EVANGHELIA GOŢILOR

EVANGHELIA SFÂNTULUI APOSTOL MATEI

1. Nimeni nu aprinde făclia şi o pune sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.

2. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.

3. Căci zic vouă: că de nu va prisosi dreptatea voastră, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.

4. Aţi auzit că s-a zis celor de demult: „să nu ucizi”; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă.

5. Eu vă mai adaug: că oricine se mânie pe fratele său şi cine va zice fratelui său cuvânt de mânie, va greși. Împacă-te cu aproapele tău.

6. Împacă-te cu pârâşul tău degrabă, până eşti cu el pe cale, ca nu cumva pârâşul să te dea judecătorului, şi judecătorul slujitorului şi să fii aruncat în temniţă.

7. Adevărat grăiesc ţie: nu vei ieşi de acolo, până ce nu vei fi dat cel de pe urmă ban.

8. Aţi auzit că s-a zis celor de demult: „să nu săvârşeşti adulter”.

9. Eu însă vă spun vouă: că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui.

10. Iarăși s-a zis demult: „cine va lăsa pe femeia sa, să-i dea carte de despărţire”.

11. Eu însă vă spun vouă: că oricine va lăsa pe femeia sa, săvârșește adulter.

12. Să nu vă juraţi nicidecum nici pe cer, nici pe pământ, nici pe capul vostru să nu vă jurați, fiindcă nu puteți să faceți un fir de păr alb sau negru.

13. Ci cuvântul vostru să fie: ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce este mai mult decât acestea, de la ispită este.

14. Nu vă împotriviţi celor răutăcioși; iar cui vă loveşte peste obrazul drept, întoarce-ți şi pe celălalt.

15. Celui ce voieşte să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa; iar de te va ruga cineva să mergi cu el o milă, mergi două.

16. Celui care cere de la tine, dă-i; şi de la cel ce voieşte să se împrumute de la tine, nu-i întoarce spatele.

17. Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă,

faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă

pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc,

18. Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.

19. Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea?

20. Şi dacă îmbrăţişaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult?

21. Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este.

22. Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei.

23. Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa pe uliţe, ca să fii slăviţi de oameni.

24. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.

25. Când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii cărora le place, stând în picioare pe ulițe, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor.

26. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.

27. Când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate.

28. Deci nu vă asemănaţi lor, că ştie Tatăl vostru de cele ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să cereţi voi de la El.

29. Deci voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.

30. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; și ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri;

31. Şi nu ne lăsa pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, în veci.  Amin!

32. Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, vă va ierta şi Tatăl vostru Cel ceresc;

33. Iar de nu veţi ierta oamenilor

greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.

34. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor.

35. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatăl tău Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.

36. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde hoții le sapă şi le fură;

37. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură; căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.

38. Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat; iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat.

39. Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi Lui Dumnezeu şi ispitei.

40. Vă întreb pe voi: nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?

41. Priviţi la păsările cerului; luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ei?

42. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi?

43. Deci, nu duceţi grijă, întrebându-vă: ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca?

44. Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele.

45. Ci toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor.

46. Intraţi prin poarta cea îngustă și bună, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află.

47. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află.

48. Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori.

49. După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?

50. Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele.

51. Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune.

52. Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc.

53. De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte.

54. Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.

55. De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le îndeplineşte asemăna-se-va bărbatului înţelept care a clădit casa lui pe stâncă.

56. A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă.

57. Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le îndeplineşte, asemăna-se-va bărbatului nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip.

58. Şi a căzut ploaia şi au venit râurile mari şi au suflat vânturile şi au izbit casa aceea, şi a căzut. Şi căderea ei a fost mare.

59. Iar când Iisus a sfârşit cuvintele acestea, mulţimile erau uimite de învăţătura Lui.

60. Că îi învăţa pe ei cu dragoste, iar nu cum îi învăţau cărturarii lor.

61. Şi coborându-Se El din munte, mulţimi multe au mers după El.

62. Şi iată un lepros, apropiindu-se, I se închina, zicând: Doamne, dacă voieşti, poţi să mă curăţeşti.

63. Şi Iisus, întinzând mâna, S-a atins de el, zicând: voiesc, curăţeşte-te. Şi îndată s-a curăţit lepra lui.

64. Pe când intra într-o cetate, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L, și zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit.

65. Şi i-a zis Iisus: venind, îl voi vindeca. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca.

66. Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: adevărat grăiesc vouă: la nimeni n-am găsit atâta credinţă.

67. Şi a zis Iisus sutaşului: du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit acela.

68. Şi venind Iisus în casa lui Petru, a

văzut pe soacra acestuia zăcând, prinsă de friguri. S-a atins de mâna ei, şi au lăsat-o frigurile şi s-a sculat şi Îi slujea Lui.

69. Şi făcându-se seară, au adus la El mulţi demonizaţi şi a scos duhurile cu cuvântul şi pe toţi cei bolnavi i-a vindecat,

70. Şi văzând Iisus mulţime împrejurul Lui, le-a zis ucenicilor să treacă de cealaltă parte a mării.

71. Şi apropiindu-se un cărturar, i-a zis: Învăţătorule, Te voi urma oriunde vei merge.

72. Iar Iisus i-a zis: vino după Mine.

73. Intrând El în corabie, ucenicii Lui L-au urmat.

74. Şi, iată, furtună mare s-a ridicat pe mare, încât corabia se acoperea de valuri; iar El dormea.

75. Şi venind ucenicii la El, L-au deşteptat zicând: Doamne, mântuieşte-ne, că pierim.

76. Iisus le-a zis: de ce vă este frică, puţin credincioşilor? S-a sculat atunci, a certat vânturile şi marea şi s-a făcut linişte deplină.

77. Intrând în corabie, Iisus a trecut şi

a venit în cetatea Sa.

78. Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt greşelile tale!

79. Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta huleşte.

80. Şi Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre?

81. Căci ce este mai lesne a zice: iertate sunt greşelile tale, sau a zice: scoală-te şi umblă?

82. Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Lui Dumnezeu pe pământ a ierta greşelile, a zis slăbănogului: scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta.

83. Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa.

84. Iar mulţimile văzând acestea, a slăvit pe Dumnezeu.

85. Şi plecând Iisus de acolo, a văzut un om care şedea la vamă, cu numele Matei, şi i-a zis acestuia: vino după Mine. Şi sculându-se, a mers după El.

86. Şi pe când şedea El la masă, în casă, iată mulţi vameşi şi păcătoşi au venit şi au şezut la masă împreună cu Iisus şi cu ucenicii Lui.

87. Şi văzând cărturarii, au zis

ucenicilor: pentru ce mănâncă Învăţătorul vostru cu vameşii şi cu păcătoşii?

88. Şi auzind El, a zis: nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi.

89. Că n-am venit să chem pe drepţi, ci

pe păcătoşi la îndreptare.

90. Atunci au venit la El ucenicii lui Ioan, zicând: pentru ce noi postim mult, iar ucenicii Tăi nu postesc?

91. Şi Iisus le-a zis: pot oare, nuntașii să fie trişti câtă vreme mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti.

92. Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea.

93. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altminteri burdufurile crapă: vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează împreună.

94. pe când le spunea acestea, iată un dregător, venind, I s-a închinat, zicând: fiica mea a murit de curând dar, venind, pune mâna Ta peste ea şi va fi vie.

95. Atunci Iisus, sculându-Se, a mers după el împreună cu ucenicii.

96. Şi iată o femeie care era bolnavă de doisprezece ani, apropiindu-se de El pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui.

97. Căci zicea în gândul ei: numai să mă ating de haina Lui şi mă voi face sănătoasă;

98. Iar Iisus, întorcându-Se şi văzând-o, i-a zis: îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Şi s-a tămăduit femeia din ceasul acela.

99. Iisus, venind la casa dregătorului şi văzând mulţimea tulburată, a zis:

100. Depărtaţi-vă, căci copila n-a murit, ci doarme. Dar ei nu credeau.

101. Iar după ce mulţimea a fost scoasă afară, intrând, a luat-o de mână, şi copila s-a sculat.

102. Şi a ieşit vestea aceasta în tot ţinutul acela.

103. Plecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El strigând şi zicând: miluieşte-ne pe noi, Fiul Lui Dumnezeu.

104. După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: da, Doamne!

105. Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: după credinţa voastră, fie vouă!

106. Şi s-au deschis ochii lor. Iar ei, ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela.

107. Şi plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon.

108. Şi fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulţimile se minunau zicând: niciodată nu s-a întâmplat aşa până acum.

109. Dar necredincioșii ziceau: cu domnul demonilor scoate pe demoni.

110. Şi Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţându-i, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa din norod.

111. Şi văzând mulţimile, I s-a făcut milă de ele că erau necăjite şi rătăcite ca nişte oi care n-au păstor.

112. Atunci a zis ucenicilor Lui: secerişul este mult, dar lucrătorii sunt  puţini.

113. Rugaţi, deci, pe Domnul secerişului, ca să scoată lucrători la secerişul Său.

114. Chemând la Sine pe ucenicii Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă.

115. Destul este ucenicului să fie ca învăţătorul şi slugii ca stăpânul.

116. Deci nu vă temeţi de ei, căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut.

117. Ceea ce vă grăiesc, spuneţi la lumină şi ceea ce auziţi la ureche, propovăduiţi.

118. Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate vătăma şi sufletul şi trupul.

119. Au nu se vând două vrăbii pe un ban? Şi nici una din ele

nu va cădea pe pământ fără ştirea Tatălui vostru.

120. La voi însă şi perii capului, toţi sunt număraţi.

121. Aşadar nu vă temeţi; voi sunteţi cu mult mai de preţ decât păsările.

122. Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.

123. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.

124. Cel ce iubeşte pe tată ori pe

mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.

125. Şi cel ce nu-şi ia Crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte, şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.

126. Cine primeşte pe un drept, răsplata dreptului va lua. Şi cel ce va da de băut unuia dintre aceştia mici numai un pahar cu apă rece, în nume de ucenic, adevărat grăiesc vouă: nu-și va pierde plata sa.

127. Sfârşind Iisus de dat aceste învăţături celor doisprezece ucenici ai Săi, a trecut de acolo ca să înveţe şi să propovăduiască mai departe prin cetăţile lor.

128. Adevărat zic vouă: nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuşi cel mai mic în împărăţia cerurilor este mai mare decât el.

129. Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea.

130. Dar cu cine voi asemăna neamul

acesta? Este asemenea copiilor care şed în pieţe şi strigă către alţii, zicând: v-am cântat din fluier şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale şi nu v-aţi tânguit.

131. Căci a venit Ioan, nici mâncând, nici bând, şi ați spus: are demon. A venit și Fiul Lui Dumnezeu cu înţelepciunea dreaptă din faptele ei.

132. În vremea aceea, Iisus a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, căci ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor.

133. Da, Părinte, căci aşa a fost bunăvoirea înaintea Ta.

134. Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi cel căruia va voi Fiul să-i descopere.

135. Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.

136. Iar făcându-se dimineaţă, toţi bătrânii norodului au ţinut sfat împotriva Lui Iisus, ca să-L omoare. Şi, legându-L, L-au dus şi L-au predat dregătorului.

137. Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit şi a adus înapoi cei treizeci de arginţi, zicând: am greşit vânzând sânge nevinovat. Ei i-au zis: ce ne priveşte pe noi? Este vina ta.

138. Iar Iisus stătea înaintea dregătorului. Şi la învinuirile aduse Lui de către bătrâni, nu răspundea nimic.

139. Atunci I-a zis dregătorul: nu auzi câte mărturisesc ei împotriva Ta?

140. Şi nu s-a apărat cu nici un cuvânt, încât dregătorul se mira.

141. Şi aveau atunci un vinovat vestit, care se numea Baraba.

142. Deci adunaţi fiind ei, le-a zis: pe cine voiţi să vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Hristos?

143. Că ştia că din invidie L-au dat în mâna lui.

144. Şi pe când stătea dregătorul în scaunul de judecată, l-au răstignit și bătrânii strigau:

145. Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu poate să Se mântuiască! Să Se coboare acum de pe Cruce, şi vom crede în El.

146. S-a încrezut în Dumnezeu: să-L scape acum, dacă-L vrea pe El! Căci a zis: sunt Fiul Lui Dumnezeu.

147. Şi unul dintre ei, alergând îndată

şi luând un burete, şi umplându-l de oţet şi punându-l într-o trestie, Îi da să bea.

148. Iar Iisus, strigând cu glas mare, Şi-a dat duhul.

149. Iar sutaşul şi cei ce împreună cu el păzeau pe Iisus, văzând cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte, zicând: cu adevărat, Fiul Lui Dumnezeu era Acesta!

150. Iar făcându-se seară, a venit un om bogat cu numele Iosif, care şi el era un ucenic al Lui Iisus. Şi luând trupul, l-a înfăşurat în giulgiu curat de in,

151. şi l-a pus în mormântul nou al său, pe care-l săpase în stâncă, şi, prăvălind o piatră mare la uşa mormântului, s-a dus.

152. Iar acolo era Maria Magdalena şi cealaltă Marie, mama Lui, plângând în faţa mormântului.

153. Atunci s-au adunat sfatul dregătorului, poruncind ca mormântul să fie păzit până a treia zi, ca nu cumva ucenicii Lui să vină şi să-L fure şi să spună norodului: s-a sculat din morţi. Şi va fi rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintâi.

154. Iar ei, ducându-se, au întărit

mormântul cu strajă, pecetluind piatra.

155. Când se lumina de ziua Duminicii, au venit Maria Magdalena şi mama Sa

Maria, ca să vadă mormântul.

156. Iisus le-a întâmpinat, zicând: bucuraţi-vă!

157. Şi înfăţişarea Lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea Lui albă ca zăpada.

158. Atunci Iisus le-a zis: duceţi-vă şi vestiţi fraţilor Mei, să meargă la muntele unde le-am zis lor mai înainte. Şi acolo văzându-L, I s-au închinat.

159. Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,

160. Îndemnându-le să păzească toate câte v-am învățat. Și iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.

EVANGHELIA SFÂNTULUI APOSTOL IOAN

1. Eu am venit în numele Tatălui Meu şi voi nu Mă primiţi; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veţi primi.

2. Cum puteţi voi să credeţi, când primiţi slavă unii de la alţii şi slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutaţi?

3. După acestea, Iisus S-a dus dincolo de mare. Şi a mers după El mulţime multă, pentru că vedeau minunile pe care le făcea cu cei bolnavi.

4. Şi S-a suit Iisus în munte şi a şezut acolo cu ucenicii Săi.

5. Deci ridicându-Şi Iisus ochii şi văzând că mulţime multă vine către El, a zis către Filip: de unde vom cumpăra pâine, ca să mănânce aceştia?

6. Iar aceasta o zicea ca să-l încerce, că El ştia ce avea să facă.

7. Şi Filip i-a răspuns: pâini de două sute de bani nu le vor ajunge, ca să ia fiecare câte puţin.

8. Şi a zis Lui unul din ucenici, Andrei, fratele lui Petru:

9. Este aici un băiat care are cinci pâini de orz şi doi peşti. Dar ce sunt acestea la atâţia?

10. Şi a zis Iisus: faceţi-i pe oameni să se aşeze. Şi era iarbă multă în acel

loc. Deci au şezut.

11. Şi Iisus a luat pâinile şi, mulţumind, a dat ucenicilor, iar ucenicii celor ce şedeau; asemenea şi din peşti, cât au voit.

12. Iar după ce s-au săturat, a zis ucenicilor Săi: adunaţi fărâmiturile ce au rămas, ca să nu se piardă ceva.

13. Iar oamenii văzând minunea pe care a făcut-o, ziceau: Acesta este într-adevăr Fiu Lui Dumnezeu.

14. Cunoscând deci Iisus că au să vină şi să-L ia cu sila, ca să-L facă rege, S-a dus iarăşi în munte, El singur.

15. Şi când s-a făcut seară, ucenicii Lui s-au coborât la mare.

16. Şi intrând în corabie, au plecat dincolo de mare. Şi s-a făcut întuneric şi Iisus încă nu venise la ei, şi suflând vânt mare, marea se întărâta.

17. A doua zi, mulţimea, care sta de cealaltă parte a mării, a văzut că nu era acolo decât numai o corabie mai mică şi că Iisus nu intrase în corabie împreună cu ucenicii Săi, ci plecaseră numai ucenicii Lui.

18. Şi alte corăbii mai mic au venit în apropiere de locul unde ei mâncaseră pâinea, după ce Domnul mulţumise.

19. Deci, când a văzut mulţimea că Iisus nu este acolo, nici ucenicii Lui, au intrat şi ei în corăbiile cele mici şi au plecat să-l caute pe Iisus.

20. Şi găsindu-L dincolo de mare, I-au zis: învăţătorule, când ai venit aici? – Pentru că El nu plecase cu ucenicii cu corabia.

21. Iisus le-a răspuns şi a zis: adevărat, adevărat zic vouă: Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat.

22. Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru

mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Lui Dumnezeu, căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl.

23. Deci au zis către El: ce să facem, ca să săvârşim lucrările Lui Dumnezeu?

24. Iisus a răspuns şi le-a zis: aceasta este lucrarea Lui Dumnezeu, ca să credeţi în Acela pe Care El L-a trimis.

25. Adevărat, adevărat zic vouă că Tatăl Meu vă dă din cer pâinea cea adevărată.

26. Căci pâinea Lui Dumnezeu este cea care se coboară din cer şi care dă

viaţă lumii.

27. Deci au zis către El: Doamne, dă-ne totdeauna pâinea aceasta.

28. Şi Iisus le-a zis: Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce va crede în Mine nu va înseta niciodată.

29. Tot ce-Mi dă Tatăl, va veni la Mine;

şi pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară;

30. Pentru că M-am coborât din cer, nu ca să fac voia mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine.

31. Şi aceasta este voia Celui ce M-a trimis, ca din toţi pe care Mi i-a dat Mie să nu pierd nici unul, ci să-i înviez pe ei.

32. Că aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.

33. Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-l va trage Tatăl, Care M-a trimis, şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.

34. Nu doar că pe Tatăl l-a văzut cineva, decât numai prin Fiul Lui Dumnezeu; Acesta L-a văzut pe Tatăl.

35. Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine are viaţă veşnică; Eu sunt pâinea vieţii.

36. Pâinea care se coboară din cer este

aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu moare.

37. Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu.

38. Adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi.

39. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea

sângele Meu, are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.

40. Trupul este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură.

41. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, rămâne întru Mine şi Eu întru el.

42. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl Cel viu şi Eu viu sunt pentru Tatăl, şi cel ce mănâncă Trupul Meu, va trăi prin Mine.

43. Deci mulţi din ucenicii Lui, auzind, au zis: greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?

44. Iar Iisus, ştiind în Sine că ucenicii Lui murmură împotriva Lui, le-a zis: vă sminteşte aceasta?

45. Dacă veţi vedea pe Fiul Lui Dumnezeu, suindu-Se acolo unde era mai înainte?

46. Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt în duh şi sunt viaţă.

47. Dar sunt unii dintre voi care nu cred. Căci Iisus ştia de la început cine sunt cei ce nu cred şi cine este cel care Îl va vinde.

48. Şi zicea: de aceea am spus vouă că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-i este dat de la Tatăl.

49. Şi de atunci mulţi dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi şi nu mai umblau cu El.

50. Deci a zis Iisus celor doisprezece: nu vreţi şi voi să vă duceţi?

51. Petru I-a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice.

52. Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristos, Fiul Dumnezeului Celui viu.

53. Le-a răspuns Iisus: oare, nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Şi unul dintre voi este vânzător!

54. Iar El zicea despre Iuda Iscarioteanul, căci acesta, unul din cei doisprezece fiind, avea să-L vândă.

55. Şi după aceea mergea Iisus prin

cetăţi, căci nu voia să meargă prin Iudeea, deoarece iudeii căutau să-L ucidă.

56. Au zis deci către El ucenicii Lui: pleacă de aici şi du-Te în Iudeea, pentru ca şi aceia să vadă lucrurile pe care Tu le faci.

57. Căci nimeni nu lucrează ceva în ascuns, ci caută să se facă cunoscut. Dacă faci acestea, arată-Te pe Tine lumii.

58. Deci le-a zis Iisus: vremea Mea încă n-a sosit; dar vremea voastră totdeauna este gata.

59. Pe voi lumea nu poate să vă urască, dar pe Mine Mă urăşte, pentru că Eu mărturisesc despre ea că lucrurile ei sunt rele. Eu nu merg acolo.

60. De vrea cineva să facă voia Lui, va

cunoaşte despre învăţătura aceasta dacă este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine Însumi.

61. Cel care vorbeşte de la sine îşi caută slava sa; iar cel care caută slava celui ce l-a trimis pe el, acela este adevărat şi nedreptate nu este în el.

62. Nu judecaţi după înfăţişare, ci

judecaţi judecată dreaptă.

63. Deci, pe Mine Mă ştiţi şi ştiţi de unde sunt; şi Eu n-am venit de la Mine, dar adevărat este Cel ce M-a trimis pe Mine şi pe Care voi nu-L ştiţi.

64. Eu Îl ştiu pe El, căci de la El sunt şi El M-a trimis pe Mine.

65. Dar Iisus le-a zis: puţin timp mai sunt cu voi şi Mă duc la Cel ce M-a trimis.

66. Mă veţi căuta şi nu Mă veţi găsi; şi unde sunt Eu, voi nu puteţi să veniţi.

67. Deci au zis iudeii, între ei: unde are să Se ducă Acesta, ca noi să nu-L găsim?

68. Ce înseamnă acest cuvânt pe care l-a spus: Mă veţi căuta şi nu Mă veţi găsi şi unde sunt Eu, voi nu puteţi să veniţi?

69. Iar în ziua cea din urmă, Iisus a stat între ei şi le-a zis: dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.

70. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El. Căci încă nu li s-a dat Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit.

71. Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.

72. Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine Însumi, mărturia Mea este adevărată, fiindcă ştiu de unde am venit şi unde Mă duc. Voi nu ştiţi de unde vin, nici unde Mă duc.

73. Voi judecaţi după trup; Eu nu judec

pe nimeni.

74. Eu sunt Cel ce mărturisesc despre Mine Însumi şi mărturiseşte despre Mine Tatăl, Cel ce M-a trimis.

75. Îi ziceau deci: unde este Tatăl Tău? Răspuns-a Iisus: nu

mă ştiţi nici pe Mine nici pe Tatăl Meu; dacă M-aţi şti pe Mine, aţi şti şi pe Tatăl Meu.

76. Şi El le zicea: voi sunteţi din cele de jos; Eu sunt din cele de sus. Voi sunteţi din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta.

77. V-am spus deci vouă că veţi muri în greşelile voastre. Căci dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în greşelile voastre.

78. Multe am de spus despre voi şi de judecat. Dar Cel ce M-a trimis pe Mine adevărat este, şi cele ce am auzit de la El, Eu acestea le grăiesc în lume.

79. Şi ei n-au înţeles că le vorbea despre Tatăl.

80. Deci le-a zis Iisus: când veţi înălţa

pe Fiul Lui Dumnezeu, atunci veţi cunoaşte că Eu sunt şi că de la Mine însumi nu fac nimic, ci precum M-a învăţat Tatăl, aşa vorbesc.

81. Şi Cel ce M-a trimis este cu Mine; nu M-a lăsat singur, fiindcă Eu fac pururea cele plăcute Lui.

82. Spunând El acestea, mulţi au crezut în El.

83. Deci zicea Iisus către cei ce crezuseră în El: dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei;

84. Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi.

85. Adevărat, adevărat vă spun: oricine săvârşeşte păcatul este rob al patimilor; iar robul nu rămâne în casă în veac; Fiul însă rămâne în veac.

86. Deci, dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr.

87. Dar ei caută să Mă ucidă pe Mine, Omul care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Avraam n-a făcut aceasta.

88. Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl lor, M-ar iubi pe Mine, căci de la Dumnezeu am ieşit şi am venit. Pentru că n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis.

89. De ce nu înţeleg vorbirea Mea? Fiindcă nu pot să dea ascultare cuvântului Meu.

90. Ei sunt din tatăl lor diavolul şi vor să facă poftele tatălui lor. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el.

91. Când grăieşte minciuna, grăieşte

dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii.

92. Dar pe Mine, fiindcă spun adevărul, nu Mă cred.

93. Cine dintre voi Mă vădeşte de vreo greşeală? Dacă spun adevărul, de ce ei nu Mă cred?

94. Cel care este de la Dumnezeu ascultă cuvintele Lui Dumnezeu; de aceea ei nu ascultă, pentru că nu sunt de la Dumnezeu.

95. Au răspuns iudeii şi I-au zis: oare, nu zicem noi bine că Tu ai demon?

96. A răspuns Iisus: Eu nu am demon, ci cinstesc pe Tatăl Meu, şi voi nu Mă cinstiţi pe Mine.

97. Dar Eu nu caut slava Mea. Este cine să o caute şi să judece.

98. Adevărat, adevărat zic vouă: dacă

cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac

99. Iudeii I-au zis: acum am cunoscut

că ai demon. Avraam a murit, de asemenea şi proorocii; şi Tu zici: dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va gusta moartea în veac.

100. Nu cumva eşti Tu mai mare decât tatăl nostru Avraam, care a murit? Şi au murit şi proorocii. Cine te faci Tu a fi?

101. Iisus a răspuns: dacă Mă slăvesc Eu pe Mine Însumi, slava Mea nimic nu este. Tatăl Meu este Cel care Mă slăveşte, despre Care minţiţi voi că este Dumnezeul vostru.

102. Şi nu L-aţi cunoscut, dar Eu Îl ştiu; şi dacă aş zice că nu-L ştiu, aş fi mincinos asemenea vouă. Ci Îl ştiu şi păzesc cuvântul Lui.

