşti bine, dar celălalt nu se zideşte.

104. Mulţumesc Dumnezeului meu, că vorbesc în limbi mai mult decât voi toţi; dar în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăţ şi pre alţii, decât zeci de mii de cuvinte într-o limbă străină.

105. Fraţilor, nu fiţi copii la minte. Fiţi copii când e vorba de răutate. La minte însă, fiţi desăvârşiţi. Aşa că vorbirea în limbi este semn, nu pentru cei credincioşi, ci pentru cei necredincioşi.

106. Deci, dacă s-ar aduna Biserica toată laolaltă şi toţi ar vorbi în limbi şi ar intra neştiutori sau necredincioşi, nu vor zice, oare, că sunteţi nebuni? Cele ascunse ale inimilor lor se învederează, şi astfel, căzând cu faţa la pământ, se vor închina Lui Dumnezeu, mărturisind că Dumnezeu este într-adevăr printre voi.

107. Ce este deci, fraţilor? Când vă adunaţi împreună, fiecare din voi are învăţătură, are descoperire, are limbă, are tălmăcire: toate spre zidire să se facă. Dacă grăieşte cineva într-o limbă străină, să fie câte doi, sau cel mult trei şi pre rând să grăiască şi unul să tălmăcească.

108. Iar dacă nu e tălmăcitor, să tacă în Biserică şi să-şi grăiască numai lui şi Lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii. Dar toate să se facă cu cuviinţă şi după rânduială.

109. Vă aduc aminte, fraţilor, Evanghelia pre care v-am binevestit-o, pre care aţi şi primit-o, întru care şi staţi, prin care şi sunteţi mântuiţi? Cu ce cuvânt v-am binevestit-o, dacă o ţineţi cu tărie, afară numai dacă n-aţi crezut în zadar.

110. Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre şi că a fost îngropat şi că a Înviat a treia zi. Şi că S-a arătat lui Petru, apoi celor doisprezece; în urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de fraţi, dintre care cei mai mulţi trăiesc până astăzi, iar unii au şi adormit.

111. După aceea S-a arătat lui Iacob, apoi tuturor Apostolilor; iar la urma tuturor, ca unui născut înainte de vreme, mi S-a arătat şi mie. Căci eu sunt cel mai mic dintre Apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am prigonit Biserica Lui Dumnezeu.

112. Dar prin Darul Lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi Darul Lui care este în mine n-a fost în zadar. Deci ori eu, ori aceia, aşa propovăduim şi voi aşa aţi crezut. Dar nu noi, ci Darul Lui Dumnezeu care este cu noi.

113. Iar dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii. Dar acum Hristos a Înviat din morţi, fiind începătură a Învierii celor adormiţi. Dar fiecare în rândul cetei sale: Hristos începătură, apoi cei ai Lui Hristos, la venirea Lui.

114. După aceea, sfârşitul, când Domnul va preda împărăţia lui Dumnezeu şi Tatălui, când va desfiinţa orice domnie şi orice stăpânire şi orice putere. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, este moartea, ca Dumnezeu să fie toate în toţi.

115. Nu vă lăsaţi înşelaţi. Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune. Treziţi-vă cum se cuvine şi nu păcătuiţi. Căci unii nu au cunoştinţă de Dumnezeu; o spun spre ruşinea voastră. Şi ceea ce semeni nu este trupul ce va să fie, ci grăunte gol, poate de grâu, sau de altceva din celelalte.

116. Iar Dumnezeu îi dă un trup, precum a voit, şi fiecărei seminţe un trup al său. Nu toate trupurile sunt acelaşi chip, ci unul este trupul oamenilor şi altul este trupul dobitoacelor şi altul este trupul păsărilor şi altul este trupul peştilor.

117. Sunt şi trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este slava celor cereşti şi alta a celor pământeşti. Alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor. Căci stea de stea se deosebeşte în strălucire.

118. Aşa este omul: se seamănă întru necinste, înviază întru slavă; se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc.

119. Precum s-a făcut omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam Cel de pre urmă cu Duh dătător de viaţă; dar nu este întâi cel duhovnicesc, ci cel firesc, apoi cel duhovnicesc. Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; Omul Cel de-al doilea este din cer.

120. Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; şi cum este Cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti. Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm şi chipul Celui ceresc. Aceasta însă zic, fraţilor: Carnea şi sângele nu pot să moştenească împărăţia Lui Dumnezeu, nici stricăciunea nu moşteneşte nestricăciunea.

121. Iată, taină vă spun vouă: nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba, deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbiţa cea de apoi. Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest trup muritor să se îmbrace în nemurire.

122. Iar când acest trup stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune şi acest trup muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul acesta: „lumina este înlăuntrul unui om al luminii şi ea luminează întreaga lui ființă”.

123. Dar să dăm mulţumire Lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruinţa prin Domnul nostru Iisus Hristos! Drept aceea, fraţii mei iubiţi, fiţi tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că osteneala voastră nu este zadarnică înaintea Domnul.

124. Cât despre strângerea de ajutoare pentru creștinii cei necăjiți, precum am rânduit pentru Bisericile Galatiei, aşa să faceţi şi voi. La voi mă voi opri, poate, sau voi şi ierna, ca să

mă petreceţi în călătoria ce voi face.

125. Căci nu vreau să vă văd acum numai în treacăt, ci nădăjduiesc să rămân la voi câtăva vreme, dacă va îngădui Domnul. Voi rămâne însă în Efes, până la praznicul Cincizecimii. Căci mi s-a deschis uşă mare spre lucru mult, dar sunt mulţi potrivnici.

126. Iar de va veni Timotei, vedeţi să fie fără teamă la voi, căci lucrează ca şi mine lucrul Domnului. Nimeni deci să nu-l dispreţuiască; ci să-l petreceţi cu pace, ca să vină la mine; că îl aştept cu fraţii de aici.

127. Privegheaţi, staţi tari în credinţă, îmbărbătaţi-vă și întăriţi-vă. Toate ale voastre cu dragoste să se facă. Vă îndemn însă, fraţilor, ştiţi casa lui Ştefanas, că este pârga Ahaei şi că spre slujirea creştinilor s-au rânduit pre ei înşişi.

128. Mă bucur de venirea lui Ştefanas, a lui Fortunat şi a lui Ahac, pentru că aceştia au împlinit lipsa voastră. Şi au liniştit duhul meu şi al vostru. Cunoaşteţi bine deci pre unii ca aceştia.

129. Vă îmbrăţişează Bisericile Asiei. Vă îmbrăţişează mult, în Domnul, Acvila şi Priscila, împreună cu Biserica din casa lor. Vă îmbrăţişează fraţii toţi.

130. Îmbrăţişaţi-vă și voi unii pre alţii cu sărutare sfântă. Salutarea cu mâna mea, Pavel. Darul Domnului Iisus Hristos să fie cu voi! Dragostea mea cu voi toţi, în Hristos Iisus! Amin.

EPISTOLA A DOUA CĂTRE CORINTENI

1. Pavel, Apostol al Lui Hristos Iisus, prin voinţa Lui Dumnezeu, şi Apostolul Timotei care scrie: Bisericii Lui Dumnezeu celei din Corint, împreună cu toţi creştinii care sunt în toată Ahaia: Dar vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Iisus Hristos.

2. Binecuvântat este Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul a toată mângâierea, Cel ce ne mângâie pre noi în tot necazul nostru, ca să putem să-i mângâiem şi noi pre cei care se află în tot necazul, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu.

3. Că precum prisosesc pătimirile Lui Hristos întru noi, aşa prisoseşte prin Hristos şi mângâierea noastră. Deci fie că suntem strâmtoraţi, este pentru a voastră mângâiere şi mântuire; fie că suntem mângâiaţi, este pentru a voastră mângâiere, care vă dă putere să înduraţi cu răbdare aceleaşi suferinţe pre care le suferim şi noi.

4. Şi nădejdea noastră este tare pentru voi, ştiind că precum sunteţi părtaşi suferinţelor, aşa şi mângâierii. Căci nu voim, fraţilor, ca voi să nu ştiţi de necazul nostru, care ni s-a făcut în Asia, că peste măsură, peste puteri, am fost îngreuiaţi, încât nu mai nădăjduiam să scăpăm cu viaţă.

5. Ci noi, în noi înşine, ne-am socotit ca osândiţi la moarte, ca să nu ne punem încrederea în noi, ci în Dumnezeu, Care ne-a izbăvit pre noi dintr-o moarte ca aceasta şi ne izbăveşte şi în Care nădăjduim că încă ne va mai izbăvi.

6. Ajutându-ne şi voi cu rugăciunea pentru noi, aşa încât darul acesta făcut nouă, prin rugăciunea voastră, să ne fie prilej de mulţumire adusă Lui Dumnezeu pentru noi. Căci lauda noastră aceasta este: mărturia conştiinţei noastre că am umblat în lume, şi mai ales la voi, în sfinţenie şi în curăţie dumnezeiască, nu în înţelepciune trupească, ci în Darul Lui Dumnezeu.

7. Căci nu vă scriem vouă altele decât cele ce citiţi şi înţelegeţi. Şi am nădejde că până în sfârşit veţi înţelege; după cum ne-aţi şi înţeles în parte, – că noi suntem lauda voastră, precum şi voi lauda noastră, în ziua Domnului nostru Iisus.

8. Cu această încredinţare voiam să vin întâi la voi, ca să aveţi bucurie a doua oară şi să plec de la voi în Macedonia şi din Macedonia iarăşi să vin la voi. Deci, aceasta voind, m-am purtat, oare, cu uşurinţă? Sau cele ce hotărăsc, le hotărăsc trupeşte ca la mine da, da să fie şi nu, nu?

9. Credincios este Dumnezeu, că a fost cuvântul nostru către voi da şi nu. Căci Fiul Lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Cel propovăduit vouă, prin noi, prin mine, prin Silvan şi prin Timotei, a lucrat să fie aşa. Căci toate făgăduinţele Lui Dumnezeu, în El, sunt da; şi prin El, spre slava Lui Dumnezeu prin noi.

10. Cel ce ne întăreşte pre noi împreună cu voi, în Hristos, şi ne-a uns pre noi, este Dumnezeu, Care ne-a şi pecetluit pre noi şi a dat arvuna Duhului, în inimile noastre. Şi eu chem pre Dumnezeu mărturie asupra sufletului meu, că din cruţare pentru voi n-am venit încă la Corint.

11. Nu că doar avem stăpânire peste credinţa voastră, dar suntem împreună-lucrători ai bucuriei voastre; căci staţi tari în credinţă şi am judecat în mine aceasta, să nu vin iarăşi la voi cu întristare. Căci dacă eu vă întristez, cine este cel care să vă înveselească?

12. Şi v-am scris vouă aceasta, ca nu cumva la venirea mea să am întristare de la aceia care trebuie să mă bucure, fiind încredinţat despre voi toţi că bucuria mea este şi a voastră a tuturor. Căci din multă supărare şi cu inima strânsă de durere v-am scris, nu ca să vă întristaţi, ci ca să cunoaşteţi dragostea pre care o am cu prisosinţă către voi.

13. Şi dacă m-a întristat cineva, nu pre mine m-a întristat, ci în parte pre voi toți, ca să nu spun mai mult. Destul este pentru un astfel de om pedeapsa aceasta. Aşa încât voi, dimpotrivă, mai bine să-l iertaţi şi să-l mângâiaţi, ca să nu fie copleşit de prea multă întristare unul ca acesta.

14. De aceea vă îndemn să întăriţi în el dragostea; căci pentru aceasta v-am şi scris. Iar cui îi iertaţi ceva, îi iert şi eu; pentru că şi eu, dacă am iertat ceva, am iertat pentru voi, în faţa Lui Hristos, ca să nu ne lăsăm covârşiţi de satana, căci ispitele lui nu ne sunt necunoscute.

15. Şi venind eu la voi, pentru Evanghelia Lui Hristos, şi uşa fiindu-mi deschisă în Domnul, n-am avut odihnă în duhul meu, fiindcă nu l-am găsit pre Tit, fratele meu, ci despărţindu-mă de ceilalți, am plecat în Macedonia.

16. Mulţumire fie adusă deci Lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale! Pentru că suntem Lui Dumnezeu bună mireasmă a Lui Hristos între cei ce se mântuiesc şi între cei ce pier.

17. Unora le suntem mireasmă a morţii spre moarte, iar altora mireasmă a vieţii spre viaţă. Şi pentru acestea, cine e destoinic? Căci nu suntem ca cei mulţi, care strică cuvântul Lui Dumnezeu, ci grăim ca din curăţia inimii, ca de la Dumnezeu înaintea Lui Dumnezeu, în Hristos.

18. Au doară începem iarăşi să spunem cine suntem? Sau nu cumva avem nevoie – cum au unii – de scrisori de laudă către voi sau de la voi? Scrisoarea noastră sunteţi voi, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii.

19. Arătându-vă că sunteţi scrisoare a Lui Hristos, slujită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului Celui viu, nu pre bucată de piatră, ci pre tablele inimii. Şi o astfel de încredere avem în Hristos faţă de Dumnezeu; nu că de la noi suntem destoinici să cugetăm ceva ca de la noi înşine, ci destoinicia noastră este de la Dumnezeu.

20. Destoinic este Cel ce ne-a învrednicit să fim slujitori ai Sfintei Evanghelii, nu ai literei, ci ai duhului; pentru că litera ucide, iar duhul dă viață. Iar dacă slujirea cea săpată în litere, pre piatră, s-a făcut întru slavă, cum să nu fie mai mult întru slavă slujirea Duhului?

21. Căci de a avut parte de slavă slujirea care aduce osânda, cu mult mai mult prisoseşte în slavă slujirea dreptăţii. Şi nici măcar nu este slăvit ceea ce era slăvit în această privinţă, faţă de slava cea covârşitoare.

22. Căci dacă ce este trecător s-a săvârşit prin slavă, cu atât mai mult ce e netrecător va fi în slavă. Având deci o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală şi nu ca Moise, care îşi punea un văl pre faţa sa.

23. Dar minţile lor s-au învârtoşat, căci până în ziua de azi, la citirea vechiului testament, rămâne acelaşi văl, neridicându-se, ci până astăzi, când se citeşte Moise, stă un văl pre inima lor; iar când se vor întoarce către Domnul, vălul se va ridica.

24. Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate. Iar noi toţi, privind ca în oglindă, cu faţa descoperită, slava Domnului, ne prefacem în acelaşi chip din slavă în slavă, ca de la Duhul Domnului.

25. De aceea, având această slujire, după cum am fost chemaţi, nu ne pierdem nădejdea, ci ne-am lepădat de cele ascunse ale ruşinii, neumblând în vicleşug, nici stricând cuvântul Lui Dumnezeu, ci făcându-ne cunoscuţi prin arătarea adevărului, faţă de orice conştiinţă omenească, înaintea Lui Dumnezeu.

26. Iar dacă Evanghelia noastră este încă acoperită, este pentru cei pierduţi, în care Dumnezeul a orbit minţile necredincioşilor veacului acestuia, ca să nu le lumineze lumina Evangheliei Lui Hristos, Care este chipul Lui Dumnezeu.

27. Căci nu ne propovăduim pre noi înşine, ci pre Hristos Iisus, Domnul, iar noi înşine suntem slugile voastre, pentru Iisus. Fiindcă Dumnezeu, Care a zis: „când se vor trezi din această amorţeală, vor vedea lumina adevărului şi se vor întoarce la înţelepciunea cea dintâi” – El a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunoştinţa slavei Lui Dumnezeu în noi.

28. Şi avem comoara aceasta în vase de lut, ca să se arate că puterea covârşitoare este a Lui Dumnezeu şi nu de la noi, în toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi; lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi fiind, dar nu părăsiţi; doborâţi, dar nu nimiciţi.

29. Purtând totdeauna în trup omorârea Lui Iisus, pentru ca şi viaţa Lui să se arate în trupul nostru. Căci pururea noi cei vii suntem daţi spre moarte pentru El, ca şi viaţa Lui să se arate în trupul nostru cel muritor.

30. Astfel că în noi lucrează viaţa; dar având acelaşi duh al credinţei şi noi credem; pentru aceea şi grăim, ştiind că Cel ce a Înviat pre Domnul, ne va învia şi pre noi împreună cu El şi ne

va înfăţişa împreună cu voi.

31. Căci toate sunt pentru voi, pentru ca, înmulţindu-se Darul să prisosească prin mai mulţi mulţumirea, spre slava Lui Dumnezeu. De aceea nu ne pierdem curajul şi, chiar dacă omul nostru cel din afară se trece, cel dinăuntru însă se înnoieşte din zi în zi.

32. Căci necazul nostru de acum, uşor şi trecător, ne aduce nouă, mai presus de orice măsură, slavă veşnică covârşitoare, neprivind noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice.

33. Căci ştim că, dacă trupul, locuinţa noastră pământească, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veşnică, în ceruri. Căci de aceea şi suspinăm, în acest trup, dorind să ne îmbrăcăm cu locuinţa noastră cea din cer.

34. Dacă totuşi vom fi găsiţi îmbrăcaţi, iar nu goi, că noi, cei ce suntem în trupul acesta, suspinăm îngreuiaţi; de vreme ce dorim să nu ne scoatem haina noastră, ci să ne îmbrăcăm cu cealaltă pre deasupra, ca ceea ce este muritor să fie înghiţit de viaţă.

35. Iar Cel ce ne-a făcut spre aceasta este Dumnezeu, Care ne-a dat nouă arvuna Duhului. Îndrăznind deci totdeauna şi ştiind că, petrecând în trup, suntem departe de Domnul, căci umblăm prin credinţă, iar nu prin fapte.

36. Avem încredere şi voim mai bine să plecăm din trup şi să petrecem la Domnul. De aceea ne şi străduim, fie că petrecem în trup, fie că plecăm din el, să fim bineplăcuţi Lui Dumnezeu. Pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea Lui Hristos, să ia fiecare după ce a lucrat în trup.

37. Cunoscând deci acestea, căutăm să-i înduplecăm pre oameni, dar Lui Dumnezeu Îi suntem binecunoscuţi şi nădăjduiesc că suntem binecunoscuţi şi în cugetele voastre. Căci nu vă spunem iarăşi cine suntem, ci vă dăm prilej de laudă pentru noi, ca să aveţi ce să spuneţi acelora care se laudă cu faţa şi nu cu inima.

38. Căci, dacă ne-am ieşit din fire, este pentru Dumnezeu, iar dacă suntem cu mintea întreagă, este pentru voi. Căci dragostea Lui Hristos ne stăpâneşte pre noi care socotim aceasta, că dacă Unul a murit pentru toţi, au murit deci toţi pentru Unul.

39. El a murit pentru toţi, ca cei ce viază să nu mai trăiască doar în ei, ci în Acela care, pentru ei, a murit şi a Înviat. De aceea, noi nu mai ştim de acum pre nimeni după trup; chiar dacă L-am cunoscut pre Hristos după trup, acum nu-L mai cunoaştem.

40. Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi şi toate sunt de la Dumnezeu, Care ne-a împăcat cu Sine prin Hristos şi Care ne-a dat nouă slujirea împăcării.

41. Pentru că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine însuşi, nesocotindu-le greşelile lor şi punând în noi cuvântul împăcării. Aşadar, în numele Lui Hristos, ne înfăţişăm ca mijlocitori, ca şi cum Însuşi Dumnezeu v-ar îndemna prin noi.

42. Vă rugăm, în numele Lui Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu! Căci El, Care n-a cunoscut păcatul, ne ajută ca să dobândim, întru El, dreptatea Lui Dumnezeu. Fiind, dar, împreună-lucrători cu Hristos, vă îndemnăm să nu primiţi cu nebăgare de seamă Darul Lui Dumnezeu.

43. Căci iată acum este vreme potrivită, iată acum este ziua

mântuirii, nedând nici o sminteală întru nimic, ca să nu fie slujirea noastră defăimată, ci în toate înfăţişându-ne pre noi înşine ca slujitori ai Lui Dumnezeu, în multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în bătăi, în temniţe, în tulburări, în osteneli, în privegheri, în posturi, în curăţie; în cunoştinţă, în îndelungă-răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt, în dragoste nefăţarnică, în cuvântul adevărului, în puterea Lui Dumnezeu, prin armele dreptăţii, cele de-a dreapta şi cele de-a stânga.

44. Prin slavă şi necinste, prin defăimare şi laudă; ca nişte iubitori de adevăr, ca nişte necunoscuţi, deşi bine cunoscuţi, ca fiind pre pragul morţii, deşi iată că trăim, ca nişte pedepsiţi, dar nu ucişi; ca nişte întristaţi, dar pururea bucurându-ne; ca nişte săraci, dar pre mulţi îmbogăţind; ca unii care n-au nimic, dar toate le stăpânesc.

45. Fraţilor corinteni, gurile şi inimile noastre s-au deschis către voi. În inima noastră nu sunteţi la strâmtorare; dar strâmtorare este pentru noi, în inimile voastre. Faceţi asemenea, deschizându-vă şi voi inimile voastre!

46. Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu nedreptatea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi diavolul? Sau ce parte are un credincios cu un necredincios?

 47. Sau ce înţelegere este între Biserica Lui Dumnezeu şi templul idolilor? Căci noi suntem Biserică a Dumnezeului Celui viu, precum Dumnezeu a zis că: „acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”.

48. Având deci aceste făgăduinţe, iubiţilor, să ne curăţim pre noi de toată întinarea trupului şi a duhului, desăvârşind sfinţenia în dragostea Lui Dumnezeu. Faceţi-ne loc în inimile voastre!

49. N-am nedreptăţit pre nimeni; n-am vătămat pre nimeni, n-am înşelat pre nimeni. Nu o spun spre osândirea voastră, căci v-am spus înainte că sunteţi în inimile noastre, ca împreună să murim şi împreună să trăim.

50. Multă îmi este încrederea în voi! Multă îmi este lauda pentru voi! M-am umplut de mângâiere! Cu tot necazul nostru, sunt covârşit de bucurie! Căci, după ce am sosit în Macedonia, trupul n-a avut nici o odihnă, necăjiţi fiind în tot felul: din afară lupte, dinăuntru temeri.

51. Dar Dumnezeu, Cel ce mângâie pre cei smeriţi, ne-a mângâiat pre noi cu venirea Apostolului Tit. Şi nu numai cu venirea lui, ci şi cu mângâierea cu care el a fost mângâiat la voi, vestindu-ne nouă dorinţa voastră, râvna voastră pentru noi, ca noi mai mult să ne bucurăm.

52. Acum mă bucur, nu pentru că v-aţi întristat, ci pentru că v-aţi întristat spre îndreptare. Căci v-aţi întristat după Dumnezeu, ca să nu fiţi întru nimic păgubiţi de către noi. Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce ridicare spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte.

53. Că iată, însăşi aceasta, că v-aţi întristat după Dumnezeu, câtă sârguinţă v-a adus, ba încă şi dezvinovăţire şi mâhnire şi dorinţă şi râvnă! Întru totul aţi dovedit că voi înşivă sunteţi curaţi în acest lucru.

54. Deci, deşi v-am scris, aceasta n-a fost din cauza celui ce a nedreptăţit, nici din cauza celui ce a fost nedreptăţit, ci ca să ne dovedească nouă sârguinţa voastră pentru noi, înaintea Lui Dumnezeu.

55. De aceea, ne-am mângâiat; dar pre lângă mângâierea noastră, ne-am bucurat peste măsură mai ales de bucuria lui Tit, că duhul lui s-a liniştit din partea voastră a tuturor. Căci dacă m-am lăudat înaintea lui cu ceva pentru voi, n-am fost dat de ruşine; ci precum toate vi le-am grăit întru adevăr, aşa şi lauda noastră pentru Tit s-a făcut după adevăr.

56. Şi inima lui este şi mai mult la voi, aducându-şi aminte de dragostea voastră a tuturor, cum l-aţi primit cu bucurie negrăită. Mă bucur că în toate pot să mă încred în voi şi vă fac cunoscut, fraţilor, Darul Lui Dumnezeu Cel dăruit în Bisericile Macedoniei.

57. Că în multa lor încercare de necaz, prisosul bucuriei lor şi sărăcia lor cea adâncă au sporit în bogăţia dărniciei lor şi mărturisesc că de voia lor au dat, după putere şi peste putere, cu multă rugăminte cerând Darului Sfântului Duh de a lua şi ei parte la ajutorarea creştinilor necăjiţi.

58. Şi au făcut nu după cum au nădăjduit, ci s-au dat pre ei înşişi întâi Domnului şi apoi nouă, prin voia Lui Dumnezeu, încât l-am rugat pre Tit ca, precum a început dinainte, aşa să şi desăvârşească, la voi, şi darul acesta.

59. Ci precum întru toate prisosiţi: în credinţă, în cuvânt, în cunoştinţă, în orice sârguinţă, în iubirea voastră către noi, aşa şi în acest dar să prisosiţi. Nu cu poruncă o spun, ci încercând şi curăţia dragostei voastre, prin sârguinţa altora.

60. Căci cunoaşteţi Darul Domnului nostru Iisus Hristos, că El, bogat fiind, pentru voi a sărăcit, ca voi cu sărăcia Lui să vă îmbogăţiţi. Vă îndemn că aceasta vă este de folos vouă, care încă de anul trecut aţi început nu numai să voiţi, ci şi să faceţi faptele.

61. Duceţi, dar, acum până la capăt fapta, ca precum aţi fost gata să voiţi, tot aşa să şi îndepliniţi din ce aveţi. Căci dacă este bunăvoinţă, bine primit este darul milosteniei, după cât are cineva, nu după cât nu are.

62. Nu doar ca să fie altora uşurare, iar vouă necaz, ci ca să fie potrivire: prisosinţa voastră să împlinească lipsa acelora, pentru ca şi prisosinţa lor să împlinească lipsa voastră, spre a fi potrivire, căci este precum zice Domnul: „cine are şi nu dă şi aproapelui său, nu poate fi ucenicul Meu”.

63. Mulţumire fie adusă Lui Dumnezeu, Care a dat aceeaşi râvnă pentru voi în inima lui Tit. Căci, pre de o parte, a primit îndemnul nostru, iar, pre de altă parte, făcându-se şi mai sârguitor, de bună voie a plecat către voi.

64. Şi am trimis împreună cu el şi pre fratele Alexandru (fiul lui Simeon), a cărui laudă, întru Evanghelie, este în toate Bisericile. Dar nu numai atât, ci este şi ales de către Biserici ca împreună-călător cu noi la darul acesta, slujit de noi, spre slava Domnului însuşi şi spre osârdia noastră.

65. Prin aceasta ne ferim ca să nu ne defăimeze cineva, în această îmbelşugată strângere de daruri, de care ne îngrijim. Pentru că ne îngrijim de cele bune nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor.

66. Şi l-am trimis împreună cu ei şi pre acest frate al nostru, iar acum este şi mai sârguitor, prin multa încredere în voi. Astfel, dacă e vorba de Tit, el este însoţitorul meu şi împreună-lucrător la voi; dacă e vorba despre fraţii noştri, ei sunt Apostoli ai Bisericilor, adică slavă a Lui Hristos.

67. Judecaţi lucrurile aşa cum se arată: dacă cineva are încredere în sine că este al Lui Hristos, să gândească iarăşi de la sine aceasta, că precum este el al Lui Hristos, tot aşa sunt şi ceilalţi. Cel ce vorbeşte astfel să-şi dea seama că aşa cum suntem cu cuvântul prin scrisori, când nu suntem de faţă, tot aşa suntem şi cu fapta, când suntem de faţă.

68. Căci nu îndrăznim să ne numărăm sau să ne asemănăm cu unii care se laudă singuri; dar aceia, măsurându-se şi asemănându-se pre ei cu ei înşişi, nu au pricepere. Iar noi nu ne vom lăuda fără măsură, ci după măsura dreptarului cu care ne-a măsurat nouă Dumnezeu, ca să ajungem şi până la voi.

69. Căci am şi ajuns cu Evanghelia Lui Hristos până la voi. Nu ne lăudăm peste măsură cu ostenelile altora, ci avem nădejde că, tot crescând credinţa voastră, ne vom bucura în voi cu prisosinţă, după măsura noastră, ca să propovăduim Evanghelia şi în ţinuturile de dincolo de voi, dar fără să ne lăudăm cu măsură străină, în cele de-a gata.

70. Iar cel ce se laudă, în Domnul să se laude. Pentru că nu cel ce se laudă singur este dovedit bun, ci acela pre care Domnul îl laudă. Şi chiar dacă sunt neiscusit în cuvânt, nu însă în cunoştinţă, ci v-am dovedit-o în totul faţă de voi toţi.

71. Sau am făcut păcat că v-am propovăduit în dar Evanghelia Lui Dumnezeu, smerindu-mă pre mine însumi, pentru ca voi să vă înălţaţi? Şi de faţă fiind la voi şi în lipsuri aflându-mă, n-am făcut supărare nimănui.

72. Căci în cele ce mi-au lipsit, m-au îndestulat fraţii veniţi din Macedonia. Şi în toate m-am păzit şi mă voi păzi, să nu vă fiu povară. Este în mine adevărul Lui Hristos, că lauda aceasta nu-mi va fi îngrădită în ţinuturile Ahaei.

73. De trei ori am fost bătut cu vergi; o dată am fost bătut cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am petrecut în largul mării. În călătorii adeseori, în primejdii de râuri, în primejdii de la tâlhari, în primejdii de la neamul meu, în primejdii de la păgâni; în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pre mare, în primejdii între cei mincinoşi.

74. În osteneală şi în trudă, în privegheri adeseori, în foame şi în sete, în posturi de multe ori, în frig şi în lipsă de haine. Pre lângă cele din afară, ceea ce mă împresoară în toate zilele este grija de toate Bisericile. Cine nu este slab ca şi eu să nu fiu slab?

75. Dacă trebuie să mă laud, mă voi lăuda cu cele ale slăbiciunii mele! Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus, Cel ce este binecuvântat în veci, ştie că nu mint! Dacă trebuie să mă laud, nu-mi este de folos.

76. Căci chiar dacă aş vrea să mă laud, nu voi fi fără minte, căci voi spune adevărul; dar mă feresc de aceasta, ca să nu mă socotească nimeni, mai presus decât ceea ce vede sau aude de la mine. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea Lui Hristos.

77. De aceea mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare. M-am făcut ca unul fără minte, lăudându-mă. Căci cu ce sunteţi voi mai prejos decât celelalte Biserici, decât numai că eu nu v-am fost povară?

78. Iată, a treia oară sunt gata să vin la voi şi nu vă voi fi povară, căci nu caut ale voastre, ci pre voi. Pentru că nu copiii sunt datori să agonisească pentru părinţi, ci părinţii pentru copii. Deci eu foarte bucuros voi cheltui şi mă voi cheltui pentru sufletele voastre, deşi, iubindu-vă mai mult, eu sunt iubit mai puţin. Dar fie!

