ORDONANŢA 26/2000 a fost modificată! Obţinerea Avizului Secretariatului de Stat pentru Culte este obligatorie pentru toate confesiunile religioase!

Pe data de 11 martie 2024, Camera Deputaţilor a adoptat o nouă Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii. Proiectul de Lege nr. 454/2023, din data de 21 iunie 2023, a primit 162 de voturi pentru, 35 de voturi împotrivă şi 49 de abţineri. Astfel, obţinând majoritatea de voturi favorabile, Legea iniţiată de Alfred-Robert Simonis a fost ADOPTATĂ.

Noua Lege, în comparaţie cu criticatul PL-x 763/2023, este de bun augur pentru facilitarea aplicării Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al Cultelor de către Secretariatul de Stat pentru Culte al Guvernului României. Este o lege organică, democratică şi care merită susţinerea şi aprecierea asociaţiilor şi fundaţiilor care practică şi manifestă o credinţă religioasă, asociaţiilor religioase şi cultelor din România.

De ce a fost nevoie de adoptarea acestei Legi?

În ultimii ani de zile, au fost înfiinţate o mulţime de asociaţii cu o specificitate religioasă incertă şi care s-au dovedit a fi clonele altor credinţe religioase, cadre fictive create de preoţi caterisiţi de către confesiuni religioase existente cu scopul de a-şi continua slujirea sau efectiv având în prim plan destabilizarea vieţii religioase din România de către persoane fără atribuţii şi fără o credinţă religioasă anume, potrivită cu art. 1, alin. 2 şi art. 2, alin. 1 din Legea Cultelor, dar mai ales cu art. 13, alin. 1 din aceeaşi Lege.

Este bine cunoscut faptul că „În România nu există religie de stat” şi că „statul – prin toate instituţiile sale – este neutru faţă de orice credinţă religioasă sau ideologie atee” (art. 9, alin. 1 din Legea nr. 489/2006, republicată). Această viziune modernă şi echilibrată a Statului Român a fost percepută de către anumite persoane ca o oportunitate în a-şi înfiinţa asociaţii sau fundaţii, cu specificitate religioasă, care doar aparent manifestă o credinţă religioasă, adică numai pe hârtie; în realitate, scopul înfiinţării acestora fiind unul neadecvat şi totodată dăunător pentru domeniul vieţii religioase din ţara noastră.

Credinţele religioase din România pot fi înfiinţate în ordine cronologică, astfel:

Grupuri religioase fără personalitate juridică;

Asociaţii şi fundaţii cu specificitatea unei credinţe religioase distincte;

Asociaţii religioase şi Culte religioase.

PL-x 545/2023 stabileşte, pentru organizaţiile religioase care se constituie iniţial ca şi asociaţii (ONG-uri) sau fundaţii cu specificitate religioasă, obligativitatea depunerii următoarelor documente la dosarul pentru înfiinţare, la judecătoria din circumscripţia căreia îşi va avea sediul principal:

Statutul asociaţiei sau al fundaţiei;

Actul constitutiv (dacă este cazul, devenind opţional prin Legea 276/2020);

Actele doveditoare ale sediului şi ale patrimoniului iniţial;

Avizul Secretariatului de Stat pentru Culte;

Rezervarea de denumire care nu poate să fie identică sau asemănătoare cu a unui alt cult, asociaţi religioase, asociaţii sau fundaţii cu specificitate religioasă din România.

Pe lângă obligaţia obţinerii avizului Secretariatului de Stat pentru Culte al Guvernului României, asociaţiile şi fundaţiile care practică o credinţă religioasă sau care desfăşoară inclusiv activităţi religioase, noua Lege organică adoptată luna aceasta prevede şi obligaţia înscrierii personalului clerical (episcopi, preoţi, diaconi, pastori, slujitori etc.) la Secretariatul de Stat pentru Culte prin procedură de luare în evidenţă.