103. Iisus le-a zis: adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam.

104. Deci au luat pietre ca să arunce asupra Lui. Dar Iisus S-a ferit, a ieşit şi S-a dus. Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere.

105. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?

106. Iisus a răspuns: nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările Lui Dumnezeu.

107. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze.

108. Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt.

109. Acestea zicând, a uns ochii orbului.  Şi i-a zis: mergi de te spală în scăldătoare. Deci s-a dus şi s-a spălat şi

a venit văzând.

110. Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: nu este acesta cel ce şedea şi cerşea?

111. Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt.

112. Deci îi ziceau: cum ţi s-au deschis ochii?

113. Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus Hristos a făcut tină şi a uns ochii mei; şi mi-a zis: mergi la scăldătoare şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut.

114. Zis-au lui: unde este Acela? Şi el a zis: nu ştiu.

115. Dar n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea.

116. Şi i-au întrebat, zicând: acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el acum?

117. Au răspuns deci părinţii lui şi au zis: știm că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb.

118. Dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine.

119. Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: dă slavă templului. Noi ştim că Omul Acela este păcătos.

120. El a răspuns: dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu: că fiind orb, acum văd.

121. Deci i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii?

122. Le-a răspuns: v-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui?

123. Şi l-au ocărât şi i-au zis: tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise.

124. A răspuns omul şi le-a zis: tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este Hristos, care mi-a deschis ochii.

125. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă.

126. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere.

127. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic.

128. Au răspuns şi i-au zis: în păcate te-ai născut tot, şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară.

129. Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi,

găsindu-l, i-a zis: crezi tu în Fiul Lui Dumnezeu?

130. El a răspuns şi a zis: dar cine este, Doamne, ca să cred în El?

131. Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine Acela este.

132. Iar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui.

133. Şi a zis: spre dreptate am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi.

134. Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce nu intră pe uşă, în staulul oilor, ci

sare pe aiurea, acela este fur şi tâlhar.

135. Iar cel ce intră prin uşă este păstorul oilor.

136. Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui, şi oile sale le cheamă pe nume şi le mână afară.

137. Şi când le scoate afară pe toate ale sale, merge înaintea lor, şi oile merg după el, căci cunosc glasul lui.

138. Iar după un străin, ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul lui.

139. A zis deci iarăşi Iisus: adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt uşa oilor.

140. Toţi câţi au venit mai înainte de Mine sunt furi şi tâlhari, dar oile nu i-au ascultat.

141. Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla.

142. Hoţul nu vine decât ca să fure şi să junghie şi să piardă. Eu am venit ca viaţă să aibă şi din belşug să aibă.

143. Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale.

144. Iar cel plătit şi cel care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte.

145. Dar cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu are grijă de oi.

146. Eu sunt păstorul cel bun şi cunosc pe ale Mele şi ale Mele Mă cunosc pe Mine.

147. Precum Mă cunoaşte Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl. Şi sufletul Îmi pun pentru oi.

148. Am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor.

149. Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, fiindcă Eu Îmi pun sufletul, ca iarăşi să-l iau.

150. Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun. Putere am Eu ca să-l pun şi putere am iarăşi ca să-l iau.

Acest Cuvânt l-am primit de la Tatăl Meu.

151. Şi mulţi dintre evrei ziceau: are demon şi este nebun. De ce să-L ascultaţi?

152. Alţii ziceau: cuvintele acestea nu sunt ale unui demonizat. Cum poate un demon să deschidă ochii orbilor?

153. Deci L-au împresurat iudeii şi Îi ziceau: până când ne scoţi sufletul? Dacă Tu eşti Hristos, spune-o nouă pe faţă.

154. Iisus le-a răspuns: v-am spus şi nu credeţi. Lucrările pe care le fac în numele Tatălui Meu, acestea mărturisesc despre Mine.

155. Dar voi nu credeţi, pentru că nu sunteţi dintre oile Mele.

156. Oile Mele ascultă de glasul Meu şi Eu le cunosc pe ele, şi ele vin după Mine.

157. Şi Eu le dau viaţă veşnică şi nu vor pieri în veac, şi din mâna Mea nimeni nu le va răpi.

158. Tatăl Meu, Care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi, şi nimeni nu poate să le răpească din mâna Tatălui Meu.

159. Iar Eu şi Tatăl Meu una suntem.

160. Iarăşi au luat pietre iudeii ca să arunce asupra Lui.

161. Iisus le-a răspuns: multe lucruri bune v-am arătat vouă de la Tatăl Meu. Pentru care din ele, aruncaţi cu pietre asupra Mea?

162. I-au răspuns iudeii: nu pentru lucru bun aruncăm cu pietre asupra Ta, ci pentru hulă şi pentru că Tu, Om fiind, Te faci pe Tine Dumnezeu.

163. Despre Cel pe care Tatăl L-a sfinţit şi L-a trimis în lume, voi ziceţi: Tu huleşti, căci am spus: Fiul Lui Dumnezeu sunt?

164. Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu credeţi în Mine.

165. Iar dacă le fac, chiar dacă nu credeţi în Mine, credeţi în aceste lucrări, ca să ştiţi şi să cunoaşteţi că Tatăl este în Mine şi Eu în Tatăl.

166. Căutau deci iarăşi să-L prindă şi Iisus a scăpat din mâna lor.

167. Şi a plecat iarăşi dincolo în locul unde Ioan boteza la început, şi a rămas acolo.

168. Şi mulţi au venit la El şi ziceau: Ioan n-a făcut nici o minune, dar toate câte Ioan a zis despre Acesta, erau adevărate.

169. Şi mulţi au crezut în El acolo.

170. Şi era bolnav un oarecare Lazăr din satul Mariei şi al Martei, sora ei.

171. Iar Maria era aceea care a uns cu mir pe Domnul şi I-a şters picioarele cu părul capului ei, al cărei frate Lazăr era bolnav.

172. Deci au trimis surorile la El, zicând: Doamne, iată, cel pe care îl iubeşti este bolnav.

173. Iar Iisus, auzind, a zis: această boală nu este spre moarte, ci pentru slava Lui Dumnezeu, ca, prin ea, Fiul Lui Dumnezeu să Se slăvească.

174. Şi iubea Iisus pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr.

175. Când a auzit, deci, că este

bolnav, atunci a rămas două zile în locul în care era.

176. Apoi, după aceea, a zis ucenicilor: Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc.

177. Deci I-au zis ucenicii: Doamne, dacă a adormit, se va face bine.

178. Iar Iisus vorbise despre moartea lui, iar ei credeau că vorbeşte despre somn ca odihnă.

179. Deci atunci Iisus le-a spus lor pe faţă: Lazăr a murit.

180. Şi Mă bucur pentru voi, că n-am fost acolo. Dar să mergem la el.

181. Deci a zis Toma, care se numeşte Geamănul, celorlalţi ucenici: să mergem şi noi cu El.

182. Venind, Iisus l-a găsit pus de patru zile în mormânt.

183. Marta, când a auzit că vine Iisus, a ieşit în întâmpinarea Lui, iar Maria şedea în casă.

184. Şi a zis către Iisus: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit.

185. Dar şi acum ştiu că oricâte vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da.

186. Iisus i-a zis: fratele tău va învia.

187. Marta i-a zis: știu că va învia la înviere, în ziua cea de apoi.

188. Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.

189. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta?

190. Zis-a Lui: da, Doamne. Eu am crezut că Tu eşti Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, Care a venit în lume.

191. Şi zicând aceasta, s-a dus şi a chemat-o pe Maria, sora ei, zicându-i în taină: Învăţătorul este aici şi te cheamă.

192. Când a auzit aceea, s-a sculat degrabă şi a venit la El.

193. Şi Iisus nu venise încă în sat, ci era în locul unde Îl întâmpinase Marta.

194. Deci Maria, când a venit unde era Iisus, văzându-L, a căzut la picioarele Lui, zicându-I: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit.

195. Deci Iisus, când a văzut-o plângând, a suspinat cu duhul întru Sine.

196. Şi a zis: unde l-aţi pus? Zis-au Lui: Doamne, vino şi vezi. Şi a lăcrimat Iisus.

197. Deci ziceau cei de faţă: iată cât de

mult îl iubea.

198. Iar unii dintre ei ziceau: nu putea, oare, Acesta care a deschis ochii orbului să facă aşa ca şi acesta să nu moară?

199. Deci suspinând iarăşi Iisus întru Sine, a mers la mormântul care era o peşteră şi o piatră era aşezată pe ea.

200. Iisus a zis: ridicaţi piatra. Marta, sora celui răposat, I-a zis: Doamne, deja miroase, că este a patra zi.

201. Iisus i-a zis: nu ţi-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava Lui Dumnezeu?

202. Au ridicat deci piatra, iar Iisus Şi-a ridicat ochii în sus şi a zis: Părinte, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat.

203. Eu ştiam că întotdeauna Mă asculţi, dar pentru mulţimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis.

204. Şi zicând acestea, a strigat cu glas mare: Lazăre, vino afară!

205. Şi a ieşit mortul, fiind legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză şi faţa lui era înfăşurată cu mahramă. Iisus le-a zis: dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă.

206. Deci mulţi care veniseră la Maria şi văzuseră ce a făcut Iisus, au crezut în El.

207. Iar unii dintre ei s-au dus la cărturari şi le-au spus cele ce făcuse Iisus.

208. Deci, arhiereii şi cărturari evreilor au făcut sfat şi ziceau: ce facem, pentru că Omul Acesta face multe minuni?

209. Deci, cu şase zile înainte, Iisus a venit în cetatea unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi.

210. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea.

211. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă.

212. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele Lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului.

213. Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis:

114. Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta şi banii să-i fi dat săracilor?

215. Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea.

216. A zis deci Iisus: las-o, că pentru

ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.

217. Deci mulţime mare de iudei au aflat

că este acolo şi au  venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă şi pe Lazăr pe care-l înviase din morţi.

218. Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare.

219. Căci, din cauza lui mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Iisus.

220. A doua zi, mulţime multă, care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine în cetatea lor,

221. Au luat ramuri de finic şi au ieşit întru întâmpinarea Lui şi strigau: binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului.

222. Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar când S-a preaslăvit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea I le-au făcut Lui.

223. Deci mărturisea mulţimea care era cu El, când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi.

224. De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta.

225. Deci cărturarii ziceau între ei: vedeţi că nimic nu folosiţi! Iată, lumea s-a dus după El.

226. Şi erau nişte elini din cei ce veniseră la o sărbătoare.

227. Deci aceştia au venit la Filip, şi l-au rugat zicând: doamne, voim să vedem pe Iisus.

228. Filip a venit şi i-a spus lui Andrei, şi Andrei şi Filip au venit şi I-au spus Lui Iisus.

229. Iar Iisus le-a răspuns, zicând: a venit ceasul ca să fie preaslăvit Fiul Lui Dumnezeu.

230. Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă.

231. Dacă-Mi slujeşte cineva, să-Mi urmeze, şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă-Mi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va cinsti.

232. Acum sufletul Meu este tulburat, şi ce voi zice? Părinte, izbăveşte-Mă de ceasul acesta? Dar, pentru aceasta am venit.

233. Părinte, preaslăveşte-Ţi numele! Atunci a venit glas din cer: și L-am preaslăvit şi iarăşi Îl voi preaslăvi.

234. Iar mulţimea care sta şi auzea zicea: a fost tunet! Alţii ziceau: Înger I-a vorbit!

235. Iisus a răspuns şi a zis: nu pentru Mine s-a făcut glasul acesta, ci pentru voi.

236. Acum este judecata acestei lumi;

acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară.

237. Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine. Aceasta zicea, arătând cu ce moarte avea să moară.

238. Deci le-a zis Iisus: încă puţină vreme Lumina este cu voi.

239. Umblaţi cât aveţi Lumina ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge.

240. Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii.

241. Cel ce crede în Mine, nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine.

242. Şi cel ce Mă vede pe Mine, vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine.

243. Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână întru întuneric.

244. Şi dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec;

245. Căci n-am venit ca să judec lumea ci ca să mântuiesc lumea.

246. Cine Mă nesocoteşte pe Mine şi nu primeşte cuvintele Mele are judecător ca să-l judece: cuvântul pe care l-am spus acela îl va judeca în ziua cea de apoi.

247. Pentru că Eu n-am vorbit de la Mine, ci Tatăl care M-a trimis, Acesta Mi-a dat Mie ce să spun şi ce să vorbesc. Că ştia pe cel ce avea să-L vândă; de aceea a zis: nu toţi sunteţi curaţi.

248. Voi Mă numiţi pe Mine: Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sunt.

249. Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori să spălaţi picioarele unii altora.

250. Că v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi.

251. Adevărat, zic vouă: nu este ucenicul mai mare decât învăţătorul său, nici solul mai mare decât cel ce l-a trimis pe el.

252. Când ştiţi acestea, fericiţi sunteţi dacă le veţi face.

253. Adevărat, adevărat zic vouă: cel care

primeşte pe Cel pe care-L voi trimite Eu, pe Mine Mă primeşte;

254. Iar cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis.

255. Nu zic despre voi toţi; căci Eu ştiu pe cei pe care i-am ales. Adevărat, adevărat zic vouă că unul dintre voi Mă va vinde.

256. Deci ucenicii se uitau unii la alţii, nedumerindu-se despre cine vorbeşte.

257. Iar la masă era rezemat la pieptul

lui Iisus unul dintre ucenicii Lui, pe care-l

iubea Iisus.

258. Deci Petru i-a făcut semn acestuia şi i-a zis: întreabă cine este despre care vorbeşte.

259. Iar Iisus i-a zis lui Iuda: ceea ce faci, fă mai curând.

260. Dar nimeni din cei care şedeau la masă n-a înţeles pentru ce i-a zis aceasta.

261. Şi când a ieşit el, Iisus a zis: acum a fost preaslăvit Fiul Lui Dumnezeu şi Dumnezeu a fost preaslăvit întru El.

262. Iar dacă Dumnezeu a fost preaslăvit întru El, şi Dumnezeu Îl va preaslăvi întru El.

263. Fiilor, încă puţin timp sunt cu voi. Mă veţi căuta, că unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni – vă spun vouă acum.

264. Învăţătură nouă vă dau vouă: să vă iubiţi unul pe altul, precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.

265. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.

266. Doamne, L-a întrebat Petru, unde Te duci? Răspuns-a Iisus: unde Mă duc Eu, tu nu poţi să-mi urmezi Mie acum, dar mai târziu Îmi vei urma.

267. Să nu se tulbure inima voastră; credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine.

268. În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Mă duc să vă gătesc loc.

269. Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu.

270. Şi unde Mă duc Eu, voi ştiţi şi ştiţi şi calea.

271. Toma i-a zis: Doamne, nu ştim unde Te duci; şi cum putem şti calea?

272. Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu

vine la Tatăl Meu decât prin Mine.

273. Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, şi pe Tatăl Meu L-aţi fi cunoscut; dar de acum Îl cunoaşteţi pe El şi L-aţi şi văzut.

274. Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut

pe Tatăl.

275. Cuvintele pe care vi le spun nu le

vorbesc de la Mine, ci Tatăl – Care rămâne întru Mine – face lucrările Lui.

276. Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.

277. Şi orice veţi cere întru numele Meu, aceea voi face, ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul.

278. Dacă veţi cere ceva în numele Meu,

Eu voi face. De Mă iubiţi, păziţi cuvintele Mele.

279. Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac,

280. Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi!

281. Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi.

282. Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii.

283. În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi.

284. Cel ce are cuvintele Mele şi le păzeşte, acela este cel care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine, va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui.

285. I-a zis Iuda, dar nu cel numit Iscarioteanul (ci Tadeu): Doamne, ce este că ai să Te arăţi nouă, şi nu lumii?

286. Iisus a răspuns şi i-a zis: dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni şi vom face locaş la el.

287. Cel ce nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele. Dar cuvântul pe care îl auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis.

288. Acestea vi le-am spus, fiind cu voi;

289. Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu.

290. Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze.

291. Aţi auzit că v-am spus: Mă duc şi voi veni la voi. De M-aţi iubi v-aţi bucura că Mă duc la Tatăl, pentru că

Tatăl este mai mare decât Mine.

292. Şi acum v-am spus acestea înainte de a se întâmpla, ca să credeţi când se vor întâmpla.

293. Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul.

294. Orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă.

295. Acum voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi l-am spus.

296. Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă

de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine.

297. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele.

Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.

298. Dacă cineva nu rămâne în Mine, ca şi mlădiţa se usucă.

299. Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă.

300. Întru aceasta a fost slăvit Tatăl Meu, ca să aduceţi roadă multă şi să vă faceţi ucenici ai Mei.

301. Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru dragostea Mea.

302. Dacă păziţi cuvintele Mele, veţi rămâne întru dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit cuvintele Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui.

303. Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină.

304. Aceasta este cuvântul Meu: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu.

305. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi.

306. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce v-am zis, că v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute.

307. Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi.

308. Și roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu.

309. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât.

310. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi

ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte.

311. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi.

312. Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis.

313. De n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovăţire pentru greşelile lor.

314. Cel ce Mă urăşte pe Mine, urăşte şi pe Tatăl Meu.

315. De nu aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut, vinovăţie nu ar avea; dar acum M-au şi văzut şi M-au urât şi pre Mine şi pe Tatăl Meu.

316. Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.

317. Şi voi mărturisiţi, pentru că de la început sunteţi cu Mine. Acelea vi le-am spus ca să nu vă tulburați.

318. Dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide, va crede că aduce închinare Lui Dumnezeu.

319. Şi acestea le vor face, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine.

320. Iar acestea vi le-am spus, ca să vă aduceţi aminte de ele, când va veni ceasul lor. Şi acestea nu vi le-am zis de la început, fiindcă eram cu voi.

321. Dar acum Mă duc la Cel ce M-a trimis şi nimeni dintre voi nu întreabă: unde Te duci?

322. Ci, fiindcă v-am spus acestea, întristarea a umplut inima voastră.

323. Dar Eu vă spun adevărul: vă este de folos ca să mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi.

324. Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la toată dreptatea; căci nu va vorbi de la Sine, ci toate câte va zice va vorbi şi cele viitoare vă va vesti.

325. Acela Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi vă va vesti.

326. Toate câte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea am zis că din al Meu ia şi vă vesteşte vouă.

327. Puţin timp şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin timp şi Mă veţi vedea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.

328. Deci unii dintre ucenicii Lui ziceau între ei: ce este aceasta ce ne spune: puţin timp şi nu Mă veţi mai vedea, şi

iarăşi puţin timp şi Mă veţi vedea, şi că Mă duc la Tatăl?

329. Deci ziceau: ce este aceasta ce zice: puţin? Nu ştim ce zice.

330. Şi a cunoscut Iisus că voiau să-L întrebe şi le-a zis: despre aceasta vă întrebaţi între voi, că am zis: puţin şi nu Mă veţi mai vedea şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea?

331. Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie.

332. Femeia, când este să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume.

333. Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar

iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi.

334. Şi în ziua aceea nu Mă veţi întreba nimic. Adevărat, adevărat zic vouă: orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da.

335. Până acum n-aţi cerut nimic în numele Meu; cereţi şi veţi primi, ca bucuria voastră să fie deplină.

336. Acestea vi le-am spus în pilde, dar vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci pe faţă vă voi vesti despre Tatăl.

337. În ziua aceea veţi cere în numele Meu; şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi,

338. Căci Însuşi Tatăl vă iubeşte pe voi, fiindcă voi M-aţi iubit pe Mine şi aţi crezut că de la Dumnezeu am ieşit.

339. Ieşit-am de la Tatăl şi am venit în lume; iarăşi las lumea şi Mă duc la Tatăl.

340. Au zis ucenicii Săi: iată acum vorbeşti pe faţă şi nu spui nici o pildă.

341. Acum ştim că Tu ştii toate şi nu ai nevoie ca să Te întrebe cineva. De aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu.

342. Iată vine ceasul, şi a şi venit, ca să vă risipiţi fiecare la ale sale şi pe Mine să Mă lăsaţi singur. Dar nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine.

343. Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.

344. Acestea a vorbit Iisus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească.

345. Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui.

346. Şi aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.

347. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit.

348. Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea.

349. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit.

350. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine;

351. Căci cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis.

352. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt.

353. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei.

354. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi.

355. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării.

356. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei.

357. Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume.

358. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean.

359. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume.

360. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul.

361. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume.

362. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr.

363. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor,

364. Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.

365. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-

am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem:

366. Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine.

367. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava Mea, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii.

368. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis.

369. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.

370. Zicând acestea, Iisus a ieşit cu ucenicii Lui dincolo de pârâu, unde era o grădină, în care a intrat El şi ucenicii Săi.

371. Iar Iuda vânzătorul cunoştea acest loc, pentru că adesea Iisus şi ucenicii Săi se adunau acolo.

372. Deci Iuda, luând oaste şi slujitori, de la arhierei şi cărturari, a venit acolo cu felinare şi cu făclii şi cu arme.

373. Iar Iisus, ştiind toate cele ce erau să vină asupra Lui, a ieşit şi le-a zis: pe cine căutaţi?

374. Răspuns-au Lui: pe Iisus. El le-a zis: Eu sunt. Iar Iuda vânzătorul era şi el cu ei.

375. Eu sunt. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă;

376. Dar Petru, având sabie, a scos-o. I-a zis Iisus lui Petru: pune sabia în teacă. Nu voi bea, oare, paharul pe care Mi l-a dat Tatăl?

377. Ostaşii şi comandantul şi slujitorii iudeilor au prins pe Iisus şi L-au legat și l-au luat.

378. Deci L-au adus pe Iisus la pretoriu; şi era dimineaţă.

379. Deci dregătorul a ieşit la norod, afară, şi le-a zis: ce învinuire aduceţi Omului Acestuia?

380. Ei au răspuns şi i-au zis: dacă Acesta n-ar fi răufăcător, nu ţi L-am fi dat ţie.

381. Luaţi-L voi şi judecaţi-L după legea voastră.

382. Deci dregătorul a intrat iarăşi în pretoriu şi a chemat pe Iisus şi I-a zis: evreii şi arhiereii lor Te-au predat mie. Ce ai făcut?

383. Iisus a răspuns: Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, ucenicii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este de aici.

384. M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.

385. Dregătorul I-a zis: unde este adevărul?! Şi zicând aceasta, a ieşit iarăşi la iudei şi le-a zis: eu nu găsesc în El nici o vină;

386. Voiţi deci să vă eliberez pe Iisus?

487. Au strigat iarăşi, zicând: nu pe Acesta, ci pe Baraba. Iar Baraba era tâlhar.

388. Deci atunci dregătorul a luat pe Iisus şi L-a biciuit.

389. Şi ostaşii, împletind cunună din spini, I-au pus-o pe cap şi L-au îmbrăcat cu o mantie purpurie.

390. Şi veneau către El, îl batjocoreau și-I dădeau palme.

391. Şi dregătorul a ieşit iarăşi afară şi le-a zis: iată vi-L aduc pe El afară, ca să ştiţi că nu găsesc în El nici o vină.

392. Deci a ieşit Iisus afară, purtând cununa de spini şi mantia purpurie. Şi le-a zis dregătorul: iată Omul!

393. Când L-au văzut deci arhiereii şi slujitorii au strigat, zicând: răstigneşte-L! Răstigneşte-L!

394. Zis-a lor dregătorul: luaţi-L voi şi răstigniţi-L, căci eu nu-I găsesc nici o vină.

395. Iudeii i-au răspuns: noi avem lege şi după legea noastră El trebuie să moară.

396. Deci, când a auzit dregătorul acest cuvânt, mai mult s-a temut.

397. Şi a intrat iarăşi în pretoriu şi I-a zis Lui Iisus: de unde eşti Tu? Iar Iisus nu i-a dat nici un răspuns.

398. I-a zis Lui: mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te eliberez şi putere am să Te răstignesc?

399. Iisus a răspuns: n-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ţi-ar fi fost dat ţie de sus. De aceea cei ce M-au predat ţie mai mare vinovăţie au.

400. Deci dregătorul, auzind cuvintele acestea, L-a dus afară pre Iisus şi a şezut pre scaunul de judecată, în locul numit pardosit cu pietre.

401. Deci au strigat aceia: ia-L! Ia-L! Răstigneşte-L!

402. Atunci L-a predat lor ca să fie răstignit. Şi ei au luat pre Iisus.

403. Și ducându-L, L-au răstignit.

404. După aceea, ostaşii au luat hainele Lui şi le-au făcut patru părţi, fiecărui ostaş câte o parte.

405. Şi stăteau, lângă Crucea Lui Iisus, Maria, mama Lui şi Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena.

406. După aceea, ştiind Iisus că toate s-au săvârşit acum, a zis: Mi-e sete.

407. Şi era acolo un vas plin cu oţet; iar ostașii care Îl loviseră, punând în vârful unei trestii de isop un burete înmuiat în oţet și fiere, l-au dus la gura Lui.

408. Deci, Iisus a zis: săvârşitu-s-a. Şi plecându-Şi capul, Şi-a dat duhul.

409. După acestea un om cu numele Iosif, fiind ucenic al Lui Iisus, a venit şi a ridicat trupul Lui.

410. Şi a venit şi Nicodim, cel care venise la El mai înainte noaptea, aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă şi aloe.

411. Au luat deci trupul Lui Iisus. Iar în locul unde a fost răstignit era o grădină, şi în grădină un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat.

412. Iar acolo era Maria Magdalena şi cealaltă Marie, mama Lui, plângând în faţa mormântului.

413. Atunci s-au adunat sfatul dregătorului, poruncind ca mormântul să fie păzit până a treia zi, ca nu cumva ucenicii Lui să vină şi să-L fure şi să spună norodului: s-a sculat din morţi. Şi va fi rătăcirea de pre urmă mai rea decât cea dintâi.