79. Deci, fraţilor, bucuraţi-vă! Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi. Îmbrăţişaţi-vă unii pre alţii cu sărutare sfântă.

80. Sfinţii toţi vă îmbrăţişează. Darul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea Lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! Amin.

PARTEA A TREIA – EPISTOLELE SFÂNTULUI APOSTOL IGNATIE

EPISTOLA CĂTRE MAGNESIENI

1. Ignatie, Apostol al Antiohiei, Bisericii care este în Magnesia lângă râul Mandru şi Bisericii celei binecuvântate în Darul Lui Dumnezeu Tatăl, în Hristos Iisus, Mântuitorul nostru, întru Care o îmbrăţişez şi îi doresc multă bucurie în Dumnezeu Tatăl şi în Iisus Hristos!

2. Cunoscând buna rânduială a dragostei voastre celei după Dumnezeu, cu bucurie m-am hotărât să vă grăiesc în credinţa Lui Iisus Hristos. Fiind învrednicit cu un numele de creştin, de mare cuviinţă dumnezeiască, le doresc tuturor unire în Duhul Lui Dumnezeu, spre viaţa cea veşnică.

3. Le doresc unire în credinţă şi în dragoste, unire pre care nimic nu o depăşeşte, şi, unire în Dumnezeu şi Tatăl, în care răbdând şi scăpând de toată ispitirea stăpânitorului acestui veac, vom avea parte de mântuire.

4. Am fost învrednicit să primesc veşti de la voi prin Damas, Episcopul vostru, vrednic de Dumnezeu şi prin vrednicii preoţi Vas şi Apolonie şi prin cel împreună cu dânşii, diaconul Zotion. Se cuvine, dar, ca voi să vă folosiţi de vârsta înaintată a episcopului vostru, dându-i tot respectul potrivit Darului Lui Dumnezeu care este asupra lui.

5. Ştiu că şi sfinţiţii preoţi nu se uită că a fost hirotonit episcop de curând, ci, ca nişte oameni înţelepţi în Dumnezeu, îl urmează; dar nu-l urmează pre el, ci pre Tatăl Lui Iisus Hristos, Episcopul tuturor.

6. Aşadar, în cinstea Celui Care ne-a ales pre noi, se cuvine să-l urmăm pre episcop fără nici o viclenie sau făţărnicie; căci nimeni nu-l înşeală pre episcopul acesta văzut, ci îl înşeală pre Cel nevăzut. Că într-o împrejurare ca aceasta, n-avem să dăm cuvânt trupului, ci Lui Dumnezeu, care le cunoaşte pre cele ascunse.

7. Se cuvine dar nu numai să ne numim creştini, ci să şi fim; căci sunt unii care îl numesc pre episcop, episcop, dar fac toate fără de el; unii ca aceştia nu mi se par a avea credinţă curată, pentru că adunările lor de slujbe nu sunt întemeiate potrivit învăţăturii Evangheliei.

8. Toate lucrurile au un sfârşit, iar în faţa noastră stau acestea două: moartea şi viaţa şi fiecare are să meargă la locul său după faptele lui. După cum sunt două părţi, una a Lui Dumnezeu, iar alta a lumii şi fiecare din ele au o înfăţişare proprie, tot aşa şi cei necredincioşi au întipăritura lumii acesteia, iar cei credincioşi, în dragoste, au întipăritura Cuvântului Lui Dumnezeu Tatăl, prin Iisus Hristos. Dacă nu alegem prin El de bunăvoie omorârea patimilor, nu avem în noi viaţa Lui.

9. Aşadar, pentru că nu în persoanele amintite mai înainte, am văzut, în credinţă, întreaga voastră comunitate, ci şi am iubit-o, vă îndemn să vă străduiţi şi să le faceţi pre toate în unire cu Dumnezeu, având întâistătător pre episcop, care este în locul Apostolului Petru, pre preoţi care sunt în locul soborului Apostolilor şi pre diaconi care-mi sunt aşa de dragi, cărora li s-a încredinţat slujirea Ucenicilor Lui Hristos, care mai înainte de veci, era la Tatăl şi în veşnicie se arată tot acolo.

10. Asemănându-vă, dar, toţi în purtări cu Dumnezeu, daţi-vă respect unii altora; nimeni să nu se uite trupeşte la seamănul său, ci totdeauna să vă iubiţi unul pre altul în Iisus Hristos. Să nu fie nimic între voi care să vă poată dezbina, ci uniţi-vă cu episcopul vostru şi cu întâistătătorii voştri, slujitori ai Altarului, potrivit chipului şi învăţăturii Dumnezeiescului Cuvânt al Evangheliei.

11. După cum Domnul n-a făcut nimic, nici prin El însuşi, nici prin Apostoli, fără de Tatăl, cu Care era unit în Duhul, tot aşa şi voi să nu faceţi nimic fără de episcop şi fără preoţi; nici să nu încercaţi măcar să vi se pară că este binecuvântat a face ceva de unul singur, ci în comun: o singură rugăciune, o singură cerere, o singură minte, o singură nădejde în dragoste, în bucuria cea neprihănită, care este Iisus Hristos, decât El nefiind altceva sau altul mai bun.

12. Adunaţi-vă cu toţii ca într-o Biserică a Lui Dumnezeu, ca la un singur Altar, în jurul Unui singur Iisus Hristos, Care a ieşit de la Unul Tatăl, s-a pogorât de la Unul Dumnezeu şi Tatăl, este Unul cu Tatăl şi cu Duhul, la Care s-a şi întors, înălţându-se iarăşi de la noi.

13. Să nu fiţi înşelaţi cu învăţături străine nici cu basme vechi, care nu sunt de folos. Căci dacă şi acum trăim după cele vechi, atunci mărturisim că n-am primit Darul. Dumnezeieştii Apostoli au vieţuit potrivit Învăţăturii Evangheliei Lui Iisus Hristos, de aceea au şi fost prigoniţi; ei au fost insuflaţi de Darul Lui, pentru a încredinţa pre cei aleşi, că Unul este Dumnezeu, Care s-a arătat prin Iisus Hristos, Fiul Lui, Care este Cuvântul Lui ieşit din tăcere şi întru toate a bineplăcut Celui ce L-a trimis pre El.

14. Aşadar, cei care au trăit în rânduielile cele din vechime şi au venit la nădejdea cea nouă, să nu mai ţină cele vechi, nici sâmbăta, ci duminica, în care şi viaţa noastră a strălucit de lumină, prin El şi prin Învierea Lui, fără a ne abate spre cuvintele deşarte ale altora.

15. Prin Taina aceasta am primit credinţa şi de aceea suferim prigoniri, ca să fim găsiţi ucenici ai Lui Iisus Hristos, singurul nostru luminat Învăţător. Cum vom putea noi trăi fără El, când şi Apostolii şi Ucenicii, în duh s-au bucurat de El ca Învăţător? Şi de aceea Cel pre care pre bună dreptate l-au primit, i-a scos din moarte şi din rătăcire, când a venit pre pământ.

16. Să fim, dar, primitori faţă de bunătatea Sa, că dacă ne-ar face nouă după faptele noastre, n-am mai fi. De aceea, fiind ucenici ai Lui, să învăţăm a trăi potrivit creştinismului. Cel care se numeşte cu alt nume decât acesta, nu este de la Dumnezeu.

17. Îndepărtaţi, dar, învăţătura cea rea, cea veche, cea înăcrită, şi prefaceţi-vă în trup nou, care este al Lui Iisus Hristos. Luminaţi-vă prin învăţătura Lui, ca să nu se întunece cineva dintre voi; căci dacă cineva se întunecă, se va vădi tuturor.

18. Este o nebunie să vorbiţi de Hristos şi să trăiţi ca cei vechi; că nu creştinismul a crezut în cele vechi, ci cele vechi în creştinism, în care s-a adunat toată suflarea care a crezut în Dumnezeu. Iar acestea, dragii mei, nu pentru că am aflat că unii dintre voi sunt aşa, ci ca unul mai mic decât voi, care vreau să vă feresc să nu cădeţi în undiţele slavei deşarte, ci să fiţi încredinţaţi de Naşterea, de Patima şi de Învierea Domnului, care a fost pre timpul Apostolilor celor dintâi.

19. Toate acestea au fost cu adevărat săvârşite de Hristos, nădejdea noastră, pentru Care, face Dumnezeu ca nimeni dintre voi să nu se înstrăineze. M-aş bucura de voi întru totul, dacă aş fi neîntemniţat; dar, deşi sunt legat, totuşi nu sunt ceva faţă de unul din voi, cei liberi.

20. Ştiu că nu vă lăudaţi, că aveţi în voi înşivă pre Hristos Iisus. Străduiţi-vă să fiţi puternici în dogmele Domnului şi ale Apostolilor, pentru ca în toate câte faceţi să aveţi şi spor, cu trupul şi cu duhul, în credinţă şi în dragoste, în Tatăl, în Fiul şi în Duhul, la început şi la sfârşit, împreună cu destoinicul vostru episcop şi cu cununa cea vrednică şi duhovnicească a clerului vostru, a preoţilor şi a diaconilor Lui Dumnezeu.

21. Fiţi ascultători de episcopul vostru şi el de voi şi unii de alţii, după cum Iisus Hristos s-a supus după Trup Tatălui, iar Apostolii Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, spre a fi unirea desăvârşită şi trupească şi sufletească.

22. Ştiind că sunteţi plini de Dumnezeu, v-am sfătuit pre scurt. Pomeniţi-mă în rugăciunile voastre, ca să am parte de Dumnezeu. Pomeniţi şi Biserica lui Petru din Siria, după numele căreia nu sunt vrednic să fiu numit, că am nevoie de rugăciunile voastre unite în Dumnezeu şi de dragostea voastră, ca Biserica din Siria să fie învrednicită să fie acoperită cu roua Bisericii Lui Hristos.

23. De aici din Smirna de unde vă scriu, vă îmbrăţişează şi efesenii care au venit la mine, căci ei au venit ca şi ai voştri spre slava Lui Dumnezeu şi m-au încurajat în toate, împreună cu Apostolul Policarp, Episcopul smirnenilor.

24. Vă îmbrăţişează şi celelalte Biserici în cinstea Lui Iisus Hristos. Fiţi sănătoşi în unirea Lui Dumnezeu, având Duh nedespărţit, care este de la Iisus Hristos. Amin.

EPISTOLA CĂTRE FILADELFIENI

1. Ignatie, Apostol al Antiohiei, către Biserica Lui Dumnezeu Tatăl şi a Domnului nostru Iisus Hristos, care este în Filadelfia Asiei, celei întărită în unirea Lui Dumnezeu şi înveselită fără deosebire în Învierea Domnului.

2. Vă salut în dragostea Lui Iisus Hristos, care este bucurie

veşnică şi statornică, mai ales dacă şi creştinii sunt una cu episcopul şi cu preoţii cei dimpreună cu el şi cu diaconii rânduiţi după voia Lui Iisus Hristos, pre care i-a întărit cu întemeiere prin Sfântul Duh.

3. Despre Dimitrie, Episcopul vostru, am aflat că nu a dobândit

această slujire, care este a întregii Biserici, nici prin el, nici prin oameni, nici din dorinţă de slavă deşartă, ci datorită dragostei Lui Dumnezeu Tatăl şi a Domnului Iisus Hristos.

4. Sunt uimit de bunătatea lui Dimitrie, care prin tăcerea sa, poate spune mai multe decât cei care grăiesc deşertăciuni. Căci este în armonie cu Evanghelia, precum un instrument muzical cu corzile sale.

5. De aceea sufletul meu îi fericeşte cugetul lui îndreptat spre Dumnezeu. Ştiu că este virtuos şi desăvârşit; cunosc statornicia şi lipsa lui de mânie, în toată blândeţea Dumnezeului Celui viu.

6. Aşadar, fii ai luminii adevărului, fugiţi de dezbinări şi de învăţăturile cele rele. Unde este episcopul, acolo urmaţi-l cu toată comunitatea; că mulţi lupi, care par vrednici de credinţă, robesc cu plăcerile cele rele, pre cei care merg fără tărie pre calea Lui Dumnezeu. Dar, datorită unirii voastre, nu vor avea lupii loc între voi.

7. Feriţi-vă de buruienile cele rele, pre care nu le culege Hristos, pentru că nu sunt sădite de Tatăl. Nu grăiesc aşa, pentru că aş fi găsit dezbinare între voi, ci dimpotrivă, curăţie. Că toţi câţi sunt ai Lui Dumnezeu şi ai Lui Iisus Hristos, sunt cu episcopul lor; şi toţi câţi se vor lumina şi vor veni la unitatea Bisericii, vor fi şi ei ai Lui Dumnezeu, ca să fie vii după Iisus Hristos.

8. Nu vă amăgiţi, fraţii mei, dacă cineva se duce după cel ce dezbină, căci nu va moşteni Împărăţia Lui Dumnezeu. Dacă cineva umblă în învăţături străine, acela nu este în acord cu Evanghelia Lui Hristos.

9. Căutaţi, dar, să luaţi parte la o singură Liturghie, căci Unul este Trupul Domnului nostru Iisus Hristos şi Unul este Potirul spre unirea cu El; una este Biserica după cum unul este episcopul împreună cu preoţii şi diaconii, cei împreună cu mine, pentru ca ceea ce faceţi, să faceţi după învăţătura Evangheliei Lui Dumnezeu.

10. Fraţii mei, dragostea mea pentru voi se revarsă nespus de mult şi, cu marea mea bucurie, vă întăresc pre voi; dar nu eu, ci Iisus Hristos. Sunt în temniţă pentru El, dar mai mult mă tem că sunt încă nedesăvârşit.

11. Mă voi desăvârşi; însă, prin rugăciunea voastră către Dumnezeu, ca să dobândesc moştenirea cea făgăduită, alergând spre cuvântul Evangheliei, ca la Trupul Lui Hristos şi la Apostoli.

12. Să-i iubim şi pre Ucenici, că şi ei au vestit Evanghelia, au nădăjduit în Iisus Hristos şi l-au primit; şi crezând întru El, s-au mântuit, fiind în unire cu Iisus Hristos, Sfinţi vrednici de dragostea şi de admiraţia noastră, mărturisiţi de Hristos şi împreună număraţi în Evanghelie.

13. Dacă cineva predică iudaismul, să nu-l ascultaţi! Că este mai bine să ascultaţi creştinismul de la un prunc, decât să ascultaţi iudaismul de la un învăţat; iar dacă amândoi nu vorbesc despre Iisus Hristos, aceştia sunt pentru mine coloane la căpătâiul mormintelor şi gropi ale morţilor, pre care sunt scrise doar simple nume de oameni vremelnici.

14. Fugiţi, dar, de meşteşugurile şi de cursele stăpânitorului acestui veac, ca nu cumva, fiind strâmtoraţi de sfaturile lui, să slăbiţi în dragoste; fiţi, însă, cu toţii la un loc cu inima neîmpărţită. Mulţumesc Dumnezeului meu, că mi-i cugetul curat cu privire la voi şi că nu se poate nimeni lăuda nici în ascuns, nici pre faţă, că am îngreunat pre cineva în vreun lucru mic sau mare.

15. Şi doresc ca toţi cărora le-am vorbit, să nu aibă cuvintele mele ca o mărturie împotriva lor. Unii au venit să mă înşele după trup; dar, duhul nu mi se înşeală, că este de la Dumnezeu, căci ştie de unde vine şi unde merge şi pre cele ascunse le arată.

16. Am grăit cu glas tare fiind în mijlocul vostru, cu glasul Lui Dumnezeu: alăturaţi-vă de episcopul vostru, de preoţi şi de diaconi! Iar cei ce au bănuit că am grăit acestea pentru că am ştiut mai dinainte de dezbinarea unora, martor îmi este Acela pentru Care acum sunt în temniţă, că n-am aflat asta de la vreun trup omenesc.

17. Duhul m-a îndemnat, fără ca eu să-mi fi dat seama, să zic: fără de episcop să nu faceţi nimic! Păstraţi trupul vostru ca Biserică a Lui Dumnezeu, iubiţi unirea, fugiţi de dezbinare, fiţi următori ai Lui Hristos, precum este şi El Tatălui Său şi al nostru.

18. Eu am făcut ce eram dator să fac, ca unui om rânduit pentru unire; că Dumnezeu nu locuieşte unde este dezbinare şi mânie. Dumnezeu iartă pre toţi care se îndreaptă, dacă se îndreptează în unire cu Dumnezeu şi în comuniune cu episcopul lor. Cred în Darul Lui Iisus Hristos, Care vă va dezlega de orice legătură a minţii.

19. Iarăşi vă rog să nu faceţi nimic din dorinţa de ceartă, ci potrivit învăţăturii Lui Hristos. Bun vă este episcopul vostru Dimitrie, buni sunt şi preoţii şi diaconii, cărora li s-au încredinţat Tainele Sfântului Altar, care este Uşa Tatălui, prin care intră Apostolii în Biserică.

20. Toate acestea duc la Unirea cu Dumnezeu. Evanghelia are ceva deosebit de frumos: venirea Mântuitorului, a Domnului nostru Iisus Hristos, învăţătura vestită de Apostoli, spre desăvârşirea noastră a tuturor. Toate sunt deosebit de bune dacă credeţi în dragoste.

21. Prin rugăciunile voastre şi prin dragostea fierbinte pre care o aveţi în Hristos Iisus, mi s-a adus vestea că Biserica din Antiohia Siriei are pace.

22. Se cuvine vouă, ca Biserică a Lui Dumnezeu ce sunteţi, să alegeţi un diacon pentru a merge acolo ca trimis al Lui Dumnezeu, care să se bucure cu cei ce sunt adunaţi la un loc şi slăvesc numele Lui Dumnezeu.

23. Fericit va fi, în Iisus Hristos, acela care se va învrednici de o slujire ca aceasta, iar voi veţi fi slăviţi de fraţii din Siria. Dacă voiţi, nu este cu neputinţă să faceţi aceasta pentru numele Lui Dumnezeu, aşa cum au făcut-o şi Bisericile cele mai apropiate, care au trimis unele episcopi, iar altele preoţi şi diaconi.

24. Pentru diaconul Filon din Cilicia, bărbat cu bună mărturie, care şi acum îmi slujeşte la cuvântul Lui Dumnezeu, împreună cu Reu, bărbat ales, cel ce m-a însoţit din Siria, renunţând la ale sale şi alţi creştini care şi vouă vă dau mărturie.

25. Mulţumesc şi eu Lui Dumnezeu pentru voi, că i-aţi primit aşa cum vă primeşte şi pre voi Domnul; iar cei care i-au necăjit, să fie iertaţi cu Darul lui Iisus Hristos.

26. Vă salut cu dragostea fraţilor, din Troada, de unde vă şi scriu prin Bura, cel trimis împreună cu mine, în semn de cinste, de către efeseni şi smirneni.

27. Îi va cinsti pre dânşii Domnul Iisus Hristos, în Care ei nădăjduiesc cu trupul, cu sufletul şi cu duhul; cu credinţa, cu dragostea şi cu unirea. Fiţi sănătoşi în Hristos Iisus, nădejdea noastră. Amin!

EPISTOLA CĂTRE TRAILENI

1. Ignatie, Apostol al Antiohiei celei iubite de Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Bisericii Sfinte care este în Trale din Asia, celei alese şi învrednicite de Dumnezeu, celei ce este în pace, în trup şi în duh, prin patima şi Învierea Lui Iisus Hristos, nădejdea noastră; Biserică pre care o şi îmbrăţişez în chip apostolic în plinătatea ei şi-i doresc multă bucurie.

2. Am primit veşti că aveţi suflet fără de prihană şi statornic în răbdare, nu din obişnuinţă, ci din fire, după cum mi-a arătat Polib, episcopul vostru, care cu voia Lui Dumnezeu şi a Lui Iisus Hristos, a venit în Smirna şi s-a bucurat împreună cu mine cel înlănţuit pentru Hristos, atât de mult, încât am văzut în el toată mulţumirea creştinilor voştri.

3. Primind, dar, prin el, bunăvoinţa voastră, am slăvit pre Dumnezeu pentru că, după cum am aflat, v-am găsit că sunteţi următori ai Evangheliei, când sunteţi uniţi cu episcopul vostru ca şi cu Iisus Hristos, Care a pătimit pentru noi, pentru ca, prin moartea Lui să scăpăm de moarte şi prin Învierea Lui să înviem şi noi.

4. Este, aşadar, de neapărată trebuinţă, precum şi faceţi, să nu lucraţi nimic fără de Polib, Episcopul vostru, ci să vă urmaţi şi preoţii ca pre Apostolii Lui Hristos, nădejdea noastră, în Care vom fi găsiţi dacă vieţuim aşa. Trebuie ca şi diaconii, ca slujitori ai Bisericii, să placă tuturor în tot chipul duhovnicesc. Că nu sunt slujitori ai mâncărurilor şi băuturilor, ci slujitori ai Bisericii Lui Dumnezeu. Aşadar, trebuie să se ferească de învinuiri precum se feresc de foc.

5. Dar, asemenea, toţi să-i respecte pre diaconi ca pre Ucenicii Lui Hristos, să respecte şi pre episcop, care este chipul Apostolului Petru, iar pre preoţi ca pre Soborul Apostolilor. Fără de aceştia nu se poate vorbi de Biserică. Sunt convins că despre acestea şi voi gândiţi la fel.

6. Dovada dragostei voastre am primit-o de la voi prin episcopul vostru şi o am cu mine, al căruia fel de purtare este mare lecţie, iar blândeţea lui, întărire. Socotesc că şi păgânii îl respectă. Pentru că vă iubesc, vă îmbrăţişez cu mare bucurie, deşi sunt un apostol osândit la temniţă.

7. Gândesc multe despre Dumnezeu; dar, îmi pun măsură mie însumi, ca nu cumva, cu lauda mea, să mă rătăcesc. Acum, însă, trebuie mai mult să mă feresc şi să nu iau aminte la cei care mă laudă, sfârşitul fiindu-mi aproape. Căci cei ce mă laudă, mă şi biciuiesc. Am nevoie de blândeţea care îl nimiceşte pre stăpânitorul acestui veac.

8. Îmi lipsesc şi mie tare multe ca să fiu vrednic ucenic al Lui Dumnezeu; dar, vă rog şi pre voi cu dragostea Lui Hristos, mâncaţi numai din hrana creştinilor, depărtându-vă de buruienile străine, care sunt ereziile.

9. Căci ereticii pentru a fi vrednici de crezare, amestecă pre Iisus Hristos cu propriile lor gândiri, întocmai ca cei care dau băuturi otrăvitoare amestecate cu miere şi vin. Cel care nu ştie, ia cu plăcere băutura otrăvitoare şi moare din pricina acelei rele dulceţi.

10. Feriţi-vă de unii ca aceştia şi veţi fi biruitori, dacă nu vă mândriţi şi nu vă înstrăinaţi de Iisus Hristos Dumnezeu, de episcop şi de învăţăturile Apostolilor. Cel care se află înăuntrul Bisericii este curat; cel care se află în afara Bisericii, nu este curat; cu alte cuvinte, cel care face ceva fără episcop, fără preoţi şi fără diaconi, acela nu are conştiinţă curată.

11. Nu vreau să spun prin aceasta că aş fi aflat ceva despre voi, ci vreau să vă feresc de mai înainte, pentru că vă iubesc şi pentru că prevăd cursurile diavolului. Voi, însă, întrarmându-vă cu bunătate, zidiţi-vă din nou în credinţă, care este Trupul şi în dragoste, care este Potirul Domnului.

12. Nimeni să nu aibă ceva împotriva seamănului său. Nu daţi prilej păgânilor, ca din pricina câtorva răutăcioşi fără de minte, să fie hulită mulţimea celor ce cred în Dumnezeu. Vai de cel prin care, din pricina rătăcirii minţii sale, se huleşte numele Lui Dumnezeu, spre sminteala unora.

13. Feriţi-vă să ascultaţi când cineva vă vorbeşte despre un altul şi va zice rău despre Hristos, Cel de la Tatăl, Care cu adevărat a fost răstignit şi a Înviat în văzul Apostolilor; că după asemănare Tatăl ne va învia şi pre noi, care credem în El după adevăr şi fără de care nu avem viaţa cea veşnică.

14. Dacă, după cum spun păgânii, vorbesc cu necredinţă despre Hristos, trăind în aparenţă, pentru ce mai port eu lanţuri şi pentru ce doresc să mă lupt cu fiarele? Deci, degeaba aş primi şi moartea, dacă spun eu ceva minciună despre Domnul.

15. Fugiţi, dar, de mărăcinele cele rele, care dau naştere la rod purtător de răutate, din care, dacă gustă cineva, moare îndată. Acestea nu sunt sădite de Dumnezeu. Dacă ar fi, s-ar arăta ramuri ale Crucii, iar rodul lor ar fi nestricăcios. Prin Cruce, prin Patima Sa, Hristos vă cheamă să fiţi împreună cu El. Dumnezeu a făgăduit unire, iar Unirea este numai prin El.

16. Vă salut din Smirna, împreună cu Bisericile Lui Dumnezeu, care sunt cu mine; ele în toate privinţele m-au întărit trupeşte şi sufleteşte. Vă roagă lanţurile mele, pre care le port pentru Hristos şi vă rog şi eu să-l dobândiţi pre Dumnezeu.

17. Rămâneţi strânşi uniţi şi rugaţi-vă unii pentru alţii. Se cuvine ca fiecare dintre voi, dar mai ales preoţii, să întărească pre episcop, spre cinstea Tatălui Lui Iisus Hristos şi a Apostolilor. Doresc să mă înţelegeţi cu dragoste, ca nu cumva prin cele ce vă scriu să fiu mărturie împotriva voastră.

18. Urmaţi-vă episcopul care învaţă cuvântul Lui Dumnezeu, de asemenea şi preoţii. Iubiţi-vă fiecare unul pre altul cu inimă neîmpărţită. Duhul meu se bucură pentru voi nu numai acum, ci şi când voi pleca la Dumnezeu.

19. Sunt încă în primejdie; dar, credincios este Dumnezeu să împlinească rugăciunea mea şi a voastră. Facă Dumnezeu să fiţi în El fără de prihană.

20. Rugaţi-vă pentru mine, care am nevoie de dragostea voastră, ca, în milostivirea Lui Dumnezeu, să fiu învrednicit de moştenirea vieţii veşnice, pre care mai am puţin până îmi vine vremea să o dobândesc şi nu care cumva să fiu găsit nevrednic.

21. Vă salută cu dragoste smirnenii şi efesenii. Pomeniţi în rugăciunile voastre Biserica din Siria, al cărui Apostol nu sunt vrednic să fiu numit, că sunt cel din urmă dintre ei. Fiţi sănătoşi în Iisus Hristos! Amin.

EPISTOLA CĂTRE POLICARP

1. Ignatie, Apostolul Antiohiei, lui Policarp, Episcopul Bisericii din Smirna, dar, mai bine spus, celui care îl are ca Episcop pre Dumnezeu Tatăl şi pre Domnul nostru Iisus Hristos, multă bucurie! Lăudând gândul tău cel întru Dumnezeu, întemeiat ca pre o piatră neclintită, proslăvesc pre Dumnezeu că am fost învrednicit de chipul tău cel neprihănit, de care mă bucur întru Domnul.

2. Te rog, în numele Darului pre care îl porţi întru tine, să-ţi urmezi calea şi să îndemni pre toţi să se mântuiască. Apără-ţi locul pre care-l ocupi, cu toată grija trupească şi duhovnicească. Poartă grijă de unire, de care nimic nu este mai bun. Poartă-i pre toţi, precum şi Domnul te poartă pre tine, rabdă-i pre toţi în dragoste, precum şi faci.

3. Îndeletniceşte-te cu rugăciunea necontenită, cere înţelepciune mai multă decât ai şi priveghează având duh neadormit. Vorbeşte cu fiecare după asemănarea Lui Dumnezeu, poartă bolile tuturor ca un atlet desăvârşit, căci unde este mai multă osteneală, acolo este şi mai mult câştig.

4. Dacă iubeşti numai pre ucenicii cei buni, n-ai nici un merit; mai mult de atât, îndreptează-i cu blândeţe pre cei molipsiţi de vreo boală duhovnicească. Nu orice rană se vindecă cu aceeaşi doctori. Potoleşte orice neînţelegere cu prisosinţă, fii deosebit în înţelepciune şi lipsit de vicleşug precum porumbeii.

5. De aceea eşti şi trupesc şi duhovnicesc, ca să mângâi pre cele ce ţi se arată în faţă; cât le priveşte pre cele nevăzute, cere să-ţi fie arătate, ca să nu-ţi lipsească nimic şi să ai cu prisosinţă orice lucrare a Darului Sfântului Duh.

6. Timpul îţi cere să-L dobândeşti pre Dumnezeu, după cum căpitanii corăbiilor cer vânturi bune, iar naufragiaţii cer porturi. Fii treaz, ca un atlet al Lui Dumnezeu. Răsplata ta? Va fi nestricăciunea şi viaţa cea veşnică, de care şi tu eşti convins. Pentru toate sufletul meu ţi-l dăruiesc şi lanţurile mele, pentru care ai şi plâns.

7. Să nu te sperie cei care par vrednici de credinţă, dar învaţă învăţături străine; tu stai tare ca o nicovală în care se loveşte. Acela este mare atlet care biruieşte, deşi este lovit. Trebuie, mai cu seamă, noi să răbdăm toate pentru Dumnezeu, ca şi El să ne rabde pre noi.

8. Fii mai zelos decât eşti, citeşte vremile, aşteaptă-l pre Cel mai presus de timp, Cel fără de ani, Cel nevăzut şi în acelaşi timp văzut de Apostoli pentru noi; pre Cel nepipăit, pre Cel neprihănit, pre Hristos, Cel care a suferit pentru noi tot chinul şi a răbdat toată patima.

9. Să fie neîngrijite văduvele, după Domnul, fii tu îngrijitorul lor. Nimic să nu se facă fără aprobarea ta şi nici tu fără Dumnezeu să nu faci ceva. Aşa ceva să nu faci! Pune început bun ca adunările de slujbe să fie mai dese şi pomeneşte-i pre toţi după nume.

10. Nu dispreţui pre cei necăjiţi şi strâmtoraţi, dar nici ei să nu fie îngâmfaţi, ci să-l slăvească mai mult pre Dumnezeu, ca să dobândească de la El o mai bună sporire. Să nu dorească să fie străini de muncă şi să trândăvească cu cheltuiala obştii creştine, ca să nu fie robi ai poftelor.