Întrucât preoţia are un rol vital în viaţa tuturor confesiunilor religioase, măsura impusă de către noua Lege este una apreciabilă, dat fiind faptul că în ultimii ani tot mai multe persoane, care nu practică nicio credinţă religioasă în realitate, urmărind mai degrabă atingerea anumitor scopuri decât cele în acord cu Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, şi-au constituit asociaţii şi fundaţii care s-au dovedit în practică a fi dăunătoare vieţii religioase din ţara noastră. Acest fenomen care nu face deloc cinste imaginii vieţii religioase din România la nivel internaţional trebuie să fie prevenit de către cea mai importantă instituţie a Statului Român din domeniul libertăţii religioase, adică Secretariatul de Stat pentru Culte.

Ce documente sunt necesare pentru obţinerea Avizului Secretariatului de Stat pentru Culte?

Din jurisprudenţele existente până acum, este cunoscut faptul că unele persoane civile sau juridice au interpretat eronat cuvântul „consultativ” ataşat unui document obligatoriu prin Lege. Caracterul pur consultativ este stabilit de către legiuitor tuturor avizelor, dar asta nu înseamnă că documentul este opţional şi nu are nicio importanţă. Avizul, prin natura sa, atestă conformitatea unor stări pentru care instanţele Ministerului Justiţiei este posibil ca nu mereu să înţeleagă despre ce este vorba. Viaţa religioasă de la noi fiind tot mai diversificată, constituie o provocare inclusiv pentru magistraţii care nu cunosc noţiunile organizărilor religioase şi pe drept vorbind nici nu sunt obligaţi să le cunoască.

Pentru obţinerea Avizului de la Secretariatul de Stat pentru Culte, asociaţiile şi fundaţiile care doresc să se constituie şi să practice o credinţă religioasă depun la Secretariatul de Stat pentru Culte următoarele documente:

Statutul iniţial, propus de către membrii fondatori, care trebuie să cuprindă structura de organizare centrală şi locală, modul de conducere, administrare şi de control, modul de înfiinţare şi de desfiinţare a unităţilor locale (filiale, sucursale, lăcaşuri de cult sau puncte de lucru), drepturile şi obligaţiile membrilor şi atribuţiile organelor de conducere, principalele activităţi pe care asociaţia sau fundaţia înţelege să le desfăşoare în vederea atingerii scopurilor sale spirituale prin manifestarea unei credinţe religioase, cât şi alte prevederi specifice confesiunii religioase declarate iniţial;

Documentele doveditoare ale sediului;

Mărturisirea de Credinţă proprie, distinctă şi clară, care nu poate să fie identică sau asemănătoare cu a unui cult, asociaţii religioase, asociaţii sau fundaţii care practică o credinţă religioasă, pentru a nu minimiza importanţa art. 13, alin. 1 din Legea Cultelor;

Rezervarea denumirii care, de asemenea, nu poate să fie identică sau asemănătoare cu a altei confesiuni religioase.

Cine stabileşte regulamentul pentru obţinerea Avizului?

Regulile principale pentru obţinerea Avizului sunt stabilite de către Secretariatul de Stat pentru Culte al Guvernului României, fie prin emiterea unui Ordin de către Secretarul de Stat, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 44/2013, Legii nr. 489/2006 şi a Ordonanţei 26/2000, fie prin utilizarea regulamentelor pentru înfiinţarea asociaţiilor religioase cu excepţia diferenţelor dintre cele două forme de organizare care au fost stabilite de legislaţie.

După ce Hotărârea Judecătorească rămâne definitivă, în termen de 5 zile de la emiterea acesteia sau alt timp prevăzut de către Codul de Procedură Civilă, asociaţiile şi fundaţiile care au ca scop practicarea unei credinţe religioase vor încheia demersul în conformitate cu art. 52 din OG. 26/2000, raportând Secretariatului de Stat pentru Culte înfiinţarea persoanei juridice prin trimiterea unei copii a hotărârii judecătoreşti însoţită de o cerere de luare în evidenţă, luare în evidenţă care este generată în mod automat de către Secretariatul de Stat în urma pronunţării Judecătoriei competente.