414. Iar ei, ducându-se, au întărit mormântul cu strajă, pecetluind piatra.

415. Când se lumina de ziua Duminicii, au venit Maria Magdalena şi mama sa Maria, ca să vadă mormântul.

416. Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă! Şi înfăţişarea Lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea Lui albă ca zăpada.

417. Iisus a zis: nu vă atingeți de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu.

418. Mergeți la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.

419. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pre Domnul.

420. Deci a ieşit Petru şi ceilalți ucenici şi veneau la mormânt.

421. Şi Iisus i-a întâmpinat zicând: pace vouă! Precum M-a trimis pre Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pre voi.

422. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: luaţi Duh Sfânt;

423. Cărora veţi curăţa greşelile, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.

424. Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,

425. Îndemnându-le să păzească toate câte v-am învățat.

426. Și iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.

EVANGHELIA SFÂNTULUI APOSTOL LUCA

1. Deoarece mulţi au încercat să alcătuiască o istorisire despre faptele deplin adeverite între noi,

2. Aşa cum ni le-au lăsat cei ce le-au văzut de la început şi au fost slujitori ai Cuvântului,

3. Am găsit şi eu cu cale, preaputernice Teofile, după ce am urmărit toate cu de-amănuntul de la început, să ţi le scriu pe rând,

4. Ca să te încredinţezi despre temeinicia învăţăturii pe care ai primit-o.

5. Era demult un preot cu numele Zaharia, iar femeia lui se numea Elisabeta.

6. Şi erau amândoi drepţi înaintea Lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate rânduielile Domnului.

7. Dar nu aveau nici un copil, deoarece Elisabeta era stearpă şi amândoi erau înaintaţi în zilele lor.

8. Şi pe când Zaharia slujea înaintea Lui Dumnezeu, i s-a arătat îngerul Domnului, stând de-a dreapta sa.

9. Iar îngerul a zis către el: Zaharia, rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan.

10. Şi bucurie şi veselie vei avea şi, de naşterea lui, mulţi se vor bucura.

11. Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt.

12. Şi pe mulţi îi va întoarce la Domnul Dumnezeu.

13. Şi va merge înaintea Lui cu duhul, să întoarcă inimile părinţilor spre copii şi pe cei neascultători la înţelepciune.

14. Şi a zis Zaharia către înger: după ce voi cunoaşte aceasta? Căci eu sunt bătrân şi femeia mea înaintată în zilele ei.

15. Şi îngerul, răspunzând, i-a zis: eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea Lui Dumnezeu. Şi am fost trimis să grăiesc către tine şi să-ţi bine-vestesc acestea.

16. Şi iată vei fi mut şi nu vei putea să vorbeşti până în ziua când vor fi acestea, pentru că n-ai crezut în cuvintele mele, care se vor împlini la timpul lor.

17. Şi ieşind, nu putea să vorbească. Şi ei au înţeles că a văzut vedenie în templu; şi el le făcea semne şi a rămas mut.

18. Iar după aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zămislit şi cinci luni s-a tăinuit pe sine, zicând:

19. Că aşa mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea.

20. Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o altă cetate; către o fecioară, iar numele ei era Maria.

21. Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei.

22. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: ce fel de închinăciune poate să fie aceasta?

23. Şi îngerul i-a zis: nu te teme, Marie, căci ai aflat Dar de la Dumnezeu.

24. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele Lui Iisus.

25. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema.

26. Şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit.

27. Şi iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă.

28. Şi a zis Maria către înger: cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?

29. Și i-ar răspuns: la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul Lui Dumnezeu se va chema.

30. Şi a zis Maria: să-mi fie mie după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea.

31. Şi în acele zile, sculându-se Maria, s-a dus în grabă în ţinutul muntos, într-o cetate.

32. Şi a intrat în casa lui Zaharia şi a salutat pe Elisabeta.

33. Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt,

34. Şi cu glas mare a strigat şi a zis: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău.

35. Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?

36. Că iată, cum veni la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu.

37. Şi fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul.

38. Şi a zis Maria: slăvește sufletul

meu pe Domnul, Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu.

39. Şi a rămas Maria împreună cu ea ca la trei luni; şi apoi s-a înapoiat la casa sa.

40. Şi după ce s-a împlinit vremea să nască, Elisabeta a născut un fiu.

41. Iar când a venit ziua, îl numeau

Zaharia, după numele tatălui său.

42. Şi răspunzând, mama lui a zis: nu! Ci se va chema Ioan.

43. Şi au zis către ea: nimeni din rudenia ta nu se cheamă cu numele acesta.

44. Şi au făcut semn tatălui său cum ar vrea el să fie numit.

45. Şi cerând o tăbliţă, el a scris, zicând: Ioan este numele lui. Şi toţi s-au mirat.

46. Şi îndată i s-a deschis gura şi limba şi vorbea, binecuvântând pe Dumnezeu.

47. Şi toţi care le auzeau le puneau la inimă, zicând: ce va fi, oare, acest copil? Căci mâna Domnului este peste el.

48. Și a zis Zaharia plin de Duh Sfânt: să-I slujim în sfinţenie şi în dreptate, înaintea feţei Sale, în toate zilele vieţii noastre.

49. Iar către prunc a zis: să dai norodului cunoştinţa mântuirii Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi.

50. Ca să lumineze pe cei care şed în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii.

51. Iar copilul creştea şi se întărea cu duhul. Şi a fost în pustie până în ziua arătării lui.

52. Această înscriere s-a făcut întâi pe când ocârmuia Quirinius.

53. Şi se duceau toţi să se înscrie, fiecare în cetatea sa.

54. Şi s-a suit şi Iosif ca să se înscrie împreună cu Maria, Fecioara.

55. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască,

56. Şi a născut pe Fiul ei, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei.

57. Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor.

58. Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au bucurat de aceasta.

59. Dar îngerul le-a zis: iată, vă bine-vestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot pământul.

60. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul.

61. Slavă întru cei de sus Lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!

62. Iar după ce îngerul a plecat de la ei, la cer, păstorii vorbeau unii către alţii:

63. Să mergem dar, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut.

64. Şi, grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria, pe Iosif şi pe Prunc.

65. Şi văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil.

66. Şi toţi câţi auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa.

67. Şi s-au întors păstorii, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte auziseră şi văzuseră precum li se spusese.

68. Şi iată era un om cu numele Simeon; şi omul acesta era drept înaintea Lui Dumnezeu, aşteptând mângâierea, iar Duhul Sfânt era asupra lui.

69. Şi lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristos Domnul.

70. Şi când părinţii au adus la el pe Pruncul Iisus, el L-a primit în braţele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis:

71. Acum slobozeşte-mă, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta,

72. Pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor, Lumina spre descoperire neamurilor. Iar Iosif şi mama Lui se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc.

73. Şi i-a binecuvântat Simeon şi a zis către Maria, mama Lui: iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora şi ca un semn care va stârni împotriviri.

74. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.

75. Şi era şi o femeie cu numele Ana, ajunsă la adânci bătrâneţe.

76. Şi ea era văduvă, în vârstă de optzeci şi patru de ani, şi trăia în post şi în rugăciuni.

77. Şi venind ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu şi vorbea tuturor despre Prunc.

78. După ce au săvârşit toate, s-au întors în cetatea lor.

79. Iar Copilul creştea şi Se întărea cu duhul, umplându-Se de înţelepciune şi darul Lui Dumnezeu era asupra Lui.

80. Iar când a fost El de doisprezece

ani, s-au suit în cetate, pentru că era sărbătoare împărătească pentru Quirinius.

81. Şi sfârşindu-se zilele, pe când se întorceau ei, Copilul

Iisus a rămas în acea cetate şi părinţii Lui nu ştiau unde este.

82. Şi socotind că este în ceata călătorilor de drum, au venit

cale de o zi, căutându-L printre rude şi printre cunoscuţi.

83. Iar după trei zile L-au aflat, şezând în mijlocul înțelepților, ascultându-i şi întrebându-i.

84. Şi toţi care Îl auzeau se minunau de priceperea şi de răspunsurile Lui.

85. Şi văzându-L, rămaseră uimiţi, iar mama Lui a zis către El: Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aşa? Te-am căutat îngrijoraţi.

86. Şi El a zis către ei: de ce era să Mă căutaţi? Oare, nu ştiaţi că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?

87. Şi a coborât cu ei şi a venit acasă şi le era ascultător. Iar mama Lui păstra în inima ei toate aceste cuvinte.

88. Şi Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu darul la Dumnezeu şi la oameni.

89. După câțiva ani a fost cuvântul Lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în munte.

90. Şi a venit în toată împrejurimea cetăți, propovăduind Botezul îndreptării, spre iertarea greşelilor.

91. Şi învăța mulțimile zicând: cel ce are două haine să dea celui ce nu are şi cel ce are bucate să facă asemenea. Să nu asupriţi pe nimeni, nici să învinuiţi pe nedrept, şi să fiţi mulţumitori.

92. A zis Ioan tuturor: eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor.

93. El vă va boteza cu Duh Sfânt, ca să cureţe aria şi să adune grâul în jitniţa Sa.

94. Încă şi alte multe îndemnând, propovăduia norodului vestea cea bună.

95. Şi după ce s-a botezat tot norodul, botezându-Se şi Iisus şi rugându-Se, s-a deschis cerul, și S-a coborât Duhul Sfânt peste El, în chip trupesc,  ca un porumbel, şi s-a făcut glas din cer:

96. Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine

am binevoit.

97. Iar Iisus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la râu şi a ieşit vestea despre El în toată împrejurimea.

98. Şi erau uimiţi de învăţătura Lui, căci cuvântul Lui era cu dragoste.

99. Şi sculându-Se, a intrat în casa lui Petru. Iar soacra lui era prinsă de friguri rele şi L-au rugat pentru ea.

100. Şi El, plecându-Se asupra ei, a certat frigurile şi frigurile au lăsat-o. Iar ea, îndată sculându-se, s-a vindecat;

101. Dar apunând soarele, toţi câţi aveau bolnavi de felurite boli îi aduceau la El; iar El, punându-Şi mâinile pe fiecare dintre ei, îi făcea sănătoşi.

102. Iar făcându-se ziuă, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu; şi mulţimile Îl căutau şi au venit până la El, şi-L ţineau ca să nu plece de la ei.

103. Şi El a zis către ei: trebuie să bine-vestesc împărăţia Lui Dumnezeu şi altor cetăţi, fiindcă pentru aceasta am fost trimis.

104. Şi pe când erau într-una din cetăţi, iată un om plin de lepră; văzând pe Iisus, a căzut cu faţa la pământ şi I s-a rugat zicând:

105. Doamne, dacă voieşti, poţi să mă curăţeşti.

106. Şi întinzând El mâna, S-a atins de lepros, zicând: voiesc, fii curăţat! Şi îndată s-a dus lepra de pe el.

107. Dar şi mai mult străbătea vorba despre El şi mulţimi multe se adunau, ca să asculte şi să se vindece de bolile lor.

108. Iar El Se ducea în locuri retrase şi Se ruga.

109. Dar cărturarii lor murmurau către ucenicii Lui, zicând: de ce mâncaţi şi beţi împreună cu vameşii şi cu păcătoşii?

110. Şi Iisus, răspunzând, a zis către ei: n-au trebuinţă de doctor cei sănătoşi, ci cei bolnavi.

111. N-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la îndreptare.

112. Iar ei au zis către El: ucenicii lui Ioan postesc adesea şi fac rugăciuni, de asemenea şi ai cărturarilor, iar ai Tăi mănâncă şi beau.

113. Iar Iisus a zis către ei: puteţi, oare, să faceţi pe nuntaşi să

postească, cât timp Mirele este cu ei?

114. Dar vor veni zile când Mirele se va lua de la ei; atunci vor posti în acele zile.

115. Le-a spus lor şi o pildă: nimeni, rupând petic de la haină nouă, nu-l pune la haină veche, altfel rupe haina cea nouă, iar peticul luat din ea nu se potriveşte la cea veche.

116. Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi, altfel vinul nou va sparge burdufurile; şi se varsă şi vinul şi se strică şi burdufurile.

117. Ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi şi împreună se vor păstra.

118. Şi nimeni, bând vin vechi, nu voieşte de cel nou, căci zice: este mai bun cel vechi.

119. Într-o zi, Iisus mergea prin semănături şi ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile şi mâncau.

120. Atunci, Iisus a ieşit la munte ca să Se roage şi a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu.

121. Şi când s-a făcut ziuă, a chemat la Sine pe ucenicii Săi şi a ales dintre ei doisprezece, pe care i-a numit Apostoli.

122. Pe Petru, pe Andrei fratele lui, pe Iacob, pe Ioan, pe Filip, pe Vartolomeu,

123. Şi pe Matei, pe Toma, pe Iacob al lui Alfeu şi pe Simon numit Zilotul, pe Iuda al lui Iacob şi pe Iuda Iscarioteanul, care s-a făcut vânzător.

124. Şi coborând împreună cu ei, a stat în loc şes, El şi mulţime multă de ucenici ai Săi şi mulţime mare de norod care veniseră ca să-L asculte şi să se vindece de bolile lor.

125. Şi El, ridicându-Şi ochii spre ucenicii Săi, zicea:

126. Fericiţi voi cei săraci, că a voastră este împărăţia Lui Dumnezeu.

127. Fericiţi voi care flămânziţi acum, că vă veţi sătura.

128. Fericiţi cei ce plângeţi acum, că veţi râde.

129. Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori şi vor lepăda numele voastre din pricina Fiului Omului.

130. Bucuraţi-vă în ziua aceea şi vă veseliţi, că, iată, plata voastră multă este în cer.

131. Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi;

132. Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce vă fac necazuri.

133. Celui ce te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt; pe cel ce-ţi cere haina, nu-l împiedica să-ţi ceară şi cămaşa.

134. Oricui îţi cere, dă-i; şi de la cel care ia lucrurile tale, nu cere înapoi.

135. Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea.

136. Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea?

137. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac

vouă bine, ce mulţumire puteţi avea?

138. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea?

139. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb.

140. Și răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.

141. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.

142. Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi vi se va ierta.

143. Dăruiţi şi vi se va da. Turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf, căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va măsura.

144. Şi le-a spus şi pildă: poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă?

145. Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.

146. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?

147. Sau cum poţi să zici fratelui tău: frate, lasă să scot paiul din ochiul tău, nevăzând bârna care este în ochiul tău?

148. Făţarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.

149. Căci nu este pom bun care să facă roade rele şi, iarăşi, nici pom rău care să facă roade bune.

150. Căci fiecare pom se cunoaşte după roadele lui. Că nu se adună smochine din mărăcini şi nici nu se culeg struguri din spini.

151. Omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe când omul rău, din vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele.

152. Căci din prisosul inimii grăieşte gura lui.

153. Oricine vine la Mine şi aude cuvintele Mele şi le face, vă voi arăta cu cine se aseamănă:

154. Asemenea este unui om care, zidindu-şi casă, a săpat, a adâncit şi i-a pus temelia pe piatră, şi venind apele mari şi puhoiul izbind în casa aceea.

155. N-au putut să o clintească, fiindcă era bine clădită pe piatră.

156. Iar cel ce aude, dar nu face, este asemenea omului care şi-a zidit casa pe pământ fără temelie, şi izbind în ea puhoiul de ape, îndată a căzut şi

prăbuşirea acelei case a fost mare.

157. Şi după ce a sfârşit toate aceste cuvinte ale Sale în auzul norodului, a mers într-o altă cetate.

158. Iar omul unui sutaş, care era la el în îngrijire, fiind bolnavă era să moară.

159. Şi auzind despre Iisus, a venit la El, rugându-L să vină şi să vindece pe prietenul lui. Doamne, nu Te osteni, că nu sunt vrednic ca să intri sub acoperământul meu.

160. De aceea nici pe mine nu m-am socotit vrednic să vin la Tine. Ci spune cu cuvântul şi se va vindeca.

161. Iar Iisus, auzind acestea, S-a minunat de el și întorcându-se cei trimişi acasă, au găsit omul sănătoasă.

162. Şi după aceea, S-a dus într-o cetate şi cu El împreună mergeau ucenicii Lui.

163. El i-a vindecat pe mulţi de boli şi de răni şi de duhuri  rele şi multor orbi le-a dăruit vederea.

164. Zic vouă: între cei născuţi din femei, nimeni nu este mai

mare decât Ioan; dar cel mai mic în împărăţia Lui Dumnezeu este mai mare decât el.

165. Şi tot norodul auzind, şi vameşii s-au încredinţat de dreptatea Lui Dumnezeu, botezându-se cu botezul lui Ioan.

166. Iar învăţătorii  au călcat voia Lui Dumnezeu în ei înşişi, nebotezându-se de el.

167. Cu cine voi asemăna pe oamenii acestui neam? Şi cu cine sunt ei asemenea?

168. Sunt asemenea copiilor care şed în piaţă şi strigă unii către alţii, zicând: v-am cântat din fluier şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale şi n-aţi plâns.

169. Căci a venit Ioan Botezătorul, nemâncând pâine şi negustând vin, şi ziceţi: are demon!

170. A venit şi Fiul Lui Dumnezeu, mâncând şi bând, şi ziceţi: iată un om mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor!

171. Dar Înţelepciunea a fost găsită

dreaptă de către toţi fiii ei.

172. Unul din cărturari L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Şi intrând în casa cărturarului, a şezut la masă.

173. Şi iată era în cetate o femeie păcătoasă şi, aflând că stă la masă, în casa cărturarului, a adus un vas cu mir.

174. Şi, stând la spate, lângă picioarele Lui şi le ungea cu mir şi cu părul capului ei le ştergea.

175. Şi văzând, cărturarul care-L

chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar şti cine este şi ce fel este femeia care se atinge de El, că este păcătoasă.

176. Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Petre, am să-ţi spun ceva.

177. Învăţătorule, spune, zise el.

178. Un om oarecare avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de bani, iar celălalt cu cincizeci.

179. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult?

180. Petru, răspunzând, a zis: socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult.

181. Iar El i-a zis: drept ai judecat.

182. Şi întorcându-se către femeie, a zis lui omului aceluia: vezi pe femeia aceasta?

183. Am intrat în casa ta şi apă să Mă spăl pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi, Mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul capului ei.

184. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele.

185. De aceea îţi zic: iertate sunt greșelile ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte.

186. Şi a zis ei: iertate îţi sunt greșelile. Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace.

187. Şi după aceea Iisus umbla prin cetăţi şi prin sate, propovăduind şi bine-vestind împărăţia Lui Dumnezeu, şi cei doisprezece erau cu El;

188. Şi unele femei care fuseseră vindecate de bolile trupești și sufletești:

189. Maria, numită Magdalena și

Ioana, femeia lui Huza, şi Suzana şi multe altele care le slujeau din avutul lor.

190. Şi adunându-se mulţime multă şi venind de prin cetăţi la El, a zis în pildă:

191. Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o.

192. Şi alta a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală.

193. Şi alta a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o.

194. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit.

195. Şi ucenicii Lui Îl întrebau: ce înseamnă pilda aceasta?

196. El a zis: vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei Lui Dumnezeu. Sămânţa este cuvântul Lui Dumnezeu.

197. Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine ispita şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se

mântuiască.

198. Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă.

199. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc.

200. Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare.

201. Nimeni, aprinzând făclia, n-o ascunde sub un vas, sau n-o pune sub pat, ci o aşează în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina.

202. Căci nu este nimic ascuns, care să nu se dea pe faţă şi nimic tainic, care să nu se cunoască şi să nu vină la arătare.

203. Luaţi seama deci cum auziţi: celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are, şi ce i se pare că are, se va lua de la el.

204. Şi au venit la El, Maria, mama Lui şi ucenicii; dar nu puteau să se apropie de El din pricina mulţimii.

205. Şi într-una din zile a intrat în corabie cu ucenicii Săi şi a zis către ei: să trecem de cealaltă parte a lacului. Şi au plecat.

206. Dar, pe când ei vâsleau, El a adormit. Şi s-a lăsat pe lac o furtună de vânt, şi corabia se umplea de apă şi erau în primejdie.

207. Şi, apropiindu-se, L-au deşteptat, zicând: Învăţătorule, Învăţătorule, pierim.

208. Iar El, sculându-Se, a certat vântul şi valul apei şi ele au încetat şi s-a făcut linişte.

209. Şi le-a zis: unde este credinţa voastră? Iar ei, temându-se, s-au mirat.

210. Şi au ajuns cu corabia într-o cetate.

211. Şi ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte.

212. Şi l-a întrebat Iisus, zicând: care-ţi este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulţi intraseră în el.

213. Şi, scoțând pe demoni cu Cuvântul Său, l-a vindecat pe omul acela.

214. Iar bărbatul din care ieşiseră demonii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul zicând:

215. Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi a plecat, vestind în toată cetatea câte îi făcuse Iisus.

216. Şi când s-a întors Iisus, L-a primit

mulţimea, căci toţi Îl aşteptau.

217. Şi iată a venit un bărbat, și căzând la picioarele Lui Iisus, Îl ruga să intre în casa Lui,

218. Căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi ea era

pe moarte. Şi, pe când se ducea El, mulţimile Îl împresurau.

219. Şi o femeie, care de doisprezece ani era bolnavă şi cheltuise cu doctorii toată averea ei, şi de nici unul nu putuse să fie vindecată,

220. Apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a vindecat.

221. Şi a zis Iisus: cine este cea ce s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, zicând:

222. Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu zici: cine este cel ce s-a atins de mine?

223. Iar Iisus a zis: s-a atins de Mine cineva.

224. Şi, femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot norodul din ce cauză s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată.

225. Iar El i-a zis: îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace.

226. Şi cât timp vorbea El, a venit cineva de la omul celălalt, zicând: a murit fiica ta.

227. Nu mai supăra pe Învăţătorul.

228. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: nu te teme; crede numai şi se va izbăvi.

229. Şi venind în casă n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai Petru, Ioan şi Iacob, pe tatăl copilei şi pe mamă.

230. Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: nu plângeţi; n-a murit, ci doarme.

231. Şi ei îl necinsteau, ştiind că ea a murit.

232. Iar Iisus, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: copilă, scoală-te!

233. Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a cerut El să i se dea să mănânce.

234. Şi chemând pe cei doisprezece ucenici ai Săi, i-a trimis să propovăduiască cuvântul Lui Dumnezeu şi să vindece pe cei bolnavi.

235. Şi a zis către ei: să nu luaţi nimic pe drum, nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani şi nici să nu aveţi câte două haine.

236. Şi în orice casă veţi intra, acolo să rămâneţi şi de acolo să plecaţi.

237. Şi câţi nu vă vor primi, ieşiți din acea cetate.

238. Iar ei, plecând, mergeau prin sate bine-vestind şi vindecând pretutindeni.

239. Şi a auzit dregătorul toate cele făcute şi era nedumerit, că se zicea de către unii că Ioan s-a sculat din morţi.

240. Iar dregătorul a zis: lui Ioan eu i-am tăiat capul. Cine este dar Acesta despre care aud asemenea lucruri? Şi căuta să-l vadă.

241. Şi, întorcându-se Apostolii, I-au spus toate câte au făcut. Şi, luându-i cu Sine, S-a dus de o parte într-un loc retras.

242. Iar mulţimile, aflând, au mers după Iisus şi El, primindu-le, le vorbea despre împărăţia Lui Dumnezeu, iar pe cei care aveau trebuinţă de vindecare îi făcea sănătoşi.

243. Dar ziua a început să se plece spre seară. Şi, venind la El, cei doisprezece I-au spus:

244. Dă drumul mulţimii să se ducă prin satele şi prin sătuleţele dimprejur, ca să poposească şi să-şi găsească mâncare.

245. Iar El a zis către ei: daţi-le voi să mănânce.

246. Iar ei au zis: nu avem mai mult de cinci pâini şi doi peşti, afară numai dacă, ducându-ne noi, vom cumpăra merinde pentru tot norodul acesta.

247. Dar El a zis către ucenicii Săi: aşezaţi-i jos, în cete de câte cincizeci de inşi.

248. Şi au făcut aşa şi i-au aşezat pe toţi.

249. Iar Iisus, luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, le-a binecuvântat, a frânt şi a dat ucenicilor, ca să pună mulţimii înainte.

250. Şi au mâncat şi s-au săturat toţi şi au luat ceea ce le-a rămas, câteva coşuri pline cu fărâmituri.

251. Şi când Se ruga El singur, erau cu El Ucenicii, şi i-a întrebat, zicând: voi cine ziceţi că sunt Eu?

252. Iar Petru, răspunzând, a zis: Hristos, Fiul Lui Dumnezeu.

253. Şi zicea către toţi: dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia Crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie;

254. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul pentru Mine, acela îl va mântui.

255. Că ce foloseşte omului dacă va câştiga lumea toată, iar pe sine se va pierde sau se va păgubi?

256. Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acesta şi Fiul Lui Dumnezeu se va ruşina, când va veni întru slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri.

257. Cu adevărat însă spun vouă: sunt unii, dintre cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia Lui Dumnezeu.

258. Iar după cuvintele acestea, luând cu Sine pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacob, S-a suit pe munte ca să se roage.

259. Şi pe când se ruga El, chipul feţei Sale s-a făcut altul şi îmbrăcămintea Lui albă, strălucind.

260. Iar Petru şi cei ce erau cu el erau îngreuiaţi de somn; şi deşteptându-se, au văzut slava Lui în Sfânta Treime.

261. Şi când s-au despărţit ei de El, Petru a zis către Iisus: Învăţătorule, bine este ca noi să fim aici şi să facem trei colibe:

262. Una Ţie, una lui Tatălui şi una Sfântului Duh, neştiind ce spune.

263. Şi, pe când vorbea el acestea, s-a făcut un nor şi i-a umbrit; şi ei s-au spăimântat când au intrat în nor.

264. Şi când a trecut norul, Rămăsese doar Iisus singur. Şi ei au tăcut şi nimănui n-au spus nimic în zilele acelea, din cele ce văzuseră.