11. Fereşte-te de meseriile rele; dar, mai bine zis, vorbeşte despre ele. Vorbeşte surorilor mele să iubească pre Domnul şi să se mulţumească trupeşte şi duhovniceşte, cu soţii lor. La fel şi fraţilor mei, spune-le să-şi iubească soţiile precum iubeşte Hristos Biserica. Căsătoriile lor să fie cu aprobarea episcopului, ca să fie Nunta lor după Domnul şi toate să se facă spre cinstea Lui Dumnezeu.

12. Iar celor din Smirna, le zic: ascultaţi de episcopul vostru ca şi Dumnezeu să vă asculte pre voi. Sufletul meu îmi pun pentru cei care urmează episcopul, preoţii şi diaconii. Şi facă Dumnezeu ca, împreună cu ei, să am şi eu parte de Dumnezeu.

13. Osteniţi-vă unii împreună cu alţii, luptaţi împreună, alergaţi împreună, deşteptaţi-vă împreună ca nişte slujitori ai Lui Dumnezeu. Căutaţi să plăceţi Celui în a cărui Biserică sunteţi, de la Care şi plata o veţi primi. Să nu fie găsit careva fugar de la botez, credinţă şi dragoste; iar răbdarea să vă fie armură.

14. Faptele bune să vă fie adunate în hambarele sufletelor voastre, ca să vă primiţi, după vrednicie, răsplata cuvenită. Fiţi îndelung răbdători, cu bunătate unii cu alţii, precum este şi Dumnezeu cu voi. Facă Dumnezeu să mă bucur pururea de voi.

15. Pentru că după cum mi s-a vestit, Biserica din Antiohia Siriei a dobândit pace prin rugăciunile voastre, de aceea şi eu am ajuns mai vesel, că Dumnezeu mi-a luat grija de pre suflet, mai ales dacă prin suferinţele mele Îl voi dobândi pre El, spre a fi găsit la Înviere, ucenic al vostru.

16. Se cuvinte, de Dumnezeu fericite Policarp, să ţii o adunare vrednică de Dumnezeu şi să alegi pre cineva pre care-l aveţi foarte drag şi destoinic, care va putea să fie trimis curier în Siria, ca să preaslăvească pre Dumnezeu, pentru dragostea voastră cea neobosită.

17. Creştinul nu are stăpânire asupra lui însuşi; dar, are timp liber pentru Dumnezeu. Aceasta este o lucrare a Lui Dumnezeu şi a voastră, când o împliniţi. Cred în Darul Lui Dumnezeu, ştiindu-vă tăria voastră pentru adevăr şi de aceea v-am sfătuit doar în puţine cuvinte.

18. Pentru că nu am putut să scriu tuturor Bisericilor, trebuind să plec pre neaşteptate cu corabia de la Troada la Neapoli, precum este voinţa Lui Dumnezeu. Vei scrie tu celorlalte Biserici, care sunt mai înainte, ca unul ce ştii gândul Lui Dumnezeu ca şi ele să facă acelaşi lucru: cele care pot trimite delegaţie, iar altele epistole prin cei trimişi de tine, ca să fiţi slăviţi prin o unitate veşnică, precum şi tu vrednic eşti.

19. Vă îmbrăţişez pre toţi pre nume şi pre soţia lui Epitropie, împreună cu toţi ai casei ei şi cu copiii. Îmbrăţişez pre dragul meu Atal şi pre cel ce va fi învrednicit să se ducă în Siria. Să fie Darul Lui Dumnezeu totdeauna cu el şi cu cel ce-l va trimite, adică cu tine, frate Policarp.

20. Vă doresc sănătate de-a pururea în Domnul nostru Iisus Hristos, în care facă Dumnezeu să rămâneţi în unire şi purtarea de grijă a Lui. Îmbrăţişez şi pre Alca, dragul nostru. Fiţi cu toţii sănătoşi întru Domnul. Amin.

PRIMA PARTE – EPISTOLELE SFÂNTULUI ŞI DUMNEZEIESCULUI APOSTOL PETRU

EPISTOLA CĂTRE CAPADOCIENI

1. Petru, Apostol al Lui Iisus Hristos, către cei ce trăiesc în depărtare de noi, în Pont, în Galatia, în Capadocia, în Asia şi în Bitinia, aleşi după cea mai dinainte atotcunoaștere a Lui Dumnezeu Tatăl, şi prin prea sfinţirea Sfântului Duh, spre ascultare şi spălarea cu dragostea nemărginită a Lui Iisus Hristos: Dar vouă şi pacea să se înmulţească!

2. Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Care prin Învierea Lui ne-a născut din nou, spre nădejdea veșniciei, spre moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi neveştejită, păstrată în ceruri pentru voi, cei ce sunteţi păziţi cu mâna Lui Dumnezeu, prin credinţă, spre mântuire, gata să se dea pre faţă în orice vreme.

3. Întru aceasta vă bucuraţi, măcar că acum ar trebui să fiţi trişti, încercaţi fiind de multe feluri de nedreptăți pentru puţină vreme; căci credinţa voastră încercată, cea mult mai de preţ decât aurul cel pieritor, să fie găsită spre laudă şi spre slavă şi spre cinste, la arătarea Lui Iisus Hristos.

4. Pre El, fără să-L fi văzut, Îl iubiţi; întru El, deşi acum nu-L vedeţi, voi credeţi şi vă bucuraţi cu bucurie negrăită şi preaslăvită, dobândind răsplata credinţei voastre, adică mântuirea sufletelor.

5. Aceasta este mântuirea sufletului pre care am cercetat-o cu de-amănuntul, fiecare dintre Apostoli, primită în dar de la Învăţătorul nostru, Domnul Iisus Hristos, desăvârşită prin Darul Duhului Sfânt ce avea să ni-l trimită Domnul după Înviere, Dar care se află şi întru noi şi întru voi, despre care ne-a grăit nouă, Domnul, înainte de pătimirea şi Învierea Sa.

6. Atunci ne-a arătat Duhul că nu pentru noi săvârşim lucrarea Sfântului Altar, ci pentru întreaga Biserică, pentru fiecare dintre voi care sunteţi întru ea, prin primirea vestirii Sfintei Evanghelii, prin Botezul Duhului Sfânt, a Celui trimis din înălţimea veşniciei, care prin Apostoli v-a propovăduit vouă cuvântul cel mântuitor.

7. Din pricina aceasta, luminaţi-vă cugetele, trezindu-vă; nădăjduiţi cu desăvârşire în Darul care vi s-a dat vouă la arătarea Lui Hristos; nici nu rămâneţi întru cele în care aţi fost înainte de a-L cunoaşte, ci desăvârşiţi în sfinţenie precum Cel ce v-a chemat pre voi, ca să fiţi Sfinţi în toată petrecerea vieţii voastre, căci scris este: „fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este”.

8. Petreceţi în sfinţenie desăvârşită vremelnicia zilelor voastre, fiecare după lucrarea sa, precum v-a chemat pre voi Tatăl. Deci, să ştiţi că nu prin purtare deşartă şi lucrări stricătoare de suflet, cu avuţie lumească, aţi fost chemaţi la Părintele nostru, care iarăşi ne-a primit în sânurile Sale, prin Hristos, Domnul nostru Cel neprihănit, care mai dinainte de facerea lumii a fost împreună cu Tatăl şi care s-a arătat în aceşti ani din urmă, pentru noi, cei ce prin El am crezut şi avem nădejde în Dumnezeu.

9. Sfinţiţi-vă sufletele prin păzirea Sfintei Evanghelii, prin nefăţarnica iubire de fraţi. Aşa zice Domnul: „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”, cuvânt care rămâne viu pentru veşnicie.

10. Şi acest cuvânt vi s-a binevestit: „priviţi la păsările cerului; luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ei?”. Deci, lepădând răutatea şi toată viclenia şi făţărnicia, vorbele cele răutăcioase şi toate clevetirile, ca nişte prunci de curând născuţi, să vă îndestulaţi de hrana cea duhovnicească şi neprefăcută, ca prin El să faceţi fapte spre mântuire, de vreme ce aţi văzut câtă dragoste are Domnul.

11. Aţi gustat Sfânta Împărtăşanie şi v-aţi îndestulat; apropiaţi-vă de Domnul Cel veşnic şi cu aleasă şi nepreţuită iubire de oameni. Prin aceasta zidiţi-vă sufletele, să rămână vii, adică prin faptele voastre cele bune dăruite Lui Dumnezeu, căci scris este: „dacă vă vor întreba oamenii: „de unde sunteţi?” Spuneţi-le prin fapte: „noi am venit din lumină, din locul unde lumina a luat fiinţă prin ea însăşi, a stat pre picioare şi s-a arătat în chipul Lui Dumnezeu”.

12. Pentru voi, cei ce urmaţi Luminii, cinste este pregătită; iar nu şi pentru cei ce o cunosc şi umblă întru întunericul faptelor, piatră de poticnire şi stâncă a smintelilor de care se poticnesc, fiindcă nu păzesc Cuvântul Evangheliei, pentru care au fost aleşi.

13. Voi sunteţi seminţe alese, episcopie apostolească, Biserică Sfântă, fii ai Lui Dumnezeu, ca să vieţuiţi în lume cu bunătatea Celui ce v-a chemat la lumina Sa cea minunată, de care odinioară ne înstrăinasem, iar acum am fost readuşi înapoi. Vă îndemn ca pre nişte fraţi, împreună călători vremelnici pre pământ, să vă feriţi de cele lumeşti care nasc război în suflet.

14. Purtaţi-vă cu cinste înaintea tuturor celor ce vă clevetesc pentru că nu sunteţi ca ei; căci privind ei mai de aproape faptele voastre cele bune, să-L preaslăvească pre Dumnezeu în ziua în care se vor lumina şi ei.

15. Între oameni, fiţi echilibraţi, spre a aduce laudă Lui Dumnezeu; căci aşa este rânduit vouă, ca prin faptele pre care le săvârşiţi, să închideţi gurile celor ce vă clevetesc fără de ştiinţă, iar nu răspunzându-le înapoi întocmai; căci aşa a făcut Domnul cu cei ce l-au prigonit pre El, pre mulţi luminându-i.

16. Aceasta este voia Lui Dumnezeu, să trăiţi ca oamenii, plini de dragoste, iar libertatea să vă acopere întru lumină, iar nu spre întunecimea celor fără de minte şi robiţi de necunoştinţă.

17. Daţi cinste tuturor celor ce sunt împrejurul vostru, iar de cei ce caută să vă stăpânească, depărtaţi-vă; căci Dumnezeu n-a robit cunoaşterea şi faptele nimănui.

18. Când suferiţi întristări din pricina lumii, aduceţi-vă aminte că mai înainte de voi, Domnul a fost nedreptăţit. Căci, ce laudă veţi agonisi dacă veţi primi cinste de la cei întunecaţi în suflet şi în fapte, fără să le fie gândul la Dumnezeu?

19. De aceea ni s-a dat Iisus Hristos pildă El însuşi, să-i călcăm pre urme, ca şi voi să vă lăsaţi pilde de urmat celorlalţi, căci El n-a săvârşit nici o greşeală şi totuşi, mai mult decât pre noi toţi l-au prigonit, fără să fie vreun cuvânt rău în gura Lui sau vreo viclenie în fapte.

20. Ocărât fiind, nu răspundea cu ocări, suferind, nu ameninţa, ci ne dădu pildă cum să ne lăsăm în voia Lui Dumnezeu. El a suferit cu Trupul pre lemnul Crucii pentru a ne curăţa pre noi de greşeli, pentru a ne aduce înapoi întru cele de dinaintea noastră, ca noi să murim pentru întuneric şi să ne ridicăm iarăşi la lumină.

21. Prin rana Lui, noi ne-am tămăduit trupeşte şi sufleteşte, fiind odinioară întru rătăcirea cea veche; dar, ne-am întors acum la Dumnezeu Tatăl, ziditorul şi păzitorul sufletelor şi al trupurilor noastre.

22. Așa și femeile, amintindu-și cuvântul: „dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face. De Mă iubiţi, păziţi cuvintele Mele”; de vor avea bărbaţi nepăzitori ai învăţăturii Evangheliei, fără a le propovădui, ci doar prin trăirile lor curate şi sfinţitoare,

îi vor sfinţi şi pre dânşii.

23. Podoabele lor să nu fie împletirea părului, aurul şi îmbrăcămintea scumpă, ci să fie omul cel tainic al inimii, întru neprihănită podoabă a blândeţii şi liniştii, care este de mare preţ înaintea Lui Dumnezeu. Căci aşa podoabe purtau sufletele Sfintelor Femei de odinioară, care îl urmau pre Hristos, ale căruia fiice sunt şi acestea despre care vă grăiesc.

24. Să nu vă temeţi de nimic, ci să nădăjduiţi în Dumnezeu, precum noi toţi (Apostolii), am păzit Cuvintele Lui, iară nu spre laudă o zic, ci precum toţi bărbaţii înţelepţi care au vieţuit cu femeile lor întru dragostea Lui Dumnezeu, ca fiind suflete mai gingaşe, făcându-le parte de cinste şi bucurii, ca unora ce împreună cu voi sunt moştenitoare ale Darului vieţii şi împreună rugându-vă, să vă fie spre folosinţă.

25. Fiţi cu toţii într-un gând, împreună având dragoste unii de alţii, fiind milostivi cu toţii şi smeriţi cu cei smeriţi; nu răsplătiţi răul cu rău, sau cuvânt rău cu vorbe grele, ci binecuvântaţi, căci spre aceasta aţi fost aleşi, precum zice: „nu voi M-aţi ales pre Mine, ci Eu v-am ales pre voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi”, ca să moşteniţi laudă de la Dumnezeu.

26. Cel ce voieşte să fie împreună cu noi, să-şi păzească gura de la rău în toată vremea şi mintea de la viclenii lumeşti; să se păzească de rău şi să facă fapte bune, să caute pacea şi să o urmeze; „ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi”; dar, de veţi fi voi drepţi în fapte, fericiţi veţi fi! Iar de cei răi să nu vă temeţi şi nici să vă tulburaţi.

27. Nu este cine să vă facă rău, dacă sunteţi plini de râvnă pentru bine. Voi să fiţi curaţi şi mereu gata să-i daţi socoteală doar Lui Dumnezeu despre nădejdea voastră în El, având blândeţe şi cuget curat. Tocmai pentru că în ceea ce veţi fi clevetiţi, să cadă ruşinea înaintea Lui Dumnezeu pre cei ce aruncă bârfele, asupra celor ce vieţuiesc întru cuvintele Lui Hristos.

28. Este mai bine să pătimiţi în lume făcând cele bune, decât să pătimiţi făcând cele rele. Pentru că şi Hristos, fiind drept pentru cei nedrepţi, a pătimit pentru mântuirea noastră, ca prin Învierea Lui de după patimă, să ne aducă pre noi la Dumnezeu, omorât fiind cu Trupul, dar veşnic viu făcut cu Duhul, cu care s-a coborât şi întrupându-se a propovăduit celor ţinuţi în închizătorile minţii.

29. Căci fusese neascultători odinioară, când îndelunga răbdare a Lui Dumnezeu aştepta din zilele de după Adam şi a celor opt care s-au mântuit prin curăţirea cu apă; iar această mântuire prin apa închipuirii Botezului, care ne mântuieşte pre noi, astăzi, nu ca ştergere a întinăciunilor de până acum, ci ca deschidere a cugetului bun către Dumnezeu, prin Învierea Lui Hristos, care s-a Înălţat de pre pământ la Ceruri, întru slava Sfinţilor Îngeri.

30. Aşadar, fiindcă Hristos a pătimit cu Trupul, înarmându-vă şi pre voi cu gândul acesta: că cine a suferit cu trupul împotriva păcatului, nu va mai trăi vremea ce o are în trup după poftele oamenilor, ci după voia Lui Dumnezeu.

31. Destul este că, în vremurile trecute, aţi făcut cu desăvârşire voia noroadelor, umblând în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe fără măsură, în petreceri cu vin mult şi întru slujirea altor dumnezei. De aceea oamenii se miră că voi nu vă mai însoţiţi cu ei în aceeaşi revărsare a deşertăciunii şi din pricina aceasta vă hulesc.

32. Ei (cei curaţi) îşi vor da seama înaintea Celui Preacurat, că spre aceasta s-a binevestit Evanghelia, ca să nu fie judecaţi ca oameni, după trup, dar să vieze pentru Dumnezeu cu duhurile lor curate, precum zice Domnul: „Căci n-am venit ca să judec lumea ci ca să mântuiesc lumea”.

33. Sfârşitul fiecăruia este neprevăzut şi de aceea fiţi cu mintea întreagă şi privegheaţi în rugăciune; dar, mai presus de toate, ţineţi din răsputeri la dragostea dintre voi, pentru că dragostea spală mulţime de păcate.

34. Fiţi, între voi, iubitori de străini, fără cârtire. După darul pre care l-a primit fiecare, slujiţi unii altora, ca nişte buni chivernisitori ai Darului celui de multe feluri al Lui Dumnezeu. Dacă vorbeşte cineva cu cuvintele lui, să fie ca ale Lui Dumnezeu; dacă slujeşte cineva, slujba lui să fie ca din puterea pre care o dă Dumnezeu, pentru ca întru toate Dumnezeu să se slăvească prin Iisus Hristos, Căruia Îi este slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin.

35. Iubiţilor, nu vă miraţi de focul aprins între voi spre ispitire, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva străin, ci, întrucât sunteţi părtaşi la suferinţele Lui Hristos, bucuraţi-vă, pentru ca şi la arătarea slavei Lui să vă bucuraţi cu bucurie mare.

36. De sunteţi ocărâţi pentru numele Lui Hristos, fericiţi sunteţi, căci Duhul slavei şi al Lui Dumnezeu viu este peste voi; de către unii El se huleşte, iar de voi se preaslăveşte.

37. Pentru aceasta, nimeni dintre voi să nu cumva să fie ucigaş, sau fur, sau făcător de rele, sau ca un râvnitor de lucruri străine; iar de suferă pentru că este creştin, să nu se ruşineze, ci să-l preaslăvească pre Dumnezeu, pentru numele acesta.

38. Domnul a zis: „oare aţi descoperit începutul ca să căutaţi sfârşitul? Căci în locul unde este începutul, acolo va fi şi sfârşitul. Ferice de cel care stă întru început, căci el va cunoaşte sfârşitul şi nu va gusta moartea”.

39. Dar, ce sfârşit va avea cel ce a cunoscut Evanghelia şi nu o urmează? Dacă noi abia ne mântuim, ce va fi cu cei necredincioşi şi pătimaşi?

40. D aceea, şi cei ce umblă după voia Lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze Lui, credinciosului Ziditor, sufletele lor, săvârşind fapte bune, precum zice Domnul: „dacă veţi fi lumeşti în trup şi în fapte, nu veţi afla mântuirea. Dacă nu veţi face lumină din lumină, nu îl veţi vedea pre Tatăl”.

41. Iar pre episcopii şi diaconii dintre voi îi rog ca unul ce sunt împreună-Apostol şi mărturisitor al Lui Hristos şi părtaş al aceluiaşi Duh Sfânt care ni s-a dat întru slavă: păziţi Biserica Lui Dumnezeu; cercetaţi-o, nu cu robiri, ci cu voia cea bună, întru dragostea Lui Dumnezeu, iar nu care cumva spre vreun câştig, ci fără de foloase trupeşti.

42. Să nu vi se pară că sunteţi stăpâni peste Biserică, ci pildă făcându-vă tuturor. Iar când veţi merge înaintea mai Marelui episcopilor, veţi lua cununa cea neveştejită a mântuirii. Tot aşa şi voi, creştini iubiţi, fii duhovniceşti, urmaţi episcopii şi diaconii şi toţi, unii faţă de alţii, îmbrăcaţi-vă cu smerenie, pentru că Dumnezeu nu iubeşte mândria şi Darul lucrează întru cei smeriţi.

43. Deci, smeriţi-vă faţă de Dumnezeu, ca El să vă înalţe în vremea cea rânduită, dacă îi lăsaţi Lui toată grija voastră, precum zice Hristos: „deci, nu duceţi grijă, întrebându-vă: ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc noroadele; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele”.

44. Fiţi tari în credinţă şi împotriva ispititorului, deşi trăiţi întru această lume. Lupta voastră va fi desăvârşită după puţină vreme şi vă veţi face neclintiţi în tărie. Daţi slavă Lui Dumnezeu, a căruia este puterea în vecii vecilor. Amin.

45. V-am scris aceste puţine lucruri, prin Apostolul Silvan, pre care îl socotesc un frate adevărat, ca să vă mărturisesc că adevăratul Dar al Lui Dumnezeu este acesta în care staţi, în Biserica cea aleasă.

46. Împreună şi cu fiul meu, Marcu, vă îmbrăţişez şi voi, îmbrăţişaţi-vă unul pre altul, cu dragoste Sfântă. Pace vouă tuturor, celor întru Hristos Iisus! Amin.

EPISTOLA DE DESPĂRŢIRE, CĂTRE ÎNTREAGA BISERICĂ

1. Petru, Apostol al Lui Iisus Hristos, celor ce prin dreptatea Dumnezeului nostru şi a Mântuitorului Iisus Hristos, au dobândit o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră. Dar vouă şi pacea să se înmulţească, întru cunoştinţa Lui Dumnezeu şi a Lui Iisus, Domnul nostru.

2. Dumnezeiescul Lui Duh Sfânt ne-a dăruit toate cele ce sunt spre viaţă şi spre bună cucernicie, făcându-ne să-L cunoaştem pre Cel ce ne-a chemat prin slava Sa, prin care El ne-a rânduit mari şi nepreţuite făgăduinţe; ca prin ele să ne facem părtaşi dumnezeieştii firi, depărtându-ne de deşertăciunea lumii întru care eram.

3. Puneţi şi din partea voastră toată sârguinţa şi adăugaţi la credinţa voastră: fapta bună; iar la fapta bună: cunoştinţa; la cunoştinţă: curăţia; la curăţie: răbdarea; la răbdare: evlavia; la evlavie: iubirea frăţească, iar la iubirea frăţească: dragostea.

4. Căci dacă aceste lucruri sunt în voi şi tot sporesc, ele nu vă vor lăsa nici trândavi, nici fără roade în cunoaşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Iar cel ce nu are acestea este slab văzător şi orb şi s-a întors la cele rătăcitoare întru care era înainte.

5. Pentru aceea, fraţilor, siliţi-vă cu atât mai vârtos să faceţi temeinică chemarea şi alegerea voastră, căci, făcând acestea, nu veţi greşi niciodată. Că aşa vi se va da cu bogăţie intrarea în Raiul veşnicelor bunătăţi. Drept aceea, vă voi aminti pururea cuvântul Evangheliei, cu toate că îl cunoaşteţi şi sunteţi întăriţi întru adevărul în care staţi.

6. Socotesc, dar, că este drept, câtă vreme sunt în această Biserică împreună cu voi, să vă ţin treji, prin aducerea aminte, fiindcă ştiu că degrabă voi lepăda lumea aceasta, precum mi-a arătat Domnul nostru Iisus Hristos.

7. Dar mă voi sili ca, şi după plecarea mea, să vă amintiţi necontenit de acestea, pentru că noi v-am adus la cunoştinţă Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos şi învăţăturile Lui, nu luându-ne după basme meşteşugite, ci din cele pre care ni le-a grăit El.

8. Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă atunci când, din înălţimea slavei, un glas ca acesta a venit către El: „Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit” şi apoi a început să ne propovăduiască.

9. Pre Acest glas noi l-am auzit, pogorându-se din cer, pre când eram cu Domnul în munte, ca o făclie ce străluceşte în loc întunecos, până când va străluci ziua şi Luceafărul va răsări în inimile noastre.

10. Aceasta nu s-a făcut din voia omului, ci pentru sfinţirea

oamenilor a grăit Dumnezeu, trimiţând Duhul Sfânt. Dar, de la început au fost între noi şi ucenici mincinoşi care s-au îndepărtat de la început; după cum şi între voi vor fi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi tăgăduind chiar pre Domnul care odinioară îi chemase şi pre ei la luminare, de care îndepărtându-se, şi-au pierdut sufletele.

11. Mulţi se vor lua după învăţăturile acestor ucenici rătăcitori şi din pricina lor, calea adevărului va fi străină multora şi din pofta lor de avere şi cu cuvinte robitoare, ei vor ademeni o mare parte din cei odinioară fii ai Bisericii, spre osânda lor şi a celor ce-i vor urma.

12. Căci ei pre însuşi Dumnezeu nu l-au ascultat şi cu ispititorul s-au învoit a mere, legându-se cu legăturile întunericului minţii; s-au dat să fie înspăimântaţi de judecăţi şi judecători, întocmai lumii celei vechi care s-a îndepărtat de Adam şi de cele opt propovăduiri ale dreptăţii.

13. Căci de acesta s-au îndepărtat strămoşii lor, care prin ce vedeau şi prin ce auzeau îşi chinuiau sufletele lor din pricina învăţăturilor întunecate. Căci Dumnezeu poate să-l scoată din ispite pre cel credincios, iar pre cel nedrept să-l lase deoparte să se teamă.

14. Dar mai vârtos pre cei ce umblă după chinuirea cărnii (adică trupului) lor, poftind în toată vremea şi dispreţuind cele folositoare. Aceştia sunt îndrăzneţi, îngâmfaţi, necutremuraţi la hulirea adevăratului Dumnezeu, pre când îngerii, deşi sunt mai mari în tărie şi în putere, nu aduc în faţa Domnului judecată defăimătoare împotriva lor.

15. Aceştia ca nişte dobitoace fără de minte, cu sforile robiei legaţi spre nimicire, hulesc cele pre care nu le cunosc. Ei înşişi fiind nedrepţi îşi vor lua plata nedreptăţii, socotind o plăcere chinuirea de fiecare zi. Ei se pătează şi se ocărăsc pre ei înşişi, pentru că aşa le place, în rătăcirea lor, poftind să ospăteze cu voi la masă tocmai să vă rătăcească.

16. Având ochii plini de întunericul eresului şi fiind robiţi de patimă, ei amăgesc sufletele celor nestatornici, în vreme ce inima lor este deprinsă cu lăcomia şi cu afurisirile (blestemele). Căci rătăcind de la calea dreptății, au apucat pre calea jidovească, a fiilor lui Avraam, care de la început a iubit plata nedreptății.

17. Acesta a primit mustrarea cea veșnică, căci mergea fără de minte, precum dobitoacele necuvântătoare și întru nebunia proorocirilor. El și fii săi sunt izvoare fără de apă şi nori fără de furtună, cărora li se păstrează în vecii vecilor întunericul cel nepătruns. Căci rostind proorociri mândre şi deşarte, ei momesc întru poftele trupului, cu eresuri, pre cei care de abia au scăpat de cei ce vieţuiesc în răutate.

18. Ei le făgăduiesc libertatea, fiind ei înşişi întru o robie stricătoare de suflet, fiindcă ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpâneşte. Căci dacă au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iarăşi se întorc în vechile rătăciri şi aşa se robesc.

19. Robirile lor cele de pre urmă li s-au făcut mai rele decât cele dintâi. Căci mai bine era pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptăţii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la Sfânta Evanghelie, dată lor, înapoi la poruncile robitoare ale oamenilor, precum porcul ce se scaldă înapoi în mocirlă.

20. Iubiţilor fraţi, aceasta este acum a doua epistolă pre care v-o scriu. În aceste cuvinte caut să vă trezesc, ca să amintesc dreptei voastre priceperi de cuvintele cele pline de răutate de mai înainte grăite de prooroci şi să rămâneţi întru Evanghelia Domnului şi Mântuitorului, dată vouă prin Apostolii voştri.

21. Întâi trebuie să ştiţi că, în zilele de apoi, vor veni, cu batjocură, batjocoritorii care vor umbla după poftele lor şi vor zice: a cui este făgăduinţa venirii Lui Hristos? Că de când au adormit părinţii lor, toate aşa au rămas, ca de la începutul făpturii. Căci ei în chip voit uită aceasta, că cerurile erau de demult şi că pământul s-a închegat, la cuvântul Lui Dumnezeu din apă şi peste apă, iar acum prin apă se curăţă sufletul de robia cea veche, înecându-se lumea cea veche.

22. Cerurile de acum şi pământul sunt ţinute prin acelaşi cuvânt şi păstrate spre osândirea cea veşnică a celor ce rătăcesc în credinţa cea greşită. Şi dintre toate, aceasta să nu vă rămână neştiută, iubiţilor fraţi, că înaintea Domnului, o mie de ani este ca şi o singură zi şi o zi ca o mie de ani.

23. Domnul nu întârzie cu făgăduinţa Sa, după cum socotesc unii că este întârziere, ci îndelung rabdă pentru voi, nevrând să piară ceva, ci toţi să vină întru lumină. Iar ziua Domnului va veni când norii se vor risipi.

24. Deci, dacă toate cele lumeşti se vor desfiinţa, cât de mult vi se cuvine vouă să umblaţi întru viaţa sfântă şi în cucernicie, aşteptând şi grăind despre zilele venirii Domnului, din pricina Căruia cerurile se vor lumina.

25. Dar noi aşteptăm potrivit făgăduinţa Lui Dumnezeu, cerurile înnoite şi pământul nou, în care locuieşte dreptatea. Deci, aşteptând acestea, sârguiţi-vă să fiţi aflaţi de El în pace, fără prihană şi fără de vină, în îndelunga răbdare a Domnului nostru.

26. Pre aceasta socotindu-o drept mântuire, precum v-au scris şi ceilalţi Apostoli după luminarea Duhului Sfânt peste ei, întru care sunt câteva lucruri greu de înţeles, pre care unii neîntăriţi şi neştiutori le răstălmăcesc, unindu-le cu celelalte rătăcitoare scrieri, spre a lor pierzare.

27. Deci, voi, iubiţii mei fraţi, cunoscând acestea de mai înainte, păziţi-vă, ca nu cumva lăsându-vă târâţi de rătăcirea celor fără de lumină, să cădeţi din întărirea voastră, ci crescând în Darul Duhului Sfânt, să cunoaşteţi mai vârtos Evanghelia Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

PARTEA A DOUA – EPISTOLELE SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL

EPISTOLA ÎNTÂI CĂTRE EPISCOPUL TIMOTEI

1. Pavel, Apostol din dragostea Lui Dumnezeu și cu nădejde în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, îi scriu lui Timotei, adevărat fiu în credință: Dar și pace de la Dumnezeu Tatăl, de la Hristos Iisus, Domnul nostru şi de la Duhul Sfânt.