O dată cu înfiinţarea asociaţiei sau fundaţiei, aceasta are obligaţia de a trimite anual un raport de activitate către Secretariatul de Stat pentru Culte şi de a raporta orice modificare a:

Documentelor constitutive (statut, sediu etc.);

Componenţei organelor de conducere;

Componenţei personalului desemnat pentru oficierea slujbelor religioase.

Cel mai important aspect al noii Legi este acela de a garanta libertatea religioasă pe teritoriul României, originalitatea şi unicitatea credinţelor religioase, reglementarea demnităţii clericale din confesiunile religioase minoritare şi prevenirea exercitării fără drept a atribuţiilor clericale de către persoane rău intenţionate sau cu o gândire infracţională sau contrară legii.

Este bine cunoscut faptul că exercitarea atribuţiilor de preot altfel decât în conformitate cu propria mărturisire de credinţă şi în afara unui cadru juridic adecvat se pedepseşte potrivit legii cu închisoare sau cu amendă penală.

Toate confesiunile religioase din România sunt libere să-şi manifeste propria credinţă religioasă în public sau în particular şi să evolueze din punct de vedere numeric al personalului sau credincioşilor. Cu toate acestea, criteriile democratice ale legislaţiei trebuie şi ele respectate, pentru ca exerciţiul religios din ţara noastră să fie unul încântător şi prietenos.

Noua Lege a fost deja adoptată şi este trimisă pentru promulgare.

Transmitem sincere felicitări iniţiatorului şi tuturor persoanelor care s-au implicat în realizarea acestui proiect important şi vital pentru libertatea religioasă şi pentru buna funcţionare a domeniului vieţii religioase de pe teritoriul Statului Român, în acord cu securitatea şi ordinea publică, sănătatea, morala publică, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

Potrivit Noului Cod Civil, „copilul care a împlinit vârsta de 14 ani are dreptul să îşi aleagă liber confesiunea religioasă” (art. 491, alin. 2 din Noul Cod Civil). Aşadar, cu atât mai mult confesiunile religioase din România trebuie să fie aprobate aşa încât să nu constituie un pericol pentru nimeni, atât din punct de vedere emoţional, cât şi fizic sau de alt fel.

Pr. Nicolae ILIE, Preşedintele Asociaţiei Creştine „Apostoliconul” – confesiunea creştină „audianism”

TINERETUL NU MAI CREDE ÎN DUMNEZEU? Nu mai crede în popi şi-n babe, NU în Dumnezeu!

„Dusul cu coliva la Biserică” nu a eliberat niciodată pe nimeni de nimic, ci dimpotrivă, l-a făcut pe om să uite de trăirea lui, de creştinismul din el, pentru a înlocui creştinismul acesta cu totul şi cu totul deosebit, cu o mulţime de ritualuri păgâne în care nu există nicio dogmă a credinţei curate şi nealterate a Dumnezeieştilor Apostoli.

A te declara „eu sunt creştin” nu înseamnă că aşa şi este, doar pentru că te-ai botezat, doar pentru că mergi după indicaţiile „căpeterniţei” din sat, un fel de vraci fixist, concentrat în deosebi pe dogmatisirea prosoapelor, lumânărilor, cănilor, străchinilor, colacilor pe care oricum ştim şi din predania bisericii că nu-i mănâncă nimeni în nicio altă lume.

A te declara creştin nu înseamnă a face „ascultare” de un popă care însuşi nu face nimic altceva decât să respecte la rândul lui instrucţiunile unei babe, prin Muntenia poreclită „căpeterniţă”, adică un fel de impresară a unor obiceiuri de genul unui spectacol ieftin, desprinse nu atât de sigur din păgânism, cât mai degrabă din incultura băţoasă a fiecărui inventator de datini, al cărui „merit de autoritate sătească” este simplul fapt că, după o biografie deloc creştină, a îmbătrânit.