265. În ziua următoare, când s-au coborât din munte, L-a întâmpinat mulţime multă.

266. Şi iată un bărbat din mulţime a strigat, zicând: Învăţătorule, rogu-mă Ţie, caută spre fiul meu, că îl am numai pe el;

267. Şi iată un duh îl apucă şi îndată strigă şi-l zguduie cu spume şi abia pleacă de la el, după ce l-a zdrobit.

268. Şi m-am rugat de ucenicii Tăi ca să-l alunge, şi n-au putut.

269. Iar Iisus, răspunzând, a zis: adu aici pe fiul tău.

270. Şi, apropiindu-se el, demonul l-a aruncat la pământ şi l-a zguduit.

271. Iar Iisus a certat pe duhul cel necurat şi a vindecat pe copil şi l-a dat tatălui lui.

272. Iar toţi au rămas uimiţi de măreţia Lui Dumnezeu. Şi mirându-se toţi de toate câte făcea, a zis către ucenicii Săi:

273. Puneţi în urechile voastre cuvintele acestea: căci Fiul Lui Dumnezeu va fi dat în mâinile oamenilor.

274. Iar ei nu înţelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei ca să nu-l priceapă şi se temeau să-L întrebe despre acest cuvânt.

275. Şi a intrat gând în inima lor: cine dintre ei ar fi mai mare?

47. Iar Iisus, cunoscând cugetul inimii lor,

a luat un copil, l-a pus lângă Sine și le-a zis:

276. Oricine va primi pruncul acesta, în numele Meu, pe Mine Mă primeşte;

277. iar oricine Mă va primi pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Căci cel ce este mai mic între voi toţi, acesta este mai mare.

278. Iar Ioan, răspunzând, a zis: Învăţătorule, am văzut pe unul care, în numele Tău, scoate demoni şi l-am oprit, pentru că nu-Ţi urmează împreună cu noi.

279. Iar Iisus a zis către el: nu-l opriţi; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi.

280. Nu ştiţi, oare, fiii cărui Duh sunteţi?

281. Căci Fiul Lui Dumnezeu n-a venit să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască.

282. Şi s-au dus în alt sat. Pe când mergeau ei pe cale, zis-a unul către El: Te voi însoţi, oriunde Te vei duce.

283. Şi i-a zis Iisus: vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi; dar Fiul Lui Dumnezeu n-are unde să-Şi plece capul.

284. Şi a zis către altul: urmează-Mi. Iar el a zis: Doamne, dă-mi voie întâi să merg să îngrop pe tatăl meu.

285. Iar El i-a zis: lasă morţii să-şi îngroape morţii lor, iar tu mergi de vesteşte împărăţia Lui Dumnezeu.

286. Dar altul a zis: îţi voi urma, Doamne, dar întâi îngăduie-mi ca să rânduiesc cele din casa mea.

287. Iar Iisus a zis către el: nimeni care pune mâna pe plug şi se uită îndărăt nu este potrivit pentru împărăţia Lui Dumnezeu.

288. Iar după acestea, Domnul a ales alţi şaptezeci şi doi şi i-a trimis câte doi înaintea feţei Sale, în fiecare cetate şi loc, unde Însuşi avea să vină.

289. Şi zicea către ei: secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini; rugaţi deci pe Domnul secerişului, să scoată lucrători la secerişul Său.

290. Mergeţi; iată, Eu vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor.

291. Nu purtaţi pungă, nici traistă, nici încălţăminte; şi pe nimeni să nu salutaţi pe cale.

292. Iar în orice casă veţi intra, întâi ziceţi: pace casei acesteia.

293. Şi de va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste el, iar de nu, se va întoarce la voi.

294. Şi în această casă rămâneţi, mâncând şi bând cele ce vă vor da, căci vrednic este lucrătorul de plata sa.

295. Nu vă mutaţi din casă în casă.

296. Şi în orice cetate veţi intra şi vă vor primi, mâncaţi cele ce vă vor pune înainte.

297. Şi vindecaţi pe bolnavii din ea şi ziceţi-le: s-a apropiat de voi împărăţia Lui Dumnezeu.

298. Şi în orice cetate veţi intra şi nu vă vor primi, ieşind în pieţele ei, ziceţi:

299. Şi praful care s-a lipit de picioarele noastre din cetatea voastră, vi-l scuturăm. Dar aceasta să ştiţi, că

s-a apropiat împărăţia Lui Dumnezeu.

300. Dacă în alte cetăţi s-ar fi făcut minunile care s-au făcut la voi, de mult s-ar fi îndreptat.

301. Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se

leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine.

302. Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma sufletele.

303. Dar nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucuraţi că numele voastre sunt scrise în ceruri.

304. În acesta ceas, El S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor.

305. Aşa, Părinte, căci aşa a fost înaintea Ta, bunăvoinţa Ta.

306. Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte cine este Fiul, decât numai Tatăl, şi cine este Tatăl, decât numai Fiul şi căruia voieşte Fiul să-i descopere.

307. Şi întorcându-Se către ucenici, de o parte a zis: fericiţi sunt ochii care văd cele ce vedeţi voi!

308. Căci zic vouă: mulţi au voit să vadă ceea ce vedeţi voi, dar n-au văzut, şi să audă ceea ce auziţi, dar n-au auzit.

309. Şi iată, un învăţător de lege s-a ridicat, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?

310. Iar Iisus l-a întrebat: tu cum citeşti?

311. Iar el, răspunzând, a zis: să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi.

312. Iar El i-a zis: drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi.

313. Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: și cine este

aproapele meu?

314. Când vei fi chemat de cineva la nuntă, nu te aşeza în locul cel dintâi, ca nu cumva să fie chemat de el altul mai de cinste decât tine.

315. Şi venind cel care te-a chemat pe tine şi pe el, îţi va zice: dă acestuia locul. Şi atunci, cu ruşine, te vei duce să te aşezi pe locul cel mai de pe urmă.

316. Ci, când vei fi chemat, mergând aşează-te în cel din urmă loc, ca atunci când va veni cel ce te-a chemat, el să-ţi zică: prietene, mută-te mai sus.

317. Atunci vei avea cinstea în faţa tuturor celor care vor şedea împreună cu tine.

318. Căci, oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.

319. Zis-a şi celui ce-L chemase: când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe rudele tale, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei, la rândul lor, pe tine, şi să-ţi fie ca răsplată.

320. Ci, când faci un ospăţ, cheamă pe săraci, pe neputincioşi, pe şchiopi, pe orbi, şi fericit vei fi că nu pot să-ţi răsplătească.

321. Căci ţi se va răsplăti la învierea drepţilor.

322. Şi auzind acestea, unul dintre cei ce şedeau cu El la masă I-a zis: fericit este cel ce va prânzi în Împărăţia Lui Dumnezeu!

323. Şi mergeau cu El mulţimi multe; şi întorcându-Se, a zis către ele:

324. Cine dintre voi vrând să zidească un turn nu stă mai întâi şi-şi face socoteala cheltuielii, dacă are cu ce să-lisprăvească?

325. Ca nu cumva, punându-i temelia şi neputând să-l

termine, toţi cei care vor vedea să înceapă a-l lua în râs, zicând:

326. Acest om a început să zidească, dar n-a putut isprăvi.

327. Aşadar oricine dintre voi care nu se leapădă de toată răutatea, nu poate să fie ucenicul Meu.

328. Bună este sarea, dar dacă şi sarea se va strica, cu ce va fi dreasă?

329. Nici în pământ, nici în gunoi, nu este de folos, ci o aruncă afară.

330. Şi se apropiau de El mulţi oameni ca să-L asculte.

331. Şi cărturarii cârteau, zicând: Acesta primeşte la Sine pe păcătoşi şi mănâncă cu ei.

332. Şi a zis către ei pilda aceasta,

spunând:

333. Care om dintre voi, având o sută de oi şi pierzând din ele una, nu lasă pe cele nouăzeci şi nouă în pustie şi se duce după cea pierdută, până ce o găseşte?

334. Şi găsind-o, o pune pe umerii săi, bucurându-se;

335. Şi sosind acasă, zice prietenilor şi vecinilor săi: bucuraţi-vă cu mine, că am găsit oaia cea pierdută.

336. Zic vouă: că aşa şi în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care

se îndreptează, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care cred că n-au nevoie de îndreptare.

337. Sau care femeie, având zece bani de argint, dacă pierde unul, nu aprinde lumina şi nu mătură casa şi nu caută cu grijă până ce-l găseşte?

338. Şi găsindu-l, cheamă prietenele şi vecinele sale, spunându-le: bucuraţi-vă cu mine, căci am găsit banul pe care îl pierdusem.

339. Zic vouă, aşa se face bucurie în cer pentru un păcătos care se îndreptează.

340. Şi a zis: un om avea doi fii.

341. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea.

342. Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări.

343. Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă.

344. Şi ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări, şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să păzească porcii.

345. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea.

346. Dar, venindu-şi în sine, a zis: câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame!

347. Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: tată, am greşit la cer şi înaintea ta;

348. Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.

349. Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat.

350. Şi i-a zis fiul: tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.

351. Şi a zis tatăl către slugile sale: aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi

încălţăminte în picioarele lui;

352. Şi aduceţi mâncare, să ne veselim;

353. Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească.

354. Iar fiul cel mare era la ţarină. Şi când a venit şi s-a  apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri şi a întrebat pe cineva ce însemnau acelea.

355. Iar acela i-a răspuns: fratele tău a venit, şi tatăl tău se veseleşte pentru că l-a primit sănătos.

356. Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga.

357. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: iată, de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta.

358. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei.

359. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai făcut acest mare ospăţ.

360. Tatăl însă i-a zis: fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt.

361. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.

362. Şi zicea şi către ucenicii Săi: era un om bogat care avea un iconom şi acesta a fost pârât lui că-i risipeşte avuţiile.

363. Şi chemându-l, i-a zis: ce este aceasta ce aud despre tine? Dă-mi socoteala de iconomia ta, căci nu mai poţi să fii iconom.

364. Iar iconomul a zis în sine: ce voi face că stăpânul meu ia iconomia de la mine? Să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine.

365. Ştiu ce voi face, ca să mă primească în casele lor, când voi fi scos din iconomie.

366. Şi chemând la sine, unul câte unul, pe datornicii stăpânului său, a zis celui dintâi: cât eşti dator stăpânului meu?

367. Iar el a zis: o sută de măsuri de untdelemn. Iconomul i-a zis: ia-ţi zapisul şi, şezând, scrie degrabă cincizeci.

368. După aceea a zis altuia: dar tu, cât eşti dator? El i-a spus: o sută de măsuri de grâu. Zis-a iconomul: ia-ţi zapisul şi scrie optzeci.

369. Şi a lăudat stăpânul pe iconomul cel nedrept, căci a lucrat înţelepţeşte.

370. Căci fiii veacului acestuia sunt mai înţelepţi în neamul lor decât fiii luminii.

371. Cel ce este credincios în foarte puţin şi în mult este credincios; şi cel ce este nedrept în foarte puţin şi în mult este nedrept.

372. Şi dacă în ceea ce este străin nu aţi fost credincioşi, cine vă va da ce este al vostru?

373. Nici un slujitor nu poate să slujească la doi domni. Fiindcă sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ţine şi pe celălalt îl va dispreţui.

374. Oricine-şi lasă femeia sa şi ia pe alta săvârşeşte adulter.

375. Nu puteţi să slujiţi Lui Dumnezeu şi lui mamona.

376. Toate acestea le auzeau şi cărturarii, care erau iubitori de argint şi-L luau în bătaie de joc.

377. Şi El le-a zis: voi sunteţi cei ce vă faceţi pe voi drepţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaşte inimile voastre; căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea Lui Dumnezeu.

378. Împărăţia Lui Dumnezeu se binevesteşte şi fiecare în dreptul său, se sileşte spre ea.

379. Dar mai lesne este să treacă cerul şi pământul, decât să moştenească un bogat Împărăţia Lui Dumnezeu.

380. Luaţi aminte la voi înşivă. De-ţi va greşi fratele tău, dojeneşte-l şi dacă se va îndrepta, iartă-l, de câte ori va greşi.

381. Şi au zis apostolii către Domnul: sporeşte-ne credinţa.

382. Iar Domnul a zis: de aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice acestui pom: dezrădăcinează-te şi te sădeşte în mare, şi vă va asculta.

383. Iar pe când Iisus intra într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi!

384. Şi văzându-i, El le-a zis: duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit.

385. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu.

386. Şi răspunzând, Iisus a zis: au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde

sunt?

387. Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă Lui Dumnezeu decât numai acesta?

388. Şi i-a zis: scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit.

389. Şi fiind întrebat de cărturari când va veni împărăţia Lui Dumnezeu, le-a răspuns şi a zis:

390. Împărăţia Lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.

391. Şi nici nu vor zice: iat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăţia Lui

Dumnezeu este înăuntrul vostru.

392. Zis-a către ucenici: veni-vor zile când veţi dori să vedeţi una din zilele Fiului Lui Dumnezeu, şi nu veţi vedea.

393. Şi vor zice vouă: iată este acolo; iată, aici; nu vă duceţi şi nu vă luaţi după ei.

394. Căci după cum fulgerul, fulgerând dintr-o parte de sub cer, luminează până la cealaltă parte, aşa va fi şi Fiul Lui Dumnezeu în ziua Sa.

395. Dar mai întâi El trebuie să sufere multe şi să fie lepădat de neamul acesta.

396. Şi le spunea o pildă cum trebuie să se roage totdeauna şi să nu-şi piardă nădejdea,

397. Zicând: într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea şi de om nu se ruşina.

398. Şi era, în cetatea aceea, o văduvă, care venea la el, zicând: fă-mi dreptate faţă de potrivnicul meu.

399. Şi un timp n-a voit, dar după acestea a zis întru sine: deşi de Dumnezeu nu mă tem şi de om nu mă ruşinez,

400. Totuşi, fiindcă văduva aceasta îmi face supărare, îi voi face dreptate, ca să nu vină mereu să mă supere.

401. Şi a zis Domnul: auziţi ce spune judecătorul cel nedrept?

402. Dar Dumnezeu, oare, nu va face dreptate aleşilor Săi, care strigă către El ziua şi noaptea şi pe care totdeauna îi iubeşte?

403. Zic vouă că le va face dreptate în curând. Dar Fiul Lui Dumnezeu, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?

404. Altă dată a zis pilda aceasta, către unii care se credeau că sunt drepţi şi priveau cu dispreţ pe ceilalţi:

405. Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul cărturar şi celălalt vameş.

406. Cărturarul, stând, aşa se ruga în

sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş.

407. Postesc de două ori pe săptămână, fac milostenie din toate câte câştig.

408. Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului.

409. Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.

410. Oamenii îşi aduceau la El şi pruncii, ca să Se atingă de ei. Iar ucenicii, văzând, îi certau.

411. Iar Iisus i-a chemat la Sine, zicând: lăsaţi copii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci împărăţia Lui Dumnezeu este a unora ca aceştia.

412. Adevărat grăiesc vouă: cine nu va primi împărăţia Lui Dumnezeu ca un prunc nu va intra în ea.

413. Şi L-a întrebat un cărturar, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?

414. Iar Iisus i-a zis: pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu.

415. Ştii virtuţile: să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta.

416. Iar el a zis: toate acestea le-am păzit din tinereţile mele.

417. Auzind Iisus i-a zis: încă una îţi lipseşte: vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie.

418. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat.

419. Şi văzându-l întristat, Iisus a zis: cât de greu vor intra cei ce au averi în împărăţia Lui Dumnezeu!

420. Că mai lesne este a trece camila (funia corabiei) printre urechile acului, decât să intre bogatul în împărăţia Lui Dumnezeu.

421. Zis-au cei ce ascultau: și atunci cine poate să se mântuiască?

422. Iar El a zis: cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu.

423. Iar Petru a zis: iată, noi, lăsând toate ale noastre, Ţi-am urmat.

424. Şi El le-a zis: adevărat grăiesc vouă: nu este nici unul care a lăsat casă, sau femeie, sau fraţi, sau părinţi, sau copii, pentru Împărăţia Lui Dumnezeu,

425. Şi să nu ia cu mult mai mult în vremea aceasta, iar în veacul ce va să vină, viaţă veşnică.

426. Şi luând la Sine pe cei doisprezece, a zis către ei:

427. Iată, se apropie vremea şi Fiul Lui

Dumnezeu va fi dat păgânilor şi va fi batjocorit şi va fi ocărât şi scuipat.

428. Şi, după ce Îl vor biciui, Îl vor ucide; iar a treia zi va Învia.

429. Şi ei n-au înţeles nimic din acestea, căci cuvântul acesta era ascuns pentru ei şi nu înţelegeau cele spuse.

430. Şi pe când Iisus se ducea într-o altă cetate, un orb şedea lângă drum, cerşind.

431. Şi, auzind el mulţimea care trecea,

întreba ce este aceasta.

432. Şi i-au spus că trece Iisus Hristos.

433. Şi el a strigat, zicând: Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, fie-Ţi milă de mine!

434. Şi cei care mergeau înainte îl certau să tacă, iar el mai tare striga:

435. Fiul Lui Dumnezeu, fie-Ţi milă de mine!

436. Şi oprindu-Se, Iisus, l-a întrebat: Ce voieşti să-ţi fac? Iar

el a zis: Doamne, vreau să văd şi eu!

437. Şi Iisus i-a zis: Vezi! Credinţa ta te-a mântuit.

438. Şi îndată a văzut şi mergea după El, slăvind pe Dumnezeu. Şi tot norodul, care văzuse, a dat laudă Lui Dumnezeu.

439. Şi iată un bărbat care era mai-marele vameşilor, căuta

să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură.

440. Şi alergând el înainte, s-a suit într-un dud, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă.

441. Şi când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: omule, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân.

442. Şi a coborât degrabă şi L-a primit, bucurându-se.

443. Şi văzând, toţi murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos.

444. Şi a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este primit înapoi de Dumnezeu.

445. Căci Fiul Lui Dumnezeu a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.

446. Terminând aceasta, a zis către ucenicii Săi: Mergeţi în satul dinaintea voastră şi, intrând în el, veţi găsi un mânz legat pe care nimeni dintre oameni n-a şezut vreodată.

447. Şi, dezlegându-l, aduceţi-l.

448. Şi vă va întreba cineva: Pentru

ce-l dezlegaţi?, veţi zice aşa: pentru că Domnul are trebuinţă de el.

449. Şi, plecând, cei trimişi au găsit precum le-a spus.

450. Pe când aceştia dezlegau mânzul, au zis stăpânii lui către ei: de ce dezlegaţi mânzul?

451. Iar ei au răspuns: Pentru că Domnul are trebuinţă de el.

452. Şi i-au adus la Iisus şi, aruncându-şi hainele lor pe mânz, l-au ajutat pe Iisus să urce pe el.

453. Şi toată mulţimea ucenicilor, bucurându-se, a început să laude pe Dumnezeu, cu glas tare, pentru toate minunile pe care le văzuse, zicând:

454. Binecuvântat este Cel vine întru

numele Domnului! Slavă întru cei de sus și pe pământ pace.

455. Dar unii cărturari din mulţime au zis către El: Învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii.

456. Şi El, răspunzând, a zis: Zic vouă: dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga.

457. Şi când S-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea, zicând:

458. Dacă ai fi cunoscut şi tu, în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tăi.

459. Căci vor veni zile peste tine, când duşmanii tăi vor săpa şanţ în jurul tău şi te vor împresura şi te vor strâmtora din toate părţile.

460. Şi te vor face una cu pământul, şi pe fiii tăi care sunt în tine, şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale.

461. Şi intrând în locul de rugăciune, a început să scoată pe cei ce vindeau şi cumpărau în el.

462. Zicându-le: din casă de rugăciune, voi aţi făcut peşteră de tâlhari. Auzind acestea, arhiereii, cărturarii şi fruntaşii norodului căutau să-L ucidă pe Iisus.

463. Şi nu găseau ce să-I facă, pentru că multă lume se ţinea după El, ascultându-L.

464. Şi într-una din zile, pe când Iisus învăţa norodul şi bine-vestea, au venit arhiereii evreilor şi cărturarii, împreună cu bătrânii,

465. Şi, vorbind, au zis către El: spune nouă, cu ce putere faci acestea, sau cine este Cel ce Ţi-a dat această putere?

466. Iar El, răspunzând, a zis către ei: vă voi întreba şi Eu pe voi un cuvânt, şi spuneţi-Mi:

467. Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni?

468. Şi ei cugetau în sinea lor, zicând: dacă vom spune: din cer, va zice: pentru ce n-aţi crezut în el?

469. Iar dacă vom zice: de la oameni, tot norodul se va ridica împotriva noastră, căci este încredinţat că Ioan îl cinstea pe Iisus.

470. Şi au răspuns că nu ştiu de unde.

471. Şi Iisus le-a zis: nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea.

472. Şi a început să spună către norod pilda aceasta: un om a sădit vie şi a dat-o lucrătorilor şi a plecat departe pentru multă vreme.

473. Şi la timpul potrivit, a trimis la lucrători un slujitor ca să-i dea din rodul viei. Lucrătorii însă, bătându-l, l-au trimis fără nimic.

474. Şi a trimis apoi alt slujitor, dar ei, bătându-l şi pe acela şi batjocorindu-l, l-au trimis fără nimic.

475. Şi a trimis apoi pe al treilea; iar ei, rănindu-l şi pe acela, l-au alungat.

476. Şi stăpânul viei a zis: ce voi face?

Voi trimite pe fiul meu cel iubit; poate se vor ruşina de el.

477. Iar lucrătorii, văzându-l, s-au vorbit între ei, zicând: acesta este moştenitorul; să-l omorâm ca moştenirea să fie a noastră.

478. Şi scoţându-l afară din vie, l-au ucis. Ce va face, deci, acestora, stăpânul viei?

479. Va veni şi va pierde pe lucrătorii aceia, iar via o va da altora. Iar ei auzind, au zis:

480. Poate nu se va întâmpla aşa!

481. Iar cărturarii şi arhiereii căutau să pună mâna pe El, în ceasul acela, dar s-au temut de norod.

482. Căci ei au înţeles că Iisus spusese pilda aceasta pentru ei.

483. Şi pândindu-L, I-au trimis iscoade, care se prefăceau că sunt drepţi, ca să-L prindă în cuvânt şi să-L dea stăpânirii şi puterii dregătorului.

484. Şi L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, ştim că vorbeşti şi înveţi drept şi nu cauţi la faţa omului, ci cu

adevărat înveţi calea Lui Dumnezeu:

485. Se cuvine ca noi să dăm dajdie Cezarului sau nu?

486. Dar Iisus, cunoscând vicleşugul lor, a zis către ei: de ce Mă ispitiţi?

487. Arătaţi-mi un banul. Al cui chip şi nume are pe el? Iar ei au zis: ale Cezarului.

488. Şi El a zis către ei: aşadar, daţi

cele ce sunt ale Cezarului, Cezarului şi cele ce sunt ale Lui Dumnezeu, Lui Dumnezeu.

489. Şi nu L-au putut prinde în cuvânt înaintea norodului şi, mirându-se de cuvântul Lui, au tăcut.

490. Şi apropiindu-se unii dintre evreii care zic că nu este înviere, L-au întrebat:

491. Învăţătorule, Moise a scris pentru noi: dacă moare fratele cuiva, având femeie, şi el n-a avut copii, să ia fratele lui pe femeie şi să ridice urmaş fratelui său.

492. Erau deci şapte fraţi. Şi cel dintâi, luându-şi femeie, a murit fără de copii.

493. Şi a luat-o al doilea, şi a murit şi el fără copii.

494. A luat-o şi al treilea; şi tot aşa toţi şapte n-au lăsat copii şi au murit.

495. La urmă a murit şi femeia.

496. Deci femeia, la înviere, a căruia

dintre ei va fi soţie, căci toţi şapte au avut-o de soţie?

497. Şi le-a zis lor Iisus: fiii Lui Dumnezeu nu pot să moară, căci sunt la fel cu îngerii şi sunt fii ai Lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii.

498. Iar morţii i-a arătat chiar Moise în focul întunericului, când numea domn pe Avraam, pe Isaac şi pe Iacov; dar, Dumnezeu adevărat nu este Dumnezeu al acestor morţi cu desăvârşire, ci al viilor, care trăiesc întru El.

499. Iar unii dintre cărturari, răspunzând, au zis: Învăţătorule, bine ai zis.

500. Şi nu mai cutezau să-L întrebe nimic.

501. Şi ascultând tot norodul, a zis ucenicilor:

502. Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să se plimbe în haine scumpe, care iubesc plecăciunile în pieţe şi scaunele cele dintâi şi locurile cele dintâi la ospeţe,

503. Mâncând casele văduvelor şi de ochii lumii rugându-se îndelung;

504. Aceştia vor lua mai mare osândă.

505. Şi arhiereii şi cărturarii căutau

cum să-L omoare; căci se temeau de norod.

506. Şi după ce s-a înrăit Iuda Iscarioteanul, ducându-se, el a vorbit cu arhiereii şi cu căpeteniile oastei, cum să-L dea în mâinile lor.

507. Şi ei s-au bucurat şi s-au învoit să-i dea bani.

508. Iar el a primit banii şi căuta prilej să-L dea lor, fără ştirea mulţimii.

509. Şi a trimis pe Petru şi pe Ioan, zicând: mergeţi şi ne pregătiţi cina, ca să mâncăm.

510. Iar ei I-au zis: unde voieşti să pregătim?

511. Iar El le-a zis: iată, când veţi intra în cetate, vă va întâmpina un om ducând un urcior cu apă; mergeţi după el în casa în care va intra.

512. Şi spuneţi stăpânului casei: învăţătorul îţi zice: unde este încăperea în care să mănânc cu ucenicii Mei?