2. Când am plecat în Macedonia, te-am îndemnat să rămâi în Efes, ca să-i povăţuieşti pre unii să nu înveţe o altă învăţătură, nici să ia aminte la basme şi la nesfârşite înşirări de răstălmăciri, care aduc mai degrabă certuri, decât lucrarea mântuitoare a Lui Dumnezeu, cea întru credinţă.

3. Roadele acestei întăriri este din dragostea inimii curate, din cuget bun şi din credinţă nefăţarnică, de la care unii rătăcind s-au întors spre deşartă vorbire, voind să fie povăţuitori întru rătăcire cu legea cea veche, dar neînţelegând nici cele pre care le spun ei înşişi, nici cele pentru care dau mărturie.

4. Dumnezeiasca Evanghelie este poarta bunătăţii şi oricine intră pre ea, se foloseşte. Ştiind aceasta, căci ea nu este dată pentru că înaintea ei ar fi fost drepţi, ci pentru că erau rătăciţi din pricina răzvrătirii; pentru necredincioşi şi rătăciţi, pentru ucigaşi de oameni, pentru desfrânaţi, pentru sodomiţi, pentru vânzători de oameni, pentru mincinoşi, pentru cei care jură şi grăiesc strâmb şi pentru tot ce stătea departe de adevăr, iar nu întru Cuvântul slavei fericitului Dumnezeu, Cel ce ne-a înnoit pre noi.

5. Mulţumesc Celui ce ne-a întărit, Lui Hristos, Domnul nostru, că ne-a socotit credincioşi şi ne-a chemat întru lumina Evangheliei, pre mine, care mai înainte huleam, prigoneam şi batjocoream şi pre voi pre toţi, care în necredinţa noastră – de atunci – lucram întru neştiinţă.

6. A rodit foarte mult sămânţa Darului Domnului nostru, împreună cu credinţa şi cu dragostea cea întru Hristos Iisus, care a venit în lume să-i mântuiască pre cei păcătoşi, dintre care întâiul sunt eu.

7. Vrednic să-l credem şi să-l primim este cuvântul că Hristos a venit în lume ca să-i mântuiască pre cei rătăciţi. De aceea am fost adus la credinţa adevărului, ca Iisus Hristos să arate mai înainte în mine toată îndelunga Sa răbdare, ca pildă celor ce vor crede în el, spre viaţa cea veşnică; iar Lui Dumnezeu, făcătorul a toate şi cel din veşnicie, fie cinste şi slavă în vecii vecilor. Amin.

8. Această scrisoare ţi-o încredinţez ţie, frate Timotei, ca biruinţa ta să fie bună, după cuvântul Mântuitorului care zice: „îndrăzniţi căci Eu am biruit lumea”. Având cuget bun şi credinţa cea curată dintru care unii au căzut, lepădându-o, precum Imeneu şi Alexandru (altul decât fiul lui Simeon), care s-au dat ispititorului şi acum propovăduiesc hulă.

9. Vă îndemn, deci, înainte de toate, să vă rugaţi cu mulţumiri pentru toţi oamenii, ca să petrecem viaţă paşnică şi liniştită întru toată cucernicia şi bună-cuviinţa; căci acesta este lucrul bun şi primit înaintea Lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii se să mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină.

10. Unul este Dumnezeu şi unul este Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni, Hristos Domnul, care S-a dat pre Sine pentru noi toţi, după mărturia adusă cu puţină vreme înainte. Spre aceasta am fost pus propovăduitor şi Apostol, în credinţă şi în adevăr.

11. Vreau, deci, ca bărbaţii să se roage în tot locul, ridicând mâini neprihănite, fără de mânie şi fără şovăire; asemenea şi femeile, în îmbrăcăminte cuviincioasă, făcându-şi lor podoabă din cuminţenie, nu din păr împletit şi din aur, sau din mărgăritare, sau din veşminte de mult preţ; ci, din fapte bune, precum se cuvine unor femei iubitoare de Dumnezeu.

12. Aşa fiind femeia, liniştită şi cucernică, să înveţe cele pre care le grăieşte Hristos, nici să stăpânească pre bărbaţii lor, nici să fie stăpânite, ci să trăiască întru dragoste. Căci Adam a fost zidit dimpreună cu Eva, precum învaţă Domnul, că:

13. „De la începutul făpturii, bărbat şi femeie i-a făcut Dumnezeu. De aceea va lăsa omul pre tatăl său şi pre mama sa şi se va lipi de femeia sa. Şi vor fi amândoi un trup; aşa că nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu mai despartă.”

14. Vrednic de crezare, este cuvântul: de vine cineva spre episcopie, bun lucru doreşte. Se cuvine, dar, ca episcopul să fie fără de prihană, bărbat al unei singure femei, veghetor, înţelept, cuviincios, iubitor, destoinic să-i înveţe pre alţii, nebeţiv, nedeprins să bată, neagonisitor de câştig urât, ci blând, paşnic, neiubitor de argint, bine chivernisind casa lui şi având copii ascultători, cu toată bună-cuviinţa.

15. Căci dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască propria lui casă, cum va purta grijă de Biserica Lui Dumnezeu? Episcopul să nu fie de curând botezat, ca nu cumva, fălindu-se, să cadă în osânda ispititorului. Dar el trebuie să aibă şi mărturie bună de la cei din afară, ca să nu cadă în ocară şi în cursa potrivnicului.

16. Diaconii, de asemenea, trebuie să fie cucernici, nu vorbind în două feluri, nu dedaţi la vin mult, neagonisitori de câştig urât, păstrând taina credinţei în cuget curat. Dar şi aceştia să fie mai întâi cercetaţi, apoi, dacă se dovedesc fără prihană, să fie diaconiţi.

17. Femeile lor de asemenea să fie cuviincioase, neclevetitoare, cumpătate, credincioase întru toate. Diaconul să fie bărbat al unei singure femei, să-şi chivernisească bine casa şi pre copiii săi. Căci cei ce slujesc întru bunătate, rang bun dobândesc şi mult curaj în credinţa cea întru Hristos Iisus.

18. Îţi scriu aceasta nădăjduind că voi veni la tine fără întârziere; ca să ştii, dacă zăbovesc, cum trebuie să petreci în Biserica Lui Dumnezeu, stâlpul şi temelia adevărului. Şi cu adevărat, mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în Trup, S-a descoperit întru Duhul, a fost văzut de Apostoli, S-a propovăduit şi a fost crezut în lume şi S-a înălţat întru slavă.

19. Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor, prin făţărnicia unor mincinoşi, care sunt însemnaţi cu fierul înroşit în cugetul lor.

20. Aceştia opresc de la căsătorie şi de la unele bucate, pre care Dumnezeu le-a făcut, spre gustare cu mulţumire, pentru cei credincioşi şi pentru cei ce au cunoscut adevărul, pentru că orice făptură a Lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumire; căci se sfinţeşte prin cuvântul Lui Dumnezeu şi prin rugăciune.

21. Punându-le înaintea fraţilor acestea, vei fi bun slujitor al Lui Hristos Iisus, hrănindu-te cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături căreia ai urmat; iar de basmele cele lumeşti şi băbeşti, fereşte-te şi deprinde-te cu dreapta credinţă.

22. Căci deprinderea trupească la puţin foloseşte, dar dreapta credinţă spre toate este de folos, având făgăduinţa vieţii de acum şi a celei ce va să vină. Vrednic de credinţă este acest cuvânt şi vrednic de toată primirea, fiindcă pentru aceasta ne şi ostenim şi suntem ocărâţi şi ne luptăm, căci ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, Care este Mântuitorul tuturor creştinilor.

23. Acestea să-i înveţi şi pre ai tăi şi nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale, ci fă-te pildă de credinţă cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul şi cu curăţia. Până voi veni eu, ia aminte la citit, la îndemnat şi la învăţătură.

24. Nu fi nepăsător faţă de Darul care este întru tine, care ţi s-a dat prin punerea mâinilor mele. Cugetă la acestea, ţine-te de acestea, ca roada ta să fie vădită tuturor. Ia aminte la tine însuţi şi la învăţătură; stăruie în acestea, căci, făcând astfel, şi pre tine te vei mântui şi pre cei care te ascultă.

25. Pre cel bătrân să nu-l înfrunţi, ci să-l îndemni ca pre un părinte; pre cei tineri, ca pre fraţi;  pre femeile bătrâne îndeamnă-le ca pre nişte mame, pre cele tinere ca pre nişte surori, în toată curăţia.

26. Pre văduve cinsteşte-le, dar pre cele cu adevărat văduve. Dacă vreo văduvă are copii sau nepoţi, aceştia să se înveţe să cinstească mai întâi casa lor şi apoi să dea răsplătire părinţilor, pentru că lucrul acesta este bun şi primit înaintea Lui Dumnezeu.

27. Cea cu adevărat văduvă şi rămasă singură are nădejdea în Dumnezeu şi stăruieşte în rugăciuni, noaptea şi ziua. Iar cele care trăiesc în desfătări, deşi sunt vii, sunt moarte sufleteşte. Şi pre acestea (tu) le întoarce ca ele să fie fără de prihană.

28. Oricine să poarte grijă de cei ai caselor lor, să nu se lepede de credinţă, ca să nu fie mai răi decât păgânii. Deci, să fie înscrisă între văduve cea care nu are mai puţin de şaizeci de ani şi a fost femeia unui singur bărbat; dacă are mărturie de fapte bune: dacă a crescut copiii, dacă a fost primitoare de străini, dacă a venit în ajutorul celor strâmtoraţi şi dacă s-a ţinut stăruitoare spre tot lucrul cel bun.

29. Fereşte-te de văduvele cele tinere; căci atunci când poftele le îndepărtează de Hristos, vor să se mărite. Aşa îşi agonisesc osândă pentru că au călcat nunta cea dintâi. Dar în acelaşi timp se învaţă să fie leneşe, cutreierând casele, şi nu numai leneşe, ci şi guralive şi iscoditoare, grăind cele ce nu se cuvin de vorbit.

30. Vreau deci ca văduvele tinere să se mărite, să aibă copii, să-şi vadă de case, şi să nu dea potrivnicului nici un prilej de ocară. Căci unele s-au şi abătut, ca să se ducă după ispititor.

31. Dacă vreun creştin sau vreo creştină are în casă văduve, să aibă grija lor, ca Biserica să nu fie împovărată, ci să poată ajuta pre cele cu adevărat văduve.

32. Preoţii, care îşi ţin bine rânduiala, să se învrednicească de îndoită cinste, mai ales cei care se ostenesc cu cuvântul şi cu învăţătura. Pentru că zice Evanghelia: „vrednic este lucrătorul de plata sa”. Pâră împotriva preotului să nu primeşti, fără numai de la doi sau trei martori. Pre cei ce păcătuiesc mustră-i de faţă cu toţi, ca şi ceilalţi să aibă cunoaştere.

33. Te îndemn stăruitor înaintea Lui Dumnezeu şi a Lui Iisus Hristos, ca să păzeşti acestea, fără a lua o hotărâre grăbită, ca nu cumva să faci vreo nedreptate. Nu-ţi pune mâinile degrabă peste nimeni, nici nu te face părtaş la păcatele altora, ci păstrează-te curat. Păcatele unor oameni sunt vădite, dar ale altora însă sunt ascunse. Tot aşa şi faptele cele bune sunt vădite, iar cele ce sunt altfel, nu se pot ascunde.

34. Iar de învaţă cineva altă învăţătură şi nu se ţine de cuvintele cele sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos şi de învăţătura cea după dreapta credinţă, acela este un îngâmfat, care nu ştie nimic, suferind de boala discuţiilor şi a certurilor de cuvinte, din care pornesc: gâlceava, invidia, defăimări, bănuieli viclene, certuri necurmate ale oamenilor stricaţi la minte şi lipsiţi de adevăr, care socotesc că evlavia este un mijloc de câştig. Depărtează-te de unii ca aceştia.

35. Şi, în adevăr, evlavia este mare câştig, dar atunci când ea se îndestulează cu ce are. Pentru că noi n-am adus nimic în lume, tot aşa cum nici nu putem să scoatem ceva din ea afară; ci, având hrană şi îmbrăcăminte cu acestea vom fi îndestulaţi.

36. Cei ce vor să se îmbogăţească,

dimpotrivă, cad în ispită şi în cursă şi în multe pofte nebuneşti şi vătămătoare, ca unii care cufundă pre oameni în ruină şi în pierzare. Că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns cu multe dureri.

37. Pre cei bogaţi în veacul de acum, învaţă-i să nu-şi pună nădejdea în bogăţia cea trecătoare, ci în Dumnezeul cel viu, Care ne dă cu belşug toate, spre îndulcirea noastră; să facă ce este bine, să se înavuţească în fapte bune, să fie din inimă darnici, agonisindu-şi lor bună temelie în veacul viitor, ca să dobândească, cu adevărat, viaţa cea veşnică.

38. Frate Timotei, păzeşte Biserica ce ţi s-a încredinţat, păzeşte-te de vorbirile deşarte şi lumeşti şi de cuvintele celor ce rătăcesc de la adevăr, mărturisind ştiinţă mincinoasă. Dar tu, omule al Lui Dumnezeu, fugi de acestea şi urmează dreptatea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea şi blândeţea.

39. Încununează-te cu biruinţa prin credinţă, dobândeşte viaţa cea veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai dat bună mărturie înaintea multor martori. Darul Duhului Sfânt să fie cu tine.

40. Înaintea Lui Dumnezeu, Cel ce aduce toate la viaţă, şi înaintea Lui Iisus Hristos, Cel ce ne-a învăţat Cuvântul Lui Dumnezeu, să te păzeşti fără de pată, fără de vină, până la arătarea Domnului nostru Iisus Hristos, pre care, la timpul cuvenit, o va arăta Cel ce Singur are nemurire şi locuieşte întru lumină neapropiată; pre Care nu L-a văzut nimeni dintre oameni, nici nu poate să-L vadă; a Căruia este cinstea şi puterea cea veşnică. Amin.

EPISTOLA A DOUA CĂTRE EPISCOPUL ŞI APOSTOLUL TIMOTEI

1. Pavel, Apostol din voia Lui Dumnezeu, după făgăduinţa vieţii care este în Hristos Iisus, Episcopului Timotei: Dar de la Duhul Sfânt, pace de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Hristos Iisus, Domnul nostru!

2. Mulţumesc Lui Dumnezeu, Căruia Îi slujesc cu cuget curat, că te pomenesc neîncetat, zi şi noapte, în rugăciunile mele. Şi pentru că îmi este dor de tine, doresc mult să te revăd, ca să mă umplu de bucurie.

3. Îmi aduc iarăşi aminte de credinţa ta neprefăcută, care, precum s-a sălăşluit întâi în bunica ta Loida şi în mama Eunichia, tot aşa, sunt încredinţat, că şi întru tine. Din această pricină, îţi amintesc să aprinzi şi mai mult Darul Lui Dumnezeu, care este întru tine, prin punerea mâinilor mele.

4. Căci Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii, ci al tăriei şi al dragostei şi al înţelepciunii. Deci, nu te ruşina de a-L mărturisi pre Domnul nostru, nici de mine, cel pus în lanţuri pentru El, ci pătimeşte împreună cu mine pentru Evanghelie după puterea de la Dumnezeu.

5. El ne-a mântuit şi ne-a chemat cu chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după a Sa hotărâre şi după Darul ce ne-a fost dat în Hristos Iisus, mai înainte de începutul veacurilor, iar acum s-a dat pre faţă prin arătarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi nemurirea, prin Evanghelie.

6. Spre aceasta am fost pus propovăduitor şi apostol şi învăţător. Din această pricină şi sufăr toate acestea; dar nu mă ruşinez, că ştiu în Cine am crezut şi sunt încredinţat că puternic este să păzească comoara ce mi-a încredinţat, până în ziua aceea.

7. Ţine dreptarul cuvintelor sănătoase pre care le-ai auzit de la mine, cu credinţa şi cu iubirea ce este în Hristos Iisus. Biserica cea bună ce ţi s-a încredinţat, păzeşte-o cu ajutorul Sfântului Duh, Care sălăşluieşte întru noi.

8. Tu ştii că toţi cei din Asia s-au lepădat de mine, între care Fighel şi Ermoghen. Domnul să aibă grijă de casa lui Onisifor, căci de multe ori m-a întărit şi de lanţurile mele nu s-a ruşinat; ci venind la Roma, cu multă osârdie m-a căutat şi m-a găsit. Să-i dea Domnul ca, în ziua aceea, să afle mântuire. Şi cât de mult m-a sprijinit el în Efes, tu ştii prea bine.

9. Tu, deci, fiul meu, întăreşte-te în Darul care este în Hristos Iisus, şi cele ce ai auzit de la mine, cu mulţi martori de faţă, acestea le încredinţează la oamenii credincioşi, care vor fi destoinici să-i înveţe şi pre alţii.

10. Înţelege cele ce-ţi grăiesc, căci Domnul îţi va da pricepere în toate. Adu-ţi aminte de Iisus Hristos, Care a înviat din morţi, după Evanghelie, pentru Care sufăr până şi lanţuri ca un făcător de rele; dar cuvântul Lui Dumnezeu mă face liber.

11. De aceea toate le rabd, pentru cei aleşi, ca şi ei să aibă parte de

mântuirea care este întru Hristos Iisus şi de slava veşnică. Vrednic de crezare este cuvântul: căci dacă am murit împreună cu El, vom şi învia împreună cu El.

12. Dacă rămânem întru El, vom şi dobândi mântuirea Lui; de-L vom ocoli, şi El ne va ocoli pre noi. Dacă nu-I suntem credincioşi, El rămâne credincios, căci nu poate să Se tăgăduiască pre Sine însuşi.

13. Aminteşte-le acestea celorlalţi şi îndeamnă-i stăruitor înaintea Lui Dumnezeu, să nu se certe pre cuvinte, ceea ce la nimic nu foloseşte, decât la pierzarea sufletelor. Sileşte-te să te araţi lucrător de fapte bune înaintea Lui Dumnezeu cu faţă luminată, drept învăţând cuvântul adevărului.

14. Iar de deşartele vorbiri lumeşti, fereşte-te; căci ele vor spori nelegiuirea tot mai mult. Cuvântul lor se va risipi ca putregaiul. Dintre ei sunt Imeneu şi Filet, care au rătăcit de la adevăr, zicând că învierea vreunor morţi s-a petrecut, şi schimbă cuvântul Evangheliei.

15. Dar temelia cea tare a Lui Dumnezeu stă neclintită, având cuvântul Evangheliei, care zice: „Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pre dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?”

16. Iar într-o casă mare nu sunt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de lut; şi unele sunt spre cinste, iar altele spre necinste. Deci, de se va curăţi cineva pre sine de acestea, va fi vas de cinste, sfinţit, de bună trebuinţă Bisericii, potrivit pentru tot lucrul bun.

17. Fugi de poftele tinereţilor şi urmează dreptatea, credinţa, dragostea, pacea cu cei ce cheamă pre Domnul din inimă curată. Fereşte-te de întrebările nebuneşti, ştiind că dau prilej de ceartă.

18. Un slujitor al Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând faţă de toţi, destoinic să dea învăţătură, îngăduitor, certând cu blândeţe pre cei ce stau împotrivă, că doar le va da Dumnezeu lumină spre cunoaşterea adevărului, şi ei să scape din cursa ispititorului, de care sunt prinşi pentru a-i face voia.

19. Şi aceasta să ştii că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele; că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, făloşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuviincioşi, mândri, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei. Depărtează-te şi de aceştia.

20. Căci dintre aceştia sunt cei ce se vâră prin case şi robesc femeiuşti împovărate de păcate şi purtate de multe feluri de pofte, mereu învăţând şi neputând niciodată să ajungă la cunoaşterea adevărului.

21. Tu însă mi-ai urmat în învăţătură, în purtare, în năzuinţă, în credinţă, în îndelungă răbdare, în dragoste, în stăruinţă, în prigonirile şi suferinţele care mi s-au făcut în Antiohia, în Iconiu, în Listra; câte prigoniri am răbdat! şi din toate m-a izbăvit Domnul.

22. Toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi. Iar oamenii răi şi amăgitori vor merge spre tot mai rău, rătăcind pre alţii şi rătăciţi fiind ei înşişi. Tu însă rămâi în cele ce ai învăţat şi de care eşti încredinţat, pentru că ştii de la cine le-ai învăţat, şi fiindcă de mic copil cunoşti Evanghelia, care poate să te înţelepţească spre mântuire, prin credinţa cea întru Hristos Iisus.

23. Toată Evanghelia este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate, astfel ca omul Lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru orice lucru bun.

24. Eu te îndemn deci stăruitor în faţa Lui Dumnezeu şi a Lui Hristos Iisus, propovăduieşte cuvântul, stăruieşte cu timp şi fără de timp, cu toată îndelunga-răbdare şi învăţătura. Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura Evangheliei, ci îşi vor grămădi învăţători după poftele lor, îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme.

25. Tu fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de apostol, slujba ta fă-o pre deplin. Căci eu de-acum mă jertfesc şi vremea despărţirii mele s-a apropiat. Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit.

26. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pre care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui. Grăbeşte-te să vii curând la mine, căci Dima, iubind veacul de acum, m-a lăsat şi s-a dus la Tesalonic, iar pre Crescent l-am trimis în Galatia, pre Tit în Dalmaţia şi pre Tihic la Efes. Erast a rămas în Corint; pre Trofim l-am lăsat în Milet, fiind bolnav. Numai Luca este cu mine.

27. Ia-l pre Marcu şi adu-l cu tine, căci îmi este de folos să-l mai văd. Când vei veni, adu-mi felonul pre care l-am lăsat în Troada, la Carp, precum şi cărţile, mai ales pergamentele.

28. Să ştii că Alexandru arămarul (nu fiul lui Simon), mi-a făcut multe rele; Domnul să-l lumineze. Păzeşte-te şi tu de el, căci s-a împotrivit foarte mult cuvântărilor noastre. La întâia mea apărare, nimeni nu mi-a venit într-ajutor, ci toţi m-au părăsit. Nu le port mâhnire, căci i-am şi iertat.

29. Doar Domnul mi-a stat într-ajutor şi m-a întărit, pentru ca, prin mine, Evanghelia să fie pre deplin vestită şi s-o audă toate noroadele; iar eu am fost izbăvit din gura leului. Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău şi mă va mântui, în împărăţia Sa cerească. Lui fie slava în vecii vecilor. Amin!

30. Îmbrăţişează-i pre Priscila şi pre Acvila şi casa lui Onisifor. Sileşte-te să vii mai înainte de începutul iernii. Te îmbrăţişează Eubul şi Pudenţiu, Lin şi Claudia şi fraţii toţi. Domnul Iisus Hristos să fie cu duhul tău. Darul Duhului Sfânt să fie cu voi cu toţi. Amin.

EPISTOLA CĂTRE FILIPENI

1. Pavel şi Timotei, Apostoli ai Lui Hristos Iisus, tuturor fraților celor ce sunt în Filipe, împreună cu episcopii şi diaconii lor: Dar vouă şi pace, de la Dumnezeu, Tatăl nostru, de la Domnul Iisus Hristos și de la Duhul Sfânt.

2. Mulţumesc Dumnezeului nostru, ori de câte ori îmi amintesc de voi, căci totdeauna, în toate rugăciunile mele, mă rog pentru voi toţi, cu bucurie, pentru împărtăşirea voastră întru Evanghelie, din ziua dintâi şi până acum.

3. Sunt încredinţat de aceasta, că Cel ce a început în voi lucrul cel bun îl va duce la capăt, până în ziua Lui Hristos Iisus, precum este cu dreptate să gândesc astfel despre voi toţi; căci vă port în inima mea şi în lanţurile mele, şi în apărarea şi în întărirea Evangheliei, fiindcă voi toţi sunteţi părtaşi la acelaşi Dar cu mine.

4. Căci martor îmi este Dumnezeu, că vă doresc pre voi pre toţi, cu dragostea Lui Hristos Iisus. Şi aceasta mă rog, ca iubirea voastră să prisosească tot mai mult şi mai mult, întru cunoştinţă şi întru orice pricepere, ca să cercaţi voi cele ce sunt mai de folos şi ca să fiţi curaţi şi fără poticnire în ziua Lui Hristos, plini de roadele dreptăţii, care sunt prin Iisus Hristos, spre slava şi lauda Lui Dumnezeu Tatăl.

5. Voiesc ca voi să ştiţi, fraţilor, că cele petrecute cu mine s-au întors mai degrabă spre sporirea Evangheliei, în aşa fel că lanţurile mele, pentru Hristos, au ajuns cunoscute în tot tribunalul şi tuturor celorlalţi; și cei mai mulţi dintre fraţii întru Domnul, îmbărbătaţi prin lanţurile mele, au mai multă îndrăzneală să propovăduiască fără teamă cuvântul Lui Dumnezeu.

6. Unii, este drept, îl vestesc pre Hristos din invidie şi din duh de ceartă, alţii însă din bunăvoinţă. Unii o fac din iubire, ştiind că (eu) stau aici (în temniţă) pentru apărarea Evangheliei; ceilalţi, însă, din invidie vestesc pre Hristos, nu cu gânduri curate, ci socotind să-mi sporească necazul în lanţurile mele.

7. Dar ce este? Nimic altceva decât că, în adevăr, Hristos se propovăduieşte şi întru aceasta mă bucur. Şi mereu mă voi bucura. Căci ştiu că aceasta îmi va fi mie spre mântuire, prin rugăciunile voastre şi cu ajutorul Duhului Sfânt, după aşteptarea şi nădejdea mea că întru nimic nu voi fi ruşinat, ci, întru toată îndrăzneala, precum totdeauna, aşa şi acum, Hristos va fi preaslăvit în trupul meu, fie prin viaţă, fie prin moarte; căci pentru mine viaţă este Hristos şi moartea un folos.

8. Dacă însă a vieţui în trup înseamnă a da roadă lucrului meu, nu ştiu ce voi alege. Sunt strâns din două părţi: doresc să mă despart de trup şi să fiu împreună cu Hristos, şi aceasta este cu mult mai bine; dar este mai de folos pentru voi să zăbovesc în trup.

9. Şi având această încredinţare, ştiu că voi rămâne şi împreună voi petrece cu voi cu toţi, spre sporirea voastră şi spre bucuria credinţei, pentru ca lauda voastră să prisosească în Hristos Iisus, până când mă voi întoarce la voi.

10. Să vă purtaţi numai în chip vrednic de Evanghelia Lui Hristos, pentru ca, fie venind eu şi văzându-vă, fie nefiind de faţă, să aud despre voi că staţi într-un duh, petrecând împreună întru-un suflet, pentru credinţa Evangheliei, fără să vă înfricoşaţi întru nimic de cei potrivnici; ceea ce pentru ei este un semn de pierzare, iar pentru voi de mântuire, şi aceasta este de la Dumnezeu.

11. Căci vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El, ducând aceeaşi povară pre umeri, pre care aţi văzut-o la mine şi auziţi acum despre mine că o duc.

12. Deci, dacă este vreun îndemn în Hristos, dacă este vreo mângâiere a dragostei, dacă este vreo împărtăşire a Duhului, dacă este vreo milostivire şi îndurare, faceţi-mi bucuria deplină, ca să gândiţi la fel, având aceeaşi iubire, aceleaşi simţiri, aceeaşi cugetare.

13. Nu faceţi nimic din duh de ceartă, nici din slavă deşartă, ci cu smerenie unul pre altul să-l socotească mai de cinste decât pre el însuşi. Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia. Gândul acesta să fie în voi care era şi în Hristos Iisus, Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a lăsat pre Sine, chip de om luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, s-a smerit pre Sine, ascultător făcându-Se Tatălui până la moarte, şi încă moarte pre Cruce.

14. Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui

nume, care este mai presus de orice nume; ca întru numele Lui să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl.

15. Drept aceea, iubiţii mei, precum totdeauna m-aţi ascultat, nu numai când eram de faţă, ci cu atât mai mult acum când sunt departe: lucraţi mântuirea voastră; căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.

16. Ca să fiţi fără de prihană şi curaţi, fii ai Lui Dumnezeu neîntinaţi în mijlocul unui neam rău şi stricat şi întru care străluciţi ca nişte luminători în lume, ţinând cu putere cuvântul vieţii, spre lauda mea în ziua Lui Hristos, că nu în zadar am alergat, nici în zadar m-am ostenit. Şi chiar dacă mi-aş vărsa sângele pentru slujirea credinţei voastre, mă bucur şi vă fericesc pre voi pre toţi.

17. Asemenea şi voi, bucuraţi-vă şi fericiţi-mă. Deci, nădăjduiesc întru Domnul Iisus, că îl voi trimite pre Timotei la voi, fără de întârziere, ca şi eu să fiu împăcat cu inima, aflând veşti bune despre voi. Căci nu am pre nimeni altul, la un gând cu mine şi care să vă poarte grija cu adevărat, fiindcă unii le caută pre ale lor, nu pre cele ale Lui Dumnezeu.

18. Dar încercarea lui (Timotei) o cunoaşteţi, căci împreună cu mine a slujit Evanghelia, întocmai ca un copil lângă tatăl său. Pre el, deci, nădăjduiesc să-l trimit, îndată ce voi afla ce se va întâmpla cu mine (fiind în temniţă). Sunt, însă, încredinţat în Domnul că eu însumi voi veni în curând.

19. Am socotit de grabnică nevoie să vi-l trimit pre Epafrodit, fratele şi împreună cu mine Apostol, acum şi trimisul vostru, fiindcă avea mare dor de voi toţi şi era mâhnit fiindcă aţi auzit că a fost bolnav.

20. Într-adevăr, bolnav a fost aproape de moarte, dar Dumnezeu a avut milă de el şi nu numai de el, ci şi de mine, ca să nu am întristare peste întristare. Deci l-am trimis mai degrabă, ca, văzându-l, voi iarăşi să vă bucuraţi, iar eu să fiu mai puţin mâhnit.

21. Primiţi-l dar întru Domnul, cu toată bucuria şi pre unii ca acesta întru cinste să-i aveţi, fiindcă pentru lucrul Lui Hristos (el) a mers până aproape de moarte, punându-şi viaţa în primejdie, ca să împlinească nevoia ca cineva să slujească la voi.

22. Mai departe, fraţii mei, bucuraţi-vă întru Domnul. Ca să vă scriu aceleaşi lucruri, mie nu-mi este anevoie, iar vouă vă este de folos. Păziţi-vă de eretici! Păziţi-vă de lucrătorii cei răi! Păziţi-vă de tăierea împrejur. Pentru că noi suntem botezaţi, noi cei ce slujim în Duhul Lui Dumnezeu, şi ne întărim întru Hristos Iisus şi nu ne bizuim pre trup.