Nici înţelepciunea nu se aşterne tam-nesam peste pletele albe, dar nici creştinismul peste orice bufonide care se declară creştine doar pentru că „aşa zice tot satul nostru” şi pentru că „trebuie să fii în rând cu lumea”. Şi uite aşa, a fi creştin în acord cu ce au scris Apostolii, a fost înlocuit cu ortodoxismul „a fi ca lumea”, adică ori ca babele din sat, ori ca popa, care de fapt tot babele îl obligă să nu prea fie creştin în acea comunitate.

Creştinismul lui Hristos şi al Apostolilor este cu totul altceva, cu totul altul. Chiar am putea spune şi se cunoaşte acest lucru că, nu există nicio unitate între marea majoritate – fals pleonasm – a născocirilor ritualice şi creştinism, ceea ce se practică de câteva multe veacuri pare să fie mai degrabă o compilaţie deloc inspirată între iudaism şi păgânismul antichităţii, dar care iarăşi nu se identifică şi nu se întemeiază pe nicio rânduială, scriere ori predanie tradiţională a vreunui Apostol, Sfânt sau Ierarh şi scriitor bisericesc timpuriu.

Nu ne miră faptul că oamenii s-au îndepărtat de „credinţă” şi mai ales tineretul. Este o chestiune de timp până ce omul, singur, va înţelege că ceva este în neregulă. Atunci când, prin raţiune, omul înţelege că majoritatea lucrurilor nu sunt în regulă, îl lasă pe Dumnezeu să-şi aibă locul Său în inima lui, dar fuge de popi, căpeterniţe şi ritualuri deranjante. Omul raţional simte că îndreptarea lucrurilor nu a fost una corectă, mai ales teologul. Mai ales teologul, dar n-are curaj să recunoască dintr-o dată pentru că aşa a fost educat de mic! Iarăşi vorbim despre o chestiune de timp până ce şi teologul are curajul să-şi învingă propriile sale necredinţe, bine şi solid argumentate, în deplină cunoştinţă de cauză, chiar şi de s-ar sminti cineva. Iată că o parte din tineretul nostru, de azi, care nu vrea să-i mai deschidă popii, când umblă cu Ajunul, nu s-a apucat de băutură, cum făceau ortodocşii autentici de azi, ajunşi la 80 de ani, mai în urmă cu vreo 40 de ani. Dimpotrivă, chiar a optat pentru un creştinism psihologic, nu psihotic, anxios, plin de prejudecăţi cu noimă şi fără noimă, pocăitopat şi depresiv. Însuşi Noul Testament este temelia psihologiei moderne şi dezvoltării personale a individului, asta numai dacă n-ar fi umplut de felurite idei contradictorii, deranjante nu numai pentru om, ci şi pentru alte versete pe care amatorii „teologi” nu le-au observat atunci când au „remodelat” textul nu atât de mult în favoarea scribului, ci mai degrabă a politicii care l-a salarizat pe scrib.

Creştinismul este apolitic, psihologic, înălţător şi ar trebui să fie şi anticăpeterniţă. Nu acum, pentru că încă mai trăiesc cei ce le idolatrizează şi le iau în serios. După ce n-or mai fi băţoşii şi scorţoşii care nu ştiu o brumă de învăţătură eclesiologică sau patrologică, dar care sunt primii la a face scandal în casă „dacă cineva a pus pâinea cu fundul în sus, în dulap” – o altă ortodoxie de mahala, în care numai dracu ar aştepta o zi de sărbătoare, în dumnezeiescul călindar, numai pentru a face scandal în casă. Pentru ce? Pentru că tineretul a cutezat a porni maşina de spălat în sfânta zi în care se sărbătoreşte „Sfântul Scandal”. Şi suntem majoritari creştini în această ţară? Suntem nişte scandalagii şi căutăm să ne autorizăm singuri incoerenţa cu „aşa e’ la noi” – veşnica expresie care fiecărei case i-a creat o proprie religie, una nebună, netoată, menită să tulbure şi să strice, nu să fie constructivă, eliberatoare şi luminătoare, ci una a scandalului probabil tot de frica cuvioasei căpeterniţe.