513. Şi acela vă va arăta un foişor mare,

aşternut; acolo să pregătiţi. Iar, ei, ducându-se, au aflat precum le spusese şi au pregătit cina.

514. Şi când a fost ceasul, S-a aşezat la masă, şi apostolii împreună cu El.

515. Şi a zis către ei: cu dor am dorit să mănânc cu voi, mai înainte de patima Mea.

516. Şi luând paharul, mulţumind, a zis: luaţi acesta şi împărţiţi-l între voi;

517. Că zic vouă: nu voi mai bea de acum din rodul viţei, până ce nu va veni împărăţia Lui Dumnezeu.

518. Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, zicând: acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre pomenirea Mea.

519. Asemenea şi paharul, după ce au cinat, zicând: acest pahar este noul legământ, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi.

520. Dar iată, mâna celui ce Mă vinde este cu Mine la masă.

521. Şi Fiul Lui Dumnezeu merge la osândire precum a rânduit, dar vai omului aceluia prin care este vândut!

522. Regii neamurilor domnesc peste ele şi se numesc binefăcători;

523. Dar între voi să nu fie astfel, ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai tânăr, şi căpetenia ca cel mai mic dintre voi.

524. Căci cine este mai mare: cel care stă la masă, sau cel

care slujeşte? Oare, nu cel ce stă la

masă? Iar Eu, în mijlocul vostru, sunt ca unul ce slujeşte.

525. Şi voi sunteţi aceia care aţi rămas cu Mine întru ale Mele.

526. Şi Eu vă rânduiesc vouă mântuirea, precum Mi-a rânduit Mie Tatăl Meu Împărăţia Sa,

527. Ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea, în Împărăția Cerurilor.

528. Şi a zis Domnul: Petre, Eu M-am rugat pentru tine să nu piară credinţa ta. Şi tu, oarecând, vei întări pe fraţii tăi.

529. Iar el I-a zis: Doamne, cu Tine sunt gata să merg şi în temniţă şi la moarte.

530. Şi le-a zis: când v-am trimis pe voi fără pungă, fără traistă şi fără încălţăminte, aţi avut lipsă de ceva? Iar ei au zis: de nimic.

531. Şi, ieşind, s-a dus după obicei în Munte şi ucenicii l-au urmat.

532. Şi când a sosit în acest loc, le-a zis: rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită.

533. Şi El S-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, şi îngenunchind, Se ruga zicând:

534. Părinte, de voieşti, treacă de la Mine acest pahar. Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă.

535. Iar un înger din lumină s-a coborât la El şi-L întărea.

536. Iar El, fiind în febra morții Sale, mai stăruitor Se ruga. Şi sudoarea Lui s-a făcut ca picături de sânge care picurau pe pământ.

537. Şi, ridicându-Se din rugăciune, a

venit la ucenici şi i-a aflat adormiţi.

538. Şi le-a zis: de ce dormiţi? Sculaţi-vă şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită.

539. Şi vorbind El, iată o mulţime şi cel ce se numea Iuda, unul dintre cei doisprezece, venea în fruntea lor. Şi s-a apropiat de Iisus, ca să-L sărute.

540. Iar Iisus i-a zis: Iuda, cu sărutare vinzi pe Fiul Lui Dumnezeu?

541. Iar cei din preajma Lui, văzând ce avea să se întâmple, au zis: Doamne, dacă vom lovi cu sabia?

542. Dar Iisus, răspunzând, a zis: lăsaţi, este de ajuns.

543. Şi către arhiereii, către căpeteniile templului şi către bătrânii care veniseră asupra Lui, Iisus a zis:

544. Ca la un tâlhar aţi ieşit, cu săbii şi cu toiege.

545. În toate zilele fiind cu voi, n-aţi întins mâinile asupra Mea. Dar acesta este ceasul vostru întunecat.

546. Şi, prinzându-L, L-au dus şi L-au băgat în casa arhiereului lor. Iar Petru Îl urma de departe.

547. Şi, aprinzând ei foc în mijlocul curţii şi şezând împreună, a şezut şi Petru între ei.

548. Şi întorcându-Se, Domnul a privit spre el şi Petru s-a întristat și ieşind afară, a plâns cu amar pentru Domnul.

549. Iar bărbaţii care Îl păzeau pe Iisus, Îl batjocoreau, bătându-L.

550. Şi acoperindu-I faţa, Îl întrebau, zicând: ghicește cine este cel ce Te-a lovit.

551. Şi hulindu-L, multe altele spuneau împotriva Lui.

552. Şi când s-a făcut ziuă, s-au adunat bătrânii norodului, arhiereii şi cărturarii şi L-au dus pe El în sinedriul lor.

553. Și ziceau: spune nouă dacă eşti Tu Hristos. Şi El le-a zis: dacă vă voi spune, nu veţi crede; iar dacă vă voi întreba, nu-Mi veţi răspunde.

554. De acum însă Fiul va şedea de-a dreapta puterii Lui Dumnezeu.

555. Iar ei au zis toţi: aşadar, Tu eşti Fiul Lui Dumnezeu? Şi El a zis către ei: voi ați zis deja.

556. Şi ei au zis: ce ne mai trebuie mărturii, căci noi înşine am auzit din gura Lui?

557. Şi sculându-se toată mulţimea acelora, L-au dus înaintea dregătorului.

558. Şi au început să-L pârască, zicând: pe Acesta L-am găsit răzvrătind neamul nostru şi împiedicând să dăm dajdie Cezarului şi zicând că El este Hristos.

559. Şi dregătorul dintâi a zis către

arhierei şi către mulţimi: nu găsesc nici o vină în faptele Lui.

560. Dar ei stăruiau, zicând că întărâtă norodul, învăţând prin toate cetățile.

561. Celălalt dregător, văzând pe Iisus, s-a bucurat foarte, că de multă vreme dorea să-L cunoască pentru că auzise despre El.

562. Și nădăjduia să vadă vreo minune săvârşită de El.

563. Şi L-a întrebat dregătorul multe lucruri, dar El nu i-a răspuns nimic. Iar arhiereii şi cărturarii erau de faţă, învinuindu-L foarte tare.

564. Iar dregătorul, împreună cu ostaşii săi, batjocorindu-L şi luându-L în râs, L-a îmbrăcat cu o haină strălucitoare şi L-a trimis iarăşi la

celălalt dregător.

565. Şi în ziua aceea, cei doi dregători s-au făcut prieteni unul cu altul, căci mai înainte fusese duşmănie între ei.

566. Iar primul dintre ei, chemând arhiereii şi căpeteniile evreilor, a zis către ei:

567. Aţi adus la mine pe Omul acesta, ca pe un răzvrătitor al norodului.

568. Dar iată eu, cercetându-L în faţa voastră, nici o vină n-am găsit în Acesta, din cele ce aduceţi împotriva Lui.

569. Şi nici celălalt dregător n-a găsit, căci L-a trimis iarăşi la noi. Şi iată, El n-a săvârşit nimic vrednic de moarte.

570. Deci, Îl voi elibera. Dar ei, cu toţii, au strigat, zicând: ia-L pe Acesta şi eliberează-ne pe Baraba,

571. Care era aruncat în temniţă pentru o răscoală făcută în cetate şi pentru ucidere.

572. Şi iarăşi le-a vorbit dregătorul, voind să-l elibereze pe Iisus.

573. Dar ei strigau, zicând: răstigneşte-L! Răstigneşte-L!

574. Iar el a zis a treia oară către ei: ce rău a săvârşit Acesta? Nici o vină de moarte nu am aflat întru El. Deci, Îl voi elibera.

575. Dar ei stăruiau, cerând cu strigăte mari ca El să fie răstignit, şi strigătele lor au biruit.

576. Deci dregătorul a hotărât să se împlinească cererea lor.

577. Şi le-a eliberat pe cel aruncat în temniţă pentru răscoală şi ucidere, pe care îl cereau ei, iar pe Iisus L-a dat în voia lor.

578. Iar după El venea mulţime multă de norod şi de femei, cu toții întristați şi Îl plângeau.

579. Şi întorcându-Se către ele, Iisus le-a

zis: fii ai oamenilor, nu Mă plângeţi pe Mine, ci pe voi plângeţi-vă şi pe copiii voştri.

580. Căci iată, vin zile în care vor zice: fericite sunt cele sterpe şi pântecele care n-au născut şi sânii care n-au alăptat!

581. Atunci vor începe să spună munţilor: cădeţi peste noi; şi dealurilor: acoperiţi-ne.

582. Căci dacă fac acestea cu lemnul verde, cu cel uscat ce va fi?

583. Şi când au ajuns la locul unde era înmormântat Adam cel vechi, L-au răstignit acolo, chinuindu-l.

584. Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac. Şi împărţind hainele Lui, cămașa au aruncat-o sorţi.

585. Şi sta norodul privind cum căpeteniile îşi băteau joc de El, zicând: pe alţii i-a mântuit; să Se mântuiască şi pe Sine Însuşi, dacă El este Hristos, alesul Lui Dumnezeu.

586. Şi Îl luau în râs şi ostaşii care se apropiau, aducându-I oţet. Şi zicând: mântuieşte-Te pe Tine Însuţi!

587. Şi unul dintre oameni i-a șoptit Lui Iisus: pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta.

588. Şi Iisus i-a zis: adevărat grăiesc ţie, tu vei fi cu Mine în rai.

589. Şi era acum ca la ceasul al şaselea şi se făcuse întuneric.

590. Şi Iisus, strigând cu glas tare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu. Şi acestea zicând, Şi-a dat duhul.

591. Iar sutaşul, văzând cele ce s-au făcut, a slăvit pe Dumnezeu, zicând cu amărăciune:

592. Cu adevărat, Omul Acesta a fost Fiul Lui Dumnezeu.

593. Şi toate mulţimile care veniseră la această privelişte, văzând cele întâmplate, se întorceau la casele lor întristați.

594. Şi toţi cunoscuţii Lui, şi femeile care Îl însoţiseră, stăteau departe, privind acestea.

595. Şi iată, era acolo un om cu numele Iosif, sfetnic fiind, bărbat cu suflet bun şi drept.

596. Acesta, venind la întâiul dregător, a cerut trupul Lui Iisus.

597. Şi coborându-L, L-a înfăşurat într-o pânză de in şi L-a pus într-un mormânt săpat în piatră, în care nimeni, niciodată, nu mai fusese pus.

598. Iar noaptea aceea era joi spre vineri.

599. Şi urmându-I femeile, care veniseră

cu Iisus, au privit mormântul şi cum a fost pus trupul Lui.

600. Şi, întorcându-se, au pregătit miresme şi miruri; apoi au plecat la casele lor cu întristare și lacrimi.

601. Iar în ziua Duminicii, pe când se lumina, au venit ele la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră.

602. Iar ele erau: Maria, mama Lui Iisus, Maria Magdalena, Ioana şi Maria lui Iacob şi celelalte împreună cu ele.

603. Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă! Şi înfăţişarea Lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca

zăpada.

604. Iisus le-a zis lor: mergeți la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.

605. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat femeile, văzând pe Domnul.

606. Şi Petru, sculându-se, a alergat la mormânt cu alți ucenici şi, plecându-se, a văzut giulgiurile singure zăcând. Şi a plecat, mirându-se în sine de ceea ce se întâmplase.

607. Şi Iisus i-a întâmpinat pe drum, zicând: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi.

608. Şi iată, doi dintre ei mergeau în aceeaşi zi la un sat care era departe ca la şaizeci de stadii.

609. Şi aceia vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea.

610. Şi pe când vorbeau şi se întrebau între ei, Iisus Însuşi,

apropiindu-Se, mergea împreună cu ei; dar ochii lor erau înlăcrimați și nu au băgat de seamă.

611. Şi El a zis către ei: ce sunt cuvintele întristării, pe care le schimbaţi unul cu altul în drumul vostru?

612. Iar ei s-au oprit, cuprinşi de întristare.  Răspunzând, unul dintre ucenici, cu numele Cleopa, a zis către El, fără să se întoarcă:

613. Tu singur eşti străin şi nu ştii cele ce s-au întâmplat în zilele acestea?

614. El le-a zis: care? Iar ei I-au răspuns: cele despre Iisus, cum L-au osândit la moarte şi L-au răstignit arhiereii şi mai-marii norodului.

615. Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească şi, cu toate acestea, astăzi este a treia zi de când s-au petrecut acestea.

616. Nişte femei de ale noastre ne-au spăimântat ducându-se dis-de-dimineaţă la mormânt.

617. Şi, negăsind trupul Lui, au venit și au spus că El este viu.

618. Iar unii dintre noi s-au dus la mormânt şi au găsit aşa precum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au găsit.

619. Şi El a zis către ei: o, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, nu trebuia oare, ca Hristos să pătimească acestea pentru a vă slăvi pe voi toți?

620. Şi s-au apropiat de satul unde se duceau, iar El se făcea că merge mai

în urma lor.

621. Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: rămâi cu noi că este spre seară. Şi a intrat să rămână cu ei.

622. Şi, când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat şi, frângând, le-a dat lor.

623. Şi după ce au mâncat, s-au deschis ochii minții lor şi L-au cunoscut; şi El s-a făcut nevăzut de ei.

624. Şi au zis unul către altul: oare, nu

ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale?

625. Şi, în ceasul acela sculându-se, s-au întors la locul mormântului şi au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei,

326. Care ziceau că a înviat cu adevărat Domnul şi S-a arătat lui Petru.

627. Şi ei au istorisit cele petrecute pe cale şi cum a fost cunoscut de ei la frângerea pâinii.

628. Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: pace vouă.

629. Iar ei au început să plângă, crezând că este duh.

630. Şi Iisus le-a zis: de ce sunteţi tulburaţi de gânduri în inimile voastră?

631. Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am.

632. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale.

633. Aveţi aici ceva de mâncare? Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere.

634. Şi luând, a mâncat înaintea lor și le-a zis: acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit vouă fiind încă împreună cu voi, că trebuia să pătimesc pentru sufletele voastre.

635. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă.

636. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus.

637. Şi i-a dus afară din cetate şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat.

638. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer.

639. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în cetate cu bucurie mare.

640. Şi petreceau în toată vremea cu bucurie, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.

EVANGHELIA SFÂNTULUI APOSTOL TOMA

1. Iisus a spus celor ce l-au urmat: oricine va găsi înţelesul acestor cuvinte nu va gusta moartea.

2. Cel care caută să nu înceteze să caute până nu va găsi, şi atunci când va găsi se va tulbura, şi dacă se va tulbura, se va minuna şi nu se va clătina, va fi liber.

3. De va zice cineva: uitaţi-vă, mântuirea este în cer! Atunci păsările vor zbura să ajungă înaintea voastră;

4. Dacă va spun că mântuirea este în mare, atunci peştii vor ajunge înaintea voastră.

5. Mântuirea însă se află înlăuntrul vostru şi în afara voastră.

6. Când vă veţi cunoaşte pre voi înşivă, atunci veţi fi cunoscuţi şi veţi înţelege că sunteţi fii ai Tatălui Celui Viu.

7. Dar dacă nu vă veţi cunoaşte pre voi înşivă, atunci veţi rămâne săraci.

8. Omul bătrân de zile nu se va pregeta să-l întrebe pre copilul cel mic, de numai câteva zile, despre locul vieţii şi va fi viu, căci mulţi dintre cei dintâi vor fi cei din urmă.

9. Cunoaşte ceea ce este în faţa ta, şi ceea ce îţi este ascuns îţi va fi descoperit, căci nu este nimic ascuns care să nu se arate.

10. Şi ucenicii l-au întrebat, spunându-i: vrei să postim? În ce fel să ne rugăm? Să facem milostenie?

11. De la care mâncăruri să ne abţinem?

12. Iar Iisus le-a răspuns: nu minţiţi, şi ceea ce urâţi voi, altora să nu faceţi, căci toate sunt descoperite în faţa cerului şi nu este nimic ascuns care să nu se arate şi nu este nimic acoperit care să nu se descopere.

13. Fericit este sufletul acela pre care nu-l va înghiți ispita; căci ispita îl va înlănțui și patima îi va fi ca un blestem omului aceluia pre care-l va apuca și tot trupul său va suferi din pricina aceasta.

14. Omul seamănă cu pescarul acela înţelept care şi-a aruncat năvodul în mare şi l-a scos plin cu peşti mici, iar între aceştia a căzut un peşte mare şi bun.

15. Pescarul înţelept a aruncat toţi

peştii mici înapoi în mare. El a ales fără nici o greutate peştele cel mare. Să luați aminte la aceasta.

16. Iisus a spus: iată, semănătorul a ieşit, şi-a umplut mâna cu seminţe şi le-a aruncat.

17. Unele au căzut pre drum şi au venit păsările şi le-au ciugulit; altele au căzut pre piatră şi nu au prins rădăcini jos în pământ şi nu au înălţat spice către cer.

18. Altele au căzut între spini care le-au înăbuşit și ele s-au uscat.

19. Altele au căzut pre pământ bun şi au dat roadă bună spre cer.

20. Sufletele oamenilor vor dogori, şi iată, Eu le păzesc pre acelea.

21. Cerul acesta de deasupra va trece, şi

cei morţi nu trăiesc, iar cei vii nu vor muri.

22. Atunci când veţi fi în lumină, ce veţi face? În ziua în care eraţi unul, v-aţi făcut doi; iar acum când sunteţi doi, ce veţi face?

23. Ucenicii i-au spus Lui Iisus: știm că vei pleca de la noi. Cine va deveni mai marele nostru?

24. Iisus le-a răspuns, zicând: oriunde veţi merge, vă veţi întoarce la Adam cel Drept, datorită căruia s-au făcut cerul şi pământul.

25. Iisus le-a spus ucenicilor lui: asemui-ţi-Mă şi spuneţi-mi cu cine semăn.

26. A spus Petru: semeni cu un înger drept.

27. A spus Matei: semeni cu un filozof înţelept.

28. A spus Toma: stăpâne, gura mea nu va putea nicicum să spun cu cine semeni.

29. Iisus a răspuns: Eu nu sunt stăpânul tău pentru că ai gustat şi te-ai îndulcit din izvorul acela clocotitor pre care Eu l-am măsurat.

30. Şi L-a luat apoi pre Toma şi L-a dus deoparte şi i-a spus trei cuvinte.

31. Când Toma a venit la ceilalţi ucenici, ei l-au întrebat ce i-a spus Iisus.

32. Iisus îi spusese: când veţi merge într-o ţară oarecare şi veţi străbate prin ţinuturile ei şi veţi fi primiţi, mâncaţi ceea ce vă vor pune în faţa voastră şi

vindecaţi pre cei bolnavi dintre ei.

33. Dacă în casa aceea veţi posti, veţi zămisli vouă păcat, şi dacă vă veți preface rugători, veţi fi osândiţi; dacă veţi vrea să păreți, veţi face rău sufletelor voastre.

34. Căci ceea ce intră în gurile voastre nu vă va spurca, ci ceea ce iese din gurile voastre, aceasta vă va necinsti.

35. Când îl veţi primi pre Acela care nu a fost născut de femeie, închinaţi-vă cu faţa la pământ şi slăviţi-l, căci acela este Duhul Sfânt, precum Tatăl.

36. Iisus a spus: oamenii gândesc că eu am venit să aduc dezbinare pre pământ.

37. Eu nu am venit să dezbin pre nimeni, nici lumea, nici să pârjolesc, nici să aduc sabie și război între oameni.

38. Dacă sunt cinci într-o casă, trei sunt împotriva celor doi și cei doi împotriva celor trei. Tatăl este împotriva fiului și fiul se împotrivește tatălui său și fiecare va sta de unul singur să fie pace între ei.

39. Iisus a spus: vă voi da ceea ce ochiul n-a mai văzut, nici urechea nu a mai auzit, nici mâna nu a mai atins şi nici nu a mai intrat vreodată în inima omului.

40. Ucenicii i-au spus Lui Iisus: spune-ne cum va fi sfârşitul

nostru. Iisus a spus: oare aţi descoperit începutul ca să căutaţi sfârşitul?

41. Căci în locul unde este începutul, acolo va fi şi sfârşitul.

Ferice de cel care stă întru început, căci el va cunoaşte sfârşitul şi nu va gusta moartea.

42. Fericit este acela care se întoarce iarăși de la început.

43. Dacă îmi veţi fi ucenici şi veţi asculta cuvintele mele, aceste pietre vă vor sluji.

44. Căci aveţi cinci pomi în rai care nu se schimbă vară şi iarnă şi frunzele lor nu cad. Cel care îi va cunoaşte nu va gusta moartea.

45. Ucenicii i-au spus: spune-ne cu ce se aseamănă împărăţia Cerurilor.

46. Iisus le-a răspuns lor: seamănă cu

o sămânţă de muştar, cea mai mică dintre seminţe.

47. Când cade pre pământ lucrat răsare din ea un lujer mare şi va fi adăpost pentru păsările cerului.

48. Maria, mama Sa, l-a întrebat: cu cine se aseamănă ucenicii Tăi?

49. Iisus a răspuns: seamănă cu nişte copii mici, care locuiesc pre un ogor care nu este al lor.

50. Atunci când proprietarii ogorului vor veni, vor spune: „daţi-ne înapoi țarina noastră”.

51. Ei se vor ridica în faţa lor ca să-l dea înapoi, şi le vor înapoia ogorul lor.

52. De aceea vă zic că dacă stăpânul casei ştie că vine hoţul, el va veghea înainte ca hoţul să vină şi nu-i va îngădui să pătrundă în casa sa şi să ia bunurile lui.

53. Vegheaţi înaintea lumii, fiţi încinşi cu putere multă, încât hoţii să nu afle vreo cale de a ajunge la voi, căci al lor va fi câştigul pre care voi îl aşteptaţi.

54. De-ar fi printre voi un om care să priceapă! Când rodul s-a copt el a venit în grabă cu secera lui şi l-a cules. Să luați aminte!

55. Iisus a văzut nişte prunci care sugeau lapte. A spus ucenicilor lui: aceşti prunci care sug lapte se aseamănă cu cei care vor intra în Rai.

56. Ucenicii l-au întrebat: oare vom intra în împărăţie făcându-ne prunci?

57. Iisus le-a răspuns: când veţi face din doi unul, şi veţi face partea din afară totuna cu partea dinăuntru şi partea dinăuntru totuna cu partea din afară;

58. Iar partea de sus totuna cu partea de jos, şi veţi face din slăbiciune tărie, încât slăbiciunea să nu mai fie slăbiciune și vă veți lumina cu adevărat, atunci veţi intra în Rai.

59. Iisus a spus: vă voi alege, unul dintr-o mie şi doi din zece mii şi vor sta toți trei ca unul singur.

60. Ucenicii lui au spus: arată-ne locul unde este lumina, căci trebuie să-l căutăm.

61. Lumina este înlăuntrul unui om al luminii şi ea luminează întreaga lui ființă, iar dacă o stinge și nu o aprinde din nou, rătăcește în întuneric.

62. Iubeşte-l pre fratele tău ca pre propriul tău suflet şi ai grijă de el ca de lumina ochilor tăi.

63. Paiul din ochiul fratelui tău îl vezi, dar bârna din ochiul tău nu o vezi. Când vei scoate bârna din ochiul tău vei vedea ca să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.

64. Dacă veţi fi lumeşti în trup şi în fapte, nu veţi afla mântuirea. Dacă nu veţi face lumină din lumină, nu îl veţi vedea pre Tatăl.

65. Iisus a spus: am stat în mijlocul lumii şi M-am arătat lor în Trup şi i-am găsit pre toţi beţi şi nu am găsit pre niciunul din ei însetat.

66. Sufletul Meu s-a umplut de amărăciune pentru fiii oamenilor, căci ei sunt orbi în inimile lor şi nu văd.

67. Căci înţelepţi cred că au venit pre

lume şi tot înţelepţi vor să iasă din lume;

dar acum ei sunt stăpâniţi de alţii.

68. Când se vor trezi din această amorţeală, vor vedea lumina adevărului şi se vor întoarce la înţelepciunea cea dintâi.

69. Iisus a spus: dacă a fost trup făcută pentru suflet, aceasta este o minune; iar dacă sufletul a fost făcut pentru trup, aceasta este minunea minunilor;

70. Însă Eu mă întristez cum această mare bogăţie a devenit o mare sărăcie.

71. Acolo unde sunt Trei, este un Dumnezeu; iar acolo unde sunt Doi sau Unul, Eu sunt cu Ei şi suntem Trei.

72. Nici un înţelept nu este primit în satul lui şi nici un medic nu vindecă pre cei care îl cunosc.

73. Iisus a spus: cetatea zidită pre un munte înalt şi bine întărită, nu poate cădea şi nici nu poate fi ascunsă.

74. Ceea ce vei auzi în urechea ta, să auzi şi să împlineşti mai întâi tu şi apoi să propovăduieşti celorlalţi.

75. Căci nimeni nu aprinde o făclie să o pună sub obroc şi nici nu o pune într-un loc ascuns; ci o pune în sfeşnic, ca oricine intră sau iese, să vadă lumina ei.

76. Dacă un orb va călăuzi pre un alt orb, amândoi vor rătăci şi vor cădea.

77. Este cu neputinţă ca cineva să intre în casa celui puternic şi să-l ia cu forţa, decât dacă îl leagă de mâini.

78. Atunci îl vor alunga de unde s-a sălăşluit.

79. Nu vă faceţi griji din zori până în seară şi din seară până în zori, pentru ceea ce veţi pune pre voi.

80. Au întrebat ucenicii Lui: care va fi ziua când Te vei înfăţişa din nou şi care este ziua când Te vom revedea?

81. Iisus a răspuns: când vă veţi despuia şi nu vă veţi ruşina şi veţi lua patimile voastre şi le veţi pune sub picioarele voastre şi le veţi călca şi veţi fi curaţi ca pruncii, atunci îl veţi vedea pre Fiul Celui Viu şi nu vă veţi teme.