23. Ba mai mult: eu pre toate le socotesc că sunt pagubă, faţă de înălţimea cunoaşterii Lui Hristos Iisus, Domnul meu, pentru Care m-am lipsit de toate ca pre Hristos să descopăr, şi să mă aflu întru El, nu având dreptatea mea, ci pre aceea care este prin credinţa în Hristos, dreptatea cea de la Dumnezeu, pre temeiul credinţei, ca să-L cunosc pre El şi puterea Învierii Lui şi să fiu primit părtaş la patimile Lui, făcându-mă asemenea cu El în moartea Lui, ca, doar, să pot ajunge la mântuire.

24. Nu zic că am şi dobândit îndreptarea, ori că sunt întru desăvârşire; dar o urmăresc că doar o voi afla, întrucât şi eu am fost chemat de Hristos Iisus. Fraţilor, eu încă nu socotesc să o fi cucerit, dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte, alerg către ţintă, la răsplata chemării de sus, a Lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus.

25. Aşadar, câţi propăşim spre desăvârşire, aceasta să gândim; şi dacă gândiţi ceva în alt fel, Dumnezeu vă va descoperi şi aceea. Dar de acolo unde am ajuns, să urmăm acelaşi adevăr şi să gândim la fel.

26. Fraţilor, faceţi-vă urmăritori Evangheliei şi uitaţi-vă la aceia care umblă astfel precum îi avem noi pildă pre Apostoli. Căci mulţi alții, despre care v-am vorbit adeseori, iar acum vă spun cu tristețe, se poartă ca duşmani ai Crucii Lui Hristos, spre pierirea sufletelor lor.

27. Pântecele este dumnezeul lor, iar slava lor este întru ruşinare, ca unii care au în gând cele pământeşti. Cât despre noi creștinii, cetatea noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm Mântuitor, pre Domnul Iisus Hristos, care va schimba la înfăţişare trupul smereniei noastre ca să fie asemenea trupului slavei Sale, lucrând cu atotputernicia Sa.

28. Deci, fraţii mei iubiţi şi mult doriţi, bucuria şi cununa mea, aşa să staţi întru Domnul, iubiţii mei. Îi rog pre Evod şi pre Sintihia să aibă aceleaşi gânduri în Domnul. Încă te rog şi pre tine, Sizic, ajută-le lor, ca pre unii care au propovăduit Evanghelia, împreună cu mine şi cu Clement şi cu ceilalţi, împreună-lucrători cu Apostolii, ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii.

29. Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: bucuraţi-vă! Îngăduinţa voastră să se facă ştiută tuturor oamenilor. Domnul este aproape. Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinare şi prin rugăciune cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate Lui Dumnezeu. Şi pacea Lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus.

30. Mai departe, fraţilor, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul. Cele ce aţi învăţat şi aţi primit şi aţi auzit şi aţi văzut la Apostoli, acestea să le faceţi, şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.

31. M-am bucurat mult în Domnul, că a înflorit iarăşi purtarea voastră de grijă pentru mine, precum o şi aveaţi, dar v-a lipsit prilejul. N-o spun ca şi cum aş duce lipsă, fiindcă eu m-am deprins să fiu îndestulat doar cu ceea ce am. Ştiu să fiu şi smerit, ştiu să am şi de prisos; în orice şi în toate m-am învăţat să fiu şi sătul şi flămând, şi în belşug şi în lipsă.

32. Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte; însă bine aţi făcut că aţi împărtăşit cu mine necazul. Pentru că şi în Tesalonic, o dată şi a doua oară, mi-aţi trimis ca să am cele trebuincioase. Nu că doar caut darul vostru, dar caut rodul care prisoseşte, în folosul vostru.

33. Am de toate şi am şi de prisos; m-am îndestulat primind de la Epafrodit cele ce mi-aţi trimis. Darul vostru să fie bineplăcut Lui Dumnezeu. Deci, îmbrăţişaţi întru Hristos Iisus pre toţi frații creștini împreună cu voi.

34. Vă îmbrăţişează pre voi şi fraţii care sunt aici împreună cu mine. Vă îmbrăţişează pre voi toţi cei din Sfânta Biserică. Darul Domnului Iisus Hristos să fie cu duhul vostru! Iar Dumnezeu să împlinească toată lipsa voastră după bogăţia Sa, cu slavă, întru Hristos Iisus. Iar Lui Dumnezeu şi Tatălui nostru, slavă în vecii vecilor! Amin.

EPISTOLA CĂTRE ROMANI

1. Pavel, Apostol al Lui Iisus Hristos, chemat de El spre vestirea Evangheliei Lui Dumnezeu, pre care El a propovăduit-o, Care este Fiul Lui Dumnezeu după Duhul sfinţeniei.

2. Prin învierea Lui din morţi, am primit Dar şi Apostolie, ca să aduc, în numele Său, la cunoaşterea credinţei, toată suflarea, din care sunteţi şi voi chemaţi ai Lui Hristos. Tuturor celor ce sunteţi în Roma, iubiţi de Dumnezeu, chemaţi şi sfinţiţi: Dar vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos!

3. Mulţumesc, întâi Dumnezeului meu, prin Iisus Hristos, pentru voi toţi, fiindcă se propovăduieşte în lume credinţa voastră. Căci martor îmi este Dumnezeu, Căruia Îi slujesc cu duhul meu, întru Evanghelia Fiului Său, că neîncetat fac pomenire despre voi, cerând totdeauna în rugăciunile mele ca să am cumva, prin voinţa Lui, vreodată, bun prilej ca să vin la voi.

4. Pentru că doresc mult să vă văd ca să vă împărtăşesc vreun dar duhovnicesc, spre întărirea voastră. Şi aceasta ca să mă mângâi împreună cu voi prin credinţa noastră laolaltă, a voastră şi a mea.

5. Fraţilor, vreau să ştiţi că, de multe ori, mi-am pus în gând să vin la voi, dar am fost până acum împiedicat, să am şi între voi vreo roadă, ca şi la celelalte noroade. Dator sunt să propovăduiesc şi păgânilor şi barbarilor şi învăţaţilor şi neînvăţaţilor; astfel, cât despre mine, sunt bucuros să vă vestesc Evanghelia şi vouă, celor din Roma.

6. Evanghelia Lui Hristos este întărirea Lui Dumnezeu, spre mântuirea a tot celui care crede; căci dreptatea Lui Dumnezeu se descoperă în ea din credinţă spre credinţă, precum i-a zis Domnul lui Petru: „Eu M-am rugat pentru tine să nu piară credinţa ta. Şi tu, oarecând, vei întări pre fraţii tăi”.

7. Departe de Dumnezeu sunt cei vădiţi de toată fărădelegea şi de toată nedreptatea cea lumească, care ţin minciuna drept adevăr. Pentru că ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este cunoscut de către ei; fiindcă Dumnezeu le-a arătat lor.

8. Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire, aşa ca ei să fie fără cuvânt de apărare, căci cunoscând pre Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pre Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au rătăcit în gândirile lor, iar inimile lor cele nesocotite s-au întunecat.

9. Zicând că sunt înţelepţi, au rămas necunoscători. Şi au schimbat slava Lui Dumnezeu cu asemănarea chipului omului celui vremelnici şi al păsărilor şi al celor cu patru picioare şi al târâtoarelor.

10. De aceea sunt părtaşi osândirii, ca unii care au schimbat adevărul Lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci.

11. Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; asemenea şi bărbaţii lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor.

12. Şi precum n-au căutat să-l aibă pre Dumnezeu în înţelepciunea lor, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine; plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie şi de răutate.

13. Plini de invidie, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de purtări rele; bârfitori, grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, mândri, făloşi, lăudăroşi, născocitori de rele, nesupuşi părinţilor, neînţelepţi, călcători de cuvânt, fără dragoste şi fără de milă.

14. Aceştia, deşi au cunoscut dreapta rânduială a Lui Dumnezeu, nu numai că fac ei aceste fapte urâte, ci le şi încuviinţează celor care le fac; dar, Dumnezeu să-i judece pre aceştia care nu au nici un răspuns drept întru apărarea lor. Judecata Lui Dumnezeu este după adevăr, faţă de cei ce fac unele ca acestea.

15. La vremea cuvenită, Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după faptele sale: viaţa veşnică şi Raiul bucuriei este numai pentru cei stăruitori spre fapte bune, care au căutat cinstea şi nestricăciunea, nu au iubit cearta, nu au răstălmăcit adevărul întru supărarea lor, nu s-au făcut fiii nedreptăţii, mâniei şi furiei.

16. Viaţa veşnică nu este şi a celor nedrepţi, care s-au dat necazului şi strâmtorării veşnice a sufletelor lor, care au săvârşit răul, întâi al iudeului şi al elinului; dar, slava, cinstea şi pacea de aici şi de dincolo, să fie a creştinului, căci nu este părtinire a adevărului la Dumnezeu.

17. Ei au săvârşit răul şi cu lege şi fără lege şi tot aşa se vor da nefiinţei şi pieririi, fiindcă nu cei ce aud legea lor sunt drepţii Lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc Evanghelia vor fi îndreptăţiţi.

18. Căci până şi păgânii neavând lege, din fire fac cele bune; pre când aceştia, lăudându-se cu legea lor, prin faptele inimii, prin mustrarea conştiinţei lor şi prin judecăţile lor, se învinovăţesc sau se apără în răutate.

19. Iar noi, din ziua în care i-am urmat Lui Hristos după Evanghelia Sa, după înţelepciunea Lui Dumnezeu, ni s-a arătat cele ascunse ale oamenilor, cunoscând voile Sale, încuviinţându-ne cu cele bune care au călăuzit orbii şi au luminat pre cei dintru întunericul necunoştinţei, care i-a povăţuit pre cei fără de minte, a învăţat pruncii şi vârstnicii cunoştinţa adevărului.

20. Deci, ei învaţă pre alţii, iar pre ei înşişi nu se împing spre cunoaşterea adevărului. Tocmai, ei propovăduiesc să nu furi, dar fură; vorbesc împotriva adulterului, în timp ce îl săvârşesc, se laudă că nu se închină idolilor, dar se închină ispititorului, necinstindu-l pre Adevăratul Dumnezeu.

21. Ei pricinuiesc hulă numelui Lui Dumnezeu, căci dacă ar fi de folos tăierea împrejur, tatăl lor i-ar fi născut din mama lor deja tăiaţi împrejur. Însă adevăratul Botez, în Duh şi în adevăr, este cu totul folositor.

22. Din fire l-a făcut Dumnezeu pre om netăiat împrejur, iar ei calcă această lege a firii şi se taie după litera legii lor, pre care nu a dat-o Dumnezeu, ca să arate pre dinafară că ei sunt păzitori ai tăierii împrejur şi hulitori ai zidirii Lui Dumnezeu.

23. Adevărata credinţă este aceea în duh şi nu în literă, în fapte săvârşite oamenilor înaintea Lui Dumnezeu. Deci, care este întâietatea cu care se laudă iudeii şi la ce foloseşte tăierea împrejur? Căci sunt mici în toate privinţele.

24. Creştinul este mare în toată privinţa. Întâi, pentru că lui i s-a încredinţat cuvintele Lui Dumnezeu. Căci ce este dacă unii n-au crezut? Oare necredinţa lor va nimici credincioşia Lui Dumnezeu? Nicidecum!

25. Ci Dumnezeu se vădeşte în adevărul Său, pre când ei întru minciună. Iar dacă nedreptatea la care suntem supuşi noi de către aceştia, învederează dreptatea Lui Dumnezeu, câtă răsplată vom avea?

26. Căci dacă adevărul Lui Dumnezeu, prin necazurile pricinuite nouă, a prisosit spre slava Lui, pentru ce mă mai priveşte cum mă judecă ei? Căci noi nu facem cele rele ca să le primim pre cele bune, precum ne hulesc ei şi precum spun unii că zicem noi. Batjocura aceasta pre care ne-o fac ei, înaintea Lui Dumnezeu ne este laudă.

27. Gura lor este plină de blesteme şi amărăciune; iuţi sunt picioarele lor să verse sânge; pustiire şi nenorocire sunt în drumurile pre unde trec; iar calea păcii nu au cunoscut-o, ca prin legile lor să aibă gurile închise în a se dezvinovăţi înaintea Lui Dumnezeu.

28. Dreptatea Lui Dumnezeu vine prin credinţa în Iisus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred, îndreptându-se în Darul Lui, pre Care Dumnezeu L-a rânduit ca să-Şi arate dreptatea Sa, pentru iertarea păcatelor celor mai înainte făcute, în vremea de acum, spre a fi El Însuşi drept, şi îndreptându-l pre cel ce trăieşte cu credinţa în Hristos.

29. Căci dacă Adam s-a îndreptat prin fapte, are de ce să se laude înaintea Lui Dumnezeu; dacă Avraam s-a îndreptăţit în răutate după legea lor, are de ce să se laude; dar, nu înaintea Lui Dumnezeu. Celui care face

fapte bune, nu i se socoteşte plata după dar, ci după dreptate.

30. Pentru că Avraam şi seminţia lui nu au primit făgăduinţa că vor moşteni lumea; căci dacă moştenitorii sunt cei ce au legea, atunci credinţa a ajuns zadarnică, iar făgăduinţa s-a desfiinţat, căci legea pricinuieşte mâine; dar unde nu este lege, nu este nici călcare de lege.

31. De aceea, moştenirea făgăduită este din credinţă, ca să fie din Dar şi ca făgăduinţa să rămână sigură pentru toţi urmaşii, nu pentru toţi cei ce se ţin de lege, ci pentru cei ce se ţin de credinţa Lui Dumnezeu, care este Părinte al nostru al tuturor.

32. De aceea credinţa dreaptă se va socoti pentru noi, cei care credem în Cel ce a Înviat, în Iisus Hristos, Domnul nostru, care S-a dat pentru rătăcirile noastre şi a Înviat pentru îndreptarea noastră. Deci fiind îndreptaţi, avem pace de la Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos.

33. De aceea ne-am apropiat de Dumnezeu prin Darul Duhului Sfânt, în care stăm şi nădăjduim întru slava Lui Dumnezeu şi nu numai atât, ci suferim pentru adevăr, bine ştiind că suferinţa noastră ne va face fără de vreo ruşine pentru că îl iubim pre Dumnezeu, iubire care s-a sălăşluit în inimile noastre prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă.

34. Căci încă fiind noi neputincioşi, la timpul hotărât, Hristos a murit pentru cei necredincioşi. Căci cu greu va muri cineva pentru un drept; dar pentru cel bun poate se hotărăşte cineva să moară.

35. Căci dacă, pre când eram vrăjmaşi, ne-am împăcat cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult, împăcaţi fiind, ne vom mântui prin Învierea Lui; şi nu numai atât, ci ne şi lăudăm în Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos, prin Care am primit acum împăcarea lui Adam, care este chip al Celui ce avea să vină.

36. Ce vom zice deci? Rămâne-vom, oare, în păcat, ca să se înmulţească Darul? Nicidecum! Noi care am murit păcatului, cum vom mai trăi în păcat? Sau nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru Învierea Lui ne-am botezat?

37. Deci ne-am îngropat cu El, prin Botez, pentru ca, precum Hristos, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii; căci dacă am fost altoiţi de El, prin asemănarea morţii Lui, atunci vom fi părtaşi şi ai Învierii Lui. Deci, să cunoaştem aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, ca să se nimicească trupul întinăciunii, pentru a nu mai fi robi ai păcatului.

38. Iar dacă am murit împreună cu Hristos, vom şi vieţui împreună cu El, ştiind că Hristos Cel Înviat, nu mai moare. Moarta nu are stăpânire asupra Lui; iar ce trăieşte, trăieşte Lui Dumnezeu.

39. Păcatul nu va mai avea robie asupra voastră, fiindcă nu sunteţi sub vreo lege, ci sub Darul Duhului Sfânt. Oare, atunci să păcătuim fiindcă nu suntem sub lege, ci sub Dar? Nicidecum!

40. Mulţumim Lui Dumnezeu, că deşi eram robi ai păcatului, ne-am ridicat din toată inima şi ne-am făcut slujitori ai dreptăţii. Darul Lui Dumnezeu ne aduce viaţa cea veşnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru.

41. Aşa că, fraţii mei, şi voi aţi murit legii, prin trupul Lui Hristos, spre a fi ai Altuia, ai Celui ce a Înviat din morţi, ca să aducem roade Lui Dumnezeu. Căci pre când eram în trup, lucrau în mădularele noastre, ca să aducem roade pierzătoare.

42. Dar acum ne-am desfăcut de cele vechi, murind aceluia în care eram ţinuţi robi, ca noi să slujim întru înnoirea Duhului, iar nu după slova cea veche, pentru care îi mulţumesc Lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, Domnul nostru, căruia îi slujim cu mintea şi cu trupul.

43. Căci cei ce sunt după Duh, fac cele ale Duhului, spre viaţa veşnică, iar cei ce sunt iubitori de pofte trupeşti, nu pot să placă Lui Dumnezeu. Dar voi nu sunteţi în trup, ci în Duh, dacă Duhul Lui Dumnezeu locuieşte în voi. Iar dacă cineva nu are Duhul Lui Hristos, acela nu este al Lui.

44. Dacă Hristos este în voi, aţi murit pentru trupuri şi aţi înviat spre viaţa veşnică pentru dreptate, întru Duhul Sfânt; iar dacă Duhul Celui ce a Înviat locuieşte în voi, vă va face sufletele veşnice prin Duhul Său.

45. Drept aceea, fraţilor, nu suntem datori trupului, ca să vieţuim după trup. Căci dacă vieţuiţi după trup, veţi muri, iar dacă ucideţi cu Duhul faptele rele ale trupului, veţi fi vii. Căci câţi merg după Duhul Lui Dumnezeu sunt fii ai Lui Dumnezeu.

46. Pentru că n-aţi primit iarăşi un duh al robiei, spre temere, ci aţi primit Duhul înfierii, care Însuşi mărturiseşte împreună cu noi, că suntem fii ai Lui Dumnezeu. Şi dacă suntem fii, suntem şi împreună-moştenitori cu Hristos, dacă pătimim împreună cu El, ca împreună cu El să şi Înviem.

47. Căci socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de slava care ni se va descoperi. Pentru că făptura aşteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor Lui Dumnezeu. Ea a fost supusă deşertăciunii – nu din voia ei, ci din cauza acelui ispititor care a robit-o cu frica.

48. Pentru că şi făptura însăşi se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtaşă la libertatea fiilor Lui Dumnezeu. Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum.

49. Şi nu numai atât, ci şi noi, care avem pârga Duhului, şi noi înşine suspinăm în noi, aşteptând înfierea. Căci prin nădejde ne-am mântuit; dar nădejdea care se vede nu mai este nădejde.

50. De asemenea şi Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, căci noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie Duhului Sfânt. Iar Cel ce cercetează inimile, ştie care este dorinţa duhului nostru. Şi ştim că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pre Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după voia Lui.

51. Căci pre cei pre care i-a chemat mai înainte, mai înainte i-a şi hotărât să fie asemenea chipului Fiului Său. Iar pre care i-a hotărât mai înainte, pre aceştia i-a şi chemat; şi pre care i-a chemat, pre aceştia i-a şi îndreptat; iar pre care i-a îndreptat, pre aceştia i-a şi ridicat.

52. Cine va ridica pâră împotriva aleşilor Lui Dumnezeu? Dumnezeu este Cel ce îndreptează. Cine ne va despărţi pre noi de iubirea Lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? În toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne iubeşte pre noi.

53. Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici coborârea şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pre noi de dragostea Lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru, Cel ce este peste toate Dumnezeu, binecuvântat în veci. Amin!

54. Fraţilor, bunăvoinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu, este spre mântuire. Cât priveşte Evanghelia, darurile şi chemarea Lui Dumnezeu nu se pot lua înapoi. Pentru că de la El, prin El şi întru El sunt toate. A Lui să fie slava în veci. Amin!

55. Vă îndemn, deci, fraţilor, să săvârşiţi în trupurile voastre faptele bine plăcute Lui Dumnezeu, precum închinarea voastră cea bună şi duhovnicească. Să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia Lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit.

56. Şi nimeni dintre voi să nu cugete

despre sine mai mult decât trebuie să cugete, ci să cugete fiecare spre a fi înţelept, precum Dumnezeu a împărţit măsura credinţei. Ci precum într-un singur trup avem multe mădulare şi mădularele nu au toate aceeaşi lucrare, aşa şi noi, un trup suntem în Hristos.

57. Dragostea să fie nefăţarnică. Urâţi răul, alipiţi-vă de bine. În iubire frăţească, unii pre alţii iubiţi-vă; în cinste, unii altora daţi-vă întâietate. La străduinţă, nu întârziaţi; iar cu duh slujiţi Lui Dumnezeu.

58. Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi. Faceţi-vă părtaşi la trebuinţele celor sfinţiţi, având iubire de străini. Binecuvântaţi pre cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi.

59. Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng. Cugetaţi acelaşi lucru unii pentru alţii; nu cugetaţi la cele mândre, ci lăsaţi-vă duşi de spre cele smerite. Nu vă socotiţi voi înşivă înţelepţi.

60. Nu răsplătiţi nimănui răul cu rău. Purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor. Dacă se poate, pre cât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii şi nu vă răzbunaţi pre cei ce vă fac rău.

61. Deci, dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci, făcând acestea, vei plăcea înaintea Lui Dumnezeu. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele.

62. De aceea este nevoie să supuneţi nu numai mânia, ci şi

conştiinţa. Deci, daţi tuturor cele ce sunteţi datori să le daţi: celui cu darea, darea; celui cu vama, vamă; celui cu cinstea, cinste. Nimănui cu nimic nu fiţi datori, decât cu iubirea unuia faţă de altul; căci cel care iubeşte pre aproapele, a împlinit Evanghelia.

63. Zice Domnul: să nu săvârşeşti adulter; să nu ucizi; să nu furi; să nu mărturiseşti strâmb; să iubeşti pre aproapele tău ca pre tine însuţi; căci dragostea nu face rău aproapelui.

64. Şi aceasta, fiindcă ştiţi în ce timp ne găsim, căci este chiar ceasul să vă treziţi din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi, decât atunci când am crezut. Noaptea este pre sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu veşmintele luminii.

65. Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în invidie; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte.

66. Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi şi să nu căutăm plăcerea noastră; ci fiecare dintre noi să caute să placă aproapelui său, la ce este bine, spre zidire. Că nici Hristos n-a căutat plăcerea Sa.

67. Iar Dumnezeul răbdării şi al mângâierilor să vă dea vouă a gândi la fel unii pentru alţii, după Iisus Hristos, pentru ca toţi laolaltă şi cu o singură gură să-L slăvim pre Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos.

68. De aceea, primiţi-vă unii pre alţii, precum şi Hristos v-a primit pre voi, spre slava Lui Dumnezeu. Iar Dumnezeul nădejdii să vă umple pre voi de toată bucuria şi pacea în credinţă, ca să prisosească nădejdea voastră, prin puterea Duhului Sfânt.

69. Şi, fraţii mei, sunt încredinţat eu însumi despre voi, că şi voi sunteţi plini de bunătate, plini de toată cunoştinţa, putând să vă povăţuiţi unii pre alţii. Şi v-am scris, fraţilor, mai cu îndrăzneală, în parte, ca să vă amintesc despre darul Lui Dumnezeu, ca să fiu slujitor al Lui Iisus Hristos, plinind Evanghelia Lui Dumnezeu.

70. Aşadar, în Hristos Iisus am laudă, în cele către Dumnezeu. Căci nu voi cuteza să spun ceva din cele ce n-a săvârşit Hristos prin mine, prin cuvânt şi prin faptă, prin puterea Duhului Sfânt, aşa încât râvnind astfel, să binevestesc acolo unde Hristos nu fusese propovăduit, ca să nu zidesc pre temelie străină.

71. De aceea am şi fost împiedicat, de multe ori, ca să vin la voi. Dar acum, nemaiavând loc în aceste ţinuturi şi având dorinţa de mulţi ani să vă vizitez, când mă voi duce în Spania, voi veni la voi. Căci nădăjduiesc să vă văd în trecere şi, de către voi, să fiu însoţit până acolo.

72. Săvârşind deci aceasta şi încredinţându-le roada aceasta, voi trece pre la voi, în drumul meu spre Spania. Şi ştiu că voi veni cu deplinătatea binecuvântării Lui Hristos.

73. Dar vă îndemn, fraţilor, pentru Domnul nostru Iisus Hristos şi pentru dragostea Duhului Sfânt, ca împreună cu mine să fiţi în rugăciuni către Dumnezeu, ca să scap de necredincioşii din Iudeea, ca să vin la voi cu bucurie prin voia Lui Dumnezeu şi să-mi găsesc liniştea împreună cu voi. Iar Dumnezeul păcii să fie cu voi cu toţi. Amin!

74. Şi v-o încredinţez pre Febe, sora noastră, care este diaconiţă a Bisericii din Chenhrea, ca s-o primiţi în Domnul, cu vrednicia cuvenită sfinţilor şi să-i fiţi de ajutor la orice ar avea nevoie. Căci şi ea a ajutat pre mulţi şi pre mine însumi.

75. Îmbrăţişaţi pre Priscila şi Acvila şi Biserica din casa lor, împreună-lucrători cu mine în Hristos Iisus, care şi-au pus grumajii lor pentru viaţa mea şi cărora nu numai eu le mulţumesc, ci şi toate Bisericile.

76. Îmbrăţişaţi pre Epenet, care este pârga Asiei, în Hristos. Îmbrăţişaţi pre Maria care s-a ostenit mult pentru voi. Îmbrăţişaţi pre Andronic şi pre Iunia, cei de un neam cu mine şi împreună închişi cu mine, care sunt vestiţi între Apostoli şi care înaintea mea au fost în Hristos.

77. Îmbrăţişaţi pre Amplie şi pre Urban, împreună-lucrător cu mine în Hristos, pre Stahie şi pre Apelie, cel mult încercat. Îmbrăţişaţi pre cei ce sunt din casa lui Aristobul. Îmbrăţişaţi pre Irodion, cel de un neam cu mine. Îmbrăţişaţi pre cei care sunt în Domnul din casa lui Narcis.

78. Îmbrăţişaţi pre Trifena, pre Trifosa şi pre Persida, care s-au ostenit în Domnul. Îmbrăţişaţi pre Ruf, cel ales întru Domnul, şi pre mama lui, care este şi a mea. Îmbrăţişaţi pre Asincrit, pre Flegon, pre Hermes, pre Patrova, pre Hermas şi pre fraţii care sunt împreună cu ei.

79. Îmbrăţişaţi pre Filolog şi pre Iulia, pre Nereu şi pre sora lui, pre Olimpian şi pre toţi sfinţii care sunt împreună cu ei. Îmbrăţişaţi-vă unii pre alţii cu sărutare sfântă. Vă îmbrăţişează pre voi, toate Bisericile Lui Hristos.

80. Şi vă îndemn, fraţilor, să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pre care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei. Căci unii ca aceştia nu slujesc Domnului nostru Iisus Hristos, ci pântecelui lor, şi prin vorbele lor frumoase şi măgulitoare, înşeală inimile celor fără de răutate.

81. Căci ascultarea voastră este cunoscută de toţi. Mă bucur deci de voi şi voiesc să fiţi înţelepţi spre bine şi nevinovaţi la rău. Iar Dumnezeul păcii va zdrobi repede sub picioarele voastre pre satana.

82. Darul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi! Vă îmbrăţişează Timotei, cel împreună-lucrător cu mine, şi Luciu şi Iason şi Sosipatru, cei de un neam cu mine. Vă îmbrăţişează Erast, vistiernicul şi fratele Cvartus.

83. Vă îmbrăţişez în Domnul şi eu, Tertius, care am scris această epistolă. Vă îmbrăţişează Haius, gazda mea şi a toată Biserica. Darul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi cu toţi. Amin!

84. Iar celui ce poate să vă întărească după Evanghelie şi după propovăduirea Lui Hristos, potrivit cu descoperirea tainei celei ascunse din timpuri veşnice şi cunoscute la toată făptura, spre plinirea credinţei Unuia Înţeleptului Dumnezeu, prin Iisus Hristos, fie slava în vecii vecilor. Amin!

EPISTOLA ÎNTÂI CĂTRE CORINTENI

1. Pavel, chemat Apostol al Lui Hristos, prin voia Lui Dumnezeu, şi fratele Sostene, scriem Bisericii Lui Dumnezeu care este în Corint, celor sfinţiţi în Iisus Hristos, celor numiţi sfinţi, împreună cu toţi cei ce cheamă numele Domnului nostru Iisus Hristos în tot locul, şi al lor şi al nostru:

2. Dar vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul nostru Iisus Hristos. Mulţumesc totdeauna Dumnezeului meu pentru voi, pentru Darul Lui Dumnezeu, dat vouă în Hristos Iisus.

3. Căci întru El v-aţi îmbogăţit deplin întru toate, în tot cuvântul şi în toată cunoașterea adevărului; astfel mărturia Lui Hristos s-a întărit în voi, încât nu sunteţi lipsiţi de nici un dar, aşteptând arătarea Domnului nostru Iisus Hristos, care vă va şi întări până la sfârşit, ca să fiţi nevinovaţi în ziua aceea.

4. Credincios este Dumnezeu, prin Care aţi fost chemaţi la împărtăşirea cu Fiul Său, Iisus Hristos, Domnul nostru. Vă îndemn, fraţilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel şi să nu fie dezbinări între voi; ci să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi înţelegere.

5. Căci, fraţii mei, despre voi, prin cei din casa lui Hloe mi-a venit ştire că la voi sunt certuri; și spun aceasta, că fiecare dintre voi zice: eu sunt al lui Pavel, iar eu sunt al lui Apollo, iar eu sunt al lui Petru, iar eu sunt al Lui Hristos.

6. Oare s-a împărţit Hristos? Nu cumva s-a răstignit Pavel pentru voi? Sau ați fost botezaţi în numele lui Pavel? Mulţumesc lui Dumnezeu că pre nici unul din voi n-am botezat, decât pre Crisp şi pre Haius, ca să nu zică cineva că aţi fost botezaţi în numele meu.

7. Am botezat şi casa lui Ştefana; afară de aceştia nu ştiu să mai fi botezat pre altcineva. Căci Hristos m-a trimis ca să propovăduiesc cu înțelepciunea Evangheliei, spre mărturisirea Lui și a adevărului deplin, să fac pace între voi și mai apoi să botez.

8. Acestea spre cinstea Crucii și a Învierii Sale, care nu sunt și nu rămân zadarnice, deși pentru cei rătăcitori, cuvântul Crucii este nebunie, iar nouă ne este puterea Lui Dumnezeu spre mântuire.

