Panarion – Epifanie de Salamina despre Audianism

Cartea intitulată „Panarion” este scrisă de Episcopul Epifanie de Salamina (Cipru) între anii 375 şi 378. A fost publicată mai târziu, cu aprobarea Sinodului al II-lea ecumenic, alături de o altă lucrare a sa, „Ancoratus”. În ambele cărţi, Epifanie arată că Audienii nu au fost vinovaţi de nici o erezie şi nici învinuiţi de Biserica Ortodoxă ca fiind eretici, pentru că întreaga lor manieră eclesiologică era concentrată pe conservarea şi promovarea dogmelor şi tradiţiilor Sfinţilor Apostoli. Singura biserică a veacului al IV-lea care a considerat audianismul o erezie a fost cea ariană, a cărei poziţii este publicată în zilele noastre pe Wikipedia. Este, bineînţeles, o poziţie eretică a unor într-adevăr condamnaţi a fi eretici.

Epifanie expune în Panarion opoziţiile sale, dar şi ale bisericii din care făcea parte şi care mai apoi avea să-l includă în lista sfinţilor universali, faţă de doctrinele unui număr de 70 de credinţe religioase de origine creştină. Cartea are ca descriere „contra ereziilor”, dar singurul crez din acest volum despre care Epifanie afirmă şi argumentează că atât dogma, cât şi fiinţa Episcopului Audius sunt admirabile şi lipsite de vreo erezie, este acest conceput teologic al audienilor.

De la Epifanie aflăm subtil despre discrepanţa pe care o văd audienii între Noul şi vechiul testament, dar trebuie să lămurim faptul că similitudini între marcionism şi audianism nu există. De pildă, Marcion apare ca un ucenic al Sfântului Apostol Ioan care, într-un moment de distanţare faţă de ultimii apostoli în viaţă şi fiind căzut din graţiile episcopilor de la sfârşitul primului secol şi începutul celui de-al doilea, ajunge să rezume tot Noul Testament la Evanghelia lui Luca şi la scrierile Apostolului Pavel pe care îl diviniza într-un mod aparte. Nu este vinovat pentru cinstirea exagerată a lui Pavel, pentru că în primele secole, după ce Pavel fusese odinioară autorul unei schisme de proporţii, mulţi l-au divinizat mai mult decât îi era statutul. De pildă, între Dumnezeiescul Petru şi ucenicul Pavel nu există nicio legătură, nici de amiciţie şi nici de egalitate ierarhică.

Subiectul despre schisma lui Pavel din care s-a ridicat după câţiva ani de rătăcire, datorită luptei acerbe a dumnezeieştii femei, Maria Magdalena şi a Apostolilor într-un cuget cu aceasta, necesită o dezbatere aparte. Rezumându-ne acum numai la textul Panarionului, vedem că Epifanie nu ezită să-l socotească eretic pe Marcion, dar nu cum s-a tot vehiculat prin cărţi, ca şi cum motivul ereziei ar fi constat în catalogarea divinităţii vechi-testamentare drept un demon plin de patimi, total diferit de Dumnezeul Noului Testament, cum zice şi Apostolul Pavel în Epistola către Romani, ci pentru faptul că Marcion a dărâmat dumnezeieştile scrieri ale Apostolilor pentru a-i da întâietate lui Pavel.

Traducerea „Panarionului” s-a făcut în anul 2023 şi tot în acest an a fost explicat întregul capitol despre Audieni al lui Epifanie, aducând în discuţie poziţia şi opoziţia în conglăsuire cu autorul.

„Sfântul Epifanie” a avut o afinitate faţă de Sfântul Audius. În ciuda vrerilor ierarhiei Bisericii Imperiale, Epifanie nu a cutezat să aprecieze modul de viaţă al lui Audius şi al „audienilor”, dogma lor şi statornicia acestora în Tradiţia Apostolică – astăzi aproape deloc cunoscută de către ortodocşi şi catolici. Chiar dacă poziţia lui Epifanie nu a fost una confortabilă pentru mulţi dintre episcopii vremii, totuşi Sinodul al II-lea ecumenic aprobă publicarea ambelor lucrări, Panarionul şi Ancoratosul, care s-au păstrat până în zilele noastre şi datorită cărora înţelegem în profunzime de ce Audianismul a reprezentat prima formă de veteroprotestantism faţă de toate reformele poftite şi impuse de împăraţii bizantini.

Din Panarion putem înţelege de ce Epifanie s-a arătat un aprig luptător împotriva „ioaniţilor” de la finalul secolului al IV-lea, asta pentru că poziţia lui faţă de origenism, ca şi a audienilor, era una negativă şi absolut demnă de apreciat. Şi acest subiect va necesita o amplă dezbatere pentru a nimeni să nu aibă impresia că marele Ioan Gură de Aur trebuie condamnat pentru o erezie cu care nu a empatizat, ci cu care l-au asociat politicienii vremii numai pentru discreditare şi înlăturare.

Dacă nu ar fi existat Panarionul, afirmaţia lui Epifanie despre audianism că este „izvorul credinţei” nu ar fi fost crezută, probabil, de niciun ortodox sau catolic şi mai ales din zilele noastre, care au fost hrăniţi cu opoziţii ariene doar de dragul de a „sta drepţi în ortodoxie”. Nu-i singurul moment în care ortodoxia a apelat la minciună doar pentru a-şi determina adepţii să fie din ce în ce mai fanatici şi devotaţi unui crez despre care observăm cu o oarecare ironie că studiază, dar nu tot ce ar trebui studiat, nici măcar dintre scrierile propriilor Sfinţi Părinţi şi scriitori bisericeşti. Ei bine, mulţumim lui Dumnezeu că nu numai noi facem afirmaţia că acest crez este cu totul deosebit, admirabil şi izvor al credinţei adevărate în Hristos – Dumnezeul care s-a arătat în trup – ci şi unul dintre marii Sfinţi ai bisericilor ortodoxe şi catolice.

Aşadar, vă invităm ca în continuare să analizăm poziţia lui Epifanie faţă de doctrina şi punctele de vedere ale creştinilor audieni şi totodată să observăm concluziile sale că, astfel de persoane precum Audius, sunt necesare să existe şi să vorbească împotriva unor reforme şi erezii, mai ales – cum zice şi Epifanie – dacă modul lor de a crede este unul admirabil.

Compentariul „Panarionului” este publicat aici: https://apostolicon.wordpress.com/panarion/

NOTĂ: lucrarea va suferi mici corecturi ale traducerii şi adaptări ulterioare, publicaţia fiind un stadiu încă nedefinitivat datorită timpului de care nu am dispus într-un mod satisfăcător şi suficient.