82. De multe ori aţi dorit să auziţi cuvintele acestea pre care vi le spun vouă şi nu aţi avut de la cine altcineva să le auziţi.

83. Vor fi zile când Mă veţi căuta şi nu Mă veţi găsi.

84. Cărturarii iudeilor au luat cheile cunoaşterii şi le-au aruncat. Nici ei nu au intrat, nici nu i-au lăsat pre cei care doreau să intre. Iar voi fiţi înţelepţi la minte şi curaţi ca porumbeii.

85. O mlădiţă de vie a fost sădită în afara Tatălui şi nu s-a întărit şi de aceea va fi smulsă.

86. Celui care are i se va da, iar celui care nu are i se va lua şi puţinul pre care i se pare că îl are. Sunteți trecători.

87. L-au întrebat ucenicii Lui: cine eşti Tu de ne spui aceste lucruri?

88. Iisus a răspuns: pentru care din cele pre care vi le spun, nu vă daţi seama cine Sunt? Dar voi aţi ajuns ca cei ce iubesc pomul şi urăsc rodul şi iubesc rodul, dar urăsc pomul.

89. Oricine va spune ceva împotriva Tatălui, va fi iertat şi oricine va spune ceva împotriva Fiului va fi iertat, dar oricine va spune ceva împotriva Duhului, cu greu se va ridica şi va fi primit înapoi.

90. Strugurii nu se culeg din spini şi nici smochinele nu se culeg din mărăcini, căci aceştia nu dau roade.

91. Omul cel bun scoate cele bune din vistieria lui; iar omul

cel rău scoate cele rele din vistieria lui cea rea, care este în inima lui; căci din prisosinţa inimii lui el scoate cele rele.

92. Iisus a spus: de la Adam până astăzi, nimeni dintre cei născuţi din femeie nu s-a ridicat deasupra lui Ioan Botezătorul, încât să plece ochii în faţa lui

93. Iar eu v-am zis: acela dintre voi care va fi la suflet precum un copil, va cunoaşte lumina şi va fi mai înălţat decât Ioan.

94. Este cu neputinţă ca un om să încalece pre doi cai sau să întindă două arcuri în acelaşi timp, şi este cu neputinţă ca un slujitor să slujească la doi stăpâni; căci îl va cinsti pre unul şi îl va dispreţui pre celălalt.

95. Nici un om bând vin vechi nu doreşte imediat să bea vin nou. Nu se toarnă vin nou într-un burduf vechi, ca nu cumva acesta să crape, şi nu se toarnă vin vechi într-un burduf nou, căci vinul s-ar strica.

96. Tot aşa nu se coase petece vechi la o haină nouă, căci aceasta s-ar rupe.

97. Dacă doi vor face pace unul cu celălalt în aceeaşi casă, ei vor spune muntelui: „mişcă-te!”, şi muntele se va mişca.

98. Iisus a spus: fericiţi sunteţi voi cei puţini aleşi, căci veţi afla mântuirea; căci de la Dumnezeu sunteţi şi la Dumnezeu vă întoarceţi.

99. Dacă vă vor întreba oamenii: „de unde sunteţi?” Spuneţi-le prin fapte: „noi am venit din lumină, din locul unde lumina a luat fiinţă prin ea însăşi, a stat pre picioare şi s-a arătat în chipul Lui Dumnezeu”.

100. Dacă vă vor zice: „voi sunteţi?”, spuneţi-le: „noi suntem fii ai luminii şi

aleşii Tatălui Celui Viu”.

101. Dacă vă întreabă: „care este semnul Tatălui vostru în voi?”, spuneţi-le: „o pogorâre şi o odihnă”.

102. Ucenicii l-au întrebat pre Iisus: când va fi ziua în care se vor odihni cei morţi? Şi când va fi ziua în care va veni lumea cea nouă?

103. Iisus le-a răspuns: ceea ce aşteptaţi a venit deja, dar voi nu o cunoaşteţi.

104. Unii dintre iudei i-au zis: douăzeci şi patru de profeţi au vorbit evreilor.

105. Iisus le-a răspuns: aţi lăsat la o parte pre Cel viu dinaintea voastră şi aţi grăit despre cei morţi.

106. Iarăşi iudeii aceia l-au ispitit: tăierea împrejur ne este de folos sau nu?

107. Iisus le-a spus: dacă ar fi de folos, tatăl lor i-ar fi născut din mama lor deja tăiaţi împrejur. Însă adevăratul Botez, în Duh şi în adevăr, este cu totul folositor.

108. Fericiţi cei săraci în patimi, căci aceia se vor mântui.

109. Cine are şi nu dă şi aproapelui său, nu poate fi ucenicul Meu, iar cine îşi urăşte aproapele său şi nu poartă grija cum să-şi ducă însăşi Crucea lui, nu va fi vrednic de Darul Meu.

110. Oricine a cunoscut lumea s-a lepădat de răutate şi lumea nu este vrednică de cel care este rob al

păcatului.

111. Iisus a spus: împărăţia Tatălui se aseamănă cu un om care are semănătură bună.

112. Duşmanul lui a venit în timpul nopţii şi a semănat neghină asupra seminţei celei bune.

113. Omul nu le-a dat voie lucrătorilor să smulgă neghina. El le-a spus: „să nu veniţi să smulgeţi neghina şi să smulgeţi şi grâul împreună cu ea.

114. Căci în ziua recoltei neghinele se vor vedea limpede, vor fi smulse şi aruncate”.

115. Iisus a spus: fericit este omul care s-a ostenit ca să găsească lumina.

116. Priviţi spre Cel Viu cât timp

sunteţi vii, ca nu cumva să muriţi, să căutaţi să-l vedeţi şi să nu-l puteţi vedea.

117. Ucenicii Lui au văzut un om care căra un miel, intrând într-o cetate. L-au întrebat pre Iisus: ca să-l mănânce?

118. Iisus le-a răspuns: cât timp este viu nu îl va mânca, dar dacă nu mai este viu atunci îl va putea mânca.

119. Ei au spus: nu poate face altfel.

Iisus le-a zis: asemenea şi voi căutaţi pentru voi un loc întru odihnă, ca să nu deveniţi asemenea morților şi să fiţi

mâncaţi.

120. Iisus a spus: din doi care se vor odihni acolo pre un pat, unul va muri şi celălalt va trăi.

121. Una dintre femei, cu numele Salomeea, l-a întrebat pre Iisus: cine eşti Tu, Omule? Ca trimis din partea Cuiva, şi ai mâncat la masa mea.

122. Iisus i-a răspuns: Eu sunt Cel ce apare din Cel ce este Unul; Mi s-au dat din cele ale Tatălui Meu.

123. Ea i-a spus: eu sunt ucenica ta. Iisus i-a zis: de aceea îţi spun: când cineva va fi unul, se va umple de lumină, iar când cineva se va împărţi, se va umple de întuneric.

124. Eu spun tainele Mele acelora care sunt vrednici de tainele acestea. Ceea ce face dreapta voastră să nu o ştie stânga voastră.

125. Iisus a spus: era un om bogat care avea multe bogăţii. El şi-a spus în sine: voi folosi bogăţiile mele ca să semăn, să secer, să plantez şi să umplu hambarele mele cu roade, în aşa fel încât să nu mai am nevoie de nimic.

126. Acestea erau gândurile care

izvorau din inima lui. Şi chiar în noaptea aceea a murit. Să luați aminte și voi!

127. Iisus le-a zis lor iarăși: un om avea oaspeţi şi, când a pregătit masa, l-a trimis pre slujitorul său ca să-i cheme pre oaspeţi.

128. S-a dus la primul şi i-a zis: stăpânul meu te cheamă. Acela i-a răspuns: am nişte bani pentru nişte negustori care vin la mine deseară şi eu merg să fac neguţătorie cu ei. Cere-i iertare că nu pot veni la masă.

129. S-a dus slujitorul la altul şi i-a spus: stăpânul meu te cheamă. Acela i-a răspuns: am cumpărat o casă şi sunt chemat pentru câteva zile; nu voi avea răgaz.

130. S-a dus slujitorul la altul şi i-a spus: stăpânul meu te cheamă. Acela i-a răspuns: prietenul meu se însoară şi eu îi fac masă şi nu pot merge. Cere-i iertare că nu pot veni la ospăţul lui.

131. S-a dus slujitorul la altul şi i-a spus: „stăpânul meu te cheamă”. Acela i-a răspuns: am cumpărat o moşie, mă duc să iau arenda şi de aceea nu pot veni. Îmi cer iertare.

132. A venit slujitorul şi i-a spus stăpânului său: cei pre care i-ai chemat la masă şi-au cerut iertare că nu pot să vină niciunul.

133. Stăpânul ia zis slujitorului: du-te afară pre drumuri şi adu pre oricine

găseşti la ospăţul meu.

134. Cumpărătorii şi negustorii nu vor intra în lăcaşurile Tatălui Meu.

135. Iisus le-a zis ucenicilor Săi: un om bun avea o vie şi a dat-o la nişte arendaşi ca s-o lucreze şi să primească rodul de la ei.

136. L-a trimis pre slujitorul lui ca arendaşii să-i dea rodul viei. Arendaşii l-au prins pre slujitor şi l-au bătut încât aproape că l-au ucis.

137. Slujitorul s-a dus la stăpânul lui şi i-a spus cele întâmplate. Stăpânul şi-a spus: poate nu-l cunoştea şi a trimis alt slujitor. Arendaşii l-au bătut şi pre celălalt.

138. Atunci stăpânul l-a trimis pre fiul său, spunându-şi în sine: poate le va fi ruşine în faţa fiului meu.

139. Arendaşii aceia, ştiind că el este moştenitorul viei, l-au prins şi l-au ucis. Cine are urechi de auzit, să audă.

140. Iisus a spus: celui care cunoaşte totul, dar are lipsă de cunoaşterea de el însuşi, îi lipseşte totul.

141. Ferice de voi când veţi fi urâţi şi prigoniţi şi nici ei nu vor găsi loc acolo unde aţi fost prigoniţi.

142. Fericiţi cei care au fost prigoniţi în inimile lor, căci aceştia l-au cunoscut pre Tatăl cu adevărat.

143. Fericiţi cei flămânzi, căci pântecele celui ce voieşte, va fi îndestulat.

144. Când veţi naşte ceea ce este în voi, ceea ce aveţi vă va salva; iar dacă nu aveţi aceasta în voi, ceea ce nu aveţi în voi vă va ucide.

145. Iisus a spus: voi dărâma această casă şi nimeni nu o va putea clădi din nou.

146. Un om i-a spus Lui Iisus: spune-le fraţilor mei să împartă bunurile tatălui meu cu mine. Iisus i-a spus: omule, cine M-a făcut pre Mine împărţitor?

147. S-a întors spre ucenicii Lui şi le-a zis: oare sunt Eu un împărţitor? Secerişul este bogat, iar lucrătorii sunt puţini.

148. Rugaţi-l pre stăpân să trimită lucrători la seceriş. Mulţi stau afară, dar cei de aici vor intra la ospăţ.

149. Împărăţia Tatălui se aseamănă cu un negustor care avea marfa şi a găsit un mărgăritar de vânzare.

150. Negustorul era înţelept: a vândut marfa şi a cumpărat doar mărgăritarul.

151. Căutaţi şi voi comoara sa care nu piere şi dăinuie, acolo unde molia nu se apropie şi nici viermele nu o strică.

152. Altă dată Iisus le-a spus: Eu sunt lumina aceea care este asupra tuturor. Eu sunt totul şi totul vine de la Mine şi totul ajunge la Mine.

153. Despicaţi un lemn şi Eu sunt acolo, ridicaţi o piatră şi Mă veţi găsi acolo.

154. Iisus a spus: de ce aţi ieşit la câmp? Ca să vedeţi o trestie clătinată de vânt? Şi ca să vedeţi un om cu haine moi pre el precum cele ale regilor voştri şi ale celor puternici ai voştri?

155. Aceia pentru că au haine moi peste ei, nu pot cunoaşte adevărul.

156. O femeie din mulţime i-a spus: fericit este pântecele care te-a purtat şi fericiţi sunt sânii care te-au hrănit!

157. Iisus i-a răspuns ei: fericiţi cei care au ascultat cuvântul Tatălui şi l-au păzit cu adevărat.

158. Cel care a cunoscut lumea, şi-a luminat şi sufletul şi trupul, iar lumea nu este vrednică de unul ca acesta.

159. Cel care este aproape de Mine este aproape de virtute şi cel care este departe de Mine, este departe de mântuire.

160. Chipurile sunt arătate omului şi lumina dinăuntrul lor se ascunde în chipul luminii Tatălui. El se va descoperi, iar chipul Lui va fi ascuns de ei.

161. Iisus le-a zis ucenicilor: acum când vedeţi asemănarea voastră vă bucuraţi, iar când veţi vedea chipurile voastre, cele care au luat fiinţă la începutul vostru, care nici nu mor, nici nu se arată, ce uimire veţi avea?

162. Printr-o mare putere şi printr-o minunată taină, Adam a

luat fiinţă şi nu a fost vrednică lumea de el.

163. Vulpile au vizuinile lor şi păsările au cuiburile lor; Fiul Lui Dumnezeu, însă, nu are un loc unde să-şi rezeme capul Său.

164. Iisus a spus: păgubit este trupul care depinde de un alt trup şi năpăstuit este sufletul care depinde de două trupuri.

165. Vor veni la voi îngeri şi vă vor da ceea ce este al vostru şi voi, de asemenea, daţi-le ceea ce aveţi în mâinile voastre şi spuneţi către voi înşivă: când va veni ziua în care vor veni şi vor lua ceea ce este al lor?

166. De ce spălaţi partea din afară a paharului? Nu înţelegeţi că Cel care a creat partea dinăuntru, este tot acela care a creat partea din afară?

167. Iisus a spus: veniţi la mine, căci bună este calea Mea şi în dragostea Mea veţi găsi odihnă sufletelor voastre.

168. Ucenicii i-au zis: spune-ne cine eşti, ca să credem în Tine?

169. Iisus le-a răspuns lor: voi cercetaţi faţa cerului şi a pământului, iar pre Acela care este înaintea voastră nu-L cunoaşteţi şi nu ştiţi că-L cercetaţi chiar acum.

170. Căutaţi şi veţi găsi. Însă ceea ce m-aţi întrebat în zilele acelea şi nu v-am răspuns atunci, acum sunt doritor să le spun şi voi nu le căutaţi.

171. Nu daţi cele Sfinte câinilor, căci ei le vor nesocoti. Nu aruncaţi mărgăritare înaintea porcilor, căci ei le vor batjocori.

172. Cine caută va găsi şi celui care bate la uşă, i se va deschide.

173. Iisus le-a zis Ucenicilor: dacă aveţi bani nu-i daţi cu camătă, ci daţi-i aceluia din mâna căruia nu-i veţi lua înapoi.

174. Mântuirea se aseamănă cu o femeie care a luat puţină drojdie şi a amestecat-o în aluat şi a făcut pâini mari. Cine are urechi, să audă!

175. Apoi iarăşi a zis: mântuirea se aseamănă cu o femeie care purta un ulcior plin cu făină şi umbla pre un drum îndepărtat.

176. S-a rupt toarta ulciorului şi făina s-a vărsat pre drum în urma ei.

177. Ea nu ştia că se întâmplase aşa ceva şi nu şi-a dat seama de acest necaz. Când a deschis uşa şi a intrat în casa ei, a pus ulciorul jos şi l-a găsit gol.

178. Iisus a spus: mântuirea se aseamănă cu un om care se înarmează cu virtute şi apoi luptă împotriva patimilor sale, ca nu cumva lupta lui să fie zadarnică.

179. Cei ce erau acolo i-au zis: ucenicii şi mama Ta stau afară. El le-a spus: cei care sunt în acest loc şi fac voia Tatălui meu sunt  şi ei ucenici ai Mei. Şi aceştia vor afla mântuirea.

180. Evreii vrând să găsească ceva împotriva Lui Iisus, i-au arătat o monedă de aur şi i-au spus: oamenii Cezarului ne cer dări.

181. El cunoscând că sunt iscoditori, le-a răspuns: daţi-i Cezarului ceea ce este al Cezarului şi daţi-i Lui Dumnezeu ceea ce este al Lui Dumnezeu.

182. Cine nu-şi iubeşte Tatăl şi mama în felul Meu, nu poate deveni ucenicul Meu. Căci mama Mea mi-a născut Trup; dar viaţa o am de la Tatăl, dinainte să se fi născut lumea.

183. Vai de aceşti ispititori, căci se aseamănă cu un câine care doarme în ieslea unor vite; nici el nu mănâncă, nici pre vite nu le lasă să mănânce.

184. Fericit este omul acela care ştie prin ce parte vor intra hoţii, în aşa fel încât să se ridice, să-şi adune comoara sa şi să-şi încingă mijlocul şi să iasă înaintea lor.

185. Evreii i-au spus Lui Iisus: vino la noi cu ucenicii Tăi să ne rugăm astăzi şi să postim, căci era o zi de sărbătoare. Iisus a răspuns: ce păcat am făcut Eu, sau în ce am fost biruit?

186. Dar când Mirele va pleca de la nuntaşi, atunci să se roage şi să postească Ucenicii Mei.

187. Iisus a spus: pre acela care nu-şi arată Tatăl ci doar mama Sa, ei îl vor numi Fiu de desfrânată, pentru că nu le arată pre Tatăl  Lui.

188. Când veţi fi uniţi între voi cu adevărat, să fiți fii ai Lui Dumnezeu, dacă veţi spune Munte, mişcă-te, muntele se va mişca.

189. Iisus a spus: un păstor avea o sută de oi şi cea mai mare s-a rătăcit. Păstorul le-a lăsat pre cele nouăzeci şi nouă şi a căutat-o pre aceea până ce a găsit-o.

190. După ce s-a necăjit, i-a spus oii pierdute şi găsite: te iubesc mai mult decât pre cele nouăzeci şi nouă.

191. Iisus a spus: cine bea din apa pre care i-o voi da Eu, va rămâne întru Mine şi Eu întru el şi cele neştiute lui, i se vor descoperi.

192. Împărăţia Lui Dumnezeu se aseamănă cu un om care avea în ogorul lui o comoară ascunsă, de care nu ştia, şi după moartea lui a lăsat ogorul fiului său.

193. Moştenitorul său nu ştia acest lucrul şi a luat ogorul şi l-a vândut. Acela care l-a cumpărat a venit să-l are, a găsit comoara şi a început să dea banii săracilor.

194. Cine nu este lumesc, a cunoscut bogăţia cea adevărată şi cine este lumesc, i se pare că este bogat.

195. Iisus a spus: cerurile şi pământul se vor desfăşura în faţa voastră şi Cel care este viu dintru Cel care este viu, nu va vedea moartea.

196. Lumea nu este vrednică de acela

care se împacă pre sine însuşi. Vai de sufletul care depinde de trup.

197. Ucenicii i-au spus Lui Iisus: in ce zi va veni împărăţia Lui Dumnezeu? Iisus le-a răspuns: ea nu va veni în chip văzut. Nu se va spune: iată-o în partea aceasta, sau iată în partea aceea.

198. Împărăţia Tatălui se întinde pre pământ, iar oamenii nu o văd.

199. Petru l-a întrebat: femeile sunt vrednice să fie ucenicele Tale şi să moştenească viaţa cea veşnică?

200. Iisus a spus: iată, Eu le voi călăuzi în aşa fel încât să fie mai puternice decât bărbaţii; căci orice femeie puternică şi curată, va intra în Împărăţia Cerurilor. Amin.

EVANGHELIA SFÂNTULUI APOSTOL MARCU

1. Începutul Evangheliei Lui Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, pre când Ioan boteza în pustie, propovăduind botezul în apă şi cerând iertarea greșelilor.

2. Şi ieşeau la el tot ţinutul din munte şi toţi cei din cetățile acelea şi îi botezau de în râu, mărturisindu-şi greșelile lor.

3. Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi mânca lacuste şi miere sălbatică.

4. Şi propovăduia, zicând: vine în urma mea Cel ce este mai puternic decât mine, Căruia nu sunt vrednic nici măcar să-I dezleg cureaua încălţămintei Sale.

5. Eu v-am botezat pre voi cu apă, El însă vă va Boteza cu Duh Sfânt.

6. Şi în zilele acelea, Iisus a venit şi s-a botezat în apa râului, de către Ioan.

7. Şi îndată, ieşind din apă, a văzut cerurile deschise şi Duhul ca un porumbel, coborându-Se deasupra Lui.

8. Şi glas s-a făcut dintru înălțime: Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit.

9. După aceea, Ioan a fost prins de dregători, iar Iisus a ieșit să binevestească Evanghelia mântuirii.

10. Şi umblând pre lângă apă, a văzut pre Petru şi pre Andrei, fratele lui Petru, aruncând mrejele lor, căci ei erau pescari.

11. Şi le-a zis Iisus: veniţi după Mine şi vă voi face să fiţi pescari de oameni. Şi îndată au mers după El.

12. Şi mergând puţin mai înainte, a văzut pre Iacob al lui Zevedeu şi pre Ioan, fratele lui. Şi ei erau în corabie, dregându-şi mrejele.

13. Şi i-a chemat pre ei îndată. Iar ei, lăsând pre tatăl lor Zevedeu în corabie cu lucrătorii, s-au dus după El.

14. Şi erau uimiţi de învăţătura Lui, căci El îi învăţa pre ei ca Cel ce are dragoste

și bunătate, iar nu în felul cărturarilor.

15. Şi era în cetate un iudeu cu duh necurat, care striga tare,  zicând: ce ai cu noi, Iisuse? Ai venit ca să ne pierzi? Te ştim cine eşti: Fiul Lui Dumnezeu.

16. Şi Iisus l-a certat, zicând: taci şi ieşi din el!

17. Şi scuturându-l duhul cel necurat

şi strigând cu glas mare, a ieşit din el.

18. Şi s-au spăimântat toţi, încât se întrebau între ei, zicând: ce este aceasta? O învăţătură nouă şi puternică; că şi duhurilor necurate le izgonește, şi ele fug degrabă.

19. Şi a ieşit vestea despre El îndată pretutindeni în toată împrejurimea.

20. După aceea au plecat de acolo, au venit în casa lui Petru şi a lui Andrei, cu Iacob şi cu Ioan.

21. Iar soacra lui Petru zăcea, cuprinsă de friguri, şi îndată I-au vorbit despre ea.

22. Şi apropiindu-Se a ridicat-o, apucând-o de mână. Şi au lăsat-o frigurile şi ea le slujea.

23. Iar când s-a făcut seară şi soarele

apusese, au adus la El pre toţi bolnavii.

24. Toată cetatea era adunată acolo, în seara aceea și a tămăduit pre mulţi care pătimeau de felurite boli.

25. Şi a doua zi, foarte de dimineaţă, sculându-Se, a ieşit şi

S-a dus într-un loc retras şi Se ruga acolo. Şi a mers după El Petru şi cei ce erau cu el.

26. Şi aflându-L, I-au zis: toţi Te caută pre Tine.

27. Şi El a zis lor: să mergem în altă parte, prin cetăţile şi satele învecinate, ca să propovăduiesc şi acolo, căci pentru aceasta am venit.

28. Şi un lepros a venit la El, rugându-L, îngenunchind şi zicând: de voieşti, poţi să mă cureți.

29. Şi făcându-I-se milă, a întins mâna

şi S-a atins de el şi i-a zis: voiesc, vindecă-te. Şi îndată s-a îndepărtat lepra de la el şi s-a curăţit.

30. Iar el, ieşind, a început să propovăduiască multe şi să răspândească cuvântul, încât Iisus nu mai putea să intre pre faţă în cetate, pentru că mulți veneau la El de pretutindeni.

31. Şi intrând iarăşi într-o cetate, după câteva zile s-a auzit că este în casă.

32. Şi îndată s-au adunat mulţi, încât nu mai era loc, nici înaintea uşii, şi le grăia lor cuvântul.

33. Şi au venit la El, aducând un

slăbănog, pre care-l purtau patru inşi.

34. Şi nu puteau ei să se apropie din pricina mulţimii. Văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: fiule, iertate îţi sunt greşelile tale!

35. Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor:

36. Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte greşelile, fără numai unul Dumnezeu?

37. Şi îndată cunoscând Iisus că aşa cugetau ei în sine, le-a zis lor: de ce cugetaţi acestea în inimile voastre?

38. Ce este mai uşor a zice slăbănogului: iertate îţi sunt greşelile, sau a zice: scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă?

39. Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Lui Dumnezeu a ierta greşelile de pre pământ, a zis slăbănogului:

40. Zic ţie: scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta.

41. Şi s-a sculat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pre Dumnezeu, zicând: asemenea lucruri n-am văzut niciodată.

42. Şi iarăşi a ieşit la mare şi toată mulţimea venea la El şi îi învăţa.

43. Şi trecând, a văzut pre Iacob al lui Alfeu, şezând la vamă, şi i-a zis: urmează-Mi! Iar el, sculându-se, I-a urmat.

44. Şi când şedea El în casa lui Matei, mulţi vameşi şi nedrepți şedeau la masă cu Iisus şi cu ucenicii Lui. Că erau mulţi şi-I urmau.

45. Iar cărturarii văzându-L că mănâncă împreună cu vameşii şi nedrepții, ziceau către ucenicii Lui: de ce mănâncă şi bea Învăţătorul vostru cu vameşii şi păcătoşii?

46. Dar, auzind, Iisus le-a zis: nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să chem pre cei

drepţi ci pre păcătoşi la îndreptare.

47. Ucenicii lui Ioan şi ai cărturarilor posteau şi au venit şi I-au zis Lui: de ce ucenicii lui Ioan şi ucenicii noștri postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc?

48. Şi Iisus le-a zis: pot, oare, prietenii mirelui să postească cât timp este mirele cu ei? Câtă vreme au pre mire cu ei, nu pot să postească.