9. Zice Domnul în Evanghelie, căci s-a „ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi Dumnezeu le-ai descoperit pruncilor”. Unde este înţeleptul? Unde e cărturarul? Unde e cercetătorul acestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu nestatornică înţelepciunea lumii acesteia?

10. Căci de vreme ce întru înţelepciunea Lui Dumnezeu, lumea n-a cunoscut prin înţelepciune pre Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu să mântuiască pre cei ce cred prin propovăduirea adevărului Evangheliei. Pentru că unii cer minuni şi alţii filozofii; însă, noi îl propovăduim pre Hristos Cel Înviat şi puterea şi înţelepciunea Lui Dumnezeu.

11. Pentru că fapta Lui Dumnezeu, neînţeleasă de noi oamenii, este mai înţeleaptă decât înţelepciunea lor şi ceea ce se pare ca fiind o slăbiciune a Lui Dumnezeu, mai puternică decât tăria oamenilor, precum zice Evanghelia: „cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu”.

12. Căci, priviţi chemarea voastră, fraţilor, că nu mulţi sunt înţelepţi după trup, nu mulţi sunt puternici, nu mulţi sunt de bun neam; ci Dumnezeu Şi-a ales pre cele nepricepute ale lumii, ca să îi ruşineze pre cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pre cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pre cele tari; Dumnezeu Şi-a ales pre cele de jos ale lumii, pre cele nebăgate în seamă, pre cele ce nu sunt, ca să nimicească pre cele ce sunt, ca nici un trup să nu se laude înaintea Lui Dumnezeu.

13. Din El, dar, sunteţi voi în Hristos Iisus, Care pentru noi S-a făcut înţelepciune de la Dumnezeu şi dreptate şi sfinţire şi readucere înapoi, pentru ca, după cum este scris în Evanghelie: „veniţi la mine, căci bună este calea Mea şi în dragostea Mea veţi găsi odihnă sufletelor voastre”.

14. Şi eu, fraţilor, când am venit la voi şi v-am vestit taina Lui Dumnezeu, n-am venit ca iscusit cuvântător sau ca înţelept. Căci am judecat să nu ştiu între voi altceva, decât pre Iisus Hristos, şi pre Acesta care pentru noi s-a dat şi a Înviat.

15. Şi eu întru dragostea Lui cea mare am fost la voi. Iar cuvântul meu şi propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte de înduplecare ale înţelepciunii omeneşti, ci în adevărul Duhului, ca nici credinţa voastră să nu fie în înţelepciunea oamenilor, ci în puterea Lui Dumnezeu.

16. Şi înţelepciunea o propovăduim la cei desăvârşiţi, dar nu

înţelepciunea acestui veac, nici a stăpânitorilor acestui veac, care sunt pieritori, ci propovăduim înţelepciunea de taină a Lui Dumnezeu, ascunsă nouă până nu demult, pre care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veci, spre luminarea noastră, pre care nici unul dintre stăpânitorii acestui veac n-a cunoscut-o, căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pre Domnul slavei.

17. Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar şi pre cele nepătrunse ale Lui Dumnezeu ni le descoperă. Căci cine dintre oameni ştie ale omului, decât duhul omului, care este în el? Aşa şi cele ale Lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul Lui Dumnezeu.

18. Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaştem cele dăruite nouă de Dumnezeu; pre care le şi grăim, dar nu în cuvinte învăţate din înţelepciunea omenească, ci în cuvinte învăţate de la Duhul Sfânt, lămurind lucruri duhovniceşti oamenilor duhovniceşti.

19. Omul nefiresc nu primeşte cele ale Duhului Lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă cu minte duhovnicească. Dar omul duhovnicesc toate le pricepe, pre el însă nu-l judecă nimeni, pentru că noi avem gândul Lui Hristos.

20. Şi eu, fraţilor, n-am putut să vă vorbesc ca unor oameni duhovniceşti, ci ca unora trupeşti, ca unor prunci în Hristos. Cu lapte v-am hrănit, nu cu bucate, căci încă nu puteaţi mânca şi încă nici acum nu puteţi, fiindcă sunteţi tot trupeşti.

21. Câtă vreme este între voi invidie şi ceartă şi dezbinări, nu sunteţi, oare, trupeşti şi nu după firea omenească umblaţi? Căci, când zice unul: eu sunt al lui Pavel, iar altul: eu sunt al lui Apollo, nu cumva sunteţi oameni trupeşti?

22. Dar ce este Apollo? Şi ce este Pavel? Slujitori prin care aţi crezut voi şi după cum i-a dat Domnul fiecăruia. Eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească. Astfel nici cel ce sădeşte nu e ceva, nici cel ce udă, ci numai Dumnezeu care face să crească.

23. Cel care sădeşte şi cel care udă sunt una şi fiecare îşi va lua plata după osteneala sa. Căci noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem; voi sunteţi ogorul Lui Dumnezeu.

24. După Darul Lui Dumnezeu, am pus temelia; iar altul zideşte. Dar fiecare să ia seama cum zideşte; căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos. Iar de zideşte cineva pre Această temelie, lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va arăta Dumnezeu. Pentru că în foc se descoperă aurul, şi focul însuşi va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia.

25. Dacă lucrul cuiva, pre care l-a zidit, va rămâne, va lua plată. Dacă lucrul cuiva se va arde, el va fi păgubit; el însă se va mântui, dar aşa ca prin foc. Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi locaş al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?

26. De va strica cineva locaşul Lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pre el, pentru că Sfânt este locul unde se sălăşluieşte Dumnezeu, care sunteţi voi. Nimeni să nu se amăgească. Dacă i se pare cuiva, între voi, că este înţelept în veacul acesta, să se prefacă nepriceput, ca să fie înţelept.

27. Aşa că nimeni să nu se laude cu oamenii; căci toate sunt ale voastre: fie Pavel, fie Apollo, fie Petru, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie cele de faţă, fie cele viitoare, toate sunt ale voastre. Iar voi sunteţi ai Lui Hristos, iar Hristos al Lui Dumnezeu.

28. Aşa să ne socotească pre noi fiecare om: ca slujitori ai Lui Hristos şi nişte chivernisitori ai tainelor Lui Dumnezeu. Iar, la chivernisitori, mai ales, se cere ca fiecare să fie aflat îndreptăţit.

29. Dar, mie, prea puţin îmi este că sunt judecat de vreo judecată omenească de toată ziua; fiindcă nici eu nu mă judec pre mine însumi. Căci nu mă ştiu vinovat cu nimic, dar nu întru aceasta m-am îndreptat. Cel care mă judecă pre mine este Domnul, Care va lumina cele ascunse ale întunericului şi va vădi sfaturile inimilor. Şi atunci fiecare va avea lauda de la Dumnezeu.

30. Şi acestea, fraţilor, le-am zis ca despre mine şi despre Apollo, dar ele sunt pentru voi, ca să învăţaţi din pilda noastră, să nu treceţi peste ce e scris, ca să nu vă făliţi unul cu altul împotriva celuilalt. Căci cine te deosebeşte pre tine? Şi ce ai, pre care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te făleşti, ca şi cum nu l-ai fi primit?

31. Căci mi se pare că Dumnezeu, pre noi, Apostolii, ne-a arătat ca pre cei din urmă oameni, ca pre nişte osândiţi la moarte, fiindcă ne-am făcut privelişte lumii, şi îngerilor şi oamenilor.

32. Până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm; suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim şi ne ostenim, lucrând cu mâinile noastre. Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm. Huliţi fiind, ne rugăm.

33. Am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor, până astăzi. Nu ca să vă ruşinez vă scriu acestea, ci ca să vă dojenesc, ca pre nişte copii ai mei iubiţi. Căci de aţi avea zeci de mii de învăţători în Hristos, totuşi nu aveţi mulţi părinţi. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos.

34. Pentru aceasta am trimis la voi pre Timotei, care este fiul meu iubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte căile mele cele în Hristos Iisus, cum învăţ eu pretutindeni în toată Biserica. Şi unii, crezând că n-am să mai vin la voi, s-au supărat.

35. Dar eu voi veni la voi degrabă când va binevoi Dumnezeu şi voi cunoaşte nu cuvântul celor ce s-au fălit, ci puterea celor iubitori. Căci împărăţia Lui Dumnezeu nu stă în cuvânt, ci în fapte.

36. Îndeobşte se aude că la voi este desfrânare, şi o astfel de desfrânare cum nici între noroade nu se pomeneşte, ca unul să trăiască cu femeia tatălui său. Iar voi v-aţi lăudat, în loc mai degrabă să vă fi întristat, ca să fie scos din mijlocul vostru cel ce a săvârşit această faptă.

37. Ci eu, deşi departe cu trupul, însă de faţă cu duhul, am şi judecat, ca şi cum aş fi de faţă, pre cel ce a făcut una ca aceasta: în numele Domnului nostru Iisus Hristos, adunându-vă voi şi duhul meu, cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos, să daţi pre unul ca acesta satanei, spre pieirea trupului său rătăcitor, ca duhul vostru să se mântuiască în ziua cea de pre urmă.

38. V-am scris în epistolă să nu vă amestecaţi cu desfrânaţii; dar nu am spus, desigur, despre desfrânaţii acestei lumi, sau despre lacomi, sau despre răpitori, sau despre închinătorii la idoli, căci altfel ar trebui să ieşiţi afară din lume.

39. Dar eu v-am scris acum să nu vă amestecaţi cu vreunul, care, numindu-se frate, va fi desfrânat, sau lacom, sau închinător la idoli, sau ocărâtor, sau beţiv, sau răpitor. Cu unul ca acesta nici să nu şedeţi la masă.

40. Căci ce folos am eu să judec şi pre cei din afară? Însă pre cei dinăuntru, oare, nu-i judecaţi voi? Iar pre cei din afară îi va judeca Dumnezeu. Aşadar, scoateţi-i afară dintre voi pre cei răi.

41. Îndrăzneşte, oare, cineva dintre voi, având vreo pâră împotriva altuia, să se judece înaintea celor nedrepţi şi nu înaintea celor sfinţiţi? Sau nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea este judecată de voi, oare sunteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri atât de mici?

42. Nu ştiţi, oare, că noi vom judeca pre îngeri? Cu cât mai mult pre cele lumeşti? Deci dacă aveţi judecăţi lumeşti, puneţi pre cei nebăgaţi în seamă din Biserică, ca să vă judece. O spun spre ruşinea voastră.

43. Nu este, oare, între voi nici un om înţelept, care să poată judeca între frate şi frate? Ci frate cu frate se judecă, şi aceasta înaintea necredincioşilor? Negreşit, şi aceasta este o scădere pentru voi, că aveţi judecăţi unii cu alţii.

44. Pentru ce nu suferiţi mai bine strâmbătatea? Pentru ce nu răbdaţi mai bine paguba? Ci voi înşivă faceţi strâmbătate şi aduceţi pagubă, şi aceasta, fraţilor! Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia Lui Dumnezeu?

45. Nu vă amăgiţi: nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii, nu vor moşteni împărăţia Lui Dumnezeu.

46. Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit, dar v-aţi îndreptat în numele Domnului Iisus Hristos şi în Duhul Dumnezeului nostru. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva.

47. Bucatele sunt pentru pântece şi pântecele pentru bucate. Trupul însă nu e pentru desfrânare, ci pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup. Iar Dumnezeu, Care a Înviat pre Domnul, ne va învia şi pre noi prin puterea Sa.

48. Au nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădularele Lui Hristos? Luând deci mădularele Lui Hristos le voi face mădularele unei desfrânate? Nicidecum! Sau nu ştiţi că cel ce se alipeşte de desfrânate este un singur trup cu ea? Iar cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El.

49. Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pre care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său. Sau nu ştiţi că trupul vostru este Biserică a Duhului Sfânt care este în voi, pre care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?

50. Slăviţi, dar, pre Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, părţi care sunt ale Lui Dumnezeu. Fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său. Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului.

51. Femeia nu este stăpână pre trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pre trupul său, ci femeia. Iar celor ce sunt căsătoriţi, le porunceşte, nu eu, ci Domnul: femeia să nu se despartă de bărbatul ei!

52. Iar dacă femeia s-a despărţit, să rămână nemăritată, sau să se împace cu bărbatul său; tot aşa bărbatul să nu-şi lase femeia. Celorlalţi le grăiesc eu, nu Domnul: Dacă un frate are o femeie necredincioasă, şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu o lepede.

53. Şi o femeie, dacă are bărbat necredincios, şi el binevoieşte să locuiască cu ea, să nu-şi lase bărbatul. Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios. Altminterea, copiii voştri ar fi necuraţi, dar acum ei sunt sfinţi.

54. Numai că, aşa cum a dat Domnul fiecăruia, aşa cum l-a chemat Dumnezeu pre fiecare, astfel să umble. Şi aşa rânduiesc în toate Bisericile. Fiecare, în chemarea în care a fost chemat, în aceasta să rămână.

55. Fiecare, fraţilor, în starea în care a fost chemat, în aceea să rămână înaintea Lui Dumnezeu. Te-ai legat de femeie? Nu căuta dezlegare. Te-ai dezlegat de femeie? Nu căuta femeie. Iar de socoteşte cineva că i se va face vreo necinste pentru fecioara sa, dacă trece de floarea vârstei, şi că trebuie să facă aşa, facă ce voieşte. Nu păcătuieşte; căsătorească-se.

56. Cât despre cele jertfite idolilor, ştim că toţi avem cunoştinţă. Cunoştinţa însă te face să fii fălos, iar iubirea adevăratului Dumnezeu te înalţă. Iar dacă i se pare cuiva că este înţelept, încă n-a cunoscut cum trebuie să înveţe. Dar dacă iubeşte cineva pre Dumnezeu, acela este cunoscut de El.

57. Iar despre mâncarea celor jertfite idolilor, ştim că idolul nu este nimic în lume şi că nu este alt Dumnezeu decât Unul singur. Căci deşi sunt aşa-zişi dumnezei, totuşi, pentru noi, este un singur Dumnezeu, Tatăl, din Care sunt toate şi noi întru El; şi un singur Domn, Iisus Hristos, prin Care sunt toate şi noi prin El.

58. Dar nu toţi au cunoştinţa. Căci unii, din obişnuinţa de până acum cu idolul, mănâncă din cărnuri jertfite idolilor, şi conştiinţa lor fiind slabă, se întinează. Dar nu mâncarea ne va pune înaintea Lui Dumnezeu. Că nici dacă vom mânca, nu ne prisoseşte, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipseşte.

59. Dar vedeţi ca nu cumva această libertate a voastră să ajungă poticnire pentru cei slabi. Căci dacă cineva te-ar vedea pre tine, cel ce ai cunoştinţă, şezând la masă în templul idolilor, oare conştiinţa lui, slab fiind el, nu se va întări să mănânce din cele jertfite idolilor?

60. Şi va pieri prin cunoştinţa ta cel slab, fratele tău, pentru care a pătimit Hristos. Şi aşa, păcătuind împotriva fraţilor şi lovind conştiinţa lor slabă, greşiţi faţă de Hristos. De aceea, dacă o mâncare sminteşte pre fratele meu, nu voi mânca în veci din ea.

61. Oare nu sunt eu liber? Nu sunt eu apostol? N-am văzut eu pre Hristos, Domnul nostru? Nu sunteţi voi lucrul meu întru Domnul? Dacă altora nu le sunt apostol, vouă, negreşit, vă sunt. Căci voi sunteţi pecetea apostoliei mele în Domnul.

62. Apărarea mea către cei ce mă judecă aceasta este. N-avem, oare, dreptul, să mâncăm şi să bem? N-avem, oare, dreptul să purtăm cu noi o femeie, ca şi ceilalţi apostoli, ca şi Petru? Sau numai eu şi Varnava nu avem dreptul de a lucra cele ale nunţii?

63. Cine slujeşte vreodată, în oaste, cu solda lui? Cine sădeşte vie şi nu mănâncă din roada ei? Sau cine paşte o turmă şi nu mănâncă din laptele turmei? Nu în felul oamenilor spun eu acestea.

64. Căci dacă vestesc Evanghelia, nu-mi este laudă, pentru că stă asupra mea datoria. Căci, vai mie dacă nu voi binevesti! Iar dacă fac aceasta de bună voie, am plată; dar dacă o fac fără voie, am numai o slujire încredinţată.

65. Care este, deci, plata mea? Că, binevestind, pun fără plată Evanghelia Lui Hristos înaintea oamenilor, fără să mă folosesc de dreptul meu din Evanghelie. Cu cei slabi m-am făcut slab, ca pre cei slabi să-i dobândesc; tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pre unii.

66. Dar toate le fac pentru Evanghelie, ca să fiu părtaş ei. Nu ştiţi voi că acei care aleargă în stadion, toţi aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergaţi aşa ca să-l luaţi.

67. De aceea, cel căruia i se pare că stă neclintit să ia seama să nu cadă. Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. De aceea, iubiţii mei, fugiţi de închinarea la idoli. Ca unor înţelepţi vă vorbesc. Judecaţi voi ce vă spun.

68. Paharul binecuvântării, pre care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtăşirea cu Sângele Lui Hristos? Pâinea pre care o frângem nu este, oare, împărtăşirea cu Trupul Lui Hristos? Că o pâine, un trup, suntem toţi; căci toţi ne împărtăşim dintr-o singură Pâine.

69. Priviţi pre iudeii după trup: cei care mănâncă jertfele nu sunt ei, oare, părtaşi altarului? Deci ce spun eu? Că ce s-a jertfit pentru idol e ceva? Sau idolul este ceva? Căci cele ce jertfesc neamurile lor, jertfesc demonilor şi nu Lui Dumnezeu. Şi nu voiesc ca voi să fiţi părtaşi cu aceştia.

70. Nu puteţi să beţi paharul Domnului şi paharul demonilor; nu puteţi să vă împărtăşiţi din masa Domnului şi din masa demonilor. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate mă zidesc.

71. Nimeni să nu caute pre ale sale, ci fiecare pre ale aproapelui. Mâncaţi tot ce se vinde în măcelărie, fără să întrebaţi nimic pentru cugetul vostru. Dacă cineva dintre necredincioşi vă cheamă pre voi la masă şi voiţi să vă duceţi, mâncaţi orice vă este pus înainte, fără să întrebaţi nimic pentru conştiinţă, dar numai dacă nu au vreun gând rău cu voi.

72. De vă va spune cineva: Aceasta este din jertfa idolilor, să nu mâncaţi pentru cel care v-a spus şi pentru conştiinţă. Iar conştiinţa, zic, nu a ta însuţi, ci a altuia. Căci de ce libertatea mea să fie judecată de o altă conştiinţă, câtă vreme acel idol nimic a fost şi nimic rămâne?

73. Dacă eu sunt părtaş Darului, de ce să fiu hulit pentru ceea ce aduc mulţumire? De aceea, ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava Lui Dumnezeu să le faceţi. Nu fiţi piatră de poticnire nici lor, nici Bisericii Lui Dumnezeu, precum şi eu plac tuturor în toate, necăutând folosul meu, ci pre al celorlalţi, ca să se mântuiască.

74. Fraţilor, vă laud că în toate vă aduceţi aminte de mine şi ţineţi predaniile cum vi le-am dat. Dar voiesc ca voi să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat, iar capul femeii este bărbatul, iar capul Lui Hristos este Dumnezeu Tatăl.

75. Orice bărbat care se roagă, având capul acoperit, necinsteşte capul său; iar orice femeie care se roagă cu capul descoperit, îşi necinsteşte capul; tot una este ca şi cum ar fi rasă. Căci dacă o femeie nu-şi pune văl pre cap, atunci să se şi tundă. Iar dacă este lucru de ruşine pentru femeie ca să se tundă ori să se radă, să-şi pună văl.

76. Bărbatul nu trebuie să-şi acopere capul, fiind chip şi slavă a Lui Dumnezeu, iar femeia este slava bărbatului, pentru că n-a fost zidit nici bărbatul fără femeie şi nici femeia fără bărbat.

77. Judecaţi în voi înşivă: este, oare, cuviincios ca o femeie să se roage Lui Dumnezeu cu capul descoperit? Nu vă învaţă oare însăşi firea că necinste este pentru un bărbat să-şi lase părul lung? Şi că pentru o femeie, dacă îşi lasă părul lung, este cinste? Căci părul i-a fost dat ca podoabă.

78. Şi aceasta zicându-vă, nu vă laud, fiindcă voi vă adunaţi nu spre mai bine, ci spre mai rău. Căci mai întâi aud că atunci când vă adunaţi în Biserică, între voi sunt dezbinări, şi în parte cred căci trebuie să fie între voi şi gâlceavă în cuvânt, ca să se învedereze între voi cei biruitori.

79. Când vă adunaţi deci laolaltă, nu se poate mânca Cina Domnului; căci, şezând la masă, fiecare se grăbeşte să ia mâncarea sa, încât unuia îi este foame, iar altul se îmbată. N-aveţi, oare, case ca să mâncaţi şi să beţi? Sau dispreţuiţi Biserica Lui Dumnezeu şi ruşinaţi pre cei ce nu au? Ce să vă zic? Să vă laud? În aceasta nu vă laud.

80. Căci eu de la Domnul am primit ceea ce v-am dat şi vouă: că Domnul, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine, şi, mulţumind, a frânt şi a zis: Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi. Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea.

81. Asemenea şi paharul după Cină, zicând: în acest pahar este sângele Meu. Aceasta să faceţi ori de câte ori veţi bea, spre pomenirea Mea.

82. Căci de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea şi Învierea Domnului vestiţi până când va veni. Astfel, oricine va mânca Pâinea aceasta sau va bea Paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de Trupul şi Sângele Domnului.

83. Să se cerceteze însă omul pre sine şi aşa să mănânce din Pâine şi să bea din Pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind Trupul Domnului. De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit. Căci de ne-am fi judecat noi înşine, nu am mai fi judecaţi.

84. De aceea, fraţii mei, când vă adunaţi ca să mâncaţi, aşteptaţi-vă unii pre alţii. Iar dacă îi este cuiva foame, să mănânce acasă, ca să nu vă adunaţi spre osândă. Celelalte însă le voi rândui când voi veni. Iar cât priveşte darurile duhovniceşti nu vreau, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă.

85. Ştiţi că, pre când eraţi păgâni, vă duceaţi la idolii cei muţi, ca şi cum eraţi mânaţi. De aceea, vă fac cunoscut că precum nimeni, grăind în Duhul Lui Dumnezeu, nu zice: anatema fie Iisus! – tot aşa nimeni nu poate să zică cu folos: Domn este Iisus, – decât având Duhul Sfânt.

86. Darurile sunt felurite, dar acelaşi Duh. Şi felurite slujiri sunt, dar acelaşi Domn. Şi lucrările sunt felurite, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează toate în toţi. Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folos.

87. Şi toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia în deosebi, după cum voieşte. Căci precum trupul unul este, şi are mădulare multe, iar toate mădularele trupului, multe fiind, sunt un trup, aşa şi Hristos.

88. Pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toţi, ca să fim un singur trup şi toţi la un Duh ne-am adăpat. Căci şi trupul nu este un mădular, ci multe.

89. Dacă piciorul ar zice: fiindcă nu sunt mână nu sunt din trup, pentru aceasta nu este el din trup? Şi urechea dacă ar zice: fiindcă nu sunt ochi, nu fac parte din trup, – pentru aceasta nu este ea din trup? Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Şi dacă ar fi tot auz, unde ar fi mirosul?

90. Dumnezeu a pus mădularele, pre fiecare din ele, în trup, cum a trebuit. Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul? Dar acum sunt multe mădulare, însă un singur trup.

91. Şi nu poate ochiul să zică mâinii: n-am trebuinţă de tine; sau, iarăşi capul să zică picioarelor: n-am trebuinţă de voi. Ci cu mult mai mult mădularele trupului, care par a fi mai slabe, sunt mai trebuincioase. Şi pre cele ale trupului care ni se par că sunt mai de necinste, pre acelea cu mai multă evlavie le îmbrăcăm; şi cele necuviincioase ale noastre au mai multă cuviinţă. Iar cele cuviincioase ale noastre n-au nevoie de acoperământ.

92. Dar Dumnezeu a întocmit astfel trupul, dând mai multă cinste celui căruia îi lipseşte, ca să nu fie dezbinare în trup, ci mădularele să se îngrijească deopotrivă unele de altele. Şi dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; şi dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună.

93. Iar voi sunteţi trupul Lui Hristos. Şi pre unii i-a pus Dumnezeu în Biserică: întâi apostoli, al doilea diaconi, al treilea învăţători. Oare toţi sunt apostoli? Oare toţi sunt diaconi? Oare toţi învăţători? Oare toţi au putere să săvârşească minuni?

94. Oare toţi au darurile vindecărilor? Oare toţi vorbesc în limbi? Oare toţi pot să tălmăcească? Râvniţi însă la darurile cele mai bune. Şi vă arăt încă o cale care le întrece pre toate: de aş grăi în toate limbile oamenilor, iar dragoste nu am, m-am făcut aramă sunătoare.

95. Şi de aş cunoaşte toate tainele şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu invidiază, nu se laudă, nu se făleşte.

96. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde spre mânie, nu gândeşte răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le primeşte, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.

97. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilăriei.

98. Căci acum văd ca prin oglindă, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pre deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea. Căutaţi dragostea şi râvniţi spre cele duhovniceşti.

99. Iar acum, fraţilor, dacă aş veni la voi, grăind în toate limbile, de ce folos v-aş fi, dacă nu v-aş vorbi lesne de înţeles, sau în cunoştinţă, sau în învăţătură? Că nu îmi este de folos să fiu precum cele necuvântătoare, care dau sunet, de nu vor putea să vorbească ce gândesc.

100. Aşa şi voi: dacă prin limbă nu veţi da cuvânt lesne de înţeles, cum se va cunoaşte ce aţi grăit? Veţi fi nişte oameni care vorbesc în vânt. Sunt aşa de multe feluri de limbi în lume, dar nici una din ele nu este fără înţelesul ei.

101. Deci dacă nu voi şti înţelesul cuvintelor, voi fi barbar pentru cel care vorbeşte, şi cel care vorbeşte barbar pentru mine. Aşa şi voi, de vreme ce sunteţi râvnitori după cele duhovniceşti, căutaţi să prisosiţi în ele, spre zidirea Bisericii.

102. De aceea, cel ce grăieşte într-o limbă străină să se roage ca să şi tălmăcească. Căci, dacă mă rog într-o limbă străină, duhul meu se roagă, dar mintea mea este neroditoare. Atunci ce voi face? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea.

103. Fiindcă dacă vei binecuvânta cu duhul, cum va răspunde omul simplu „Amin” la mulţumirea ta, de vreme ce el nu ştie ce zici? Căci tu, într-adevăr, mulţumeşti bine, dar celălalt nu se zideşte.

104. Mulţumesc Dumnezeului meu, că vorbesc în limbi mai mult decât voi toţi; dar în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăţ şi pre alţii, decât zeci de mii de cuvinte într-o limbă străină.

105. Fraţilor, nu fiţi copii la minte. Fiţi copii când e vorba de răutate. La minte însă, fiţi desăvârşiţi. Aşa că vorbirea în limbi este semn, nu pentru cei credincioşi, ci pentru cei necredincioşi.

106. Deci, dacă s-ar aduna Biserica toată laolaltă şi toţi ar vorbi în limbi şi ar intra neştiutori sau necredincioşi, nu vor zice, oare, că sunteţi nebuni? Cele ascunse ale inimilor lor se învederează, şi astfel, căzând cu faţa la pământ, se vor închina Lui Dumnezeu, mărturisind că Dumnezeu este într-adevăr printre voi.

107. Ce este deci, fraţilor? Când vă adunaţi împreună, fiecare din voi are învăţătură, are descoperire, are limbă, are tălmăcire: toate spre zidire să se facă. Dacă grăieşte cineva într-o limbă străină, să fie câte doi, sau cel mult trei şi pre rând să grăiască şi unul să tălmăcească.

108. Iar dacă nu e tălmăcitor, să tacă în Biserică şi să-şi grăiască numai lui şi Lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii. Dar toate să se facă cu cuviinţă şi după rânduială.

109. Vă aduc aminte, fraţilor, Evanghelia pre care v-am binevestit-o, pre care aţi şi primit-o, întru care şi staţi, prin care şi sunteţi mântuiţi? Cu ce cuvânt v-am binevestit-o, dacă o ţineţi cu tărie, afară numai dacă n-aţi crezut în zadar.

110. Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre şi că a fost îngropat şi că a Înviat a treia zi. Şi că S-a arătat lui Petru, apoi celor doisprezece; în urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de fraţi, dintre care cei mai mulţi trăiesc până astăzi, iar unii au şi adormit.

111. După aceea S-a arătat lui Iacob, apoi tuturor Apostolilor; iar la urma tuturor, ca unui născut înainte de vreme, mi S-a arătat şi mie. Căci eu sunt cel mai mic dintre Apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am prigonit Biserica Lui Dumnezeu.

112. Dar prin Darul Lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi Darul Lui care este în mine n-a fost în zadar. Deci ori eu, ori aceia, aşa propovăduim şi voi aşa aţi crezut. Dar nu noi, ci Darul Lui Dumnezeu care este cu noi.

113. Iar dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii. Dar acum Hristos a Înviat din morţi, fiind începătură a Învierii celor adormiţi. Dar fiecare în rândul cetei sale: Hristos începătură, apoi cei ai Lui Hristos, la venirea Lui.

114. După aceea, sfârşitul, când Domnul va preda împărăţia lui Dumnezeu şi Tatălui, când va desfiinţa orice domnie şi orice stăpânire şi orice putere. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, este moartea, ca Dumnezeu să fie toate în toţi.

115. Nu vă lăsaţi înşelaţi. Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune. Treziţi-vă cum se cuvine şi nu păcătuiţi. Căci unii nu au cunoştinţă de Dumnezeu; o spun spre ruşinea voastră. Şi ceea ce semeni nu este trupul ce va să fie, ci grăunte gol, poate de grâu, sau de altceva din celelalte.

116. Iar Dumnezeu îi dă un trup, precum a voit, şi fiecărei seminţe un trup al său. Nu toate trupurile sunt acelaşi chip, ci unul este trupul oamenilor şi altul este trupul dobitoacelor şi altul este trupul păsărilor şi altul este trupul peştilor.

117. Sunt şi trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este slava celor cereşti şi alta a celor pământeşti. Alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor. Căci stea de stea se deosebeşte în strălucire.

118. Aşa este omul: se seamănă întru necinste, înviază întru slavă; se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc.

119. Precum s-a făcut omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam Cel de pre urmă cu Duh dătător de viaţă; dar nu este întâi cel duhovnicesc, ci cel firesc, apoi cel duhovnicesc. Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; Omul Cel de-al doilea este din cer.

120. Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; şi cum este Cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti. Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm şi chipul Celui ceresc. Aceasta însă zic, fraţilor: Carnea şi sângele nu pot să moştenească împărăţia Lui Dumnezeu, nici stricăciunea nu moşteneşte nestricăciunea.

121. Iată, taină vă spun vouă: nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba, deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbiţa cea de apoi. Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest trup muritor să se îmbrace în nemurire.

122. Iar când acest trup stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune şi acest trup muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul acesta: „lumina este înlăuntrul unui om al luminii şi ea luminează întreaga lui ființă”.

123. Dar să dăm mulţumire Lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruinţa prin Domnul nostru Iisus Hristos! Drept aceea, fraţii mei iubiţi, fiţi tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că osteneala voastră nu este zadarnică înaintea Domnul.

124. Cât despre strângerea de ajutoare pentru creștinii cei necăjiți, precum am rânduit pentru Bisericile Galatiei, aşa să faceţi şi voi. La voi mă voi opri, poate, sau voi şi ierna, ca să

mă petreceţi în călătoria ce voi face.

125. Căci nu vreau să vă văd acum numai în treacăt, ci nădăjduiesc să rămân la voi câtăva vreme, dacă va îngădui Domnul. Voi rămâne însă în Efes, până la praznicul Cincizecimii. Căci mi s-a deschis uşă mare spre lucru mult, dar sunt mulţi potrivnici.

126. Iar de va veni Timotei, vedeţi să fie fără teamă la voi, căci lucrează ca şi mine lucrul Domnului. Nimeni deci să nu-l dispreţuiască; ci să-l petreceţi cu pace, ca să vină la mine; că îl aştept cu fraţii de aici.

127. Privegheaţi, staţi tari în credinţă, îmbărbătaţi-vă și întăriţi-vă. Toate ale voastre cu dragoste să se facă. Vă îndemn însă, fraţilor, ştiţi casa lui Ştefanas, că este pârga Ahaei şi că spre slujirea creştinilor s-au rânduit pre ei înşişi.

128. Mă bucur de venirea lui Ştefanas, a lui Fortunat şi a lui Ahac, pentru că aceştia au împlinit lipsa voastră. Şi au liniştit duhul meu şi al vostru. Cunoaşteţi bine deci pre unii ca aceştia.

129. Vă îmbrăţişează Bisericile Asiei. Vă îmbrăţişează mult, în Domnul, Acvila şi Priscila, împreună cu Biserica din casa lor. Vă îmbrăţişează fraţii toţi.

130. Îmbrăţişaţi-vă și voi unii pre alţii cu sărutare sfântă. Salutarea cu mâna mea, Pavel. Darul Domnului Iisus Hristos să fie cu voi! Dragostea mea cu voi toţi, în Hristos Iisus! Amin.

EPISTOLA A DOUA CĂTRE CORINTENI

1. Pavel, Apostol al Lui Hristos Iisus, prin voinţa Lui Dumnezeu, şi Apostolul Timotei care scrie: Bisericii Lui Dumnezeu celei din Corint, împreună cu toţi creştinii care sunt în toată Ahaia: Dar vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Iisus Hristos.

2. Binecuvântat este Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul a toată mângâierea, Cel ce ne mângâie pre noi în tot necazul nostru, ca să putem să-i mângâiem şi noi pre cei care se află în tot necazul, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu.

3. Că precum prisosesc pătimirile Lui Hristos întru noi, aşa prisoseşte prin Hristos şi mângâierea noastră. Deci fie că suntem strâmtoraţi, este pentru a voastră mângâiere şi mântuire; fie că suntem mângâiaţi, este pentru a voastră mângâiere, care vă dă putere să înduraţi cu răbdare aceleaşi suferinţe pre care le suferim şi noi.

4. Şi nădejdea noastră este tare pentru voi, ştiind că precum sunteţi părtaşi suferinţelor, aşa şi mângâierii. Căci nu voim, fraţilor, ca voi să nu ştiţi de necazul nostru, care ni s-a făcut în Asia, că peste măsură, peste puteri, am fost îngreuiaţi, încât nu mai nădăjduiam să scăpăm cu viaţă.

5. Ci noi, în noi înşine, ne-am socotit ca osândiţi la moarte, ca să nu ne punem încrederea în noi, ci în Dumnezeu, Care ne-a izbăvit pre noi dintr-o moarte ca aceasta şi ne izbăveşte şi în Care nădăjduim că încă ne va mai izbăvi.

6. Ajutându-ne şi voi cu rugăciunea pentru noi, aşa încât darul acesta făcut nouă, prin rugăciunea voastră, să ne fie prilej de mulţumire adusă Lui Dumnezeu pentru noi. Căci lauda noastră aceasta este: mărturia conştiinţei noastre că am umblat în lume, şi mai ales la voi, în sfinţenie şi în curăţie dumnezeiască, nu în înţelepciune trupească, ci în Darul Lui Dumnezeu.

7. Căci nu vă scriem vouă altele decât cele ce citiţi şi înţelegeţi. Şi am nădejde că până în sfârşit veţi înţelege; după cum ne-aţi şi înţeles în parte, – că noi suntem lauda voastră, precum şi voi lauda noastră, în ziua Domnului nostru Iisus.

8. Cu această încredinţare voiam să vin întâi la voi, ca să aveţi bucurie a doua oară şi să plec de la voi în Macedonia şi din Macedonia iarăşi să vin la voi. Deci, aceasta voind, m-am purtat, oare, cu uşurinţă? Sau cele ce hotărăsc, le hotărăsc trupeşte ca la mine da, da să fie şi nu, nu?

9. Credincios este Dumnezeu, că a fost cuvântul nostru către voi da şi nu. Căci Fiul Lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Cel propovăduit vouă, prin noi, prin mine, prin Silvan şi prin Timotei, a lucrat să fie aşa. Căci toate făgăduinţele Lui Dumnezeu, în El, sunt da; şi prin El, spre slava Lui Dumnezeu prin noi.

10. Cel ce ne întăreşte pre noi împreună cu voi, în Hristos, şi ne-a uns pre noi, este Dumnezeu, Care ne-a şi pecetluit pre noi şi a dat arvuna Duhului, în inimile noastre. Şi eu chem pre Dumnezeu mărturie asupra sufletului meu, că din cruţare pentru voi n-am venit încă la Corint.

11. Nu că doar avem stăpânire peste credinţa voastră, dar suntem împreună-lucrători ai bucuriei voastre; căci staţi tari în credinţă şi am judecat în mine aceasta, să nu vin iarăşi la voi cu întristare. Căci dacă eu vă întristez, cine este cel care să vă înveselească?

12. Şi v-am scris vouă aceasta, ca nu cumva la venirea mea să am întristare de la aceia care trebuie să mă bucure, fiind încredinţat despre voi toţi că bucuria mea este şi a voastră a tuturor. Căci din multă supărare şi cu inima strânsă de durere v-am scris, nu ca să vă întristaţi, ci ca să cunoaşteţi dragostea pre care o am cu prisosinţă către voi.

13. Şi dacă m-a întristat cineva, nu pre mine m-a întristat, ci în parte pre voi toți, ca să nu spun mai mult. Destul este pentru un astfel de om pedeapsa aceasta. Aşa încât voi, dimpotrivă, mai bine să-l iertaţi şi să-l mângâiaţi, ca să nu fie copleşit de prea multă întristare unul ca acesta.

14. De aceea vă îndemn să întăriţi în el dragostea; căci pentru aceasta v-am şi scris. Iar cui îi iertaţi ceva, îi iert şi eu; pentru că şi eu, dacă am iertat ceva, am iertat pentru voi, în faţa Lui Hristos, ca să nu ne lăsăm covârşiţi de satana, căci ispitele lui nu ne sunt necunoscute.

15. Şi venind eu la voi, pentru Evanghelia Lui Hristos, şi uşa fiindu-mi deschisă în Domnul, n-am avut odihnă în duhul meu, fiindcă nu l-am găsit pre Tit, fratele meu, ci despărţindu-mă de ceilalți, am plecat în Macedonia.

16. Mulţumire fie adusă deci Lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale! Pentru că suntem Lui Dumnezeu bună mireasmă a Lui Hristos între cei ce se mântuiesc şi între cei ce pier.

17. Unora le suntem mireasmă a morţii spre moarte, iar altora mireasmă a vieţii spre viaţă. Şi pentru acestea, cine e destoinic? Căci nu suntem ca cei mulţi, care strică cuvântul Lui Dumnezeu, ci grăim ca din curăţia inimii, ca de la Dumnezeu înaintea Lui Dumnezeu, în Hristos.

18. Au doară începem iarăşi să spunem cine suntem? Sau nu cumva avem nevoie – cum au unii – de scrisori de laudă către voi sau de la voi? Scrisoarea noastră sunteţi voi, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii.

19. Arătându-vă că sunteţi scrisoare a Lui Hristos, slujită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului Celui viu, nu pre bucată de piatră, ci pre tablele inimii. Şi o astfel de încredere avem în Hristos faţă de Dumnezeu; nu că de la noi suntem destoinici să cugetăm ceva ca de la noi înşine, ci destoinicia noastră este de la Dumnezeu.

20. Destoinic este Cel ce ne-a învrednicit să fim slujitori ai Sfintei Evanghelii, nu ai literei, ci ai duhului; pentru că litera ucide, iar duhul dă viață. Iar dacă slujirea cea săpată în litere, pre piatră, s-a făcut întru slavă, cum să nu fie mai mult întru slavă slujirea Duhului?

21. Căci de a avut parte de slavă slujirea care aduce osânda, cu mult mai mult prisoseşte în slavă slujirea dreptăţii. Şi nici măcar nu este slăvit ceea ce era slăvit în această privinţă, faţă de slava cea covârşitoare.

22. Căci dacă ce este trecător s-a săvârşit prin slavă, cu atât mai mult ce e netrecător va fi în slavă. Având deci o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală şi nu ca Moise, care îşi punea un văl pre faţa sa.

23. Dar minţile lor s-au învârtoşat, căci până în ziua de azi, la citirea vechiului testament, rămâne acelaşi văl, neridicându-se, ci până astăzi, când se citeşte Moise, stă un văl pre inima lor; iar când se vor întoarce către Domnul, vălul se va ridica.

24. Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate. Iar noi toţi, privind ca în oglindă, cu faţa descoperită, slava Domnului, ne prefacem în acelaşi chip din slavă în slavă, ca de la Duhul Domnului.

25. De aceea, având această slujire, după cum am fost chemaţi, nu ne pierdem nădejdea, ci ne-am lepădat de cele ascunse ale ruşinii, neumblând în vicleşug, nici stricând cuvântul Lui Dumnezeu, ci făcându-ne cunoscuţi prin arătarea adevărului, faţă de orice conştiinţă omenească, înaintea Lui Dumnezeu.

26. Iar dacă Evanghelia noastră este încă acoperită, este pentru cei pierduţi, în care Dumnezeul a orbit minţile necredincioşilor veacului acestuia, ca să nu le lumineze lumina Evangheliei Lui Hristos, Care este chipul Lui Dumnezeu.

27. Căci nu ne propovăduim pre noi înşine, ci pre Hristos Iisus, Domnul, iar noi înşine suntem slugile voastre, pentru Iisus. Fiindcă Dumnezeu, Care a zis: „când se vor trezi din această amorţeală, vor vedea lumina adevărului şi se vor întoarce la înţelepciunea cea dintâi” – El a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunoştinţa slavei Lui Dumnezeu în noi.

28. Şi avem comoara aceasta în vase de lut, ca să se arate că puterea covârşitoare este a Lui Dumnezeu şi nu de la noi, în toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi; lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi fiind, dar nu părăsiţi; doborâţi, dar nu nimiciţi.

29. Purtând totdeauna în trup omorârea Lui Iisus, pentru ca şi viaţa Lui să se arate în trupul nostru. Căci pururea noi cei vii suntem daţi spre moarte pentru El, ca şi viaţa Lui să se arate în trupul nostru cel muritor.

30. Astfel că în noi lucrează viaţa; dar având acelaşi duh al credinţei şi noi credem; pentru aceea şi grăim, ştiind că Cel ce a Înviat pre Domnul, ne va învia şi pre noi împreună cu El şi ne

va înfăţişa împreună cu voi.

31. Căci toate sunt pentru voi, pentru ca, înmulţindu-se Darul să prisosească prin mai mulţi mulţumirea, spre slava Lui Dumnezeu. De aceea nu ne pierdem curajul şi, chiar dacă omul nostru cel din afară se trece, cel dinăuntru însă se înnoieşte din zi în zi.

32. Căci necazul nostru de acum, uşor şi trecător, ne aduce nouă, mai presus de orice măsură, slavă veşnică covârşitoare, neprivind noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice.

33. Căci ştim că, dacă trupul, locuinţa noastră pământească, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veşnică, în ceruri. Căci de aceea şi suspinăm, în acest trup, dorind să ne îmbrăcăm cu locuinţa noastră cea din cer.

34. Dacă totuşi vom fi găsiţi îmbrăcaţi, iar nu goi, că noi, cei ce suntem în trupul acesta, suspinăm îngreuiaţi; de vreme ce dorim să nu ne scoatem haina noastră, ci să ne îmbrăcăm cu cealaltă pre deasupra, ca ceea ce este muritor să fie înghiţit de viaţă.

35. Iar Cel ce ne-a făcut spre aceasta este Dumnezeu, Care ne-a dat nouă arvuna Duhului. Îndrăznind deci totdeauna şi ştiind că, petrecând în trup, suntem departe de Domnul, căci umblăm prin credinţă, iar nu prin fapte.

36. Avem încredere şi voim mai bine să plecăm din trup şi să petrecem la Domnul. De aceea ne şi străduim, fie că petrecem în trup, fie că plecăm din el, să fim bineplăcuţi Lui Dumnezeu. Pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea Lui Hristos, să ia fiecare după ce a lucrat în trup.

37. Cunoscând deci acestea, căutăm să-i înduplecăm pre oameni, dar Lui Dumnezeu Îi suntem binecunoscuţi şi nădăjduiesc că suntem binecunoscuţi şi în cugetele voastre. Căci nu vă spunem iarăşi cine suntem, ci vă dăm prilej de laudă pentru noi, ca să aveţi ce să spuneţi acelora care se laudă cu faţa şi nu cu inima.

38. Căci, dacă ne-am ieşit din fire, este pentru Dumnezeu, iar dacă suntem cu mintea întreagă, este pentru voi. Căci dragostea Lui Hristos ne stăpâneşte pre noi care socotim aceasta, că dacă Unul a murit pentru toţi, au murit deci toţi pentru Unul.

39. El a murit pentru toţi, ca cei ce viază să nu mai trăiască doar în ei, ci în Acela care, pentru ei, a murit şi a Înviat. De aceea, noi nu mai ştim de acum pre nimeni după trup; chiar dacă L-am cunoscut pre Hristos după trup, acum nu-L mai cunoaştem.

40. Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi şi toate sunt de la Dumnezeu, Care ne-a împăcat cu Sine prin Hristos şi Care ne-a dat nouă slujirea împăcării.

41. Pentru că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine însuşi, nesocotindu-le greşelile lor şi punând în noi cuvântul împăcării. Aşadar, în numele Lui Hristos, ne înfăţişăm ca mijlocitori, ca şi cum Însuşi Dumnezeu v-ar îndemna prin noi.

42. Vă rugăm, în numele Lui Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu! Căci El, Care n-a cunoscut păcatul, ne ajută ca să dobândim, întru El, dreptatea Lui Dumnezeu. Fiind, dar, împreună-lucrători cu Hristos, vă îndemnăm să nu primiţi cu nebăgare de seamă Darul Lui Dumnezeu.

43. Căci iată acum este vreme potrivită, iată acum este ziua

mântuirii, nedând nici o sminteală întru nimic, ca să nu fie slujirea noastră defăimată, ci în toate înfăţişându-ne pre noi înşine ca slujitori ai Lui Dumnezeu, în multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în bătăi, în temniţe, în tulburări, în osteneli, în privegheri, în posturi, în curăţie; în cunoştinţă, în îndelungă-răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt, în dragoste nefăţarnică, în cuvântul adevărului, în puterea Lui Dumnezeu, prin armele dreptăţii, cele de-a dreapta şi cele de-a stânga.

44. Prin slavă şi necinste, prin defăimare şi laudă; ca nişte iubitori de adevăr, ca nişte necunoscuţi, deşi bine cunoscuţi, ca fiind pre pragul morţii, deşi iată că trăim, ca nişte pedepsiţi, dar nu ucişi; ca nişte întristaţi, dar pururea bucurându-ne; ca nişte săraci, dar pre mulţi îmbogăţind; ca unii care n-au nimic, dar toate le stăpânesc.

45. Fraţilor corinteni, gurile şi inimile noastre s-au deschis către voi. În inima noastră nu sunteţi la strâmtorare; dar strâmtorare este pentru noi, în inimile voastre. Faceţi asemenea, deschizându-vă şi voi inimile voastre!

46. Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu nedreptatea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi diavolul? Sau ce parte are un credincios cu un necredincios?

 47. Sau ce înţelegere este între Biserica Lui Dumnezeu şi templul idolilor? Căci noi suntem Biserică a Dumnezeului Celui viu, precum Dumnezeu a zis că: „acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”.

48. Având deci aceste făgăduinţe, iubiţilor, să ne curăţim pre noi de toată întinarea trupului şi a duhului, desăvârşind sfinţenia în dragostea Lui Dumnezeu. Faceţi-ne loc în inimile voastre!

49. N-am nedreptăţit pre nimeni; n-am vătămat pre nimeni, n-am înşelat pre nimeni. Nu o spun spre osândirea voastră, căci v-am spus înainte că sunteţi în inimile noastre, ca împreună să murim şi împreună să trăim.

50. Multă îmi este încrederea în voi! Multă îmi este lauda pentru voi! M-am umplut de mângâiere! Cu tot necazul nostru, sunt covârşit de bucurie! Căci, după ce am sosit în Macedonia, trupul n-a avut nici o odihnă, necăjiţi fiind în tot felul: din afară lupte, dinăuntru temeri.

51. Dar Dumnezeu, Cel ce mângâie pre cei smeriţi, ne-a mângâiat pre noi cu venirea Apostolului Tit. Şi nu numai cu venirea lui, ci şi cu mângâierea cu care el a fost mângâiat la voi, vestindu-ne nouă dorinţa voastră, râvna voastră pentru noi, ca noi mai mult să ne bucurăm.

52. Acum mă bucur, nu pentru că v-aţi întristat, ci pentru că v-aţi întristat spre îndreptare. Căci v-aţi întristat după Dumnezeu, ca să nu fiţi întru nimic păgubiţi de către noi. Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce ridicare spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte.

53. Că iată, însăşi aceasta, că v-aţi întristat după Dumnezeu, câtă sârguinţă v-a adus, ba încă şi dezvinovăţire şi mâhnire şi dorinţă şi râvnă! Întru totul aţi dovedit că voi înşivă sunteţi curaţi în acest lucru.

54. Deci, deşi v-am scris, aceasta n-a fost din cauza celui ce a nedreptăţit, nici din cauza celui ce a fost nedreptăţit, ci ca să ne dovedească nouă sârguinţa voastră pentru noi, înaintea Lui Dumnezeu.

55. De aceea, ne-am mângâiat; dar pre lângă mângâierea noastră, ne-am bucurat peste măsură mai ales de bucuria lui Tit, că duhul lui s-a liniştit din partea voastră a tuturor. Căci dacă m-am lăudat înaintea lui cu ceva pentru voi, n-am fost dat de ruşine; ci precum toate vi le-am grăit întru adevăr, aşa şi lauda noastră pentru Tit s-a făcut după adevăr.

56. Şi inima lui este şi mai mult la voi, aducându-şi aminte de dragostea voastră a tuturor, cum l-aţi primit cu bucurie negrăită. Mă bucur că în toate pot să mă încred în voi şi vă fac cunoscut, fraţilor, Darul Lui Dumnezeu Cel dăruit în Bisericile Macedoniei.

57. Că în multa lor încercare de necaz, prisosul bucuriei lor şi sărăcia lor cea adâncă au sporit în bogăţia dărniciei lor şi mărturisesc că de voia lor au dat, după putere şi peste putere, cu multă rugăminte cerând Darului Sfântului Duh de a lua şi ei parte la ajutorarea creştinilor necăjiţi.

58. Şi au făcut nu după cum au nădăjduit, ci s-au dat pre ei înşişi întâi Domnului şi apoi nouă, prin voia Lui Dumnezeu, încât l-am rugat pre Tit ca, precum a început dinainte, aşa să şi desăvârşească, la voi, şi darul acesta.

59. Ci precum întru toate prisosiţi: în credinţă, în cuvânt, în cunoştinţă, în orice sârguinţă, în iubirea voastră către noi, aşa şi în acest dar să prisosiţi. Nu cu poruncă o spun, ci încercând şi curăţia dragostei voastre, prin sârguinţa altora.

60. Căci cunoaşteţi Darul Domnului nostru Iisus Hristos, că El, bogat fiind, pentru voi a sărăcit, ca voi cu sărăcia Lui să vă îmbogăţiţi. Vă îndemn că aceasta vă este de folos vouă, care încă de anul trecut aţi început nu numai să voiţi, ci şi să faceţi faptele.

61. Duceţi, dar, acum până la capăt fapta, ca precum aţi fost gata să voiţi, tot aşa să şi îndepliniţi din ce aveţi. Căci dacă este bunăvoinţă, bine primit este darul milosteniei, după cât are cineva, nu după cât nu are.

62. Nu doar ca să fie altora uşurare, iar vouă necaz, ci ca să fie potrivire: prisosinţa voastră să împlinească lipsa acelora, pentru ca şi prisosinţa lor să împlinească lipsa voastră, spre a fi potrivire, căci este precum zice Domnul: „cine are şi nu dă şi aproapelui său, nu poate fi ucenicul Meu”.

63. Mulţumire fie adusă Lui Dumnezeu, Care a dat aceeaşi râvnă pentru voi în inima lui Tit. Căci, pre de o parte, a primit îndemnul nostru, iar, pre de altă parte, făcându-se şi mai sârguitor, de bună voie a plecat către voi.

64. Şi am trimis împreună cu el şi pre fratele Alexandru (fiul lui Simeon), a cărui laudă, întru Evanghelie, este în toate Bisericile. Dar nu numai atât, ci este şi ales de către Biserici ca împreună-călător cu noi la darul acesta, slujit de noi, spre slava Domnului însuşi şi spre osârdia noastră.

65. Prin aceasta ne ferim ca să nu ne defăimeze cineva, în această îmbelşugată strângere de daruri, de care ne îngrijim. Pentru că ne îngrijim de cele bune nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor.

66. Şi l-am trimis împreună cu ei şi pre acest frate al nostru, iar acum este şi mai sârguitor, prin multa încredere în voi. Astfel, dacă e vorba de Tit, el este însoţitorul meu şi împreună-lucrător la voi; dacă e vorba despre fraţii noştri, ei sunt Apostoli ai Bisericilor, adică slavă a Lui Hristos.

67. Judecaţi lucrurile aşa cum se arată: dacă cineva are încredere în sine că este al Lui Hristos, să gândească iarăşi de la sine aceasta, că precum este el al Lui Hristos, tot aşa sunt şi ceilalţi. Cel ce vorbeşte astfel să-şi dea seama că aşa cum suntem cu cuvântul prin scrisori, când nu suntem de faţă, tot aşa suntem şi cu fapta, când suntem de faţă.

68. Căci nu îndrăznim să ne numărăm sau să ne asemănăm cu unii care se laudă singuri; dar aceia, măsurându-se şi asemănându-se pre ei cu ei înşişi, nu au pricepere. Iar noi nu ne vom lăuda fără măsură, ci după măsura dreptarului cu care ne-a măsurat nouă Dumnezeu, ca să ajungem şi până la voi.

69. Căci am şi ajuns cu Evanghelia Lui Hristos până la voi. Nu ne lăudăm peste măsură cu ostenelile altora, ci avem nădejde că, tot crescând credinţa voastră, ne vom bucura în voi cu prisosinţă, după măsura noastră, ca să propovăduim Evanghelia şi în ţinuturile de dincolo de voi, dar fără să ne lăudăm cu măsură străină, în cele de-a gata.

70. Iar cel ce se laudă, în Domnul să se laude. Pentru că nu cel ce se laudă singur este dovedit bun, ci acela pre care Domnul îl laudă. Şi chiar dacă sunt neiscusit în cuvânt, nu însă în cunoştinţă, ci v-am dovedit-o în totul faţă de voi toţi.

71. Sau am făcut păcat că v-am propovăduit în dar Evanghelia Lui Dumnezeu, smerindu-mă pre mine însumi, pentru ca voi să vă înălţaţi? Şi de faţă fiind la voi şi în lipsuri aflându-mă, n-am făcut supărare nimănui.

72. Căci în cele ce mi-au lipsit, m-au îndestulat fraţii veniţi din Macedonia. Şi în toate m-am păzit şi mă voi păzi, să nu vă fiu povară. Este în mine adevărul Lui Hristos, că lauda aceasta nu-mi va fi îngrădită în ţinuturile Ahaei.

73. De trei ori am fost bătut cu vergi; o dată am fost bătut cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am petrecut în largul mării. În călătorii adeseori, în primejdii de râuri, în primejdii de la tâlhari, în primejdii de la neamul meu, în primejdii de la păgâni; în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pre mare, în primejdii între cei mincinoşi.

74. În osteneală şi în trudă, în privegheri adeseori, în foame şi în sete, în posturi de multe ori, în frig şi în lipsă de haine. Pre lângă cele din afară, ceea ce mă împresoară în toate zilele este grija de toate Bisericile. Cine nu este slab ca şi eu să nu fiu slab?

75. Dacă trebuie să mă laud, mă voi lăuda cu cele ale slăbiciunii mele! Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus, Cel ce este binecuvântat în veci, ştie că nu mint! Dacă trebuie să mă laud, nu-mi este de folos.

76. Căci chiar dacă aş vrea să mă laud, nu voi fi fără minte, căci voi spune adevărul; dar mă feresc de aceasta, ca să nu mă socotească nimeni, mai presus decât ceea ce vede sau aude de la mine. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea Lui Hristos.

77. De aceea mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare. M-am făcut ca unul fără minte, lăudându-mă. Căci cu ce sunteţi voi mai prejos decât celelalte Biserici, decât numai că eu nu v-am fost povară?

78. Iată, a treia oară sunt gata să vin la voi şi nu vă voi fi povară, căci nu caut ale voastre, ci pre voi. Pentru că nu copiii sunt datori să agonisească pentru părinţi, ci părinţii pentru copii. Deci eu foarte bucuros voi cheltui şi mă voi cheltui pentru sufletele voastre, deşi, iubindu-vă mai mult, eu sunt iubit mai puţin. Dar fie!

79. Deci, fraţilor, bucuraţi-vă! Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi. Îmbrăţişaţi-vă unii pre alţii cu sărutare sfântă.

80. Sfinţii toţi vă îmbrăţişează. Darul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea Lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! Amin.

PARTEA A TREIA – EPISTOLELE SFÂNTULUI APOSTOL IGNATIE

EPISTOLA CĂTRE MAGNESIENI

1. Ignatie, Apostol al Antiohiei, Bisericii care este în Magnesia lângă râul Mandru şi Bisericii celei binecuvântate în Darul Lui Dumnezeu Tatăl, în Hristos Iisus, Mântuitorul nostru, întru Care o îmbrăţişez şi îi doresc multă bucurie în Dumnezeu Tatăl şi în Iisus Hristos!

2. Cunoscând buna rânduială a dragostei voastre celei după Dumnezeu, cu bucurie m-am hotărât să vă grăiesc în credinţa Lui Iisus Hristos. Fiind învrednicit cu un numele de creştin, de mare cuviinţă dumnezeiască, le doresc tuturor unire în Duhul Lui Dumnezeu, spre viaţa cea veşnică.

3. Le doresc unire în credinţă şi în dragoste, unire pre care nimic nu o depăşeşte, şi, unire în Dumnezeu şi Tatăl, în care răbdând şi scăpând de toată ispitirea stăpânitorului acestui veac, vom avea parte de mântuire.

4. Am fost învrednicit să primesc veşti de la voi prin Damas, Episcopul vostru, vrednic de Dumnezeu şi prin vrednicii preoţi Vas şi Apolonie şi prin cel împreună cu dânşii, diaconul Zotion. Se cuvine, dar, ca voi să vă folosiţi de vârsta înaintată a episcopului vostru, dându-i tot respectul potrivit Darului Lui Dumnezeu care este asupra lui.

5. Ştiu că şi sfinţiţii preoţi nu se uită că a fost hirotonit episcop de curând, ci, ca nişte oameni înţelepţi în Dumnezeu, îl urmează; dar nu-l urmează pre el, ci pre Tatăl Lui Iisus Hristos, Episcopul tuturor.

6. Aşadar, în cinstea Celui Care ne-a ales pre noi, se cuvine să-l urmăm pre episcop fără nici o viclenie sau făţărnicie; căci nimeni nu-l înşeală pre episcopul acesta văzut, ci îl înşeală pre Cel nevăzut. Că într-o împrejurare ca aceasta, n-avem să dăm cuvânt trupului, ci Lui Dumnezeu, care le cunoaşte pre cele ascunse.

7. Se cuvine dar nu numai să ne numim creştini, ci să şi fim; căci sunt unii care îl numesc pre episcop, episcop, dar fac toate fără de el; unii ca aceştia nu mi se par a avea credinţă curată, pentru că adunările lor de slujbe nu sunt întemeiate potrivit învăţăturii Evangheliei.

8. Toate lucrurile au un sfârşit, iar în faţa noastră stau acestea două: moartea şi viaţa şi fiecare are să meargă la locul său după faptele lui. După cum sunt două părţi, una a Lui Dumnezeu, iar alta a lumii şi fiecare din ele au o înfăţişare proprie, tot aşa şi cei necredincioşi au întipăritura lumii acesteia, iar cei credincioşi, în dragoste, au întipăritura Cuvântului Lui Dumnezeu Tatăl, prin Iisus Hristos. Dacă nu alegem prin El de bunăvoie omorârea patimilor, nu avem în noi viaţa Lui.

9. Aşadar, pentru că nu în persoanele amintite mai înainte, am văzut, în credinţă, întreaga voastră comunitate, ci şi am iubit-o, vă îndemn să vă străduiţi şi să le faceţi pre toate în unire cu Dumnezeu, având întâistătător pre episcop, care este în locul Apostolului Petru, pre preoţi care sunt în locul soborului Apostolilor şi pre diaconi care-mi sunt aşa de dragi, cărora li s-a încredinţat slujirea Ucenicilor Lui Hristos, care mai înainte de veci, era la Tatăl şi în veşnicie se arată tot acolo.