Tineretul îl iubeşte pe Dumnezeu. Popa nu-l iubeşte, pentru că trebuie să-i calce pe cap lui Hristos pentru a nu ieşi din graţiile unei babe cu o cultură teologică nici măcar cât un grăunte de muştar, dar cu o ambiţie, iuţeală, repezeală şi ferocitate… ferească-te Dumnezeu! Aşadar, tinerii îl iubesc pe Dumnezeu şi chiar îl slujesc prin simplu fapt că nu mai deschid uşile bisericii din sat. De ce? Pentru că acolo nu se slujeşte un Hristos, ci o îngrădire tradiţională, regională sau locală, din care nu iese iubire şi pace şi evoluţie, dar nici nu lasă să iasă. Nicăieri unde-i ceartă nu va evolua nimeni, nici spiritual şi nici alt fel. Prin urmare, a fi creştin înseamnă a fugări popa de la poartă, nu pentru că „nu ne merge bine dacă nu-i băgăm bani în buzunarul de la mâna în care ţine busuiocul”, ci pentru că, uitându-se în urmă, tinerii văd cât de „bine” au dus-o ai lor de pe urma aşteptării măreţelor pomeni picate din cer, dacă se poate pe nepusă masă şi fără a fi mişcat vreun deget, măcar şi numai pentru că au primit preotul cu Boboteaza să viseze ursitul sau ursita – alţi termeni care au o origine creştină de nu se poate. Da, în păgânismul din cele mai străvechi minţi, de pe vremea când prostia lumii ţinea loc de înţelepciune – de parcă azi ar fi altfel.

Slavă Ţie Doamne că avem tineret raţional şi chiar avem destul încât averea bisericilor să scadă, dar să crească averea Bisericii lui Hristos care de la început a fost clădită pe o singură rugăciune, în tot cuprinsul Evangheliei, şi mai ales pe inimile oamenilor buni şi curaţi în inimă, adică în intenţii şi în intenţii înfăptuite.

Închei prin a spune că babele noastre, vârtoase în obiceiuri viciate, au lăsat copii să sufere de foame pentru că „nu este primit a da de pomană dacă nu-s însuraţi sau nu sunt de religia noastră”, că „nu va mânca bunică-mea în Rai – de parcă zici că iadul a fost închis – dacă sunt de altă religie”. Cinste tineretului nostru semi-ateu că, în numele învăţăturii Părintelui, genă paternă pe care o simt în ei, nu în numele unor cleopianisme, stilisme sau chifanianisme, au hrănit mii de guri, aşa cum a făcut însuşi Hristos, fără să-i pese dacă erau însuraţi sau de altă religie.

Faptele creştinilor noştri tineri, semi-atei faţă de popi, sunt de neegalat cu faptele grosolăniei unor bucăţi de tablă ruginite de vreme, pe care satul le declară „nestemate”, oprindu-şi evoluţia şi trăirea creştină în loc, doar pentru a asculta vorbele de duh ale unor căpeterniţe fără niciun duh în ele. Deci, slavă lui Dumnezeu pentru acest tineret care face progrese şi chiar a descoperit creştinismul lui Hristos, nu sub poala popimii, ci sub poala psihologiei – dar pe care Dumnezeu l-a înfrumuseţat şi înmulţit acum, mai mult ca niciodată, când omenirea se trezeşte, dar nu prin babe şi băbuţe, ci prin acei pe care babele şi băbuţele, soacrele şi perfecţionistele îi critică, judecă sau corectează.

Lăsaţi tineretul să fie aşa. Gena Părintelui Creator îndreaptă lumea. Este nevoie de linişte în lume pentru a auzi de spune Tatăl ceresc. Gălăgia babelor evlavioase – şi să nu le confundăm cu femeile în etate – nu-şi are nici rostul, nici logica şi nici sensul.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Amin.