49. Dar vor veni zile, când se va lua mirele de la ei şi atunci vor posti în acele zile.

50. Nimeni nu coase la haină veche petic dintr-o bucată de stofă nouă, iar de nu, peticul nou va trage din haina veche şi se va face o ruptură şi mai mare.

51. Nimeni, iarăşi, nu pune vin nou în

burdufuri vechi, iar de nu, vinul nou sparge burdufurile şi vinul se vară şi burdufurile se strică.

52. Încât vinul nou trebuie să fie în burdufuri noi.

53. Şi pre când mergea El într-o sâmbătă prin semănături, ucenicii Lui, în drumul lor, au început să smulgă spice și le mâncau.

54. Şi le zicea lor: hrana a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru mâncare.

55. Astfel că Fiul Lui Dumnezeu este Domn şi al celor ce mănâncă și al celor ce postesc.

56. Şi iarăşi a intrat într-o cetate. Şi era acolo un om având mâna uscată.

57. Iar cărturarii îl pândeau pre Iisus să vadă poate îl vor vedea făcând ceva vinovat.

58. Şi a zis omului care avea mâna uscată: ridică-te în mijloc!

59. Şi a zis cărturarilor acelora: se cuvine, a face bine sau a face rău, a mântui un suflet sau a-l pierde? Dar ei tăceau;

60. Şi privindu-i pre ei și întristându-Se de învârtoşarea inimii lor, a zis omului: întinde mâna ta! Şi a întins-o, şi mâna lui s-a făcut sănătoasă.

61. Şi ieşind, cărturarii au făcut îndată sfat cu evreii împotriva Lui, ca să-L piardă.

62. Iisus, împreună cu ucenicii Lui, a plecat înspre mare şi mulţime multă L-a urmat.

63. Fiindcă vindecase pre mulţi, de aceea năvăleau asupra Lui, ca să se atingă de El toţi câţi erau bolnavi.

64. Şi S-a suit pre munte şi a chemat la Sine pre câţi a voit, şi au venit la El.

65. Şi a rânduit pre cei doisprezece,

pre care i-a numit Apostoli, ca să fie cu El şi să-i trimită să propovăduiască, și să aibă putere să vindece bolile şi să alunge demonii.

66. Deci a rânduit pre cei doisprezece: întâi pre Petru; apoi pre Iacob al lui Zevedeu şi pre Ioan, pre Iacob al lui Iosif, pre Andrei, pre Filip, pre Bartolomeu, pre Matei, pre Toma, pre Tadeu, şi pre Simon Zilotul și Iuda Iscarioteanul, cel care avea să-L vândă.

67. Şi a venit în casă, şi iarăşi mulţimea s-a adunat, încât ei nu puteau nici să mănânce.

68. Adevărat grăiesc vouă că toate vor fi iertate fiilor oamenilor, greşelile şi hulele câte vor fi hulit;

69. Dar cine va huli împotriva Duhului

Sfânt nu are iertare în veac, ci este vinovat de osânda veşnică.

70. Pentru că ziceau cărturarii evreilor: are duh necurat.

71. Şi au venit Maria, mama Lui şi Ucenicii Lui şi, stând afară, au trimis la El ca să-L cheme.

72. Iar mulţimea şedea împrejurul Lui. Şi I-au zis unii: iată mama Ta și Ucenicii Tăi sunt afară. Te caută.

73. Zis-a Iisus: oricine va face voia Lui Dumnezeu, acesta este tot ucenic al Meu.

74. Şi iarăşi a început Iisus să înveţe, şi s-a adunat la El mulţime foarte multă, încât El a intrat în corabie şi şedea pre mare, iar toată mulţimea era lângă mare, pre uscat.

75. Şi-i învăţa multe în pilde, şi în învăţătura Sa le zicea: iată,

ieşit-a semănătorul să semene.

76. Şi pre când semăna el, o sămânţă a căzut lângă cale şi păsările cerului au venit şi au mâncat-o.

77. Şi alta a căzut pre loc pietros, unde nu avea pământ mult, şi îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ mult.

78. Şi când s-a ridicat soarele, s-a veştejit şi, neavând rădăcină, s-a uscat.

79. Altă sămânţă a căzut în spini, a crescut, dar spinii au înăbuşit-o şi rod n-a dat.

80. Şi altele au căzut pre pământul cel bun şi, înălţându-se şi crescând, au dat roade şi au adus: una treizeci, alta şaizeci, alta o sută.

81. Şi zicea: cine are urechi de auzit să audă.

82. Iar când a fost singur, cei ce erau

lângă El, împreună cu cei doisprezece, Îl întrebau despre pilde.

83. Şi le-a răspuns: vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele ascunse ale Lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară totul se face în pilde.

84. Şi le-a zis: nu pricepeţi pilda aceasta? Dar cum veţi înţelege toate pildele?

85. Semănătorul seamănă cuvântul.

86. Cele de lângă cale sunt aceia în care se seamănă cuvântul, şi, când îl aud, îndată venind ispita, leapădă cuvântul cel semănat în inimile lor.

87. Cele semănate pre loc pietros sunt aceia care, când aud cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie,

88. Dar nu prind rădăcină în inima lor,

ci ţin până la un timp; apoi când se întâmplă strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se leapădă.

89. Şi cele semănate între spini sunt cei ce ascultă cuvântul; dar grijile lumești şi înşelăciunea bogăţiei şi patimile lor, pătrunzând în ei, înăbuşă cuvântul şi îl fac neroditor.

90. Iar cele semănate pre pământul cel bun sunt cei ce aud cuvântul şi-l primesc şi aduc roade: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută.

91. Şi le zicea: se aduce oare făclia ca să fie pusă sub obroc sau sub pat?

92. Oare nu ca să fie pusă în sfeşnic?

93. Căci nu este nimic ascuns ca să nu se dea pre faţă; nici n-a fost ceva tăinuit, decât ca să se arate vouă.

94. Luaţi seama la ce auziţi: cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura; iar vouă celor ce ascultaţi, vi se va da şi vă va prisosi; căci celui ce are i se va da; dar de la cel ce nu are, şi ce i se pare că are, i se va lua.

95. Şi zicea: aşa este Împărăţia Lui Dumnezeu, ca un om care aruncă sămânţa în pământ,

96. Şi doarme şi se scoală, noaptea şi ziua, şi sămânţa răsare şi creşte, cum nu ştie el.

97. Pământul rodeşte de la sine: mai întâi pai, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic.

98. Iar când rodul se coace, îndată trimite secera, că a sosit secerişul.

99. Şi zicea: cum vom asemăna împărăţia Lui Dumnezeu, sau în ce pildă o vom închipui?

100. Cu grăuntele de muştar care, când se seamănă în pământ, este mai mic decât toate seminţele de pre pământ;

101. Dar, după ce s-a semănat, creşte şi se face mai mare decât toate legumele şi face ramuri mari, încât sub umbra lui pot să sălăşluiască păsările cerului.

102. Şi cu multe pilde ca acestea le grăia după cum puteau ei să înţeleagă.

103. Căci fără pildă nu le grăia, iar ucenicilor Săi le lămurea toate, în deosebi.

104. Şi în ziua aceea, când s-a înserat, a zis către ei: să trecem pre ţărmul celălalt.

105. Şi lăsând ei mulţimea, L-au luat cu ei în corabie, aşa cum era, căci erau cu El şi alte corăbii.

106. Şi s-a pornit o furtună mare de vânt şi valurile se prăvăleau peste corabie, încât corabia era aproape să se scufunde.

107. Iar Iisus era la partea din spate a corabiei, dormind. L-au deşteptat şi I-au zis: Învăţătorule, nu-Ţi este grijă că pierim?

108. Şi El, sculându-Se, a certat vântul şi a poruncit mării: taci! Încetează! Şi vântul s-a potolit şi s-a făcut linişte pre mare.

109. Şi le-a zis lor: pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Cum de nu aveţi credinţă?

110. Şi s-au înfricoşat cu frică mare şi ziceau unul către altul: cine este oare, Acesta, că şi vântul şi marea I se supun?

111. Şi a venit de cealaltă parte a mării într-o cetate.

112. Iar după ce a ieşit din corabie, îndată L-a întâmpinat, un om cu duh necurat, care locuia prin gropi pustii şi nimeni nu putea să-l lege nici măcar în lanţuri,

113. Pentru că de multe ori fiind legat, el rupea lanţurile, şi obezile le sfărâma, şi nimeni nu putea să-l potolească;

114. Şi neîncetat noaptea şi ziua era prin morminte şi prin munţi, strigând şi tăindu-se cu pietre.

115. Iar văzându-L de departe pre Iisus, a alergat, strigând cu glas puternic, și a zis: ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al Lui Dumnezeu Celui Preaînalt?

116. Căci îi zicea: ieşi duh necurat din omul acesta.

117. Şi l-a întrebat: care îţi este numele? Şi I-a răspuns: Legiune este numele meu, căci suntem mulţi.

118. Şi El certând duhurile necurate, au lăsat pre omul acela și s-a vindecat.

119. Iar cei care au văzut au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate. Şi au venit oamenii să vadă ce s-a întâmplat.

120. Şi s-au dus la Iisus şi au văzut pre cel demonizat şezând jos, îmbrăcat şi întreg la minte şi s-au uimit.

121. Iar intrând El în corabie, cel ce fusese demonizat Îl ruga ca să-l ia cu El.

122. Iisus însă nu l-a lăsat, ci i-a zis: mergi în casa ta, la ai tăi, şi spune-le câte ţi-a făcut ţie Dumnezeu şi cum te-a vindecat.

123. Iar el s-a dus şi a început să vestească în cetate câte i-a făcut Iisus

lui; şi toţi se minunau.

124. Şi trecând Iisus cu corabia iarăşi de partea cealaltă, s-a adunat la El mulţime multă şi era lângă mare.

125. Şi a venit unul din mai-marii cărturarilor cu numele Iair şi văzându-L pre Iisus, a căzut la picioarele Lui,

126. Şi L-a rugat mult, zicând: fiica mea este pre moarte, ci, venind, pune mâinile tale peste ea, ca să scape şi să trăiască.

127. Şi a mers cu el. Şi mulţime multă îl urma pre Iisus şi Îl îmbulzea. Era o femeie care de doisprezece ani suferea de boală.

128. Şi multe îndurase de la mulţi doctori, cheltuindu-şi toate ale sale, dar nefolosind nimic, ci mai mult mergând înspre mai rău.

129. Auzind ea cele despre Iisus, a venit în mulţime şi pre la spate s-a atins de haina Lui.

130. Căci îşi zicea: de mă voi atinge măcar de haina Lui, mă voi vindeca!

131. Şi îndată boala ei a încetat şi ea a simţit în trup că s-a vindecat.

132. Şi îndată, cunoscând Iisus în Sine puterea ieşită din El, întorcându-Se către mulţime, a întrebat: cine s-a atins de Mine?

133. Şi I-au zis ucenicii Lui: vezi mulţimea îmbulzindu-Te şi zici: cine s-a atins de Mine?

134. Şi Se uita împrejur să vadă pre aceea care făcuse aceasta.

135. Iar femeia a venit înaintea Lui şi I-a mărturisit tot adevărul;

136. Iar El i-a zis: fiică, credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace şi fii vindecată de boala ta!

137. Încă vorbind El, au venit unii de la cărturarul acela, zicând: fiica ta a murit. De ce mai superi pre Învăţătorul?

138. Dar Iisus, auzind cuvântul ce s-a grăit, a zis aceluia: nu te teme. Crede numai.

139. Şi n-a lăsat pre nimeni să meargă cu El, decât numai pre Petru, Iacob şi pre Ioan, fratele lui Iacob.

140. Şi au venit la casa unui cărturar şi au văzut tulburare şi pre cei ce plângeau şi se tânguiau mult.

141. Şi intrând, le-a zis: de ce vă tulburaţi şi plângeţi? Copila n-a murit, ci doarme.

142. Şi ei îi nesocoteau vorba ştiind că a murit. Iar El, scoţându-i pre toţi afară, a luat cu Sine pre tatăl copilei, pre mama ei şi pre ucenicii care îl

însoţeau şi a intrat unde era copila.

143. Şi apucând pre copilă de mână, i-a grăit: fiică, ţie zic, scoală-te!

144. Şi îndată s-a sculat copila şi umbla. Şi s-au mirat îndată cu uimire mare.

145. Dar El le-a zis cu stăruinţă, ca nimeni să nu afle de aceasta. Şi le-a zis

să-i dea copilei să mănânce.

146. Şi a ieşit de acolo şi a mers în altă cetate, iar ucenicii Lui au mers după El.

147. Şi mulţi, auzindu-L, erau uimiţi şi ziceau: de unde ştie El toate? Şi ce este înţelepciunea care I s-a dat Lui? Şi cum se fac minuni ca acestea, prin mâinile Lui?

148. Şi se mira de necredinţa lor. Şi străbătea satele dimprejur învăţând.

149. Şi a chemat la Sine pre cei doisprezece, le-a dat putere şi i-a trimis să-i vindece pre cei bolnavi.

150. Şi le-a poruncit să nu ia nimic cu ei, pre cale, nici toiag, nici pâine, nici traistă, nici bani la cingătoare;

151. Ci să fie încălţaţi cu sandale şi să nu se îmbrace cu două haine.

152. Şi le zicea: în orice casă veţi intra, acolo să rămâneţi până ce veţi pleca de la ei.

153. Şi dacă într-un loc nu vă vor primi pre voi, nici nu vă vor asculta, ieşind de acolo, scuturaţi praful de sub picioarele voastre, spre mărturie lor.

154. Şi ieşind, ei propovăduiau şi vindecau pre bolnavi.

155. Şi a auzit dregătorul căci numele Lui Iisus se făcuse cunoscut, şi ziceau unii din mulţime că Ioan Botezătorul s-a sculat din morţi şi de aceea se fac minuni prin El.

156. Căci dregătorul acela, trimiţând, l-a prins pre Ioan şi l-a legat, în temniţă, din pricina soţiei sale.

157. Căci Ioan îi zicea dregătorului: nu-ţi este îngăduit să ţii pre femeia fratelui tău.

158. Iar aceasta îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea;

159. Căci dregătorul se temea de Ioan, ştiindu-l bărbat drept şi Sfânt, şi-l ocrotea. Şi ascultându-l, multe făcea şi cu drag îl asculta.

160. Şi fiind o zi cu bun prilej, când dregătorul a făcut ospăţ la ziua sa de naştere şi căpeteniilor oştirii şi fruntaşilor şi fiica femeii sale, intrând şi jucând, a plăcut dregătorului şi celor ce şedeau cu el la masă. Iar el i-a zis fetei: Cere de la mine orice vei dori îţi voi da ţie.

161. Şi s-a jurat ei: orice vei cere de la mine îţi voi da, până la jumătate din regatul meu.

162. Şi ea, ieşind, a zis mamei sale: Ce să cer? Iar aceasta i-a zis: capul lui Ioan Botezătorul.

163. Şi intrând îndată, cu grabă, i-a cerut, zicând: vreau să-mi dai îndată, pre tipsie, capul lui Ioan Botezătorul.

164. Şi dregătorul s-a mâhnit adânc, dar pentru jurământ şi pentru cei ce şedeau cu el la masă, n-a voit să lepede nedreptatea lui.

165. Şi îndată trimiţând un ostaş, a poruncit a-i aduce capul.

166. Şi acela, mergând, l-a ucis pre Ioan în temniţă, l-a adus pre tipsie şi l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale.

167. Şi auzind, ucenicii lui au venit, au luat trupul lui Ioan şi l-au pus în mormânt.

168. Într-una din zilele acelea, s-au adunat apostolii la Iisus şi I-au spus Lui toate câte au făcut ei şi au învăţat prin cetăţi.

169. Şi El le-a zis: veniţi voi înşivă de o parte şi odihniţi-vă puţin.

170. Căci mulţi erau care veneau şi mulţi erau care se duceau şi nu mai aveau timp nici să mănânce.

171. Şi au plecat cu corabia spre un loc retras.

172. Şi i-au văzut plecând şi mulţi au înţeles şi au alergat acolo pre jos, de prin cetăţi şi au sosit înaintea lor.

173. Şi ieşind din corabie, Iisus a văzut mulţime mare şi I s-a făcut milă de ei, căci erau ca nişte oi fără păstor, şi a început să-i înveţe multe.

174. Dar făcându-se târziu, ucenicii

Lui, apropiindu-se, I-au zis: locul este pustiu şi ceasul este târziu;

175. Dă-le drumul, ca mergând prin cetăţile şi prin satele dimprejur, să-şi cumpere să mănânce.

176. Răspunzând, El le-a zis: daţi-le voi să mănânce. Şi ei I-au zis: vom merge noi să cumpărăm pâini şi să le dăm să mănânce.

177. Iar El le-a zis: câte pâini aveţi? Duceţi-vă şi vedeţi. Şi după ce au văzut, I-au spus: cinci pâini şi doi peşti.

178. Şi El le-a zis să-i aşeze pre toţi cete, cete, pre iarba cea verde.

179. Şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, privind la cer, a binecuvântat şi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, ca să le pună înainte, asemenea şi cei doi peşti i-a împărţit tuturor.

180. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat.

181. Şi au luat douăsprezece coşuri pline cu fărâmituri şi cu ce a rămas din peşti.

182. Şi îndată a silit pre ucenicii Lui să intre în corabie şi să meargă înaintea Lui, de cealaltă parte, până ce El va binecuvânta mulţimea.

183. Iar după ce i-a slobozit, S-a dus în munte ca să Se

roage.

184. Şi făcându-se seară, era corabia în mijlocul mării, iar El singur pre ţărm.

185. Şi i-a văzut cum se chinuiau vâslind, căci vântul le era împotrivă. Dar îndată El a vorbit cu glas tare către ei:

186. Îndrăzniţi! Şi furtuna s-a oprit.

187. Şi s-a suit la ei în corabie şi s-a potolit vântul. Şi erau peste măsură de uimiţi în sinea lor;

188. Căci nu pricepuseră nimic de la minunea pâinilor, pentru că nu mai văzuse aşa ceva.

189. Şi trecând marea, au mers spre o altă cetate şi au tras la ţărm.

190. Şi ieşind ei din corabie, îndată L-au cunoscut.

191. Şi străbăteau tot ţinutul acela şi au început să-I aducă pre bolnavi, acolo unde auzeau că este El.

192. Şi oriunde intra în sate sau în cetăţi sau în sătuleţe, puneau la răspântii pre cei bolnavi, şi-L rugau să le îngăduie să se atingă măcar de poala hainei Sale.

193. Şi câţi se atingeau de El se vindecau.

194. Şi s-au adunat la El unii dintre cărturari, care erau trimişi de evrei.

195. Şi văzând pre unii din ucenicii Lui că mănâncă cu mâinile nespălate, îi criticau;

196. Şi L-au întrebat pre El cărturarii: pentru ce ucenicii Tăi mănâncă cu mâinile nespălate?

197. Şi le zicea cărturarilor evrei: bine, aţi lepădat lumina Lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră!

198. Şi astfel desfiinţaţi cuvântul Lui Dumnezeu cu datina voastră pre care singuri aţi dat-o şi nu este de la Dumnezeu. Şi faceţi multe asemănătoare cu acestea.

199. Şi chemând iarăşi mulţimea la El, le zicea: nu este nimic din afară de om care să poată să-i spurce sufletul. Dar cele ce ies din om, acelea sunt care îl spurcă.

200. De are cineva urechi de auzit să audă.

201. Şi când a intrat în casă de la mulţime, L-au întrebat ucenicii despre această pildă.

202. Şi El le-a zis: aşadar şi voi sunteţi nepricepuţi? Nu înţelegeţi, oare, că tot ce intră în pântecul omului, din afară, nu intră în inima lui, ci în pântece, şi tot afară se duce, bucatele fiind toate curate.

203. Dar zicea că ceea ce iese din inima omului, aceea spurcă pre om. Căci dinăuntrul său ies cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile, adulterul, lăcomiile, vicleniile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul pizmaş, hula, trufia şi uşurătatea.

204. Toate aceste rele ies dinăuntru şi spurcă pre om.

205. Şi ridicându-Se de acolo, S-a dus în Fenicia, intrând într-o casă.

206. Îndată auzind despre El o femeie, a cărei fiică avea duh necurat, a venit şi a căzut la picioarele Lui şi Îl ruga să alunge demonii din fiica ei.

207. Şi Iisus i-a zis: pentru credinţa ta, a ieşit demonul din fiica ta.

208. Iar ea, ducându-se acasă, a găsit

pre copilă culcată în pat, iar demonul ieşise. Şi, ieşind din părţile acelea, s-a dus într-o altă cetate.

209. Şi I-au adus un surd, care era şi gângav, şi L-au rugat ca să-Şi pună mâna peste el.

210. Şi luându-l din mulţime, la o parte, Şi-a pus degetele în urechile lui, şi S-a atins de limba lui.

211. Şi privind la cer, a suspinat şi a zis: deschide-te! Şi urechile lui s-au deschis, iar legătura limbii lui îndată s-a dezlegat, şi vorbea bine.

212. Şi le zicea să nu spună nimănui. Dar, cu cât le zicea, cu atât mai mult ei Îl vesteau.

213. Şi erau uimiţi peste măsură, zicând: toate le-a făcut bine: pre surzi îi face să audă şi pre muţi să vorbească.

214. Şi îndată intrând în corabie cu ucenicii Săi, a mers într-o altă cetate.

215. Şi au ieşit cărturarii cerând de la El semn din cer, ispitindu-L.

216. Şi Iisus, suspinând cu duhul Său, a zis: pentru ce neamul acesta cere semn?

217. Adevărat grăiesc vouă că nu se va da semn acestui neam. Şi lăsându-i, a intrat iarăşi în corabie şi a trecut de cealaltă parte.

218. Dar ucenicii au uitat să ia pâine şi numai o pâine aveau cu ei în corabie.

219. Şi El le-a poruncit, zicând: vedeţi, păziţi-vă să mâncaţi din pâinea evreilor.

220. Şi vorbeau între ei, zicând: aceasta o zice, fiindcă n-avem pâine.

221. Şi Iisus, înţelegând, le-a zis: de ce gândiţi că n-aveţi pâine?

222. Tot nu înţelegeţi, nici nu pricepeţi? Atât de învârtoşată este inima voastră?

223. Ochi aveţi şi nu vedeţi, urechi aveţi şi nu auziţi şi nu vă aduceţi aminte.

224. Când am frânt cele cinci pâini, atunci câte coşuri pline de fărâmituri aţi luat? Tot nu pricepeţi?

225. Şi ajungând în acea cetate, au adus la El un orb şi L-au rugat să se atingă de el.

226. Şi luând pre orb de mână, l-a scos afară din sat şi punându-Şi mâinile peste el, l-a întrebat dacă vede ceva.

227. Şi ridicându-şi ochii, a zis: văd oamenii mergând!

228. Şi l-a trimis la casa sa, zicându-i: să nu intri în sat, nici să spui cuiva din sat.

229. Şi a ieşit Iisus şi ucenicii Lui prin satele acelea. Şi pre drum întreba pre ucenicii Săi, zicându-le: cine zic oamenii că sunt?

230. Ei au răspuns Lui, zicând: unii spun

că eşti Ioan Botezătorul, alţii că eşti un

înţelept.

231. Şi El i-a întrebat: dar voi cine ziceţi că sunt Eu?

232. Răspunzând, Petru a zis Lui: Tu eşti Hristos.

233. Şi le-a zis să nu spună nimănui despre El.

234. Şi a început să-i înveţe că Fiul Lui Dumnezeu trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze.

235. Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia Crucea şi să-Mi urmeze Mie.

236. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa.

237. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?

238. Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?

239. Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi plin de răutate, şi Fiul Lui Dumnezeu Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui Său.

240. Şi le zicea lor: adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea Darul Lui Dumnezeu, venind peste ei.

241. Şi după şase zile a luat Iisus cu Sine pre Petru şi pre Iacob şi pre Ioan şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte, pre ei singuri, şi S-a schimbat la faţă înaintea lor.

242. Şi veşmintele Lui s-au făcut strălucitoare, albe foarte, ca zăpada, cum nu poate înălbi aşa pre pământ orice spălare.

243. Şi li s-a arătat Tatăl împreună cu Duhul Sfânt şi vorbeau cu Iisus.

244. Şi răspunzând Petru, a zis Lui Iisus: Învăţătorule, bine este ca noi să fim aici; şi să facem trei colibe: una Tatălui, una Fiului şi una Sfântului Duh.

245. Căci nu ştia ce să spună, fiindcă erau cutremurat.

246. Şi s-a făcut un nor care îi umbrea, iar un glas din nor a venit zicând:

247. Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit.

248. Dar, deodată, privind ei împrejur, n-

au mai văzut pre nimeni decât pre Iisus, singur cu ei.

249. Şi coborându-se ei din munte, le-a zis ca nimănui să nu spună cele ce văzuseră, decât numai când Fiul Lui Dumnezeu va învia.

250. Iar ei au ţinut cuvântul, întrebându-se între ei: ce înseamnă a învia?

251. Şi venind la ceilalţi ucenici, a văzut mulţime mare împrejurul lor şi pre cărturari sfădindu-se între ei.

252. Şi Iisus a întrebat pre cărturari: ce vă sfădiţi între voi?

253. Şi I-a răspuns Lui unul din mulţime: Învăţătorule, am adus la Tine pre fiul meu, care are duh mut.

254. Şi oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte.

255. Iisus le-a zis lor: aduceţi-l la Mine. Şi l-au adus la El. Şi văzându-L pre Iisus, duhul îndată a zguduit pre copil, şi, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând.

256. Şi i-a zis cărturarul: de poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi.

257. Iar Iisus i-a zis: de poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede.

258. Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: cred, Doamne! Ajută necredinţei mele.

259. Iar Iisus, văzând că mulţimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i:

260. Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: ieşi şi să nu mai intri în el!