10. Asemănându-vă, dar, toţi în purtări cu Dumnezeu, daţi-vă respect unii altora; nimeni să nu se uite trupeşte la seamănul său, ci totdeauna să vă iubiţi unul pre altul în Iisus Hristos. Să nu fie nimic între voi care să vă poată dezbina, ci uniţi-vă cu episcopul vostru şi cu întâistătătorii voştri, slujitori ai Altarului, potrivit chipului şi învăţăturii Dumnezeiescului Cuvânt al Evangheliei.

11. După cum Domnul n-a făcut nimic, nici prin El însuşi, nici prin Apostoli, fără de Tatăl, cu Care era unit în Duhul, tot aşa şi voi să nu faceţi nimic fără de episcop şi fără preoţi; nici să nu încercaţi măcar să vi se pară că este binecuvântat a face ceva de unul singur, ci în comun: o singură rugăciune, o singură cerere, o singură minte, o singură nădejde în dragoste, în bucuria cea neprihănită, care este Iisus Hristos, decât El nefiind altceva sau altul mai bun.

12. Adunaţi-vă cu toţii ca într-o Biserică a Lui Dumnezeu, ca la un singur Altar, în jurul Unui singur Iisus Hristos, Care a ieşit de la Unul Tatăl, s-a pogorât de la Unul Dumnezeu şi Tatăl, este Unul cu Tatăl şi cu Duhul, la Care s-a şi întors, înălţându-se iarăşi de la noi.

13. Să nu fiţi înşelaţi cu învăţături străine nici cu basme vechi, care nu sunt de folos. Căci dacă şi acum trăim după cele vechi, atunci mărturisim că n-am primit Darul. Dumnezeieştii Apostoli au vieţuit potrivit Învăţăturii Evangheliei Lui Iisus Hristos, de aceea au şi fost prigoniţi; ei au fost insuflaţi de Darul Lui, pentru a încredinţa pre cei aleşi, că Unul este Dumnezeu, Care s-a arătat prin Iisus Hristos, Fiul Lui, Care este Cuvântul Lui ieşit din tăcere şi întru toate a bineplăcut Celui ce L-a trimis pre El.

14. Aşadar, cei care au trăit în rânduielile cele din vechime şi au venit la nădejdea cea nouă, să nu mai ţină cele vechi, nici sâmbăta, ci duminica, în care şi viaţa noastră a strălucit de lumină, prin El şi prin Învierea Lui, fără a ne abate spre cuvintele deşarte ale altora.

15. Prin Taina aceasta am primit credinţa şi de aceea suferim prigoniri, ca să fim găsiţi ucenici ai Lui Iisus Hristos, singurul nostru luminat Învăţător. Cum vom putea noi trăi fără El, când şi Apostolii şi Ucenicii, în duh s-au bucurat de El ca Învăţător? Şi de aceea Cel pre care pre bună dreptate l-au primit, i-a scos din moarte şi din rătăcire, când a venit pre pământ.

16. Să fim, dar, primitori faţă de bunătatea Sa, că dacă ne-ar face nouă după faptele noastre, n-am mai fi. De aceea, fiind ucenici ai Lui, să învăţăm a trăi potrivit creştinismului. Cel care se numeşte cu alt nume decât acesta, nu este de la Dumnezeu.

17. Îndepărtaţi, dar, învăţătura cea rea, cea veche, cea înăcrită, şi prefaceţi-vă în trup nou, care este al Lui Iisus Hristos. Luminaţi-vă prin învăţătura Lui, ca să nu se întunece cineva dintre voi; căci dacă cineva se întunecă, se va vădi tuturor.

18. Este o nebunie să vorbiţi de Hristos şi să trăiţi ca cei vechi; că nu creştinismul a crezut în cele vechi, ci cele vechi în creştinism, în care s-a adunat toată suflarea care a crezut în Dumnezeu. Iar acestea, dragii mei, nu pentru că am aflat că unii dintre voi sunt aşa, ci ca unul mai mic decât voi, care vreau să vă feresc să nu cădeţi în undiţele slavei deşarte, ci să fiţi încredinţaţi de Naşterea, de Patima şi de Învierea Domnului, care a fost pre timpul Apostolilor celor dintâi.

19. Toate acestea au fost cu adevărat săvârşite de Hristos, nădejdea noastră, pentru Care, face Dumnezeu ca nimeni dintre voi să nu se înstrăineze. M-aş bucura de voi întru totul, dacă aş fi neîntemniţat; dar, deşi sunt legat, totuşi nu sunt ceva faţă de unul din voi, cei liberi.

20. Ştiu că nu vă lăudaţi, că aveţi în voi înşivă pre Hristos Iisus. Străduiţi-vă să fiţi puternici în dogmele Domnului şi ale Apostolilor, pentru ca în toate câte faceţi să aveţi şi spor, cu trupul şi cu duhul, în credinţă şi în dragoste, în Tatăl, în Fiul şi în Duhul, la început şi la sfârşit, împreună cu destoinicul vostru episcop şi cu cununa cea vrednică şi duhovnicească a clerului vostru, a preoţilor şi a diaconilor Lui Dumnezeu.

21. Fiţi ascultători de episcopul vostru şi el de voi şi unii de alţii, după cum Iisus Hristos s-a supus după Trup Tatălui, iar Apostolii Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, spre a fi unirea desăvârşită şi trupească şi sufletească.

22. Ştiind că sunteţi plini de Dumnezeu, v-am sfătuit pre scurt. Pomeniţi-mă în rugăciunile voastre, ca să am parte de Dumnezeu. Pomeniţi şi Biserica lui Petru din Siria, după numele căreia nu sunt vrednic să fiu numit, că am nevoie de rugăciunile voastre unite în Dumnezeu şi de dragostea voastră, ca Biserica din Siria să fie învrednicită să fie acoperită cu roua Bisericii Lui Hristos.

23. De aici din Smirna de unde vă scriu, vă îmbrăţişează şi efesenii care au venit la mine, căci ei au venit ca şi ai voştri spre slava Lui Dumnezeu şi m-au încurajat în toate, împreună cu Apostolul Policarp, Episcopul smirnenilor.

24. Vă îmbrăţişează şi celelalte Biserici în cinstea Lui Iisus Hristos. Fiţi sănătoşi în unirea Lui Dumnezeu, având Duh nedespărţit, care este de la Iisus Hristos. Amin.

EPISTOLA CĂTRE FILADELFIENI

1. Ignatie, Apostol al Antiohiei, către Biserica Lui Dumnezeu Tatăl şi a Domnului nostru Iisus Hristos, care este în Filadelfia Asiei, celei întărită în unirea Lui Dumnezeu şi înveselită fără deosebire în Învierea Domnului.

2. Vă salut în dragostea Lui Iisus Hristos, care este bucurie

veşnică şi statornică, mai ales dacă şi creştinii sunt una cu episcopul şi cu preoţii cei dimpreună cu el şi cu diaconii rânduiţi după voia Lui Iisus Hristos, pre care i-a întărit cu întemeiere prin Sfântul Duh.

3. Despre Dimitrie, Episcopul vostru, am aflat că nu a dobândit

această slujire, care este a întregii Biserici, nici prin el, nici prin oameni, nici din dorinţă de slavă deşartă, ci datorită dragostei Lui Dumnezeu Tatăl şi a Domnului Iisus Hristos.

4. Sunt uimit de bunătatea lui Dimitrie, care prin tăcerea sa, poate spune mai multe decât cei care grăiesc deşertăciuni. Căci este în armonie cu Evanghelia, precum un instrument muzical cu corzile sale.

5. De aceea sufletul meu îi fericeşte cugetul lui îndreptat spre Dumnezeu. Ştiu că este virtuos şi desăvârşit; cunosc statornicia şi lipsa lui de mânie, în toată blândeţea Dumnezeului Celui viu.

6. Aşadar, fii ai luminii adevărului, fugiţi de dezbinări şi de învăţăturile cele rele. Unde este episcopul, acolo urmaţi-l cu toată comunitatea; că mulţi lupi, care par vrednici de credinţă, robesc cu plăcerile cele rele, pre cei care merg fără tărie pre calea Lui Dumnezeu. Dar, datorită unirii voastre, nu vor avea lupii loc între voi.

7. Feriţi-vă de buruienile cele rele, pre care nu le culege Hristos, pentru că nu sunt sădite de Tatăl. Nu grăiesc aşa, pentru că aş fi găsit dezbinare între voi, ci dimpotrivă, curăţie. Că toţi câţi sunt ai Lui Dumnezeu şi ai Lui Iisus Hristos, sunt cu episcopul lor; şi toţi câţi se vor lumina şi vor veni la unitatea Bisericii, vor fi şi ei ai Lui Dumnezeu, ca să fie vii după Iisus Hristos.

8. Nu vă amăgiţi, fraţii mei, dacă cineva se duce după cel ce dezbină, căci nu va moşteni Împărăţia Lui Dumnezeu. Dacă cineva umblă în învăţături străine, acela nu este în acord cu Evanghelia Lui Hristos.

9. Căutaţi, dar, să luaţi parte la o singură Liturghie, căci Unul este Trupul Domnului nostru Iisus Hristos şi Unul este Potirul spre unirea cu El; una este Biserica după cum unul este episcopul împreună cu preoţii şi diaconii, cei împreună cu mine, pentru ca ceea ce faceţi, să faceţi după învăţătura Evangheliei Lui Dumnezeu.

10. Fraţii mei, dragostea mea pentru voi se revarsă nespus de mult şi, cu marea mea bucurie, vă întăresc pre voi; dar nu eu, ci Iisus Hristos. Sunt în temniţă pentru El, dar mai mult mă tem că sunt încă nedesăvârşit.

11. Mă voi desăvârşi; însă, prin rugăciunea voastră către Dumnezeu, ca să dobândesc moştenirea cea făgăduită, alergând spre cuvântul Evangheliei, ca la Trupul Lui Hristos şi la Apostoli.

12. Să-i iubim şi pre Ucenici, că şi ei au vestit Evanghelia, au nădăjduit în Iisus Hristos şi l-au primit; şi crezând întru El, s-au mântuit, fiind în unire cu Iisus Hristos, Sfinţi vrednici de dragostea şi de admiraţia noastră, mărturisiţi de Hristos şi împreună număraţi în Evanghelie.

13. Dacă cineva predică iudaismul, să nu-l ascultaţi! Că este mai bine să ascultaţi creştinismul de la un prunc, decât să ascultaţi iudaismul de la un învăţat; iar dacă amândoi nu vorbesc despre Iisus Hristos, aceştia sunt pentru mine coloane la căpătâiul mormintelor şi gropi ale morţilor, pre care sunt scrise doar simple nume de oameni vremelnici.

14. Fugiţi, dar, de meşteşugurile şi de cursele stăpânitorului acestui veac, ca nu cumva, fiind strâmtoraţi de sfaturile lui, să slăbiţi în dragoste; fiţi, însă, cu toţii la un loc cu inima neîmpărţită. Mulţumesc Dumnezeului meu, că mi-i cugetul curat cu privire la voi şi că nu se poate nimeni lăuda nici în ascuns, nici pre faţă, că am îngreunat pre cineva în vreun lucru mic sau mare.

15. Şi doresc ca toţi cărora le-am vorbit, să nu aibă cuvintele mele ca o mărturie împotriva lor. Unii au venit să mă înşele după trup; dar, duhul nu mi se înşeală, că este de la Dumnezeu, căci ştie de unde vine şi unde merge şi pre cele ascunse le arată.

16. Am grăit cu glas tare fiind în mijlocul vostru, cu glasul Lui Dumnezeu: alăturaţi-vă de episcopul vostru, de preoţi şi de diaconi! Iar cei ce au bănuit că am grăit acestea pentru că am ştiut mai dinainte de dezbinarea unora, martor îmi este Acela pentru Care acum sunt în temniţă, că n-am aflat asta de la vreun trup omenesc.

17. Duhul m-a îndemnat, fără ca eu să-mi fi dat seama, să zic: fără de episcop să nu faceţi nimic! Păstraţi trupul vostru ca Biserică a Lui Dumnezeu, iubiţi unirea, fugiţi de dezbinare, fiţi următori ai Lui Hristos, precum este şi El Tatălui Său şi al nostru.

18. Eu am făcut ce eram dator să fac, ca unui om rânduit pentru unire; că Dumnezeu nu locuieşte unde este dezbinare şi mânie. Dumnezeu iartă pre toţi care se îndreaptă, dacă se îndreptează în unire cu Dumnezeu şi în comuniune cu episcopul lor. Cred în Darul Lui Iisus Hristos, Care vă va dezlega de orice legătură a minţii.

19. Iarăşi vă rog să nu faceţi nimic din dorinţa de ceartă, ci potrivit învăţăturii Lui Hristos. Bun vă este episcopul vostru Dimitrie, buni sunt şi preoţii şi diaconii, cărora li s-au încredinţat Tainele Sfântului Altar, care este Uşa Tatălui, prin care intră Apostolii în Biserică.

20. Toate acestea duc la Unirea cu Dumnezeu. Evanghelia are ceva deosebit de frumos: venirea Mântuitorului, a Domnului nostru Iisus Hristos, învăţătura vestită de Apostoli, spre desăvârşirea noastră a tuturor. Toate sunt deosebit de bune dacă credeţi în dragoste.

21. Prin rugăciunile voastre şi prin dragostea fierbinte pre care o aveţi în Hristos Iisus, mi s-a adus vestea că Biserica din Antiohia Siriei are pace.

22. Se cuvine vouă, ca Biserică a Lui Dumnezeu ce sunteţi, să alegeţi un diacon pentru a merge acolo ca trimis al Lui Dumnezeu, care să se bucure cu cei ce sunt adunaţi la un loc şi slăvesc numele Lui Dumnezeu.

23. Fericit va fi, în Iisus Hristos, acela care se va învrednici de o slujire ca aceasta, iar voi veţi fi slăviţi de fraţii din Siria. Dacă voiţi, nu este cu neputinţă să faceţi aceasta pentru numele Lui Dumnezeu, aşa cum au făcut-o şi Bisericile cele mai apropiate, care au trimis unele episcopi, iar altele preoţi şi diaconi.

24. Pentru diaconul Filon din Cilicia, bărbat cu bună mărturie, care şi acum îmi slujeşte la cuvântul Lui Dumnezeu, împreună cu Reu, bărbat ales, cel ce m-a însoţit din Siria, renunţând la ale sale şi alţi creştini care şi vouă vă dau mărturie.

25. Mulţumesc şi eu Lui Dumnezeu pentru voi, că i-aţi primit aşa cum vă primeşte şi pre voi Domnul; iar cei care i-au necăjit, să fie iertaţi cu Darul lui Iisus Hristos.

26. Vă salut cu dragostea fraţilor, din Troada, de unde vă şi scriu prin Bura, cel trimis împreună cu mine, în semn de cinste, de către efeseni şi smirneni.

27. Îi va cinsti pre dânşii Domnul Iisus Hristos, în Care ei nădăjduiesc cu trupul, cu sufletul şi cu duhul; cu credinţa, cu dragostea şi cu unirea. Fiţi sănătoşi în Hristos Iisus, nădejdea noastră. Amin!

EPISTOLA CĂTRE TRAILENI

1. Ignatie, Apostol al Antiohiei celei iubite de Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Bisericii Sfinte care este în Trale din Asia, celei alese şi învrednicite de Dumnezeu, celei ce este în pace, în trup şi în duh, prin patima şi Învierea Lui Iisus Hristos, nădejdea noastră; Biserică pre care o şi îmbrăţişez în chip apostolic în plinătatea ei şi-i doresc multă bucurie.

2. Am primit veşti că aveţi suflet fără de prihană şi statornic în răbdare, nu din obişnuinţă, ci din fire, după cum mi-a arătat Polib, episcopul vostru, care cu voia Lui Dumnezeu şi a Lui Iisus Hristos, a venit în Smirna şi s-a bucurat împreună cu mine cel înlănţuit pentru Hristos, atât de mult, încât am văzut în el toată mulţumirea creştinilor voştri.

3. Primind, dar, prin el, bunăvoinţa voastră, am slăvit pre Dumnezeu pentru că, după cum am aflat, v-am găsit că sunteţi următori ai Evangheliei, când sunteţi uniţi cu episcopul vostru ca şi cu Iisus Hristos, Care a pătimit pentru noi, pentru ca, prin moartea Lui să scăpăm de moarte şi prin Învierea Lui să înviem şi noi.

4. Este, aşadar, de neapărată trebuinţă, precum şi faceţi, să nu lucraţi nimic fără de Polib, Episcopul vostru, ci să vă urmaţi şi preoţii ca pre Apostolii Lui Hristos, nădejdea noastră, în Care vom fi găsiţi dacă vieţuim aşa. Trebuie ca şi diaconii, ca slujitori ai Bisericii, să placă tuturor în tot chipul duhovnicesc. Că nu sunt slujitori ai mâncărurilor şi băuturilor, ci slujitori ai Bisericii Lui Dumnezeu. Aşadar, trebuie să se ferească de învinuiri precum se feresc de foc.

5. Dar, asemenea, toţi să-i respecte pre diaconi ca pre Ucenicii Lui Hristos, să respecte şi pre episcop, care este chipul Apostolului Petru, iar pre preoţi ca pre Soborul Apostolilor. Fără de aceştia nu se poate vorbi de Biserică. Sunt convins că despre acestea şi voi gândiţi la fel.

6. Dovada dragostei voastre am primit-o de la voi prin episcopul vostru şi o am cu mine, al căruia fel de purtare este mare lecţie, iar blândeţea lui, întărire. Socotesc că şi păgânii îl respectă. Pentru că vă iubesc, vă îmbrăţişez cu mare bucurie, deşi sunt un apostol osândit la temniţă.

7. Gândesc multe despre Dumnezeu; dar, îmi pun măsură mie însumi, ca nu cumva, cu lauda mea, să mă rătăcesc. Acum, însă, trebuie mai mult să mă feresc şi să nu iau aminte la cei care mă laudă, sfârşitul fiindu-mi aproape. Căci cei ce mă laudă, mă şi biciuiesc. Am nevoie de blândeţea care îl nimiceşte pre stăpânitorul acestui veac.

8. Îmi lipsesc şi mie tare multe ca să fiu vrednic ucenic al Lui Dumnezeu; dar, vă rog şi pre voi cu dragostea Lui Hristos, mâncaţi numai din hrana creştinilor, depărtându-vă de buruienile străine, care sunt ereziile.

9. Căci ereticii pentru a fi vrednici de crezare, amestecă pre Iisus Hristos cu propriile lor gândiri, întocmai ca cei care dau băuturi otrăvitoare amestecate cu miere şi vin. Cel care nu ştie, ia cu plăcere băutura otrăvitoare şi moare din pricina acelei rele dulceţi.

10. Feriţi-vă de unii ca aceştia şi veţi fi biruitori, dacă nu vă mândriţi şi nu vă înstrăinaţi de Iisus Hristos Dumnezeu, de episcop şi de învăţăturile Apostolilor. Cel care se află înăuntrul Bisericii este curat; cel care se află în afara Bisericii, nu este curat; cu alte cuvinte, cel care face ceva fără episcop, fără preoţi şi fără diaconi, acela nu are conştiinţă curată.

11. Nu vreau să spun prin aceasta că aş fi aflat ceva despre voi, ci vreau să vă feresc de mai înainte, pentru că vă iubesc şi pentru că prevăd cursurile diavolului. Voi, însă, întrarmându-vă cu bunătate, zidiţi-vă din nou în credinţă, care este Trupul şi în dragoste, care este Potirul Domnului.

12. Nimeni să nu aibă ceva împotriva seamănului său. Nu daţi prilej păgânilor, ca din pricina câtorva răutăcioşi fără de minte, să fie hulită mulţimea celor ce cred în Dumnezeu. Vai de cel prin care, din pricina rătăcirii minţii sale, se huleşte numele Lui Dumnezeu, spre sminteala unora.

13. Feriţi-vă să ascultaţi când cineva vă vorbeşte despre un altul şi va zice rău despre Hristos, Cel de la Tatăl, Care cu adevărat a fost răstignit şi a Înviat în văzul Apostolilor; că după asemănare Tatăl ne va învia şi pre noi, care credem în El după adevăr şi fără de care nu avem viaţa cea veşnică.

14. Dacă, după cum spun păgânii, vorbesc cu necredinţă despre Hristos, trăind în aparenţă, pentru ce mai port eu lanţuri şi pentru ce doresc să mă lupt cu fiarele? Deci, degeaba aş primi şi moartea, dacă spun eu ceva minciună despre Domnul.

15. Fugiţi, dar, de mărăcinele cele rele, care dau naştere la rod purtător de răutate, din care, dacă gustă cineva, moare îndată. Acestea nu sunt sădite de Dumnezeu. Dacă ar fi, s-ar arăta ramuri ale Crucii, iar rodul lor ar fi nestricăcios. Prin Cruce, prin Patima Sa, Hristos vă cheamă să fiţi împreună cu El. Dumnezeu a făgăduit unire, iar Unirea este numai prin El.

16. Vă salut din Smirna, împreună cu Bisericile Lui Dumnezeu, care sunt cu mine; ele în toate privinţele m-au întărit trupeşte şi sufleteşte. Vă roagă lanţurile mele, pre care le port pentru Hristos şi vă rog şi eu să-l dobândiţi pre Dumnezeu.

17. Rămâneţi strânşi uniţi şi rugaţi-vă unii pentru alţii. Se cuvine ca fiecare dintre voi, dar mai ales preoţii, să întărească pre episcop, spre cinstea Tatălui Lui Iisus Hristos şi a Apostolilor. Doresc să mă înţelegeţi cu dragoste, ca nu cumva prin cele ce vă scriu să fiu mărturie împotriva voastră.

18. Urmaţi-vă episcopul care învaţă cuvântul Lui Dumnezeu, de asemenea şi preoţii. Iubiţi-vă fiecare unul pre altul cu inimă neîmpărţită. Duhul meu se bucură pentru voi nu numai acum, ci şi când voi pleca la Dumnezeu.

19. Sunt încă în primejdie; dar, credincios este Dumnezeu să împlinească rugăciunea mea şi a voastră. Facă Dumnezeu să fiţi în El fără de prihană.

20. Rugaţi-vă pentru mine, care am nevoie de dragostea voastră, ca, în milostivirea Lui Dumnezeu, să fiu învrednicit de moştenirea vieţii veşnice, pre care mai am puţin până îmi vine vremea să o dobândesc şi nu care cumva să fiu găsit nevrednic.

21. Vă salută cu dragoste smirnenii şi efesenii. Pomeniţi în rugăciunile voastre Biserica din Siria, al cărui Apostol nu sunt vrednic să fiu numit, că sunt cel din urmă dintre ei. Fiţi sănătoşi în Iisus Hristos! Amin.

EPISTOLA CĂTRE POLICARP

1. Ignatie, Apostolul Antiohiei, lui Policarp, Episcopul Bisericii din Smirna, dar, mai bine spus, celui care îl are ca Episcop pre Dumnezeu Tatăl şi pre Domnul nostru Iisus Hristos, multă bucurie! Lăudând gândul tău cel întru Dumnezeu, întemeiat ca pre o piatră neclintită, proslăvesc pre Dumnezeu că am fost învrednicit de chipul tău cel neprihănit, de care mă bucur întru Domnul.

2. Te rog, în numele Darului pre care îl porţi întru tine, să-ţi urmezi calea şi să îndemni pre toţi să se mântuiască. Apără-ţi locul pre care-l ocupi, cu toată grija trupească şi duhovnicească. Poartă grijă de unire, de care nimic nu este mai bun. Poartă-i pre toţi, precum şi Domnul te poartă pre tine, rabdă-i pre toţi în dragoste, precum şi faci.

3. Îndeletniceşte-te cu rugăciunea necontenită, cere înţelepciune mai multă decât ai şi priveghează având duh neadormit. Vorbeşte cu fiecare după asemănarea Lui Dumnezeu, poartă bolile tuturor ca un atlet desăvârşit, căci unde este mai multă osteneală, acolo este şi mai mult câştig.

4. Dacă iubeşti numai pre ucenicii cei buni, n-ai nici un merit; mai mult de atât, îndreptează-i cu blândeţe pre cei molipsiţi de vreo boală duhovnicească. Nu orice rană se vindecă cu aceeaşi doctori. Potoleşte orice neînţelegere cu prisosinţă, fii deosebit în înţelepciune şi lipsit de vicleşug precum porumbeii.

5. De aceea eşti şi trupesc şi duhovnicesc, ca să mângâi pre cele ce ţi se arată în faţă; cât le priveşte pre cele nevăzute, cere să-ţi fie arătate, ca să nu-ţi lipsească nimic şi să ai cu prisosinţă orice lucrare a Darului Sfântului Duh.

6. Timpul îţi cere să-L dobândeşti pre Dumnezeu, după cum căpitanii corăbiilor cer vânturi bune, iar naufragiaţii cer porturi. Fii treaz, ca un atlet al Lui Dumnezeu. Răsplata ta? Va fi nestricăciunea şi viaţa cea veşnică, de care şi tu eşti convins. Pentru toate sufletul meu ţi-l dăruiesc şi lanţurile mele, pentru care ai şi plâns.

7. Să nu te sperie cei care par vrednici de credinţă, dar învaţă învăţături străine; tu stai tare ca o nicovală în care se loveşte. Acela este mare atlet care biruieşte, deşi este lovit. Trebuie, mai cu seamă, noi să răbdăm toate pentru Dumnezeu, ca şi El să ne rabde pre noi.

8. Fii mai zelos decât eşti, citeşte vremile, aşteaptă-l pre Cel mai presus de timp, Cel fără de ani, Cel nevăzut şi în acelaşi timp văzut de Apostoli pentru noi; pre Cel nepipăit, pre Cel neprihănit, pre Hristos, Cel care a suferit pentru noi tot chinul şi a răbdat toată patima.

9. Să fie neîngrijite văduvele, după Domnul, fii tu îngrijitorul lor. Nimic să nu se facă fără aprobarea ta şi nici tu fără Dumnezeu să nu faci ceva. Aşa ceva să nu faci! Pune început bun ca adunările de slujbe să fie mai dese şi pomeneşte-i pre toţi după nume.

10. Nu dispreţui pre cei necăjiţi şi strâmtoraţi, dar nici ei să nu fie îngâmfaţi, ci să-l slăvească mai mult pre Dumnezeu, ca să dobândească de la El o mai bună sporire. Să nu dorească să fie străini de muncă şi să trândăvească cu cheltuiala obştii creştine, ca să nu fie robi ai poftelor.

11. Fereşte-te de meseriile rele; dar, mai bine zis, vorbeşte despre ele. Vorbeşte surorilor mele să iubească pre Domnul şi să se mulţumească trupeşte şi duhovniceşte, cu soţii lor. La fel şi fraţilor mei, spune-le să-şi iubească soţiile precum iubeşte Hristos Biserica. Căsătoriile lor să fie cu aprobarea episcopului, ca să fie Nunta lor după Domnul şi toate să se facă spre cinstea Lui Dumnezeu.

12. Iar celor din Smirna, le zic: ascultaţi de episcopul vostru ca şi Dumnezeu să vă asculte pre voi. Sufletul meu îmi pun pentru cei care urmează episcopul, preoţii şi diaconii. Şi facă Dumnezeu ca, împreună cu ei, să am şi eu parte de Dumnezeu.

13. Osteniţi-vă unii împreună cu alţii, luptaţi împreună, alergaţi împreună, deşteptaţi-vă împreună ca nişte slujitori ai Lui Dumnezeu. Căutaţi să plăceţi Celui în a cărui Biserică sunteţi, de la Care şi plata o veţi primi. Să nu fie găsit careva fugar de la botez, credinţă şi dragoste; iar răbdarea să vă fie armură.

14. Faptele bune să vă fie adunate în hambarele sufletelor voastre, ca să vă primiţi, după vrednicie, răsplata cuvenită. Fiţi îndelung răbdători, cu bunătate unii cu alţii, precum este şi Dumnezeu cu voi. Facă Dumnezeu să mă bucur pururea de voi.

15. Pentru că după cum mi s-a vestit, Biserica din Antiohia Siriei a dobândit pace prin rugăciunile voastre, de aceea şi eu am ajuns mai vesel, că Dumnezeu mi-a luat grija de pre suflet, mai ales dacă prin suferinţele mele Îl voi dobândi pre El, spre a fi găsit la Înviere, ucenic al vostru.

16. Se cuvinte, de Dumnezeu fericite Policarp, să ţii o adunare vrednică de Dumnezeu şi să alegi pre cineva pre care-l aveţi foarte drag şi destoinic, care va putea să fie trimis curier în Siria, ca să preaslăvească pre Dumnezeu, pentru dragostea voastră cea neobosită.

17. Creştinul nu are stăpânire asupra lui însuşi; dar, are timp liber pentru Dumnezeu. Aceasta este o lucrare a Lui Dumnezeu şi a voastră, când o împliniţi. Cred în Darul Lui Dumnezeu, ştiindu-vă tăria voastră pentru adevăr şi de aceea v-am sfătuit doar în puţine cuvinte.

18. Pentru că nu am putut să scriu tuturor Bisericilor, trebuind să plec pre neaşteptate cu corabia de la Troada la Neapoli, precum este voinţa Lui Dumnezeu. Vei scrie tu celorlalte Biserici, care sunt mai înainte, ca unul ce ştii gândul Lui Dumnezeu ca şi ele să facă acelaşi lucru: cele care pot trimite delegaţie, iar altele epistole prin cei trimişi de tine, ca să fiţi slăviţi prin o unitate veşnică, precum şi tu vrednic eşti.

19. Vă îmbrăţişez pre toţi pre nume şi pre soţia lui Epitropie, împreună cu toţi ai casei ei şi cu copiii. Îmbrăţişez pre dragul meu Atal şi pre cel ce va fi învrednicit să se ducă în Siria. Să fie Darul Lui Dumnezeu totdeauna cu el şi cu cel ce-l va trimite, adică cu tine, frate Policarp.

20. Vă doresc sănătate de-a pururea în Domnul nostru Iisus Hristos, în care facă Dumnezeu să rămâneţi în unire şi purtarea de grijă a Lui. Îmbrăţişez şi pre Alca, dragul nostru. Fiţi cu toţii sănătoşi întru Domnul. Amin.

DESCARCĂ ACEASTĂ CARTE ÎN FORMAT PDF:

1.-apostoliconul-gotilor-asociatia-crestina-apostoliconulDescarcă