261. Şi zguduindu-l cu putere, duhul a ieşit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau că a murit.

262. Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, şi el s-a sculat în picioare.

263. Iar după ce a intrat în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: pentru ce noi n-am putut să-l izgonim?

264. El le-a zis: acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post.

265. Şi, ieşind ei de acolo, străbăteau cetăţile în taină, în timp ce-i învăţa pre ucenicii Săi şi le spunea că Fiul Lui Dumnezeu se va da în mâinile oamenilor şi-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia.

266. Ei însă nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-L întrebe.

267. Şi ajungând şi intrând în casă, i-a întrebat: ce vorbeaţi

între voi pre drum?

268. Iar ei tăceau, fiindcă pre cale se întrebaseră unii pre alţii cine dintre ei este mai mare.

269. Şi şezând jos, a chemat pre cei

doisprezece şi le-a zis: dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toţi şi slujitor al tuturor.

270. Şi luând un copil, l-a pus în mijlocul lor şi, luându-l în braţe, le-a zis:

271. Oricine va primi, în numele Meu, pre unul dintre aceşti prunci, pre Mine Mă primeşte; şi oricine Mă primeşte, nu pre Mine Mă primeşte, ci pre Cel ce M-a trimis pre Mine.

272. Şi I-a zis Ioan: Învăţătorule, am văzut pre cineva scoţând demoni în numele Tău, care nu merge după noi, şi l-am oprit, pentru că nu merge după noi.

273. Iar Iisus a zis: nu-l opriţi, căci nu este nimeni care, făcând vreo minune în numele Meu, să poată, degrabă, să

Mă vorbească de rău.

274. Iar oricine vă va da să beţi un pahar de apă, în numele Meu, fiindcă sunteţi ai lui Hristos, adevărat zic vouă că nu-şi va pierde plata sa.

275. Şi cine va sminti pre unul din aceştia mici, care cred în Mine, cu greu i se va ierta fapta aceasta.

276. Bună este sarea; dacă însă sarea îşi pierde puterea, cu ce o veţi drege?

277. Să aveţi sare întru voi şi trăiţi în pace unii cu alţii.

278. Şi sculându-Se de acolo, a venit într-o altă cetate şi mulţimile s-au adunat iarăşi la El şi iarăşi le învăţa după cum obişnuia.

279. Şi apropiindu-se cărturarii, Îl întrebau, ispitindu-L, dacă este îngăduit unui bărbat să-şi lase femeia.

280. Iar El, răspunzând, le-a zis: ce v-a poruncit vouă Moise?

281. Iar ei au zis: Moise a dat voie să-i scrie carte de despărţire şi să o lase.

282. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: dar de la începutul făpturii, bărbat şi femeie i-a făcut Dumnezeu.

283. De aceea va lăsa omul pre tatăl său şi pre mama sa şi se va lipi de femeia sa.

284. Şi vor fi amândoi un trup; aşa că nu mai sunt doi, ci un trup.

285. Deci ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu mai despartă.

286. Dar în casă ucenicii L-au întrebat iarăşi despre aceasta.

287. Şi El le-a zis: oricine va lăsa pre femeia sa şi va lua alta, săvârşeşte  adulter.

288. Iar femeia, de-şi va lăsa bărbatul ei şi se va mărita cu altul, săvârşeşte adulter.

289. Şi aduceau la El copii, ca să-Şi pună mâinile peste ei şi Iisus le-a zis:

290. Adevărat zic vouă: cine nu se va

curăţi ca un copil, nu va vedea Raiul.

291. Şi luându-i în braţe, i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei.

292. Şi când ieşea El în drum, alergând la El unul şi îngenunchind înaintea Lui, Îl întreba: Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?

293. Iar Iisus i-a răspuns: de ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât unul Dumnezeu.

294. Ştii virtuţile? Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, să nu înşeli pre nimeni, cinsteşte pre tatăl tău şi pre

mama ta.

295. Iar el I-a zis: Învăţătorule, acestea toate le-am păzit din tinereţile mele.

296. Iar Iisus, privind la el cu dragoste, i-a zis: un lucru îţi mai lipseşte:

297. Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor şi vei avea comoară în cer; şi apoi, luând Crucea, vino şi urmează Mie.

298. Dar el, întristându-se de cuvântul acesta, a plecat mâhnit, căci avea multe bogăţii.

299. Şi Iisus, uitându-Se în jur, a zis către ucenicii Săi: iată cât de greu se va mântui un bogat!

300. Mai lesne este camilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în împărăţia Lui Dumnezeu.

301. Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alţii: și cine poate să se mântuiască?

302. Iisus, privind la ei, le-a zis: la oameni lucrul acesta este cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă.

303. Şi a început Petru a-I zice: iată, noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat.

304. Iisus i-a răspuns: Adevărat grăiesc vouă: nu este nimeni care şi-a lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ţarine pentru Mine şi pentru Evanghelie,

305. Şi să nu ia însutit – acum, în vremea aceasta, de prigoniri – case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ţarine, iar în veacul ce va să vină: viaţă veşnică.

306. Şi mulţi dintre cei dintâi vor fi pre urmă, şi din cei de pre urmă vor fi întâi.

307. Şi plecând iarăşi la drum, Iisus mergea înaintea lor. Şi ei erau uimiţi şi cei ce mergeau după El.

308. Şi luând la Sine, iarăşi, pre cei doisprezece, a început să le spună ce aveau să I se întâmple: Fiul Lui Dumnezeu va fi predat arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L

vor da în mâna păgânilor.

309. Şi-L vor batjocori, îl vor scuipa şi-L vor biciui şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia.

310. Şi au venit la El Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-I: Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Iar El le-a zis: ce voiţi să vă fac?

311. Iar ei I-au zis: dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta, şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta.

312. Dar Iisus le-a răspuns: nu ştiţi ce cereţi! Puteţi să beţi paharul pre care îl beau Eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu?

313. Iar ei I-au zis: putem. Şi Iisus le-a zis: paharul pre care Eu îl beau îl veţi bea, şi cu botezul cu care Eu mă botez vă veţi boteza.

314. Dar a şedea de-a dreapta Mea, sau de-a stânga Mea, nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit.

315. Şi auzind cei zece, au început a se mânia pre Iacob şi pre Ioan.

316. Şi Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: știţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc.

317. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru.

318. Şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slujitor.

319. Că şi Fiul Lui Dumnezeu n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-i răscumpere pentru mulţi.

320. Şi ieşind din cetatea aceea, El, ucenicii Lui şi mulţime mare, un orb şedea jos pre marginea drumului.

321. Şi, auzind că trece Iisus Hristos, a început să strige şi să zică: Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă!

322. Şi mulţi îl certau ca să tacă, el însă cu mult mai tare striga: Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă!

323. Şi Iisus, oprindu-Se, a zis: chemaţi-l! Şi l-au chemat pre orb, zicându-i: îndrăzneşte, scoală-te! Te cheamă.

324. Iar orbul a sărit în picioare şi a venit la Iisus.

325. Şi l-a întrebat Iisus, zicându-i: ce voieşti să-ţi fac? Iar orbul I-a răspuns: Învăţătorule, vreau să văd şi eu!

326. Iar Iisus i-a zis: mergi, credinţa ta te-a mântuit. Şi îndată a văzut şi urma Lui Iisus pre cale.

327. Şi când s-au apropiat de un munte,

a trimis pre doi dintre ucenicii Săi, şi le-a zis: mergeţi în satul care este înaintea voastră şi, intrând în el, îndată veţi afla un mânz legat, pre care n-a şezut până acum nici un om.

328. Dezlegaţi-l şi aduceţi-l.

329. Iar cineva vă va zice: de ce faceţi aceasta? Spuneţi că Domnul are trebuinţă de el şi îndată îl va trimite aici.

330. Deci au mers şi au găsit mânzul legat la o poartă, afară la răspântie, şi l-au dezlegat.

331. Şi unii din cei ce stăteau acolo, le-au zis: de ce dezlegaţi mânzul?

332. Iar ei le-au spus precum le zisese Iisus, şi i-au lăsat.

333. Şi au adus mânzul la Iisus şi şi-au pus hainele pre el şi Iisus a şezut.

334. Şi mulţi îşi aşterneau hainele pre cale, iar alţii aşterneau ramuri, pre care le tăiau de prin grădini.

335. Iar cei ce mergeau înainte şi cei ce veneau pre urmă strigau, zicând: Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!

336. Şi a intrat Iisus în cetatea aceea şi privind toate în jur şi vremea fiind spre seară, a ieşit cu cei doisprezece.

337. Şi, intrând într-un loc de rugăciune, a început să dea afară pre cei ce vindeau şi pre cei ce cumpărau, iar mesele schimbătorilor de bani şi scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat.

338. Şi nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas pre acolo.

339. Şi-i învăţa şi le spunea: din casă de rugăciune, voi aţi făcut peşteră de tâlhari. Auzind acestea, arhiereii evreilor, cărturarii şi fruntaşii norodului căutau să-L ucidă pre Iisus.

340. Căci se temeau de El, pentru că toată mulţimea era uimită de învăţătura Lui.

341. Iar când s-a făcut seară, Iisus cu ucenicii Săi au ieşit afară din cetate.

342. Iar Iisus i-a zis lui Petru: aveţi credinţă în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face şi aşa va fi.

343. De aceea vă zic vouă: toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi

primit şi le veţi avea.

344. Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşelile voastre.

345. Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşelile voastre.

346. Şi au intrat iarăşi în cetate. Şi au venit la El arhiereii, cărturarii şi bătrânii.

347. Şi I-au zis: cu ce putere faci acestea? Sau cine Ţi-a dat Ţie puterea aceasta, ca să le faci?

348. Iar Iisus le-a zis: vă voi întreba şi Eu un cuvânt: răspundeţi-Mi şi vă voi spune şi Eu cu ce putere fac acestea:

349. Botezul lui Ioan din cer a fost, sau de la oameni? Răspundeţi-Mi!

350. Şi ei vorbeau între ei, zicând: de vom zice: din cer, va zice: pentru ce, dar, n-aţi crezut în el?

351. Iar de vom zice: de la oameni – se temeau de mulţime, căci toţi îl socoteau că Ioan era într-adevăr Sfânt.

352. Şi răspunzând, au zis Lui Iisus: nu ştim. Şi Iisus le-a zis: nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea.

353. Şi a început să le vorbească în pilde: un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe.

354. Şi venind vremea, a trimis la lucrători un sol, care să ia de la ei din roadele viei sale.

355. Dar ei, punând mâna pre acela, l-au bătut şi i-au dat drumul fără nimic.

356. Şi a trimis la ei, iarăşi, alt sol, dar şi pre acela lovind-ul cu pietre, i-au spart capul şi l-au ocărât.

357. Şi a trimis pre altul, dar şi pre acela l-au bătut; şi pre mulţi alţii: pre unii bătându-i, iar pre alţii ucigându-i.

358. Mai avea şi un fiu iubit al său şi în cele din urmă l-a trimis la lucrători, zicând: se vor ruşina de fiul meu.

359. Dar acei lucrători au zis între ei: acesta este moştenitorul; veniţi să-l ucidem şi moştenirea va fi a noastră.

360. Şi prinzându-l l-au omorât şi l-au aruncat afară din vie.

361. Ce va face acum stăpânul viei? Va veni şi va pierde pre lucrători, iar via o va da altora.

362. Şi ei căutau să-L prindă, dar se temeau de norod. Căci înţeleseseră că împotriva lor zisese pilda aceasta. Şi lăsându-L, s-au dus.

363. Şi au trimis la El pre unii din cărturari, ca să-L prindă în cuvânt.

364. Iar ei, venind, I-au zis: Învăţătorule, ştim că spui adevărul şi nu-Ţi pasă de nimeni, fiindcă nu cauţi la faţa oamenilor, ci cu adevărat înveţi calea Lui Dumnezeu.

365. Se cuvine a da dajdie Cezarului sau nu? Să dăm sau să nu dăm?

366. El însă, cunoscând făţărnicia lor, le-a zis: pentru ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un ban ca să-l văd.

367. Şi I-au adus. Şi i-a întrebat Iisus: al cui este chipul acesta de pre el? Iar ei I-au zis: al Cezarului.

368. Iar Iisus a zis: daţi Cezarului cele ale Cezarului, iar Lui Dumnezeu cele ale Lui Dumnezeu. Şi se mirau de El că nu-l puteau prinde în cuvânt.

369. Şi au venit la El unii evrei care ziceau că nu este înviere şi-L întrebau zicând:

370. Învăţătorule, Moise ne-a lăsat scris, că de va muri fratele cuiva şi va lăsa femeia fără copil, să ia fratele său pre femeia lui şi să ridice urmaş fratelui.

371. Şi erau şapte fraţi. Şi cel dintâi şi-a luat femeie, dar, murind, n-a lăsat urmaş.

372. Şi a luat-o pre ea al doilea, şi a murit, nelăsând urmaş. Tot aşa şi al treilea.

373. Şi au luat-o toţi şapte şi n-au lăsat urmaş. În urma tuturor a murit şi femeia.

374. La înviere, când vor învia, a căruia dintre ei va fi femeia? Căci toţi şapte au avut-o de soţie.

475. Şi le-a zis Iisus: oare nu pentru aceasta rătăciţi şi nu ştiţi cuvântul Lui Dumnezeu?

376. Căci, când vor învia din morţi, nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt ca îngerii din ceruri.

377. Iar morţii i-a arătat chiar Moise în focul întunericului, când numea domn pre Avraam, pre Isaac şi pre Iacov; dar, Dumnezeu adevărat nu este Dumnezeu al acestor morţi cu desăvârşire, ci al viilor, care trăiesc întru El.

378. Iar unii dintre cărturari, răspunzând, au zis: Învăţătorule, bine ai zis.

379. Şi nu mai cutezau să-L întrebe nimic. Şi ascultând tot norodul, a zis către ucenicii Săi:

380. Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morţi, ci al celor vii. Mult rătăcesc aceştia.

381. Şi apropiindu-se unul din cărturari, care îi auzise vorbind între ei şi, văzând că bine le-a răspuns, L-a întrebat: care virtute este întâia dintre toate?

382. I-a răspuns Lui Iisus: să iubeşti pre Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta.

383. Să iubeşti pre aproapele tău ca pre tine însuţi.

384. Şi I-a zis cărturarul: bine, Învăţătorule. Adevărat ai zis că unul este Dumnezeu şi nu este altul afară de El.

385. Şi a-L iubi pre El din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul şi din toată puterea şi a iubi pre aproapele tău ca pre tine însuţi este mai mult decât toate virtuţile.

386. Iar Iisus, văzându-l că a răspuns cu înţelepciune, i-a zis: nu eşti departe de împărăţia Lui Dumnezeu. Şi nimeni nu mai îndrăznea să-L mai întrebe.

387. Şi le zicea în învăţătura Sa: luaţi seama la cărturari cărora le place să se plimbe în haine moi şi să li se plece lumea în pieţe.

388. Rugaţi-vă, dar, ca să nu fie fuga voastră iarna şi cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă îndărăt, ca să-şi ia haina.

389. Şi atunci dacă vă va zice cineva: iată, aci este Hristos, sau iată acolo, să nu credeţi.

390. Se vor scula hristoşi mincinoşi şi preoţi mincinoşi şi vor face semne şi minuni, ca să ducă în rătăcire, de se poate şi pre cei aleşi.

391. Dar voi luaţi seama. Iată dinainte v-am spus vouă toate. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.

392. Iar despre ziua aceea şi despre ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl.

393. Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când va fi ceasul.

394. Şi fiind El în cetatea aceea, în casa leprosului pre care-l vindecase, şi şezând la masă, a venit o femeie având un vas cu mir de nard curat, cu care a uns picioarele Lui Iisus.

395. Dar unul dintre ei era mâhnit, zicând: pentru ce s-a făcut această risipă de mir?

396. Căci putea să se vândă acest mir cu peste trei sute de bani, şi să se dea

săracilor. Şi clevetea împotriva femeii.

397. Dar Iisus a zis: lăsaţi-o. De ce îi faceţi supărare? Lucru bun a făcut ea cu Mine.

398. Că pre săraci totdeauna îi aveţi cu voi şi, oricând voiţi, puteţi să le faceţi bine; dar pre Mine nu Mă aveţi totdeauna.

399. Ea a făcut ceea ce avea de făcut: mai dinainte a uns picioarele Mele, spre înmormântare Mea.

400. Adevărat zic vouă: oriunde se va propovădui Evanghelia, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut Maria, spre pomenirea ei.

401. Iar în ziua cealaltă a trimis pre doi dintre Ucenicii Săi,

Petru şi Ioan, zicând: mergeţi în cetate

şi vă va întâmpina un om, ducând un urcior cu apă; mergeţi după el.

402. Şi unde va intra, spuneţi stăpânului

casei că Învăţătorul zice: unde este odaia în care să mănânc împreună cu ucenicii Mei?

403. Iar el vă va arăta un foişor mare aşternut gata. Acolo să pregătiţi.

404. Şi au ieşit ucenicii şi au venit în cetate şi au găsit aşa precum le-a spus şi au pregătit cina.

405. Iar făcându-se seară, a venit cu cei doisprezece.

406. pre când şedeau la masă şi mâncau, Iisus a zis: adevărat grăiesc vouă că unul dintre voi, care mănâncă împreună cu Mine, Mă va vinde.

107. Ei au început să se întristeze şi să-I zică, unul câte unul: nu cumva sunt eu?

408. Iar El le-a zis: unul dintre cei doisprezece, care întinge cu Mine în blid.

409. Că Fiul Lui Dumnezeu merge precum a rânduit; dar vai de omul acela prin care El este vândut. Bine era de omul acela dacă nu s-ar fi născut.

410. Şi, mâncând ei, a luat Iisus pâine şi binecuvântând, a frânt şi le-a dat lor şi a zis: luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu.

411. Şi luând paharul, mulţumind, le-a dat şi au băut din el toţi.

412. Şi a zis lor: acesta este Sângele Meu, care pentru mulţi se varsă.

413. Adevărat grăiesc vouă că de acum nu voi mai bea din rodul viţei până în ziua aceea când îl voi bea în împărăţia Lui Dumnezeu.

414. Şi după ce au cântat cântări Lui Dumnezeu, au mers la munte.

415. Şi le-a zis Iisus: toţi vă veţi întrista, dar după învierea Mea, Mă voi arăta vouă şi vă veţi bucura.

416. Şi au venit la un loc unde obişnuiau să se roage, şi acolo a zis către ucenicii Săi: ședeţi aici până ce Mă voi ruga.

417. Şi a luat cu El pre Petru, pre Iacob şi pre Ioan şi a început a Se ruga cu durere.

418. Şi le-a zis lor: întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneţi aici şi privegheaţi.

419. Şi mergând puţin mai înainte, a stătut cu faţa la pământ şi Se ruga cu lacrimi fierbinţi: Părinte, toate sunt Ţie cu putinţă.

420. Depărtează paharul acesta de la

Mine. Dar nu ce voiesc Eu, ci ceea ce voieşti Tu.

421. Şi a venit şi i-a găsit dormind şi a zis lui Petru: dormiţi?

422. Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul neputincios.

423. Şi iarăşi mergând, s-a rugat, acelaşi cuvânt zicând.

424. Şi iarăşi venind, i-a găsit dormind, căci ochii lor erau îngreuiaţi şi nu ştiau ce să-I răspundă.

425. Şi a venit a treia oară şi le-a zis: dormiţi de acum şi vă odihniţi! Este gata! A sosit ceasul. Iată Fiul Lui Dumnezeu este dat în mâinile păgânilor.

426. Sculaţi-vă să mergem. Iată, cel ce M-a vândut s-a apropiat.

427. Şi îndată, încă vorbind El, a venit Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, şi cu el mulţime cu săbii şi cu ciomege, de la arhierei evreilor, de la cărturari şi de la bătrâni.

428. Iar vânzătorul le dăduse semn, zicând: pre care-L voi săruta, prindeţi-L şi duceţi-L cu pază.

429. Şi venind îndată şi apropiindu-se de El, a zis Lui: Învăţătorule! Şi L-a sărutat.

430. Iar ei au pus mâna pre El şi L-au prins.

431. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: ca la un tâlhar aţi ieşit cu săbii şi cu toiege, ca să Mă prindeţi.

432. În fiecare zi eram la voi, învăţând, şi nu M-aţi prins.

433. Şi au dus pre Iisus la arhiereu şi s-au adunat acolo toţi arhiereii evreilor şi bătrânii şi cărturarii.

434. Iar Petru, de departe, a mers după El, până a intrat înăuntru în curtea arhiereului şi şedea împreună cu slugile, încălzindu-se la foc.

435. Arhiereii căutau împotriva Lui Iisus mărturie ca să-L dea la moarte, dar nu găseau.

436. Că mulţi mărturiseau mincinos împotriva Lui, dar mărturiile nu se potriveau.

437. Iar El tăcea şi nu se apăra cu nimic. Iarăşi L-a întrebat şi I-a zis: eşti Tu Hristos, Fiul Celui Binecuvântat?

438. Iar Iisus a zis: tu tocmai ce ai zis aceasta.

439. Iar arhiereul, sfâşiindu-şi hainele, a zis: ce trebuinţă mai avem de martori?

440. Aţi auzit hula. Ce vi se pare vouă? Iar ei toţi au judecat că El este

vinovat de moarte.

441. Şi unii au început să-L scuipe şi să-I acopere faţa şi să-L bată cu pumnii şi cu palmele.

442. Iar dimineaţa, arhiereii ţinând sfat cu bătrânii, cu cărturarii şi cu tot sinedriul şi legând pre Iisus, L-au dus şi L-au predat dregătorului, iar evreii Îl învinuiau de multe.

443. Iar dregătorul L-a întrebat: nu răspunzi nimic? Iată câte spun împotriva Ta.

444. Dar Iisus nimic n-a mai răspuns, încât acela se mira.

445. Iar la sărbătoarea lor, le elibera un întemniţat pre care-l cereau ei.

446. Şi era unul cu numele Baraba închis împreună cu nişte răzvrătiţi, care săvârşise răscoală şi ucidere.

447. Şi mulţimea, venind sus, a început să ceară dregătorului să le facă precum obişnuia pentru ei.

448. Iar le-a răspuns, zicând: voiţi să vă eliberez pre Iisus? Fiindcă ştia că Îl dăduseră în mâna lui din invidie.

449. Dar ei au aţâţat mulţimea ca să le elibereze mai degrabă pre Baraba.

450. Iar dregătorul, răspunzând iarăşi, le-a zis: ce voi face deci cu Cel despre care ziceţi că este Iisus?

451. Ei iarăşi au strigat: răstigneşte-L!

452. Iar dregătorul le-a zis: dar ce rău a făcut? Iar ei mai mult strigau: răstigneşte-L!

453. Şi dregătorul, vrând să facă voia mulţimii, le-a eliberat pre Baraba, iar pre Iisus, biciuindu-L, L-a dat ca să fie răstignit.

454. Iar ostaşii L-au dus înăuntrul curţii, şi au adunat toată cohorta.

455. Şi L-au îmbrăcat în purpură şi, împletindu-I o cunună de spini, I-au pus-o pre cap.

456. Şi au început să se plece în faţa Lui, zicând: bucură-Te împăratule!

457. Şi-L băteau peste cap cu o trestie

şi-L scuipau şi, căzând în genunchi, I se închinau.

458. Şi după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de purpură şi L-au îmbrăcat cu hainele Lui. Şi L-au dus afară ca să-L răstignească.

459. Şi au silit pre un trecător, care venea din ţarină, pre Simeon, tatăl lui Alexandru, ca să ducă Crucea Lui.

460. Şi L-au răstignit şi au împărţit între ei hainele Lui, aruncând sorţi pentru ele, care ce să ia.

461. Iar cei ce treceau pre acolo Îl huleau, clătinându-şi capetele şi huiduindu-l: mântuieşte-Te pre Tine Însuţi, coborându-Te de pre Cruce!

462. Pre alţii a mântuit, dar pre Sine nu poate să Se mântuiască!

463. Fiind spre seară, unul dintre ostaşi a înmuiat un burete în oţet, l-a pus într-o trestie şi I-a dat să bea, zicând:

464. Lăsaţi să vedem dacă îl mântuieşte Dumnezeu.

465. Iar Iisus, cu glas mare, Şi-a dat duhul.

466. Iar sutaşul care stătea în faţa Lui, văzând că astfel Şi-a dat duhul, a zis: cu adevărat omul acesta era Fiul Lui Dumnezeu!

467. Şi erau şi femei care priveau de departe; între ele: Maria Magdalena, Maria, mama Lui şi Salomeea, care, pre când era El, mergeau după El şi alte femei.

468. Şi venind Iosif, sfetnic ales, care crezuse şi el în Iisus, şi, îndrăznind, a intrat la dregător şi a cerut trupul Lui Iisus.

469. Şi dregătorul aflând de la sutaş că a murit, a dăruit Trupul lui Iosif.

470. Şi Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L de pre Cruce, L-a înfăşurat şi L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă, şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului.

471. Iar Maria Magdalena şi Maria, mama Lui Iisus, plângeau înaintea mormântului pecetluit de ostaşi.

472. Când se lumina de ziua Duminicii, au venit Maria Magdalena şi mama Sa Maria, ca să vadă mormântul.

473. Iisus le-a întâmpinat, zicând: bucuraţi-vă!

474. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada.

475. Deci a ieşit Petru şi ceilalți ucenici şi veneau la mormânt.

476. Şi Iisus le-a zis iarăşi: pace vouă!  Precum M-a trimis pre Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pre voi.

477. Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura, botezând în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

478. Îndemnându-le să păzească toate câte v-am învățat.

479. Deci Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta Lui Dumnezeu.

480. Iar ei, plecând, au propovăduit pretutindeni şi Domnul lucra cu ei şi întărea cuvântul, prin semnele care urmau. Amin.